Arta compromisului în Parlamentul European

▲ În săptămâna alegerilor pentru Parlamentul European (PE), ziarele europene s-au întrecut în analize şi comentarii pe această temă ▲ În „Le Monde”, publicaţie franceză de centru-stânga şi, totodată, principalul cotidian francofon al planetei, cu 35.000 de exemplare difuzate în afara Franţei, http://www.presseurop.eu/ro/content/author/9961-philippe-ricard surprinde, cu exemple concrete, ceea ce caracterizează succesul activităţii PE: arta compromisului ▲ În acelaşi registru, al alegerilor europarlamentare, http://www.presseurop.eu/ro/content/source-information/14131-il-sole-24-ore, cotidian italian de referinţă în materie economică, nu ezită să readucă în atenţia opiniei publice practica „voturilor negre” ▲ Principalele titluri ale presei europene sunt prezentate pe site-ul http://www.presseurop.eu/ro ▲

Funcţionarea Parlamentului European este marcată de o foarte importantă cultură a compromisului. Pentru a cântări şi mai mult în faţa Comisiei şi a Consiliului, deputaţii se străduiesc să parvină la un acord înainte de vot, astfel că, scrie „Le Monde”, clivajele politice tradiţionale se estompează.

Sfârşit de 2006: eurodeputaţii finalizează una dintre cele mai controversate decizii ale legislaturii, votând un amendament la directiva „Bolkstein” asupra liberalizării serviciilor. Socialiştii francezi se opun în acea zi sintezei elaborate de către o socialistă germană. Rămasă în anale, urmarea acestei batălii ilustrează una din faţetele necunoscute ale Parlamentului European: o instituţie a cărei foarte pronunţată „cultură a compromisului”, adesea străină tradiţiilor naţionale, nu este la adăpost de preconcepţiile naţionale.

Totuşi, voturile, chiar şi cele politice, sunt urmarea unei munci de lungă durată, de consultări între instituţii a căror raţiune de a exista este diferită: Parlamentul trebuie să compună împreună cu Consiliul, unde reflexele interguvernamentale domină deoarece este format din statele membre, şi Comisia Europeană, compusă din personalităţi de dreapta şi de stânga, având grija de a rămâne deasupra intereselor de partid. „Funcţionarea Parlamentului nu a fost niciodată reglementată de către o majoritate sau de o coaliţie stabilă”, explică Florent Saint Martin, un asistent parlamentar care ţine cursuri la Facultatea de Ştiinţe Politice din Paris. Conform acestuia, în 2008, nouă voturi din zece ar fi reunit vocile a cel puţin 80% din aleşi. „Această coeziune permite în mod precis aleşilor să aibă influenţă în faţa Consiliului şi a Comisiei”, analizează Oliver Costa, cercetător la CNRS şi coautor, împreună cu Saint Martin, a unei cărţi recente asupra Parlamentului European.

Cele trei principale grupări parlamentare - Partidul Popular European, Socialiştii şi Liberalii - afişează de altfel un procent de coeziune internă în timpul voturilor de peste 85%, conform site-ului VoteWatch.eu. animat de către cercetători de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi de la Şcoala de Economie din Londra.

Jocul instituţional european nu a fost lipsit totuşi de dure lovituri asupra textelor cele mai emblematice ale legislaturii. Directiva „Bolkestein”, reglementarea Rich asupra produselor chimice, eşecul concilierii asupra duratei timpului de muncă, pachetul asupra climatului, directiva „retur” asupra imigraţiei: numeroase texte au trezit, înaintea ajungerii la un compromis, diferenţele existente între partide ale căror poziţii iniţiale sunt adesea diametral opuse.

„Problemele economice ori sociale, mediul sau imigraţia rămân subiecte de confruntare între dreapta şi stânga”, conform lui Saint Martin. Logica partizană nu este, cum s-ar putea crede, singura care ar putea slăbi coeziunea principalelor grupări. În timpul sedinţelor destinate votării, „deputaţii au adesea o dublă listă de vot, cea a formaţiei politice din care fac parte şi cea a guvernului ţării lor de origine”, observă un diplomat a cărui misiune este de a urmări jocurile parlamentare, „fără a uita munca lobiştilor”. În timpul fiecărei dezbateri importante, anumite reprezentanţe permanente ale statelor membre prezente la Bruxelles trimit resortisanţilor lor „note de cadraj” prin care le sugerează să adopte o anumită poziţie sau alta. Rămâne la dispoziţia aleşilor de a urma sau nu aceste dispoziţii.

„Piaţa neagră a voturilor” sau cu cât se vindeun vot în sudul Italiei

Anii trec, dar o tradiţie în sudul Italiei nu dispare: vânzarea şi cumpărarea de voturi, scrie ziarul italian. Trei candidaţi la alegerile europene povestesc experienţa lor: oferta de „pachete” cu voturi la tarife excepţionale plecând de la 80 de centime buletinul.

Totul se cumpără pe piaţa liberă a voturilor europene. Pe 20 mai, candidatul Giacomo Mancini era în turneu în Puglia pentru a convinge oamenii din provincia Bari să voteze pentru el, când a primit un apel pe mobil. Numărul său este acelaşi de opt ani, mii de oameni îl cunosc. „Interlocutorul meu mi-a spus că este un activist politic şi că vrea să ne întâlnim. Ne-am dat întâlnire în Andria. Eu sunt cineva care a trăit întotdeauna printre oameni şi mi-am făcut steag din transparenţă.”

La întâlnire, surpriză. Mancini se află în faţa a trei oameni care-i explică că ei controlează zece secţiuni şi îi pun la dispoziţie un pachet de 2 mii de voturi garantate. „În schimbul crucii pe numele meu trebuia să plătesc trei mii de euro.” La acest preţ, este o afacere: 1,5 euro votul. „Acest tip de calcule ne-au făcut să râdem bine, pe mine şi echipa mea. Dar întâi le-am dat liber celor trei băieţi, spunându-le că voturile nu le cumpăr, ci le câştig. „ Şi cum a reacţionat trio-ul? „Nicicum. S-au întors şi au plecat. Fără îndoială ca să meargă să facă aceeaşi propunere altui candidat”.

Mancini nu a prevenit poliţia. A preferat să împărtăşească această poveste - care nu este un caz izolat - cu alegătorii. „Campaniile electorale sunt costisitoare şi suntem contactaţi de o mulţime de oameni care propun să înfiinţeze comisii de sprijin. Desigur, nu gratis.

În Puglia ca şi în Sicilia se joacă aceeaşi melodie. Rosario Crocetta este primarul oraşului Gela (Sicilia). Şi-a petrecut viaţa încercând să ţină în şah mafia locală şi trăieşte sub ameninţare de când a concediat-o pe soţia lide-rului de clan Daniele Emmanuello din postul ei de la primărie. Crocetta nu călătoreşte decât cu escortă. Dar asta nu i-a împiedicat pe câţiva mafioţi să-i contacteze echipa şi să-i propună un pachet de voturi. „Ar fi trebuit să plătesc 400 de euro pe un pachet de 500 de voturi.” În comparaţie cu Puglia - 80 de centi pe buletin - este aproape jumătate de preţ.