Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia pe care i-o dai!

Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) este, în mod indubitabil, cel mai important orator creştin, care a lăsat posterităţii cuvinte dintre cele mai numeroase şi, în acelaşi timp, înalte şi frumoase, referitoare la realităţile cele mai variate ale vieţii omeneşti, în general, şi a celei creştine, în mod aparte. Cuvintele sale, de Dumnezeu inspirate, privind rolul educaţiei în arta făuririi personalităţii umane sunt inestimabile, constituind un reper nu doar al literaturii şi pedagogiei patristice, dar şi pentru ştiinţa educaţiei, la modul general.

Lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, este un adevărat manual de pedagogie, în care sunt expuse principiile unei educaţii autentice, capabilă, pe de o parte, să îi aducă copilului împlinirea în viaţă, iar părinţilor şi educatorilor, mântuirea sufletului.

Poate nicăieri, în scrisul patristic şi în cel profan, nu întâlnim cuvinte atât de adânci şi cu un impact practic şi o finalitate duhovnicească pozitivă, precum în sfaturile şi îndemnurile adresate cititorului, de către Părintele antiohian, în această lucrare.

În mod practic, Sfântul Părinte compară sufletul copilului cu o ceară, care se poate modela uşor, atât timp cât este moale. În momentul în care se întăreşte, aceasta devine tot mai greu de lucrat. Lipsa de preocupare faţă de instruirea copiilor, manifestată de părinţi, face din sufletul copilului un pământ înţelenit, pe care cresc, cu deosebită uşurinţă, spinii păcatelor şi ai patimilor. Un astfel de suflet neîngrijit poate fi schimbat prin întoarcerea brazdei, pentru a primi sămânţa credinţei şi a faptelor bune, prin focul Duhului Sfânt.

Un principiu asupra căruia insistă, în mod particular, Sfântul Părinte este cel al începerii educaţiei de timpuriu, din fragedă copilărie. Este cunoscut faptul că un copil dobândeşte, până la vârsta de 3 ani, aproximativ 65%-75% din limbaj, chiar dacă nu va folosi întregul bagaj dobândit pe parcursul vieţii sale; că până la vârsta de 5 ani, i se formează 80% din temperament, iar până la vârsta de 7 ani, caracterul i se definitivează în proporţie de 90%.

Cu intuiţia sa morală, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă începerea actului de educare a copilului din primele momente ale vieţii lui, motivând că „ceea ce este fraged şi încă n-a căpătat o formă tare poate lua orice formă, pentru că este uşor de schimbat în altă formă”. Întipărirea unor învăţături înalte în sufletul încă fraged al copilului, arată Sfântul Ioan Hrisostom, face ca nimeni să nu poată să le desprindă de acolo, ele întipărindu-se asupra sufletului ca sigiliul pe ceară. Crearea unor deprinderi sau obiceiuri proaste se corectează, apoi, cu o dificultate proporţională cu vechimea lor. Cu frumoase cuvinte, Sfântul Părinte spune că „mărgăritarele, îndată după prinderea lor, au înfăţişarea unei picături de apă. Dacă cel care pescuieşte perla este un om iscusit, pune picătura în palmă şi mişcă podul palmei, întorcând picătura până ce se rotunjeşte exact şi o face foarte rotundă şi tare; după ce i s-a dat această formă, nu mai este cu putinţă să i se mai dea alta. Ceea ce este fraged şi încă n-a căpătat o formă tare poate lua orice formă, pentru că este uşor de schimbat în altă formă; când este tare, însă, şi a primit tăria în natura sa, nu-i este uşor să iasă din natura sa şi să se schimbe în altă formă”.

Actul educaţiei este asemănător modelării mărgăritarelor

Copilul este socotit de Sfântul Părinte a fi un diamant în stare pură, naturală, latentă. Pentru a fi pus în adevărata lui valoare şi frumuseţe, acesta are nevoie de grija şi preocuparea părinţilor - giuvaergii ai copiilor lor. Arta sau iscusinţa lor vizează formarea, în copil, a caracterului unui bărbat sfânt.

