Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Constantin Lupu sub persecuţia comunistă

Părintele Constantin Lupu sub persecuţia comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 28 Aug, 2014

În anul 1949, regimul comunist din România declanşase acţiunea de colectivizare în mediul rural. După cum istoriografia şi memoria colectivă au consemnat, iniţiativa guvernului comunist nu s-a bucurat de succes, de cele mai multe ori colectivizarea producându-se prin măsuri punitive. Iar vinovaţii de eşec erau găsiţi în rândurile celor care în regimurile politice anterioare deţinuseră funcţii administrative şi politice. Cu toate sforţările regimului, spre sfârşitul anilor â50, acţiunea de colectivizare nu înregistra rezultate notabile. Acest eşec a constituit unul dintre motivele declanşării unui nou val de arestări începând cu anul 1958. De acum acuzaţiile din scenariul comunist erau în special ascultarea „posturilor de radio imperialiste“ şi organizarea de grupuri complotiste menite „să submineze acţiunea de socializare a agriculturii“. Un caz de „duşman al poporului“ este reprezentat de părintele Constantin Lupu. Acesta s-a născut la 8 noiembrie 1906 într-o familie de agricultori din localitatea băcăuană Caşin. După  şcoala primară din localitatea natală şi studiile secundare, tânărul Constantin Lupu s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde după patru ani a obţinut licenţa. Între 1937 şi 1943 a slujit la Brăteşti, lângă Târgu Ocna, unde a finalizat construcţia bisericii şi a ridicat-o la rangul de parohie. Pentru doi ani a fost parohul bisericii din Răcăciuni, jud. Bacău, apoi între 1945 şi 1947 a lucrat în administraţia Seminarului Central din Bucureşti. Ulterior, a fost numit preot pe seama bisericii Mănăstirii Dealul şi la Pucioasa, jud. Dâmboviţa. Din 1956 a slujit la Parohia Brusturi, jud. Neamţ, pentru ca un an mai târziu să figureze la Prisaca, jud. Iaşi. De la 1 iulie 1958, părintele Lupu a fost numit slujitor la Pocreaca, localitate în care colectivizarea încă nu se făcuse. Localnicii acceptaseră cu greu forma de întovărăşire (prima etapă a colectivizării) şi ezitau să-şi dea pământurile la colectiv. În această situaţie, preşedintele Sfatului Popular a cerut noului preot, dascălului bisericesc Alexandru Herea şi învăţătorului Ioan Zaharia să meargă din poartă în poartă şi să susţină colectivizarea. Ba chiar preotului i s-a cerut ca de la amvon să spună credincioşilor cât de folositoare este colectivizarea. Numai că preotul şi ceilalţi nu s-au arătat atât de receptivi la cererea conducerii locale, unii localnici chiar exprimându-se pentru ruperea „întovărăşirii“. În schimb, preotul Lupu obţinuse aprobările pentru începerea reparaţiilor la biserica din filia Slobozia. Din aceste motive, la 24 septembrie 1959, Securitatea Iaşi a trecut la arestarea preotului, învăţătorului şi a dascălului. Intraţi în malaxorul anchetelor, cei trei au fost acuzaţi de constituirea unui grup complotist, ascultarea posturilor de radio străine şi colportarea de „informaţii duşmănoase“, astfel încât acţiunea de colectivizare din Pocreaca să eşueze. Preotul Constantin Lupu nu a recunoscut nimic în anchetă. Nu a recunoscut nici învinuirile aduse de martori ai acuzării, dintre care unul era de confesiune neoprotestantă. Iar pentru a reclama abuzurile la care era supus, între 5 şi 8 ianuarie 1960, părintele Lupu a făcut greva foamei. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 198 din 16 aprilie 1960 a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la 7 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. După acest moment, credincioşii din Pocreaca au înaintat un memoriu la autorităţile statului în care susţineau nevinovăţia preotului şi cereau eliberarea sa, însă fără succes. Astfel, părintele Lupu a cunoscut universul concentraţionar de la: Iaşi (aprilie 1960), Jilava (august 1960 şi august 1962), Galaţi (august 1960 şi august 1962), Botoşani (noiembrie 1960 şi decembrie 1962) şi lagărul de muncă de la Perirava (septembrie 1962). La 14 aprilie 1964, părintele Lupu a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani. A revenit la slujire ca preot la Cristeşti (1964-1969), apoi la Dracşani, ambele din jud. Botoşani. La 1 septembrie 1975 a trecut la cele veşnice.