Globalizarea - simbolul contemporaneităţii

Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma tuturor palierelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu suntem noi (nici ca indivizi luaţi în parte şi nici ca popor sau naţiune) în măsură să decidem sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă acceptăm globalizarea. Astăzi, globalizarea există pur şi simplu, iar noi suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul acesteia, sub spectrul ei şi să-i facem faţă. Ce este sau ce înseamnă însă, în mod concret, acest fenomen pe care ne-am obişnuit să-I numim globalizare? Este imposibil să epuizăm într-o definiţie sau într-o formulare toate resorturile pe care le implică această realitate.

Pe scurt, putem spune că globalizarea este „sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat“, care a înlocuit „sistemul lent, stabil, ciopârţit al Războiului Rece care dominase politica internaţională începând din 1945“. Prin globalizare, noi am devenit şi suntem „un singur fluviu“. Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă apoi toate celelalte componente care alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim: economico-financiar, politic, cultural şi chiar religios. Nimic din ceea ce se întâmplă acum în societatea noastră nu rămâne necontaminat de flagelul globalizării. Globalizarea a devenit simbolul vremurilor în care trăim. Se consideră că forţa motrice care a direcţionat evoluţia lumii spre acest punct o constituie „mirajul“ capitalismului liber de piaţă cu toate avantajele ce decurg de aici. Integrarea în mecanismele acestui sistem politico-economic pentru a beneficia din plin de efectele sale constituie un deziderat al tuturor popoarelor care aparţin culturii de factură europeană şi nu numai. Cei care au cunoscut o dată, în mod direct sau chiar indirect, superioritatea capitalismului liber de piaţă în comparaţie cu celelalte tipuri de societăăţi economico-politice sunt atraşi într-un mod ireversibil spre acesta. Iar odată extins şi implementat acest sistem în cât mai multe părţi ale „globului“, devine imposibilă funcţionarea normală a unei societăţi civilizate care se autoexclude din acest proces. Aici intervine „globalizarea“, care creează o legătura sau o conexiune reală, simultană şi multiplă, pe toate planurile, cu toate ţările sau regiunile străbătute de acest „fluviu“. Pot spune că pe acest fond apar reacţiile adverse şi violente din partea acelor societăţi care nu recunosc superioritatea capitalismului liber de piaţă (al civilizaţiei europene) şi nu îşi exprimă astfel intenţia de aderare la acesta, ci dimpotrivă, manifestă o atitudine distructivă faţă de el sau faţă de valorile şi simbolurile sale. De aceea cred că a nu accepta globalizarea ca fenomen general (dincolo de lipsurile şi imperfecţiunile sale) nu înseamnă un simplu refuz, ci reprezintă o opţiune clară pentru plasarea într-o arie de civilizaţie complet diferită de cea europeană.

Prin ce se caracterizează globalizarea

Cu siguranţă nu greşesc (ne poate convinge istoria) dacă spun că fenomenul globalizării a luat naştere în spaţiul lumii occidentale şi s-a extins în urma dorinţei ferme şi a deciziei conştient asumate de celelalte ţări de a se conecta la acest sistem în vederea câştigării unor beneficii de pe urma lui. Însă această constatare simplă nu înseamnă că relaţiile care se instituie între diferiţii parteneri care au aderat la sistemul globalizării sunt unilaterale şi rigide, ci comportă grade de complexitate extrem de diferite. Rolul pe care fiecare îl deţine în procesul globalizării nu este definitiv distribuit. De aceea, globalizarea se caracterizează, ca şi sistem economic, prin deschidere, inovaţie şi mobilitate sau schimbare continuă. Nimic nu este şi nu va fi bătut în cuie din acest punct de vedere. Nu există practic valori absolute. Globalizarea generează o serie de oportunităţi care pot fi valorificate cu drepturi depline şi egale, chiar dacă uneori în moduri diferite, de oricare dintre locuitorii „imperiului“ ei, cu condiţia de a manifesta iniţiativa şi suficientă deschidere sau înţelegere. De aceea cred că beneficiile extinderii globalizării se răsfrâng în mod nediscriminator asupra tuturor celor pe care ea i-a cuprins. Interese şi obiective clare, dar diferite, există de toate părţile (aici putem încadra şi aderarea ţărilor est-europene la NATO şi integrarea acestora în UE, care constituie componente instituţionalizate ale fenomenului mai larg al globalizării).

