Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Drumul către înţelepciune trece prin durere

Drumul către înţelepciune trece prin durere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 20 Ian, 2022

Trăim durerea pentru că astfel scoatem la iveală părți îndurerate din noi, adânc ascunse în subconștient, dar care își găsesc o cale să iasă la suprafață. În primă fază durerea ne răvășește, ne împrăștie precum cioburile unei căni, ca apoi conștiința noastră să se expandeze și nivelul de înțelegere al lumii să crească. Pentru a ajunge la înțelepciune, durerea este inevitabilă. Și, da, aș vrea să-ți spun că schimbarea vine fără durere, dar aș minți.

La tinerețe trăim așa-numita dimi­neață a vieții, când considerăm că lumea pe care o vedem este cea reală, plină de perspective, de optimism. Avem mândrie și încăpățânare, determinare să schimbăm lumea, să credem că lucrurile trebuie să stea într-un anumit mod, doar că, mai apoi, suferim o durere profundă, fie moartea cuiva drag, fie o dezamăgire în dragoste sau altceva. Abia atunci realizăm cât de vulnerabilă este poziția noastră în fața vieții și cât de subiective sunt convingerile pe care până mai ieri le consideram cele mai corecte, cât de fragilă este viața noastră în fața iminenței morții și cum fiecare zi este un pas mai aproape de acest inevitabil eveniment, atât pentru noi, cât și pentru cei dragi nouă.

Cum durerea are atât de multe nuanțe - renunțare, frângere, dezamăgire, iluzii spulberate, așteptări înșelate, imprevizibilitate, obstacole, uși închise, refuz, lipsa iubirii, răutate, cruzime, calomie, inevitabil, boală, durere, suferință, moarte - toate aceste nuanțe conturează după-amiaza vieții. Sau începutul matu­rității. Elif Shafak scrie: „Vechea zicală stă încă în picioare: Acolo unde-i iubire, trebuie să fie și durere”.

Empatie

Maturizarea reală nu se produce fără durere și înțelegerea caracterului profund schimbător al vieții. A trăi durerea și a te maturiza naște mai apoi empatie față de ceilalți oameni, toleranță, deoarece intuiești contextele lor și modul în care li s-au format convingerile. Capeţi înțelegere față de diversitatea lumii, non-judecată, ascultare activă și comportamente prosociale. Înverșunarea și răutatea care rezultă din suferință vin pe fondul neînțelegerii caracterului vieții, lipsa de asumare a responsabilității și durerea care se transformă în ranchiună, furie, dorință de răzbunare sau frustrare.

Prin prisma profesiei, mă confrunt cu aproape tot spectrul de suferințe umane și aceasta mă determină să mă smeresc în fiecare zi în fața vieții. Nu putem închide viața și convingerile personale despre ea într-o cutiuță și să ne aștepăm apoi că ceea ce credem noi este realitatea absolută, universal-valabilă, iar atunci când viața, prin metodele ei, ne demonstrează contrariul, să fim înfuriaţi perioade lungi de timp și să ne răzbunăm pe alții. De aceea, îţi recomand să fii deschis spre nou, spre schimbare, să cultivi o flexibilitate psihologică, astfel încât să nu fie necesar să fii frânt pentru a te schimba. După-amiaza vieții vine cu o schimbare a valorilor, total diferite de cele care ne ghidau în dimineața vieții: se face tranziția de la valorile ce țin de posesiuni materiale, influ­ență, atractivitate, la valorile ce țin de spiritualitate, relații, filantropie, compasiune.

Nucleul ființei

Ființa noastră interioară este formată în straturi: din nucleul interior, care conține valorile de bază și convingerile de bază despre viață, și straturile exterioare nucleului, care se modifică mai ușor și nu sunt trăsături care alcătuiesc baza ființei noastre. Straturile mai superficiale, construite mai târziu, la nivel de convingeri și valori, pot fi adaptate și modificate în funcție de experiențele mai mult sau mai puțin puternice pe care le trăim.

