Cum gestionăm conflictele care apar între frați

Rivalitatea dintre frați este normală și inevitabilă, conflictele reprezentând etape firești în procesul de dezvoltare a copiilor, susţin specialiştii în domeniu. De cele mai multe ori, acest comportament este dezvoltat de copii cu scopul de a atrage atenţia părinţilor. Relația dintre frați poate fi mai bună dacă părinții se comportă adecvat nevoilor celor mici, nu fac comparații, nu fac nedreptăți și nu pun presiune pe copii.

Rivalitatea dintre frați poate apărea din mai multe cauze, una dintre ele fiind teama copilului mai mare că nu va mai fi iubit după ce apare fratele mai mic. O altă cauză este dorinţa celui mic de a-şi face simţită prezenţa în familie, care devine de multe ori agasantă pentru fratele mai mare, spune psihologul Mihaela Izina. „Pă­rin­ții, fără a avea această intenție, pot declanșa ușor rivalități dintre frați. Îl pun pe cel mare să cedeze în favoarea celui mic sau îl responsabilizează pe cel mare și cu obli­gațiile pe care le-ar avea cel mic, îl dau exemplu pe cel mare «el/ea a putut să ia 10 la matematică, ar trebui să poți și tu», fac adesea comparații între ei şi îi cer unuia să facă ceva ce nu îi place doar pentru că «fratatele/sora lui a putut»”, declară specialistul.

Nu există o anumită vârstă pentru apariția riva­li­tății, existând situaţii când ea se ivește chiar înainte de a se naște noul membru al familiei. Dar cel mai adesea acest comportament por­nește de la atitudinea pă­rinților. Este bine să nu se ajungă la acest punct. 

Dacă totuși se ajunge, pă­rinții trebuie să fie cât mai corecți față de toți copiii din familie, să nu țină partea vreunuia, acordând atenție fiecăruia în mod egal. 

„Există familii unde fiecare își cunoaște calitățile, este apreciat și beneficiază de atenția de care are nevoie fără a se simți ame­nin­țat în vreun fel de alt membru al familiei. În astfel de medii rivalitatea de obicei nu apare. Ea apare adesea acolo unde părinții nu au o atitudine corectă față de copii, favorizându-l, cel mai adesea, pe cel mic”, mai spune Mihaela Izina. 

Cu reguli, respect între membrii familiei, atenția necesară și afecțiune oferită în mod egal, părinții pot dezvolta un mediu familial sănătos, fără rivalitate. Când cearta pleacă de la probleme cunoscute în special doar de copii (jocuri, jucării), cel mai indicat este să asistați la discuția copiilor fără a interveni prea mult, doar să îi ghidați să asculte, să își spună părerea când le vine rândul și să îi îndrumați să găsească singuri o soluție pentru a rezolva problema. 

„Când cearta pleacă de la «nedreptatea» pe care o simte vreunul din copii, este de la sine înțeles că aici părintele are o problemă în felul de abordare și este greu de descris soluția în doar câteva rânduri”, sus­ține psihologul. 

O altă greșeală pe care o fac părinții frecvent este atunci când încearcă să rezolve o situaţie de conflict pedepsindu-i pe toţi, deşi a greşit doar unul dintre ei. De asemenea, când părintele nu ascultă părerea celor mici şi le impune propriul punct de vedere, se ajunge la acumularea de frustrări.