Scrisoare confidenţială către împăratul Napoleon al III-lea

Formarea statului naţional român modern a fost, fără îndoială, o etapă majoră în evoluţia societăţii româneşti pe calea modernizării şi democratizării. Unirea din 1859 a deschis larg uşa unor procese care au plasat România pe drumul unei evoluţii sincrone cu realităţile europene ale epocii. Mai mult, ea a anunţat calea triumfului principiului naţionalităţilor, care va ordona lumea modernă în temeiul existenţei şi al afirmării statelor naţiune. Un astfel de proces nu avea însă cum să se desfăşoare liniar, fără obstaculări şi adversităţi dintre cele mai diverse.

În cazul României, procesul edificării şi reformării statului în anii săi de început, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a scindat clasa politică şi elita vremii. Conservatorii legaţi de marea proprietate funciară îşi vedeau ameninţate poziţiile dominante din societate, iar liberal-radicalii erau nemulţumiţi de ritmul şi maniera în care se produceau refomele fundamentale pentru statul român.

Tendinţele lui Alexandru Ioan Cuza de a imprima un ritm al reformelor în acord cu propria viziune şi, deopotrivă, maniera sa uneori autoritară, au determinat coalizarea dintre forţele politice cu obiective şi programe diferite. A luat astfel naştere ceea ce este cunoscut în istorie sub numele de „monstruoasa coaliţie“, o asociere politică care avea drept unic liant îndepărtarea Domnului Unirii. După 1864, anul reformei agrare şi a loviturii de stat de la 2 mai, acuzaţiile împotriva persoanei domnitorului au căpătat o nouă amploare şi eforturile concertate împotriva lui Alexandru Ioan Cuza s-au manifestat şi prin încercarea de implicare a puterilor garante în îndepărtarea sa.

Rebeliunea „monstruoasei coaliţii“

Acţiunea împotriva lui Alexandru Ioan Cuza a căpătat o formă de manifestare concretă în vara anului 1865, moment în care acesta se pregătea să părăsească ţara pentru a merge la băi la Ems, în Germania. În dimineaţa zilei de 3/15 august, profitând de nemulţumirea negustorilor de fructe şi legume din Bucureşti cărora le-a fost interzisă vânzarea produselor lor prin comerţul ambulant, „monstruoasa coaliţie“ a organizat o rebeliune. Aceasta s-a soldat cu devastarea clădirii Primăriei şi cu intervenţia armatei, în urma căreia au rezultat şi victime. Presa franceză, sub influenţa opoziţiei, a criticat dur în diverse articole persoana lui Alexandru Ioan Cuza profitând de acest moment de „zaveră“. Sensibil la criticile formulate şi la atmosfera nefavorabilă domniei sale, Alexandru Ioan Cuza va expedia la 19septembrie/1 octombrie acelaşi an o scrisoare confidenţială împăratului francez Napoleon al III-lea. Textul acestui document este pilduitor pentru viziunea expeditorului, pentru starea sa de spirit şi pentru modul în care domnul Unirii îşi vedea propria activitate politică închinată reformelor. Cum luciditatea şi ponderaţia principelui Alexandru Ioan Cuza trebuie pusă în evidenţă, vom lăsa în continuare această frumoasă epistolă să glăsuiască de la sine:

Starea de fapte la 1859

„Când Majestatea Voastră imperială a făcut războiul în Crimeea, populaţiile de la Dunăre au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Am fost convins, în ce mă priveşte, că o mare idee, o idee napoleoniană, inspirase această faptă glorioasă. Întrevedeam un ţel multiplu, demn de Franţa, demn de acela căruia ea îi încredinţase soarta sa: de a înăbuşi proiecte ameninţătoare pentru echilibrul european, de a reînsufleţi Orientul prin principiul naţionalităţilor şi de a arunca în această lume bătrână seminţele roditoare de progres. Tratatul de la Paris a venit curând să confirme speranţele noastre. Constituţia politică a Moldovei şi a Valahiei şi viitorului poporului român au primit garanţii serioase.

Această nouă ordine de lucruri cerea un om nou: concetăţenii mei mi-au încredinţat această sarcină grea. Am primit-o ca o datorie şi cu convingerea că voi fi încurajat, susţinut de acela căruia îi atribuiam, (odată) cu România recunoscătoare, iniţiativa unei schimbări politice atât de preţioase pentru ţara mea.

