În aceste timpuri ale "tranziţiei", societatea românească se confruntă cu un fenomen ce se extinde pe zi ce trece şi care-i îngrijorează din ce în ce mai mult pe slujitorii Bisericii străbune a neamului românesc, secularizarea. Început în Apus, locul unor imense valori spirituale, dar în acelaşi timp şi materiale, fenomenul a ajuns şi la noi, ieşind în evidenţă mai ales în vremurile din urmă prin extinderea sa la majoritatea segmentelor societăţii româneşti.
Într-o definiţie unanim acceptată, secularizarea, în înţelesul ei duhovnicesc, înseamnă desacralizarea vieţii spirituale a omului, precum şi înlocuirea treptată a valorilor spirituale cu valorile materiale. În Sfânta Scriptură, acest pericol al secularizării este prezentat de Mântuitorul prin Pilda bogatului ce i-a rodit ţarina, prin cuvintele de învăţătură privind strădania noastră nu numai după cele pământeşti, precum şi prin întrebarea retorică pe care el o adresează ucenicilor Săi: "Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei, cap. 16, v. 26). Preluând aceste învăţături ale Mântuitorului, Sfinţii Apostoli şi mai apoi Sfinţii Părinţi au arătat că secularizarea este un pericol real şi demn de luat în seamă în procesul de mântuire a sufletului. Este drept însă că în vremea lor, acest fenomen era prezent la un nivel individualist şi de aceea nu punea probleme foarte mari Bisericii.
Originea acestui fenomen ţine de lumea imanentă, de prezentul înţeles în sens strict material, de materia care ne înconjoară, iar cauzele lui se vor găsi adânc înfipte în fiinţa umană. Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Filipeni, referindu-se la oameni care au căzut sub jugul secularizării, va face afirmaţia următoare: "Pântecele este dumnezeul lor" (Filipeni, cap. 3, v. 18), arătând prin aceasta că Dumnezeul Cel Viu poate fi uşor substituit cu "pântecele", în înţeles mai larg, cu diversele nevoi fireşti ale trupului, dar aduse la rang de patimi.
"Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva"
Însă propagarea acestui fenomen în rândurile societăţii a fost posibilă şi datorită unor evenimente ce ţin de sfera socialului, politicului şi economicului, evenimente fără de care secularizarea nu ar fi avut amploarea de astăzi. Printre aceste evenimente putem menţiona apariţia societăţii capitaliste, care prin principiile de funcţionare ale acesteia a împins omul către o individualizare în plan financiar, ceea ce a determinat accentuarea diferenţelor dintre păturile sociale, şi de aici a luptei omului pentru supravieţuire sau pentru supremaţie în plan material. De aici s-a evoluat foarte repede către interese, adesea egoiste, precum şi către o mai mare posibilitate de împătimire a sufletului (lăcomie, egoism, avariţie, lipsa milostivirii etc.). De asemenea, menţionăm accentuarea scolasticii, în aproape toate domeniile vieţii educaţionale, ceea ce a dus la tratarea intelectualistă a unor probleme spirituale ce trebuiau de fapt experiate, iar de aici nu a fost decât un pas până la rătăcirea spirituală, la grave erezii ce au pretenţia de a se numi "noi religii" sau "credinţe noi". Şi apariţia Declaraţiei Drepturilor Omului, care a accentuat starea de confuzie cu privire la drepturile şi obligaţiile omului în viaţa aceasta pământească, astfel că a fost posibilă apariţia unor aşa-zise "drepturi", care contrazic în mod clar valorile spirituale ale Bisericii, este unul dintre evenimentele care au dus la extinderea secularizării. În realitate, adesea, la adăpostul acestor Drepturi ale Omului, se încearcă extinderea legală a unor păcate şi patimi ce contravin evident cu morala şi cu bunul-simţ creştinesc (homosexualitate, pornografie, alcoolemie etc.). Răspunsul ce trebuie dat unor astfel de situaţii, în care se încearcă afirmarea dreptului de a trăi după bunul plac al fiecăruia, este conţinut tot în Sfânta Scriptură, acolo unde Sfântul Apostol Pavel spune corintenilor: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva" (I Corinteni, cap. 6, v. 12).
Apariţia unor pseudovalori spirituale sau a unor valori materiale, care tind să răstoarne o ierarhie divină a valorilor, generează adesea idolatrie şi fetişism, mai ales în rândul populaţiei tinere (sexualitate exacerbată, libertinaj, autonomie a omului în faţa divinităţii etc.). În acest fel, sănătatea morală, mintală, dar şi fizică a tinerilor români este serios zdruncinată, prin diverse mijloace, adeseori rezultând situaţii destul de grave (drogaţi, prostituate, alcoolici, căsătorii de probă etc.). Amintim şi situaţii în care Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinţii, Biserica, Tainele şi uneori chiar şi slujitori ai sfintelor altare devin obiecte ale unor glume de prost-gust.
Apariţia societăţii industrializate şi a tehnologismului, care, datorită unei folosiri greşite a lor şi asociate cu unele interese de supremaţie, au generat adeseori situaţii de distrugere, atât a naturii înconjurătoare (catastrofe ecologice), dar şi a omului (războaie, atentate etc.). Acestea sunt evenimente care au dus la extinderea fenomenului secularizării.
În ce constă valoarea unei naţiuni
În acest fel, în faţa ochilor sufletului nostru se deschide o perspectivă deloc îmbucurătoare, şi anume izolarea lui Dumnezeu de lumea pe care a creat-o, închiderea Lui într-un cerc inefabil şi intangibil, iar consecinţa imediată a acestui fapt este ruperea legăturii omului cu Creatorul şi Mântuitorul său, astfel apărând şi nevoia ca lumea să fie guvernată de nişte principii inventate de om, care să fie în acord cu "nevoile" şi "aspiraţiile" lui, în acest fel îndumnezeirea prin har devenind o "poveste" despre un "moş cu barbă albă ce umblă", împreună cu Sfântul Petru, prin grădina Raiului.
Pentru a putea combate această boală duhovnicească a "omului modern", este nevoie în primul rând de o accentuare pe măsură a rolului pe care trebuie să-l joace Biserica în societatea românească, şi aceasta mai cu seamă cu cât Biserica Ortodoxă şi naţională a românilor a avut un loc de cinste în viaţa şi istoria acestui neam românesc. În al doilea rând, omul contemporan de astăzi trebuie să înţeleagă mai bine faptul că a trăi într-o societate de tipul capitalist nu înseamnă a purta un război cu semenii pentru supravieţuire sau căpătuială, ci aceasta implică în primul rând faptul că toţi oamenii sunt fii ai aceluiaşi Tată "Cel din ceruri", şi ca urmare noi suntem toţi fraţi întru Hristos. Şi nu în ultimul rând, trebuie să înţelegem că valoarea unei naţiuni, ca şi acceptarea acestei valori de către celelalte naţiuni, nu stă în linguşirea şi închinarea faţă de puternicii zilei, ci în adevăratele ei valori culturale şi spirituale, în calitatea şi verticalitatea morală şi spirituală a oamenilor care o compun.
