Eliberarea din lanțurile neiertării

Iertarea este un proces psihologic la care se ajunge după un timp în care persoana a parcurs o serie de etape: conștientizarea, cunoașterea, acceptarea și înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în trecutul personal. Fiecare om ajunge la iertarea proprie și a celorlalți într-un ritm propriu, fie cu ajutorul unui psiholog, fie cu ajutorul unui preot duhovnic. Psihoterapeutul Florența Tica ne-a explicat că eliberarea din lanțurile neiertării aduce cu sine liniștea conștiinței, pacea inimii și în relație cu ceilalți, eliberarea de povara trecutului și trăirea prezentului cu bucurie, dobândirea înțelepciunii, a sensului profund al vieții și apropierea de asemănarea cu Dumnezeu Cel iubitor, bun și iertător.

Un aspect comun al problemelor cu care oamenii vin la psihoterapie este dificultatea de a-i ierta pe cei care le-au produs suferință, dar, mai ales, dificultatea de a se ierta pe ei înșiși pentru anumite greșeli, ceea ce conduce la probleme relaționale, conflicte familiale, anxietate și depresie. Iertarea este un proces psihologic la care se ajunge după un timp în care persoana a parcurs o serie de etape: conștientizarea, cunoașterea, acceptarea și înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în trecutul personal. Cu delicatețe, atenție, susținere și empatie din partea psihoterapeutului, o persoană poate parcurge drumul anevoios și poate ajunge să se ierte pe sine și pe ceilalți.

Beneficiile iertării

Psihoterapeutul Florența Tica a prezentat beneficiile iertării pentru o persoană care intră într-un proces psihoterapeutic alături de un psiholog: „Beneficiile iertării în procesul terapeutic sunt multiple și diferite, în funcție de rănile emoționale ale fiecărei persoane. Acceptarea propriei persoane cu aspectele pozitive și negative, dezvoltarea emoțională și spirituală, acceptarea celorlalți ca persoane imperfecte și integrarea trecutului personal ca parte a experienței de viață care l-a determinat să fie ceea ce este în prezent sunt cele mai importante beneficii ale iertării în procesul terapeutic. Pentru ca o persoană să poată să se ierte și să-i ierte și pe ceilalți e nevoie să treacă prin travaliul dureros al procesului terapeutic al propriilor răni emoționale, să învețe să accepte și să stea cu emoțiile neplăcute, care îi descoperă și îl călăuzesc către cauzele suferințelor sale”. Şi, în acelaşi timp, trebuie să învețe că fără a schimba modul de relaționare va fi nevoit să stea cu acele emoțiile neplăcute, care sunt o cauză constantă a suferințelor sale.

Fiecare om ajunge la iertarea proprie și a celorlalți într-un ritm propriu, fie cu ajutorul unui psiholog, fie cu ajutorul unui preot duhovnic, care îl îndrumă ca, prin spovedanie, pocăință, post, rugăciune și analiza atentă a gândurilor și comportamentului, să se apropie mai mult de esența sa, care are chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Este important să ne propunem să parcurgem cu hotărâre acest drum al iertării, să avem curajul să ne uităm, cu sinceritate, la sentimentele noastre de ură sau de ranchiună față de anumite persoane. „Ce a făcut atât de grav încât mă simt atât de rănit?”, „Cum mă face să mă simt sentimentul negativ pe care îl trăiesc?”, „De ce am nevoie pentru a trece peste ura sau disprețul meu față de ceilalți, fără să mă rănesc pe mine sau fiindu-mi și mie bine?”, acestea sunt întrebări fundamentale care ne ajută să pășim pe drumul anevoios al procesului de iertare.

„Furie, resentiment, tristețe, melancolie, frică, ranchiună, dispreț, ură, răzbunare, dar și rușine, vinovăție, neputință, frustrare, izolare sunt sentimentele negative des întâlnite la persoanele care nu pot ierta. Aceste emoții sunt rezultatul unor gânduri neîmpărtășite care îl determină pe cel care simte astfel să trăiască umilința, lipsa de valoare și de neacceptare de către ceilalți. Este important să înțelegem că sentimentul neiertării afectează întreaga noastră persoană, astfel că purtăm persoana pe care nu o iertăm cu noi, tot timpul. Aceasta produce emoții negative precum: nervozitate, furie, dispreț, ranchiună, dorință de răzbunare, ruminație ideativă, care îi consumă persoanei mult timp și energie vitală. Cel care nu poate ierta, cu greu își trăiește propria viață, fiind preocupat de a celui pe care îl disprețuiește. Aceste emoții sunt distructive atât pentru psihic, cât și pentru corp, căci pot apărea tulburări digestive, probleme de natură cardiovasculară, sistem imunitar slăbit, insomnie și multe altele. «De ce să iert pe cineva care mi-a greșit?» este o întrebare foarte grea pentru cel care nu poate să ierte, pentru cel care caută dreptate sau chiar răzbunare din cauza suferinței provocate de o altă persoană. Răspunsul la această întrebare pe cât de simplu pare, pe atât de greu este de înțeles și acceptat: iertându-l pe celălalt, îi dai drumul din mintea și din viața ta pentru a-ți fi ție mai bine”, a explicat Florența Tica.

