Cultivă speranța şi rezilienţa!

Fără îndoială, relația mea cu scrisul e vie și pasională, ca dovadă, pe lângă zecile de agende umplute cu gânduri, trăiri și expe­riențe încă din copilărie, ochii îmi strălucesc și inima îmi bate intens de fiecare dată când mă pun în fața unei pagini goale, care așteaptă să fie umplută cu infor­mație, emoție și soluții. Scrisul mă ajută să descopăr ce am de spus într-un anumit moment, iar mesajul de suflet pentru această perioadă este acesta: cultivă speranța în inima ta.

Lecția aceasta o învăț în fiecare zi. Dialogul interior pe care doresc să îl am în fața provocărilor zilnice este unul al speranței, al încrederii, al perspectivelor sănătoase, dincolo de ce văd sau simt în realitatea imediată. Este un exercițiu, este un comportament asumat care se cultivă, deoarece ne este mai la îndemână să ne plângem, să credem că nu putem face diferențe de situaţii, să ne complacem în nemulțumire și autosuficiență.

Ne obișnuim să vedem lucrurile într-o nuanță sumbră și e normal, ca specie am ajuns până aici datorită sensibilității în a detecta pericolul și aspectele care ne deranjau pentru a le putea îmbunătăți. Însă costurile pe termen lung pentru a menține și cultiva acest obicei sunt semnificative: negativism, tulburări emoționale precum anxietatea sau depresia, nemulțu­mirea, lipsa viziunii etc.

Un ton al speranței și încrederii ne deschide o mulțime de perspective în fața ochilor, ne oferă energie, ne mobilizează pentru a ne îndeplini sarcinile zilnice și chiar mai mult, ne poate schimba radical atitudinea. Oricine ai fi și în orice situație te-ai afla, te încurajez să privești viitorul cu speranță. După cea mai întunecată, lungă și adâncă noapte, soarele răsare cu certitudine.

Al doilea mesaj pe care l-aş transmite ar fi următorul: cultivă rezi­liența în viața ta. Reziliența este abilitatea mentală și emoțio­nală de a gestiona o situație dificilă sau de criză și de a putea funcționa adecvat în timpul ei. Cine a spus că viața va fi lipsită de greutăți, provocări, boală, moarte, pierdere, lipsă, nedreptate, confuzie, durere? Nimeni... dar undeva într-un colț al minții noastre ne așteptăm să fim excepția de la regulă. Mai devreme sau mai târziu, însă, descoperim că suntem supuși acelo­rași condiții și con­diționări ca toți oamenii. Or, aceasta ne destabilizează, ne întristează, ne schimbă în mod negativ atitudinea.

Comparativ cu bunicii, strămoșii sau protostrămoșii noştri, viața și provocările cu care ne confruntăm în zilele noastre sunt un basm cu zâne.

Spunem resemnați: „Viața e grea, dură, nedreaptă”. Și la ce te aștepți?

Setează-ți așteptările corect. Da, viața e dificilă uneori, plină de provocări, de nedreptate, uneori te simți trist, doborât, obosit, mâhnit, poate vei vrea să renunți, nimic nu va părea că are sens sau logică. Dar ai toate resursele pentru a depăși fiecare obstacol pe care viața ţi-l aduce înainte. Dacă această problemă a venit în viața ta, înseamnă că ai și resursele pentru a o putea rezolva, gestiona sau accepta. Este necesar să ai înțelepciunea pentru a ști care este varianta cea mai bună pentru tine în acel moment.

Exerciţiu de sinceritate

O inconsistență pe care o observ tot mai des în jurul meu este următoarea: mă aștept ca viața să fie corectă și dreaptă, însă cât de corect, onest și vertical sunt eu în relațiile mele? Problema este că eu am așteptări disproporționate de la viață sau cei din jurul meu, în schimb eu nu ofer ce pretind. Prin urmare, nu am dreptul să pretind ceea ce eu nu ofer. De exemplu, minți, furi, faci slalom printre reguli, știi să „te descurci”, dar te aștepți ca viața și societatea să fie corecte. La o analiză simplă, vei observa că viața e consistentă și logică, adică, mai devreme sau mai târziu, ceea ce semeni, aceea vei culege în domeniul relațional, financiar, psihologic și emoțional. Este un adevăr inconfortabil, însă conștientizarea lui poate să determine numeroase schimbări în fiecare dintre noi.

Pune-ţi câteva întrebări în mod sincer: Cât de onest ești cu tine însuți? Dar cu relația ta de cuplu? Poți sta în fața partenerului să vorbești despre motivațiile tale cele mai profunde, lucrurile care te deranjează, inconsistențele dintre voi, schimbările care nu mai necesită amânare? Îți urmezi scopurile și valorile? Aloci timp și resurse pentru ele? Faci tot ce ține de tine ca spațiul în care trăiești să fie unul mai curat? Îți respecţi corpul, sănătatea, făcând exerciții fizice, hidratare, alimentație sănătoasă, odihnă? Faci tot ce poți ca lumea în care trăiești să fie un loc mai bun, prin deschiderea ta către semeni și viață? Familia și prietenii se pot baza pe tine? Ești un om onorabil, vertical?

Aceste întrebări incomode mi le adresez și mie. Când răspund la ele, îmi dau seama că, înainte de a-i acuza pe cei din jur, corectitudinea vieții sau a societății, este necesar să mă uit cu luciditate în ograda vieții mele și, mai mult de atât, să fac ceva în privința aceasta.

Cu gândul la sfârșit

Mă gândesc uneori cum ar fi să deţinem toţi date despre ziua propriei morţi, undeva în mintea noastră să fie activat un cronometru care să arate în timp real cât mai avem fiecare până la ziua morții, inclusiv minutele și secundele. Ce stări ar declanșa în noi? Am luat decizii mai mult sau mai puțin radicale? Am avea curajul de a ne exprima sentimentele? Am pleca în lume? Ne-am urma neabătut visurile? Oricum, nu ne-am mai putea eschiva în faţa cronometrului care numără invers...

Chiar dacă nu realizăm, zilnic pentru fiecare din noi funcţionează un cronometru. Nu cunoaștem când vom muri, dar ne este contorizat timpul. O autoare din ţara noastră scria, la un moment dat: „Suntem fragili, atât de fragili. Avem un timp în care suntem vii și nimeni nu cunoaște timpul său. Cât suntem vii, ce altceva putem măsura decât distanțele și timpul? Sunt ele esențiale? Nu. Nimic din ce e profund uman nu putem măsura. Nimic din ce ne definește ca oameni nu are instrumente de măsură”.

Unul din cele mai edificatoare exerciții în psihoterapie, când vine vorba de persoanele care nu-și găsesc vocația, un scop sau un sens al vieții, este acesta: gândește-te maximum cinci minute și spune trei lucruri care ai vrea să fie scrise pe piatra ta de mormânt. Ținta este de a sonda în interiorul tău pentru a vedea care îţi sunt valorile cele mai profunde, dorințele, vocația. Nu este un exercițiu simplu, dar porneşte prin a-ți pune întrebări. Schimbarea începe cu decizii radicale sau cu pași mă­runți, cu eșecuri, cu perseve­rență și dorința sinceră de a înțelege ceva din călătoria numită viață.