Agricultura contribuie cu 4-5% la Produsul Intern Brut, iar dacă se iau în calcul şi industria alimentară şi sectoarele conexe, ponderea în economie depăşeşte 10%, se arată în „Carta Albă a
Ungaria blochează deschiderea negocierilor cu Ucraina și R. Moldova
Preşedinţia daneză a Consiliului Uniunii Europene are în plan ca în al doilea semestru al acestui an să deschidă cu Ucraina şi Republica Moldova negocierile privind aspectele-cheie ale integrării în UE, așa-numitul prim capitol al negocierilor, a anunțat joia trecută ministrul afacerilor europene al Danemarcei, Marie Bjerre, a cărei ţară a preluat la 1 iulie conducerea semestrială a Consiliului, informează EFE.
Într-o conferinţă de presă în oraşul danez Aarhus, ea a menționat că depune eforturi pentru a găsi soluţii de ridicare a vetoului ungar, Ungaria fiind singura țară care se opune intrării în UE a Kievului. Este „foarte important pentru lupta ucrainenilor pentru libertate să aibă o perspectivă de aderare la UE” şi acest lucru este important şi pentru R. Moldova, a spus Bjerre. În ceea ce priveşte posibilitatea separării proceselor de integrare ale Ucrainei şi R. Moldova, ministra daneză a declarat că deschiderea negocierilor cu ambele ţări „este cea mai bună soluţie”.
Deşi Comisia Europeană şi aproape toate statele membre afirmă că R. Moldova şi Ucraina au îndeplinit criteriile necesare, Ungaria blochează înaintarea Kievului și implicit cea a Chișinăului, deoarece UE este reticentă în a da undă verde doar uneia din țări, scrie Reuters. Iar aceasta nu este o veste bună pentru R. Moldova în contextul alegerilor legislative din septembrie.
„Pentru Republica Moldova, momentul (deschiderii negocierilor, n.r.) este crucial. Avem alegeri parlamentare în 28 septembrie, alegeri în care dezinformarea joacă, din păcate, un rol important, iar cea mai mare parte a dezinformărilor vizează UE”, a declarat viceprim-ministrul Cristina Gherasimov pentru Reuters. (C. Z.)