Este superbă comparaţia pe care o face Sfântul Părinte, atunci când aseamănă sufletul copilului cu o cetate, care trebuie păzită. Paza cetăţii este tocmai arta educaţiei. Această cetate are mai multe porţi, care, în argumentaţia Sfântului Ioan, sunt simţurile: ochii, limba, auzul, mirosul şi pipăitul. Trupul trebuie să fie ca un zid puternic, de nepătruns pentru vrăjmaşi, iar simţurile trebuie să se transforme în adevărate metereze şi porţi, care să se închidă la tot ceea ce este rău şi vătămător pentru cetate şi să se deschidă la cuvintele şi faptele morale înalte şi folositoare. Iar zăvoarele acestor porţi nu trebuie să fie din lemn, nici din fier, ci din aur, acestea fiind obiceiurile creştine şi morale. Precum într-o cetate există şi oameni buni, dar şi răi, şi cinstiţi, dar şi hoţi, tot astfel, în sufletul copilului există tendinţe şi dorinţe contradictorii, afecte pozitive, dar şi porniri păcătoase, acestea din urmă trebuind disciplinate.

Părinţii şi pedagogii sunt asemănaţi, de către Sfântul Părinte, cu un împărat luminat, a cărui grijă fundamentală trebuie să fie paza cetăţii şi binele comunităţii, adică păstrarea, în armonie, a trupului cu sufletul şi a tuturor facultăţilor trupeşti şi sufleteşti, întreolaltă.

În duh de blândeţe, el recomandă părintelui sau educatorului: „Dă, aşadar, legi acestui oraş, legi înfricoşătoare şi aspre pentru cetăţenii oraşului. Fii apărătorul legilor ce se calcă. Nu-i de nici un folos să dai legi, dacă nu cauţi ca aceste legi să fie puse în aplicare”.

Prima poartă, a vorbirii, trebuie să fie educată spre rostirea de cuvinte care să edifice, în plan moral, să aline şi să întărească, cuvinte cuviincioase şi evlavioase, nicidecum cuvinte de insultă şi batjocură, de hulă sau ponegrire a aproapelui. Gura copilului trebuie „să rostească cuvinte de mulţumire şi cântece sfinte. Să vorbească totdeauna despre Dumnezeu şi despre filosofia cea de sus”. La fel şi poarta auzului trebuie să fie închisă faţă de cuvintele rele şi păcătoase, spre primirea vorbelor bune, duhovniceşti şi ziditoare.

Ochii copilului trebuie feriţi de tot ceea ce i-ar putea pângări sau ispiti, întorcându-i de la priveliştile de ruşine şi imaginile păcătoase, la frumuseţile create de Dumnezeu şi care încântă vederea: cerul infinit, stelele, florile pământului, livezile multicolore şi pline de roade, imaginile din cărţile ziditoare sufleteşte.

Mirosul, la rândul său, nu trebuie să caute mireasma mâncărurilor sau a plăcerilor efemere, ci să contemple la mireasma bineplăcută lui Dumnezeu a faptelor bune şi a virtuţilor creştine, iar gustul să caute, în toate, sobrietatea şi decenţa, după cuvântul unui alt Sfânt Părinte - Maxim Mărturisitorul: „Să ne arătăm mâncând, spre a trăi; nu trăind, spre a mânca”.

De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă austeritatea şi disciplina, în haine sau ţinută şi în aşternut sau odihnă, prin care trupul copilului să fie călit, asemenea unui adevărat atlet pentru Dumnezeu.

În convingerea Sfântului Părinte, educaţia prin şi pentru virtute este cea mai mare artă. De modul în care părinţii şi educatorii reuşesc să o împlinească depinde nu doar împlinirea lor şi a copiilor, în viaţa prezentă, ci însăşi mântuirea sufletului lor, pentru că, în convingerea sa, arta educării are o dimensiune mântuitoare sau soteriologică.

Sau, în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dacă ai păcate adunate în conştiinţa ta, atunci născoceşte o iertare a păcatelor tale, şi anume: creşte un atlet pentru Hristos! (…) Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume”! Sau, chiar şi mai expresiv: „Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia ce i-o dai!”.