M-am «apucat» curajos de muncă, am găsit Principatelele dezorganizate, autoritatea slăbită, finanţele în dezordine, moravuri politice ce purtau urma vătămătoare a ocupaţiilor străine, spiritele agitate, istovite, puţine resurse în lucruri şi în oameni, cu ambiţiile unui popor mare şi pasiuni politice surde la orice povaţă de prudenţă. Pe de o parte, era trebuinţă «să se înceapă o» organizare, «dar» cu mijloace insuficiente, pe de alta, era trebuinţă să se ţină treaz patriotismul românilor, punând totodată limite cumpătate aspiraţiilor arzătoare ale spiritului naţional.

„Am fost destul de fericit de a fi realizat Unirea“

După şase ani de eforturi şi de trudă neîncetată, am «oare» dreptul de a mă arăta complet satisfăcut de rezultatele obţinute? Evident, nu! Nu vreau să pretind că guvernarea mea să fi fost scutită de greşeli, să fi dezrădăcinat toate abuzurile, să fi vindecat toate rănile, ca reorganizarea ţării să fie terminată. Cred chiar că aş fi putut face mai mult şi mai bine dacă n-aş fi fost stingherit de unele complicaţii din Constituţia dată Principatelor Unite şi dacă n-ar fi trebuit să mă preocup fără încetare de obstacolele create parcă într-adins în calea mea de către Puterile vecine, care vor vedea totdeauna cu ochi răi dezvoltarea prosperităţii României şi, mai ales, răspândirea la frontierele lor a ideilor civilizatoare ale Occidentului.

În aceasta, Sire, constă secretul acelor piedici şi acelor agitaţii care par să fi descurajat pe susţinătorii noştri cei mai simpatici. Exemplul Greciei, după mai mult de treizeci de ani de monarhie constituţională, poate totuşi demonstra că nu este deloc posibil de a improviza reorganizarea unui stat hărţuit de influenţe străine, nici de a improviza educaţia politică a unui popor făcându-l să treacă dintr-o dată de la un regim patriarhal la un sistem de guvernare pe care nu-l admite temperamentul unor anumite naţiuni, chiar dintre cele mai civilizate.

Din fericire, progresul are legi invincibile. În ciuda greutăţilor, cu toată lipsa noastră de experienţă, cu toate greşelile noastre, România a progresat. Am fost destul de fericit de a fi realizat Unirea, visul secular al românilor, de a fi restituit ţării mele a cincea parte din teritoriul său, uzurpată de călugări străini, am făcut dintr-un milion de clăcaşi un milion de proprietari şi cetăţeni.

Începuturile României moderne

Am promulgat coduri calchiate pe Codul Napoleon, care stabilesc efectiv egalitatea tuturor în faţa legii şi drepturile egale ale tuturor în familie, care impun căsătoria civilă şi înfrânează divorţul. Am dat străinilor dreptul de proprietate. Administrarea justiţiei, care lasă mult de dorit, se îmbunătăţeşte sub influenţa Curţii de Casaţie. Reorganizarea finanţelor noastre, angajate în încercări pe care le consider premature, nu a răspuns aşteptărilor mele: Curtea de conturi şi Casa de consemnaţiuni vor asigura succesul unor reforme devenite foarte urgente. Am făcut instrucţiunea primară obligatorie şi gratuită, am instituit sistemul zecimal, am creat spitale, şcoli pe care Majestatea Voastră a binevoit a le onora cu încurajările sale. Am mărit reţeaua căilor noastre de comunicaţie; am construit poduri, care lipseau aproape peste tot; o linie de patru sute de kilometri căi ferate este în construcţie, o alta va fi începută la primăvară. Sunt pe punctul de a concesiona dreptul «de a fiinţa» o bancă naţională. În sfârşit, am vrut ca forţele noastre «armate» naţionale să fie temeinic organizate, capabile de a menţine în orice ocazie liniştea internă, capabile de a-şi ocupa cu cinste locul lor, dacă eventualităţi, oricând posibile, ar ameninţa un Imperiu pe care l-au consolidat armele Franţei şi de soarta căruia sunt legate strâns destinele noastre“. (Săptămâna viitoare vom continua Scrisoarea confidenţială pe care Alexandru Ioan Cuza i-a expediat-o împăratului Napoleon al III-lea, în care îi vorbeşte acestuia despre reorganizarea armatei naţionale şi despre celalalte trasformări din timpul domniei sale care au dus la progresul României. În ediţia viitoare, veţi afla contextul în care Alexandru Ioan Cuza îi mărturiseşte lui Napoleon al III-lea că e gata să coboare din tron, cerându-i „puternica protecţie“ imperială pentru poporul român).