Schitul Rarău sub îndrumarea ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor

Cercetarea arhivelor fostei Securităţi continuă să ne dezvăluie aspecte inedite şi extrem de interesante care ne ajută să cunoaştem monahismul românesc din perioada comunistă. Un exemplu în acest sens este modul de vieţuire monahicească din Schitul Rarău de sub îndrumarea ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, conform unei note date Securităţii de un informator care în august 1954 a vizitat aşezământul sucevean: „Programul schitului: orele 0:00-3:00, Utrenie; orele 6:30-7:30, rugăciunea de dimineaţă; orele 8:30-12:00, Liturghie; orele 18:00-19:30, rugăciunea de seară şVecerniaţ. În restul timpului se face lectură individuală a Noului Testament sau a altor cărţi bisericeşti şi ascultare, adică o treabă oarecare: strânsul fânului, cules de zmeură, de ciuperci etc. În sprijinul acestei ascultări se aduce ca argument lupta împotriva voii şi obişnuinţelor noastre, realizarea prin înfrângerea tendinţelor, a simţurilor şi a necesităţilor materiale, adică a somnului, foamei etc. Rostul şederii noastre la schit, spune Daniil, este disciplinarea prin integrarea riguroasă în programul alcătuit de el. Plimbările şi visările le vom lăsa pe altădată, fiindcă acum nu este timp de ele. Să nu aibă cineva prin asta impresia că i se răpeşte libertatea, pentru că libertatea după care tânjim şa celor din lume, n.n.ţ este de fapt robia noastră, robia simţurilor şi numai asceza este cu adevărat eliberare. Doar suprimarea, smerenia, adică debarasarea de ambiţie, mândrie, de continuă preocupare de estimare a persoanei noastre, conduce la conturarea unei autentice personalităţi, a regăsirii omului din noi. Unii cred că ţinuta interioară se dobândeşte mai uşor împrumutând metode de lucru străine (se referă la cultura indiană, nota sursei). Aceştia însă scapă din vedere că metodele de care vorbim sunt născute din specificul în cadrul tradiţiei şi condiţiilor proprii de dezvoltare. De aceea, realizarea nu e posibilă decât în limitele pământului pe care trăim, unde cunoaştem omul, cu moravul şi năravul lui. De ce să căutăm soluţii în altă parte? Noi, românii, ne naştem în religia ortodoxă şi avem la îndemână toată experienţa ei, cu fapte şi adevăruri controlate, verificate. Să profităm de ea şi să o folosim… La predica de duminică (4 august), Daniil a citit despre Apostolul Petru care, văzându-L pe Iisus mergând pe mare şi nevenindu-i să creadă, spune: Dacă eşti tu Doamne, porunceşte-mi să vin la tine. Iisus îi porunceşte. Petru merge şi el pe valuri, dar îndoindu-se de realitatea lui Hristos, se scufundă. Iisus îl scoate deasupra şi împreună se urcă în barcă. Furtuna se potoleşte, se face senin. Interpretarea: Semnificaţia crucii este binele şi răul. Cele două braţe, orizontal şi vertical, sunt coordonatele în care ne înscriem noi şi faptele. Orizontala este axa realităţii istorice a faptelor, a trăirii lor materiale. Verticala este simbolica faptelor. Mersul pe apă este un adevăr material. Ascultând voinţa lui Dumnezeu, apele s-au închegat sub paşii lui Iisus şi ai Apostolului. Hristos este sinonim cu scopul în viaţă. Încrederea deplină în acest scop ne ţine deasupra valurilor care sunt: slăbiciunea, patimile şi îndoielile noastre sau influenţele rele ale oamenilor din jur. În acţiuni se cere hotărâre… Deci, ori rămânem în barcă, în siguranţă, ca ceilalţi Apostoli, or, dacă am pornit, atunci să călcăm cu fermitate spre ţinta aleasă“.