Democratizarea tehnologiei

Până acum am subliniat câteva puncte generale care se referă la aspectul de receptare a globalizării de către cei cărora ea se adresează. Cred însă că există şi câteva elemente importante vizând modalităţile prin care globalizarea se manifestă în şi influenţează viaţa celor care o trăiesc concret sau pe viu. Aici poate fi menţionat în primul rând ceea ce constituie de fapt motorul globalizării, reprezentat de recentele progrese din tehnologie, de la internet la telecomunicaţiile prin satelit. Premisa decisivă şi suflul continuu al globalizării le găsim în ceea ce Thomas L. Friedman numeşte „democratizarea tehnologiei“. Descrierea pe care el o face acestei schimbări este extrem de vie şi inteligibilă pentru oricine vrea să pătrundă semnificaţia concretă a globalizării: „democratizarea tehnologiei este cea care oferă unui număr tot mai mare de oameni, echipaţi cu tot mai multe computere, modemuri, telefoane celulare, sisteme de cablu şi conexiuni prin internet, posibilitatea de a ajunge tot mai departe şi mai departe, într-un număr tot mai mare de ţări, din ce în ce mai rapid, mai profund şi mai ieftin decât oricând în istorie.

Graţie democratizării tehnologiei, acum toţi putem avea acasă la noi o bancă, un birou, un ziar, o librărie, o firmă de brokeri, o fabrică, o firmă de investiţii, o şcoală...“.

În opinia mea, această democratizare a tehnologiei a deschis cu adevărat calea unei circulaţii libere a informaţiei pe toate planurile, proces soldat cu consecinţe fantastice sub toate aspectele. În era globalizării se poate comunica liber de orice constrângeri oriunde de oriunde. Practic, nu există limitări în această direcţie pentru ţările racordate la sistemul globalizării. Un alt aspect semnificativ pe care aş dori să-l relevez este deplina liberalizare şi dezvoltare a comercializării serviciilor şi bunurilor sau produselor în cadrul globalizării, facilitată în mod indiscutabil de aceeaşi democratizare a tehnologiei.

Fiecare dintre noi ne înscriem în sistemul globalizării

Pe acest plan este clară constatarea că anumite disfuncţionălităţi economico-financiare apărute neprevizibil într-o anumită parte a sistemului vor afecta direct sau vor influenţa în mod cert şi celelalte componente (un exemplu des întâlnit în acest sens îl constituie fluctuaţia cotaţiei monedelor naţionale în raport cu cele considerate etalon - respectiv dolarul american şi euro - în situaţiile de criză politică sau economico-financiară pe care le traversează uneori ţările care administrează aceste monede, dar pot apărea şi situaţii inverse, când desfăşurarea activităţii unor domenii ale economiilor ţărilor cunoscute ca superputeri sunt dereglate de crize politice sau militare din alte zone de pe glob). Sigur rămâne faptul că nimic nu se întâmplă pe glob care să nu aibă repercursiuni cât de mici asupra tuturor. Mai ales în ce priveşte deciziile preşedintelui SUA, ţara care deţine, oarecum, rolul unui leader în sistemul globalizării, şi desfăşurarea forţelor politice de aici, putem spune că sunt de interes global, nu numai ca informaţie, ci chiar la nivelul concret al stării de fapt. Ceea ce facem fiecare dintre noi este determinat de şi are legătură cu alţii şi acest principiu se aplică nu numai în cadrul unui grup restrâns, ci se extinde la nivel global. Prin aceasta participăm şi ne înscriem fiecare dintre noi în sistemul globalizării.

Poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dar dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau de opţiunea noastră, aşa cum am postulat încă la începutul acestei prezentari. Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehnoştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau „ultimul om“ anunţat de A. Kojeve în 1947 şi F. Fukuyama în 1992. În ciuda tuturor acestor avertismente, nu putem evita sau elimina globalizarea. Sunt de părere că singura şansă care ne rămâne este să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în plan concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatrizându-i excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.