Iertăm mai greu persoanele apropiate

A cere iertare cuiva căruia i-am greșit este mai ușor decât a ierta pe cineva care ne-a greșit. Formulele: „Te rog să mă ierți!”, „Iartă-mă!” sau „Hai să ne împăcăm!” sunt un început bun, dar nu suficient pentru a ierta cu adevărat. Oamenii sunt supuși greșelii și este important să fim îngăduitori unii cu alții, aceasta neînsemnând că permitem acelei persoane pe care am iertat-o să se poarte urât cu noi sau să repete comportamentul care a dus la conflict. Odată cu iertarea învățăm să punem limite celorlalți și să nu mai permitem să ne rănească.

Cel mai greu este să-i iertăm pe cei apropiați: membrii familiei, prieteni, cunoștințe, pentru că de la ei avem așteptarea că ne cunosc, ne înțeleg, ne iubesc și nu ar trebui să ne rănească. Emoțiile noastre sunt mai intense în relațiile apropiate și avem tendința de a acumula frustrări, frica de a nu fi răniți din nou și de aceea apare refuzul de a ierta complet. Cu cât cineva înseamnă mai mult pentru noi, cu atât impactul greșelii sale e mai mare, iar procesul iertării devine mai complicat.

„Pentru a reuși să iertăm pe cineva avem nevoie de timp ca să înțelegem ce s-a întâmplat în mintea și în psihicul nostru, cum am fost răniți, de ce am simțit ceea ce trăim ca neiertare. În demersul personal al iertării avem nevoie, de cele mai multe ori, de sprijinul unui psihoterapeut empatic și suportiv și/sau al unui preot duhovnic, dacă este vorba de o persoană religioasă. În procesul iertării avem nevoie de iubirea necondiționată, care nu depinde de comportamentul, realizările sau trăsăturile persoanei iubite, ci este o acceptare profundă, o prezență constantă, indiferent de greșelile sau imperfecțiunile celuilalt. Este iubirea lui Dumnezeu care nu se schimbă în relația cu oamenii, indiferent de starea sufletească a acestora. În fiecare relație interumană apar conflicte, răniri, frustrări și momente de nesiguranță. Pentru a putea ierta mai ușor și a tinde către iubirea necondiționată sunt esențiale următoarele aspecte: siguranța emoțională și capacitatea de autoreglare, empatie și înțelegerea celuilalt, diferențierea între persoană și fapta sa, acceptarea propriei persoane și iertarea de sine, acceptarea realității celuilalt și renunțarea la așteptări nerealiste, cultivarea unei atitudini de compasiune și recunoștință. Acestea se dezvoltă prin introspecție, relații sănătoase și prin psihoterapie, atunci când mediul familial nu i-a oferit copilului devenit adult resursele emo­ționale și cognitive pentru a se dezvolta armonios”, a adăugat psihoterapeutul Florența Tica.

Religia creștină mai este numită și „religia iubirii”, denumire ce provine de la porunca iubirii pe care Domnul Hristos a dat-o apostolilor și urmașilor acestora: „Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Aceasta e cea dintâi și cea mai mare și a doua asemenea acesteia: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Fiecare om are nevoie să se cunoască și să se accepte pe sine și să se ierte pentru ca mai apoi să îl accepte și să-l poată ierta pe celălalt. Eliberarea din lanțurile neiertării aduce cu sine liniștea conștiinței, pacea inimii și în relație cu ceilalți, eliberare de povara trecutului și trăirea prezentului cu bucurie, dobândirea înțelepciunii, a sensului profund al vieții și apropierea de asemănarea cu Dumnezeu Cel iubitor, bun și iertător, arată psihoterapeutul.

Persoanele care iartă au importante beneficii în plan emoțional și fizic: reducerea stresului și a anxietății, un sentiment de încredere personală, echilibru emoțional, relații armonioase, reducerea tensiunii arteriale și a riscului de boli cardiovasculare, îmbunătățirea somnului și un sistem imunitar echilibrat.