În timpurile în care trăim, tot mai multe femei tinere aleg să devină mame prin cezariană, şi mai puţin pe cale naturală. Dacă nu este la recomandarea medicului, operaţia de cezariană nu ar trebui să fie luată în calcul de femeia tânără, care se află în perioada optimă de procreare, mai ales că există riscul ca la a doua sarcină, după cezariană, să nu mai poată naşte natural, dacă doreşte, ci va trebui să opteze tot pentru o intervenţie chirurgicală. În plus, riscurile afectiv-emoţionale pe care le simte pruncul după operaţia de cezariană sunt destul de mari.
Conform statisticilor, în 1970, operaţiile de cezariană reprezentau 5% din numărul de naşteri din întreaga lume, însă, în 2002, procentul crescuse la 26. Un alt studiu efectuat în SUA relevă o rată a cezarienelor, pentru anul 2004, de 29,1%, iar în 2006, una din trei mame a adus pe lume copilul prin cezariană. România stă destul de prost la capitolul statistici oficiale. Totuşi, se estimează că în perioada ianuarie-august 2005, una din cinci naşteri a fost prin operaţie de cezariană. Fără a consulta vreo statistică, dacă ne uităm în jurul nostru, ne putem da seama că numărul acestor intervenţii chirurgicale a crescut în ultimii ani. Cele mai multe mămici ajung să opteze pentru operaţia de cezariană, deşi nu au nici o problemă medicală pentru a naşte natural. În aceste condiţii, şi medicii ginecologi din România tind să se specializeze în astfel de operaţii, în defavoarea naşterilor normale. Femeile care apelează la cezariană sunt, de cele mai multe ori, speriate de travaliul chinuitor al unei naşteri naturale, însă nu se gândesc la repercusiunile emoţionale pe care le poate simţi pruncul după o astfel de intervenţie.
Autismul, o stare de protest faţă de cezariana programată
Despre efectele emoţional-afective ale pruncului adus pe lume prin operaţia de cezariană ne-a vorbit prof. psiholog Taisia Trica, directoarea Centrului de Asistenţă Psihopedagogică din Buzău: "Naşterea prin cezariană este o intervenţie chirurgicală majoră, care ar trebui recomandată numai în cazuri de excepţie, când viaţa mamei sau a bebeluşului este în pericol. Pentru nou-născut, riscurile asociate naşterii prin cezariană sunt atât de natură fizică, cât şi emoţională. Un bebeluş născut astfel (mai ales fără travaliu) se deosebeşte fiziologic de unul născut pe cale vaginală. Cezariana electivă (la cerere) se face cu o săptămână sau chiar mai mult înaintea datei probabile a naşterii, bebeluşul putând fi forţat să vină pe lume astfel chiar cu o lună înainte de termenul la care el ar fi dat singur semnalul că este pregătit (prin declanşarea contracţiilor). De aici, şi o vulnerabilitate mai mare de adaptare la noul mediu de după naştere. Este de netăgăduit, în lumina cunoştinţelor psihologice şi pediatrice de astăzi, că bebeluşul experimentează la naştere o multitudine de senzaţii ca durere, frig, foame, zgomote şi lumini prea puternice, cădere în gol, manipulare tactilă grosieră şi mai ales o angoasă teribilă în urma separării de mamă, pe care o percepe ca parte a corpului său şi de care este despărţit în mod brutal şi pentru mai mult timp în cazul operaţiei de cezariană. Întârzierea sau lipsa contactului piele pe piele, după naştere, duce la creşterea nivelului hormonilor de stres, care au un efect inhibator asupra sistemului imunitar, la reprize mai lungi de plâns şi dificultăţi de reglare a temperaturii. Unele cercetări psihologice fac legătura între creşterea ratei de cezariene şi creşterea alarmantă a numărului de copii cu autism sau cu tulburări din spectrul autist. Cezariana programată presupune o decizie brutală, unilaterală a momentului naşterii copilului, iar autismul este văzut ca o reacţie de protest şi de refuz al copilului de a se integra şi a accepta emoţional o lume care nu a ţinut cont de nevoile lui, de gradul lui de pregătire în a face faţă tranziţiei naşterii. O altă direcţie tulburătoare a posibilelor efecte ale intervenţiei prin cezariană şi a separării mamă-bebeluş este alterarea capacităţii de a iubi pe sine şi pe ceilalţi. Oxitocina (hormonul iubirii) şi prolactina (hormonul maternităţii şi al altruismului) secretaţi de mamă în timpul naşterii naturale, al contactului piele pe piele şi al alăptării au un nivel mult scăzut. Mai mult decât atât, studiile arată că numărul de depresii post-partum este mai mare în cazul mamelor care au născut prin cezariană".
Pe lângă depresia post-partum, studiile relevă faptul că mai multe femei care au născut prin cezariană au avut nevoie de respitalizare după operaţie, faţă de cele care au născut natural. Cele mai frecvente cauze ale respitalizării au fost: complicaţii obstetricale, venoase şi tromboembolie, infecţii puerperale majore şi chiar atac cerebral.
Naşterea naturală, o aşteptare vegheată de Însuşi Dumnezeu
Pr. Paul Negoiţă, de la Biserica "Sfântul Apostol Andrei", ne-a vorbit despre cum priveşte Biserica problema naşterii prin cezariană şi despre beneficiile aducerii pe lume a pruncilor pe cale naturală: "În timpurile moderne, tehnica şi ştiinţa au evoluat, însă această evoluţie, de multe ori, nu a fost însoţită şi de aspectul moral. Cercetarea în domeniul ştiinţelor medicale a creat în diferite sfere creşterea confortului personal şi diferite mijloace de eliminare totală sau parţială a durerii. Naşterea unui copil este un moment important în viaţa oricărei familii, fiind pregătit cu foarte multă grijă de toţi membrii, în colaborare cu medicul. În România, numărul copiilor născuţi prin cezariană este în continuă creştere deoarece, din motive de comoditate sau din alt fel de motive, unii medici recomandă obsedant această formă de naştere. Aducerea pe lume a unui copil este însă un act natural, iar Dumnezeu a creat femeia cu capacitatea de a face faţă acestui moment, beneficiind totodată de toate efectele fiziologice ale unei asemenea naşteri. De aceea, medicul are o mare răspundere a recomandării pe care o face. Naşterea naturală nu poate fi privită ca un chin inutil prin care femeia trebuie să treacă, ci ca un moment al împlinirii unei aşteptări pe care Însuşi Dumnezeu, cel ce binecuvântează întreaga făptură, o veghează prin legile naturale sădite în fiinţa umană, dar şi prin pronia divină. De aceea, atunci când condiţiile fizice ale unei naşteri naturale sunt îndeplinite, darul lui Dumnezeu de a naşte prunci în chip firesc, bucuria întâlnirii directe cu viaţa care a pulsat nouă luni de zile în interior, într-un moment dăruit de Dumnezeu, evitând apariţia pruncului într-o stare de inconştienţă a mamei, stare creată de anestezie, parcurgerea până la final a sarcinii sunt tot atâtea motive care pot constitui argumente pentru naşterea naturală. Cezariana trebuie să rămână doar o soluţie alternativă la care mama poate apela în condiţii excepţionale, când este neapărat necesar. Din păcate, în ultima perioadă, naşterea naturală este o excepţie, iar cezariana, destinată cazurilor medicale, a devenit o regulă impusă, şi nu propusă ca o soluţie care ar putea rezolva anumite insuficienţe fizice".
