Patriarhul Justinian şi Mănăstirea Agapia

Putem spune că Mănăstirea Agapia, în primul deceniu comunist, a reprezentat un aşezământ aparte pentru monahismul românesc. Dincolo de încărcătura istorică pe care o purta aşezământul celor 355 de maici harnice de la Agapia, din 1949, această mănăstire a fost stavropighie patriarhală, adică sub ascultarea directă a întâistătătorului român. Logica acestui statut canonic era strâns legată de planul patriarhului Justinian de reformare a monahismului românesc şi de adaptare la noua situaţie politică a ţării. Întâi de toate, aici funcţiona Seminarul Teologic "Cuvioasa Parascheva", pentru toate maicile din Eparhia Moldovei. În 1952, seminarul era frecventat de 100 de maici eleve şi avea opt cadre didactice. După această dată, numărul elevelor a scăzut, deoarece Departamentul Cultelor nu mai aproba planul de învăţământ aşa cum dorea patriarhul. Autorităţile statului se temeau de o culturalizare în masă a monahiilor din Patriarhia Română. Tot în acest aşezământ cu tradiţie în producerea covoarelor, după 1951, sub egida UCCOM, a funcţionat cooperativa meşteşugărească "Arta monahală", condusă de stareţa Veronica Constantinescu, care spunea despre munca depusă de maicile "cooperatoare": "Înţelegem să facem covoare artistice, cu o tehnică perfectă, spre a nu da de lucru conducerii Patriei noastre în problema livrării covoarelor de export, căci nu dorim ca să fie compromisă această artă. Noi nu învăţăm ca să primim laude că am depăşit planul sau ca lucrătoarele să lucreze mult ca să câştige mult. Noi dorim să se lucreze bine şi frumos, să fie folosite toate forţele - nu în vederea câştigului personal - ci pentru cinstea Patriei noastre". Toate aceste lucruri frumoase care se înfăptuiau la Agapia prin grija maicii stareţe Veronica şi prin atenţia deosebită ce o purta patriarhul Justinian au fost stopate în mod brutal de autorităţile statului care la începutul anului 1959 declanşase prigoana împotriva monahilor. Maica Veronica era considerată mâna dreaptă a patriarhului şi, ca atare, la presiunile departamentului, mănăstirea a fost scoasă de sub statutul de stavropighie.

S-a încercat chiar înlocuirea stareţei cu maica Eustochia Ciucanu, licenţiată în teologie şi secretara seminarului teologic. Următorul pas a fost desfiinţarea atelierelor meşteşugăreşti, prin "autodizolvarea" cooperativei "Arta monahală" la presiunile departamentului. De asemenea, în octombrie 1959, departamentul a blocat începerea anului şcolar la seminarul teologic, cu toate încercările maicii Veronica, susţinută de patriarh, de a chema elevele la cursuri. În octombrie 1960, maica Veronica a fost exclusă din monahism, pentru că se aplica Decretul 410. Dar abuzurile celor de la departament continuau, deoarece inclusiv maica Eustochia Ciucanu era exclusă, pentru ca ulterior să fie rechemată la stăreţia Mănăstirii Agapia.