Avortul este crimă, nu un mijloc de contracepţie

Avortul este, aşa cum ştim cu toţii, o întrerupere voită, la cerere, a unei sarcini nedorite, însă ceea ce nu conştientizăm sunt consecinţele morale şi medicale ale acestui fapt. Zilnic, în România, se efectuează pe bandă rulantă întreruperi de sarcină în spitalele de stat şi private, care pot lăsa cicatrice adânci în sufletul şi trupul unei femei. Una dintre gravele consecinţe, în afara faptului că este un păcat foarte mare, ale avortului este aceea că femeia respectivă este în pericolul de a nu mai avea niciodată copii. Putem spune că avortul, alături de migraţie şi mortalitate, reprezintă o cauză semnificativă a scăderii demografice a României.

Un raport al Eurostat arată că peste 20 de ani populaţia ţării va scădea cu 4 milioane de locuitori faţă de 1990 şi cu 2,2 milioane de locuitori faţă de 1 ianuarie 2011. Conform datelor Ministerului Sănătăţii, în România, între 1958 şi 2008, peste 21 de milioane de copii au pierit ca urmare a unui avort. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, deoarece datele sunt subraportate. Această subraportare este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, care, de multe ori, nu oferă o transparenţă a acestora sau nu ţine o astfel de evidenţă. În 2008, România se clasa pe locul trei în lume la avorturi, după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi fruntaşă în Uniunea Europeană. Raportul dintre avorturi şi naşteri este şi el îngrijorător, fiind constatate 576 de întreruperi de sarcină la 1.000 de născuţi vii. Între 1967 şi 1989, perioada în care avortul era interzis prin lege, conform unor cercetări, se estimează că s-au produs peste 6 milioane de întreruperi de sarcină. La începutul anilor 1990, în spaţiul ţărilor din centrul şi estul Europei, România şi Rusia au reprezentat un caz singular la capitolul avort, fiind înregistrate cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. Deşi în ultimii ani s-a constatat o scădere a avortului, acesta rămâne o practică accesibilă şi foarte răspândită în ţara noastră, cu precădere pentru femeile din mediul rural, pentru care avortul rămâne cea mai "bună" metodă de contracepţie.

Avortul poate cauza infertilitate pe viaţă

În România, orice femeie poate să întrerupă o sarcină. Legislaţia este foarte permisivă în acest sens, avem parcă impresia că se vrea o compensaţie a anilor în care erau interzise avorturile în perioada comunistă. Tinerele şi adolescentele sub 18 ani nu au nevoie de consimţământul părinţilor pentru a efectua o întrerupere de sarcină într-o unitate spitalicească. Avortul se poate face destul de rapid. Femeia solicită întreruperea de sarcină, are loc consultaţia, este pus diagnosticul şi imediat se efectuează avortul, fie în spitalele de stat, fie în clinici private. Astfel, aceasta nu beneficiază de nici o perioadă de reflecţie, ci se recurge direct la procedura în sine. Acest lucru se întâmplă numai la noi, deoarece în ţările din vest, majoritatea femeilor beneficiază de o perioadă de gândire. Dacă o persoană se hotărăşte să avorteze, i se oferă un răgaz de o săptămână pentru a reflecta, timp în care este consiliată şi de un psiholog. Toate femeile care se supun unui avort nu ştiu că se supun şi unor complicaţii care pot apărea după intervenţia chirurgicală. Astfel, femeia poate suferi hemoragii şi perforaţii uterine, leziuni cervicale, infecţii, anomalii menstruale, efecte negative ale anesteziei, depresii, dar şi infertilitate pe viaţă şi chiar deces.

Puteţi să vă uitaţi, după avort, la ceea ce a fost scos afară?

Site-ul Pro Vita Bucureşti citează o revistă rusească unde se relatează că într-o localitate din Rusia, Ceaikovski, 40% dintre femeile care vor să recurgă la un avort se răzgândesc după ce stau de vorbă cu părintele Igor, de la Biserica "Sfânta Treime". Toate femeile care ajung la clinică pentru a renunţa la sarcină trebuie să asculte înainte o predică a părintelui Igor. De asemenea, acestora li se cere să completeze chestionare care includ întrebări de genul: "Dacă aveţi deja un copil şi aflaţi că el a înecat un pisoi, l-aţi pedepsi pentru această faptă?", "Sunteţi pregătită să vă întâlniţi după moarte cu sufletul copilului dumneavoastră?", "Dacă un criminal declară în cursul procesului că a omorât pe cineva din cauză că apartamentul lui era prea mic, va fi achitat de pedeapsă?", "Aţi putea să vă uitaţi, după avort, la ceea ce a fost scos afară din dumneavoastră?".

Dumnezeu are un plan cu fiecare copil

Pr. prof. dr. Mihail Milea, de la Biserica "Sfântul Sava" din Buzău şi fondatorul Fundaţiei pentru copii "Sfântul Sava", ne-a împărtăşit din experienţa pe care o are în a convinge femeile care vin la biserică să nu facă avort: "Orice preot are o mare răspundere faţă de orice formă de viaţă. Preotul este, prin excelenţă, slujitorul lui Hristos care se identifică cu viaţa, după cum ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Viaţa se identifică cu Mântuitorul Hristos. Acesta este argumentul forte al preotului în faţa oricărei persoane care vine să avorteze. A omorî un copil înseamnă a-L omorî încă o dată pe Iisus Hristos. Avortul este un păcat strigător la ceruri. M-am străduit să opresc multe femei de a face avort. Nu există raţiune logică pentru a întrerupe o viaţă. Am bucuria sufletească de a fi convins multe femei să se oprească de la crime oribile. De fiecare dată le spun: "Nu poţi fi fericită pe nefericirea altuia. Nu-ţi va merge bine în viaţă şi-n familie dacă omori un copil". Avortul nu rezolvă nici o problemă, ci doar complică lucrurile foarte mult aici, pe pământ, dar şi-n veşnicie. Prin avort dispare copilul, această fiinţă minunată care este în sine un univers în miniatură al lui Dumnezeu. Rămâne o mamă mutilată sufleteşte pe viaţă, dar şi riscul ca ceilalţi copii, care se nasc după acel avort, să aibă un handicap fizic sau mental. În urma avortului, se răceşte iubirea din familie, apar ura şi certurile, iar bolile, necazurile, lipsurile vin şi ele în lanţ, ca un blestem. Prin practicarea chiuretajului se încalcă normele etice ale profesiunii de medic, care are ca menire sacră ocrotirea vieţii, salvarea ei, şi nu omorârea fiinţei umane. Am găsit şi cadre medicale de la maternitatea din Buzău care au înţeles, în virtutea jurământului lui Hipocrat, că este mare păcat a omorî orice copil, chiar bolnav fiind. Dumnezeu dă şansă oricărui prunc. El are un plan cu fiecare copil. Din păcate, deocamdată, maternitatea din oraş nu are o capelă şi un preot la care femeile însărcinate sau proaspetele mame să vină să se roage şi să găsească o povaţă, însă, în viitorul apropiat, aceasta se va muta într-un sediu nou şi sperăm ca aici să se ridice şi o capelă".