World Vision România a îndemnat tinerii, în contextul alegerilor prezidenţiale, să reflecteze cu responsabilitate la importanţa votului pentru viitorul democraţiei din ţara noastră. „Votul este primul pas
Ucraina refuză cedarea Crimeii și cere încetarea focului
Kievul refuză termenii americani de negociere pentru încheierea războiului declanşat de Moscova în 2022, care presupun recunoaşterea peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei şi acceptarea de facto a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ocupate. Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să capituleze, au declarat la Londra oficialii ucraineni. Poziția Kievului este susținută de aliații europeni, dar vehement criticată de Casa Albă.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, care s-a întâlnit joi, la Casa Albă, cu președintele american Donald Trump, a declarat că revine Rusiei, şi nu Ucrainei, să avanseze în negocierile de pace, relatează AFP. „Este ceva pe masă acum, cred, şi ucrainenii chiar joacă jocul. Şi cred că mingea se află în mod clar în terenul Rusiei”, a declarat Rutte.
Însă Donald Trump dă vina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că blochează discuțiile, acuzându-l că a făcut declaraţii „incendiare” privind Crimeea anexată, într-un moment în care un acord cu Rusia ar fi „foarte apropiat”. Ulterior, Trump a dat asigurări că Statele Unite fac „presiuni puternice” asupra Rusiei, apreciind că Moscova ar face „o concesie destul de mare” acceptând să nu controleze întreaga ţară. Întrebat de un jurnalist ce concesie a oferit Moscova, republicanul a răspuns: „Să oprească războiul”.
Preşedintele american a mai sugerat că şi-a stabilit o dată limită pentru a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina, iar această dată se apropie, fără a o preciza, relatează Reuters. „Am propria mea dată limită şi dorim ca aceasta să fie în curând”, a declarat Trump presei înaintea unui dejun de lucru cu premierul norvegian Jonas Gahr Stoere. Secretarul său de stat, Marco Rubio, avertizase că se apropie momentul în care Trump va decide retragerea din discuțiile privind conflictul ruso-ucrainean dacă nu se înregistrează progrese.
Planul de pace propus de Trump include controlul rusesc de jure asupra peninsulei Crimeea, idee respinsă categoric de Zelenski. Acelaşi plan, care nu pare să fie agreat de Ucraina şi de aliaţii europeni, ar mai cuprinde excluderea aderării Ucrainei la NATO, ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei şi controlul american al centralei nucleare Zaporojie. Propunerile au fost discutate miercuri la Londra la o reuniune la care au participat Marea Britanie, SUA, Franţa, Germania şi Ucraina.
Kievul mizează pe o încetare a focului imediată, completă şi necondiţionată înainte de deschiderea oficială a negocierilor, i-a transmis la Londra şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, emisarului lui Trump, Keith Kellogg. Și preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că în războiul din Ucraina prioritatea trebuie acordată unei „încetări necondiţionate a focului”, iar chestiunea statutului Crimeii nu se află în discuţie în acest moment.