Adaptabilitatea este una dintre cele mai valoroase competențe pentru acest secol: a fi dispus să te îmbunătățești, să renunți la ceea ce este vechi pentru un nou mai adecvat. La fel cum facem revizia unei mașini, este imperios să facem și revizia convingerilor noastre măcar o dată la câțiva ani: În ce măsură ceea ce cred astăzi mă mai caracterizează?; Cum mi-au modelat comportamentul experiențele semnificative pe care le-am trăit?; Care sunt noile mele valori?; Ce lecții semnificative despre mine și viață am învățat?; Trăiesc viața pe care mi-o doresc?; Sunt împlinit/ă?

Până găsești răspunsul la aceste întrebări, poate că este nevoie să stai o perioadă în necunoscut, să experimentezi senzația de gol interior, ca și cum ai renunța la ceva vechi, însă vrei ca spațiul acela să fie umplut rapid pentru simplul motiv că orice spațiu gol cere să fie umplut. Ai răbdare și blândețe cu tine, tolerează golul acela, care, treptat, se va umple cu noua identitate. Cel puțin la o perioadă de cinci ani, ar trebui să ne oprim din alergarea de zi cu zi și să ne întrebăm dacă direcția în care merge viața noastră este cea dorită de noi.

Esenţialul nu poate fi programat

Există o înțelepciune intrinsecă a vieții care transcende planurile și calculele noastre. Nu că ar fi ceva rău în ele însele, ci e bine să știi că totul se întâmplă la momentul potrivit. Nimic esențial în viață nu poate fi forțat: timpul potrivit pentru anumite experiențe: iubirea, nașterea, familia din care provii, țara în care te-ai născut, anul în care te-ai născut, viața sau moartea, când anumite persoane vin sau pleacă din viața ta. Tot ceea ce este esențial nu poate fi programat, de aceea abandonează-te în fața vieții, pentru că ea te va călăuzi la momentul potrivit către oamenii și experiențele potrivite pentru perioada în care te afli. Uneori va fi simplu, alteori vei opune rezistență, dar important este să știi în adâncul sufletului tău că tot ceea ce ți se întâmplă se întâmplă spre binele tău, deși nu pare. Recunoaște înțelep­ciunea vieții și smerește-te în fața ei.

Urmează-ţi drumul, planurile, fă tot ceea ce ține de tine pentru a reuși. Împlinește-ți visurile, trăiește în acord cu valorile tale. Dar, mai presus de orice, să știi că divinitatea și viața pot să-ți schimbe oricând cursul vieții. Tot Elif Shafak a scris: „Fiecare făptură omenească e o lucrare în desfășurare, care se apropie încet, dar nestrămutat, de desăvârșire. Fiecare dintre noi suntem o lucrare meșteșugită ce deopotrivă așteaptă și se zbate să fie desăvârșită. Dumnezeu se îngrijește de fiecare dintre noi în parte, fiindcă omenirea e un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat pentru întreg”.

Principiul minimei rezistențe

Acest principiu se referă la faptul că, dacă trebuie să muți munții ca să se întâmple un lucru, dacă trebuie să te chinui și să faci eforturi foarte mari pentru ca ceva să se realizeze, înseamnă că tu forțezi să se întâmple ceva pentru care nu ești pregătit și care nu trebuie să se întâmple. Este indicat să-ți faci planuri, dar nu e necesar să te ții cu orice preț de planul tău. Dacă aceasta presupune durere, renunțare, frustrare, parcă nimic nu se leagă. Tot ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum.

În final, dă-mi voie să-ți amintesc că viața ta se va termina la un moment dat, iar ceea ce contează este ca, până acolo, să ai o calitate a vieții cât mai bună, care se traduce prin relații împlinitoare, grijă față de emoțiile și sănătatea ta și a trăi în acord cu valorile tale. Pare simplu, însă este un demers susținut, care cere energie zilnică, un angajament pe care-l iei față de tine. Dacă tu ești bine, și cei de lângă tine vor fi bine, pentru că vei putea avea o influență benefică în viața lor sau să-i ajuți atunci când au nevoie.