Mărturii documentare despre slujitorii altarului în tranşee

Până în 1948 Armata Română avea o instituţie care ridicase misionarismul creştin românesc la înalte virtuţi. Este vorba de Episcopia Armatei cu sediul în cetatea Catedralei Încoronării de la Alba Iulia şi care avea jurisdicţie acolo unde şi ultimul soldat român lupta. Cele mai mari fapte de curaj şi misionarism au fost date de Episcopia Armatei în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când confesorii militari au reînrădăcinat credinţa creştină prigonită de regimul bolşevic. Astfel de mărturii se găsesc fie în propaganda de epocă, fie în documente de arhivă. În acest sens, semnalăm volumul îngrijit de Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu şi Andrei Nicolescu, cu titlul „1941-1945. Preoţi în tranşee“, apărută cu sprijinul Fundaţiei „General Ştefan Guşă“ şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Volumul conţine un număr de 258 de documente provenite din Arhivele Militare Române. După un cuprinzător studiu introductiv întocmit de istoricii militari Ilie Manole şi Andrei Niculescu, despre instituţia Bisericii în Armata Română, cititorul descoperă faptele de curaj şi misionarism îndeplinite în condiţii de război de către preoţii militari. Deosebit de utile sunt rapoartele preoţilor militari către Serviciul religios al unităţilor de care aparţineau sau către Inspectoratul Armatei, în care aceştia descriau activitatea lor misionară atât în rândul soldaţilor, cât şi în mijlocul civililor afectaţi de neajunsurile războiului.  Interesante sunt rapoartele în care preoţii militari descriu activităţile lor misionare în teritoriile redobândite, Basarabia şi Bucovina, din vara lui 1941. De pildă, protoiereul maior Theodor C. Gheorghiu, confesorul Diviziei a 6-a Infanterie şi a Garnizoanei Focşani, raporta: „8 iulie. Sunt în satul basarabean Terebna, unde populaţia satului primeşte cu mare însufleţire trupele noastre care trec mereu înainte. Împart câteva cărţi de rugăciune care fac mare bucurie şi ne interesăm de traiul sub regimul bolşevic… Oficiez utrenia cu Te-Deum în biserica din târgul Edineţ. Asistă parte din trupe, ofiţeri şi populaţie civilă. Am predicat cu privire la drepturile noastre sfinte asupra Basarabiei“. Astfel  de clerici şi-au adus contribuţia la trezirea simţământului religios peste Nistru, în Transnistria administrată de statul român în 1941-1944, şi chiar peste Bug, până spre Caucaz. Astfel de secvenţe întâlnim în raportul din septembrie 1941 al preotului căpitan B. Totoescu, confesorul Regimentului 25 Infanterie: „Spre deosebire de celelalte luni, în luna septembrie a fost desfăşurată o fecundă activitate în mijlocul populaţiei civile din satul Bujalik (Odesa) şi în împrejurimi. Aceasta a fost încurajată de forurile superioare, mai ales de către Divizia a 15-a, care a dat un mare concurs în această direcţie… Duminică, 14 septembrie, de ziua Înălţării Sfintei Cruci, a fost redeschisă biserica din satul Bujalik. S-a săvârşit apoi Sfânta Liturghie în ea, s-a făcut un parastas pentru ostaşii căzuţi, iar la fine au fost botezaţi 42 copii… La sfârşitul liturghiei a vorbit părintele Cehan, în limba română, pentru ostaşi, iar subsemnatul, în limba ucraineană, pentru popor“. Alături de aceste rapoarte, volumul conţine numeroase documente relative la tipărirea unor cărţi de rugăciuni, cum a fost în octombrie 1944, când s-a imprimat un tiraj de 500.000 de exemplare sau „Calendarul ostaşului“ într-un tiraj de 100.000 exemplare. Aceste secvenţe de istorie militară recentă sunt episoade reprezentative ale Istoriei Ortodoxiei Româneşti şi chiar a Românilor, iar volumul pe care îl semnalăm aduce o contribuţie însemnată la cunoaşterea şi înţelegerea prezenţei Bisericii în spaţiul militar.