Ziaristul Pamfil Şeicaru, ctitorul de la Orşova

Poate nu a fost un om atât de credincios cum s-ar putea spune atunci când aflăm că a ridicat o mănăstire. Mai ales că, în perioada interbelică, etapa poate cea mai productivă din viaţa sa, Pamfil Şeicaru era cunoscut ca ziaristul şi directorul de la "Curentul" (se afla în actuala clădire de pe Strada Eforiei din Bucureşti, unde în perioada comunistă a funcţionat sediul arhivei Securităţii), care de prea multe ori folosea un limbaj agresiv la adresa unor politicieni români sau străini, fiind acuzat, de asemenea, că ridicase sediul ziarului prin diverse presiuni financiare ("cu şantajuâ şi etajuâ"). În schimb, Pamfil Şeicaru a dovedit dragoste pentru poporul din care se trăgea şi poate în cele mai importante momente din zbuciumatul secol XX. A luptat în Războiul de Reîntregire ca sublocotenent în Regimentul 17 Mehedinţi, participând la toate bătăliile purtate de armata română de la Orşova la Mărăşeşti şi fiind distins cu Ordinul "Mihai Viteazul". Mai apoi, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial a publicat numeroase articole de fond, acuzând marile puteri pentru cedările teritoriale din 1940, apoi pentru recuperarea acestora în timpul campaniei din est şi tratând cu reprezentanţi ai aliaţilor pentru scoaterea României din război în condiţii cât mai favorabile. Astfel, el a rămas în apusul Europei, fiind nevoit să guste paharul amar al exilului. De asemenea, în memoria camarazilor săi căzuţi în Primul Război Mondial, Pamfil Şeicaru a contribuit la ridicarea unor monumente la Mărăşeşti, Val du Roy (Franţa) şi StaiKrym (Ucraina). Opera sa marcantă este ridicarea în lemn, între 1936 şi 1939, a Mănăstirii "Sfânta Ana" din Orşova. Pe drumul ce şerpuieşte de-a lungul Dunării de la Vodiţa medievală şi Porţile de Fier, prin Orşova, pelerinul, care este în căutarea vechiului traseu al cruciaţilor, nu poate scăpa din vedere Mănăstirea "Sfânta Ana", ridicată pe masivul ce domină oraşul din golful Cernei. Biserica a rămas netârnosită, chiar şi după al Doilea Război Mondial, când a fost luată în custodia autorităţilor locale. Abia după 1990, Mănăstirea "Sfânta Ana" din Orşova a devenit ceea ce ctitorul său, Pamfil Şeicaru, îşi dorise: un aşezământ de rugăciune neîncetată.