Forța și vulnerabilitatea împart aceeași inimă

În psihologie numim tendința de a nu deranja pe nimeni și a mulțumi pe toată lumea indice crescut de dezirabilitate socială, adică ești omul care nu produci valuri, stai cuminte în banca ta și nu epatezi. Trăsăturile pe care le-am primit încă de la naștere și asupra cărora nu putem interveni (deocamdată) au o influență de aproximativ 50% în modul în care gândim și acționăm.

Mă refer la trăsături de personalitate: introversie, extraversie, neuroticism, deschidere, agreabilitate. Aici intervine și predictibilitatea pe care cineva din exterior o are privind la tine și cunoscându-ți personalitatea, iar statistica arată un indice de 40% în situații generale, nu specifice.

Aproximativ 40% înseamnă libertatea pe care o ai tu, cum răspunzi la circumstanțe, cum acționezi prin prisma valorilor și principiilor tale, ce poți schimba în contextul tău și la tine. Libertatea mea e aici. Învăț să coabitez cu aspecte contradictorii ale personalității mele, fapt care intră în conflict flagrant cu nevoia mea de coerență și predictibilitate. Îmi reproșez atunci când nu ar trebui și mă scuz de lucruri pentru care nu sunt vinovată sau responsabilă. Mi-e teamă de riscuri, uneori nici opiniile nu mi le argumentez și susțin vehement, chiar dacă în final se dovedește că am dreptate. Sunt bună când ar trebui să fiu fermă și invers. Îmi doresc arzător să fiu mai determinată să-mi susțin punctul de vedere, să fiu mai hotărâtă, chiar mai combatantă.

Oare voi putea fi vreodată altfel? Probabil că mai mult decât sunt acum pot fi, dacă învăț să cultiv curajul în viața mea. E necesar să-mi asum că uneori poți să-i deranjezi pe ceilalți, luând o poziție fermă. Este necesar să-ți respecți principiile și valorile, chiar dacă par desuete sau bizare pentru o lume în continuă schimbare și modernizare. Cred că vulnerabilitatea și forța pot locui pașnic în ființa noastră, fiecare cu rolul ei. Cel mai probabil, un om sănătos emoțional și social are o doză echilibrată de forță și vulnerabilitate. Forță pentru a-și urma scopurile, a-și susține opiniile și a-și îndeplini visele, dar și vulnerabilitate pentru a se lăsa descoperit, iubit și schimbat.

Puterea vulnerabilității

În fuga noastră de a nu fi răniți, am ales să folosim diverse măști sociale: masca de evitant, dur, inabordabil, anxios, măști care îndeplinesc un rol de protecție: nu ajungi la mine, nu mă cunoști cu adevărat, prin urmare nu mă poți răni.

A te deschide spre viață, spre oameni și experiențe presupune, în mod evident, un risc, acela de a fi rănit, însă doar prin deschiderea inimii poți să experimentezi bucuria, iubirea, relațiile împlinitoare - în aceasta constă curajul de a fi vulnerabil. Vulnerabilitatea presupune să te întorci spre tine și să-ți răspunzi la o întrebare simplă: Ce simți? Pot vorbi cu tine despre orice. Să-ți spun părerea, să-ți ofer argumente, să dezbatem și apoi să ajungem sau nu la un punct comun. Te pot asculta cu empatie, putem comunica în mod real oricând. Însă, când mă întrebi ce simt, mă blochez. Îmi este greu să identific ce simt în legătură cu un anumit subiect și, mai ales, să-mi dau voie să simt.

Noi, oamenii, femeile, în special, trăim prea mult în creier și prea puțin în inimă. Blocăm durerea, fugim de ea și astfel ajungem să nu mai simțim nici plăcerea, pierdem bucuria de a trăi și entuziasmul. Existența devine o povară apăsătoare, nu poți primi iubirea, nu crezi că o meriți sau ești incapabilă să o întreții.

Îmi spun mie așa cum îți spun și ție: dă-ți voie să simți, în mod special sentimentele negative: durerea, furia, dezamăgirea, neputința, doliul. Am fost obișnuiți să nu ne confruntăm cu propriile temeri, dureri, frici și neputințe, să fugim de ele, însă a te întâlni cu ele reprezintă premisa vindecării. Am fost învățați că nu este elegant să simțim și să exprimăm sentimente negative. Fals, această mentalitate se termină cu mine și cu tine, prin a vorbi despre ce simțim și vrem. Prin a avea curajul să ne ridicăm în intimitatea ființei noastre și să ne descoperim. Am fost învățați să ascundem sau să minimalizăm ce simțim și să ne conformăm în peisaj, dar amintește-ți că ceea ce simți contează.

Dacă nu ne ascultăm emoțiile și nu ne prioritizăm nevoile, rătăcim în relații de depen­dență emoțională, în scheme de autosacrificiu, în compromis și nefericire, mereu în întâmpinarea a ce vor alții de la noi.

Întrebări

Coboară din creier în corp și vezi ce simți în legătură cu tine, oameni sau evenimente. Cultivă-ți intuiția, acel adevăr pe care nu-l poți explica cu argumente raționale, dar el există în tine, sub forma a ceea ce simți. Ia-ţi câteva minute libere să-ți răspunzi în cel mai autentic mod la următoarele întrebări: Ce simți în legătură cu cele mai semnificative trei relații din viața ta? Ce simți în legătură cu imaginea ta în oglindă, când te privești? Ce simți în legătură cu profesia ta și modul în care îți câștigi banii? Conectează-te la emoțiile tale cel puțin câteva minute pe zi și deconectează-te de la gadgeturi sau alte preocupări mărunte, care nu au impact semnificativ asupra calității vieții tale.

Deschiderea spre iubire

Mai observ în interacțiunile mele o provocare, și anume dificultatea de a ne deschide inima în fața iubirii, deoarece am fost răniți cândva. Iubirea e și un dar, în esență, pentru că dincolo de orice, legătura sufletului nu poate fi operaționalizată în termeni concreți, dar aceasta reprezintă în egală măsură și o muncă susținută pentru reușita relației. În cartea „Cerere în călătorie”, de Édouard și Mathilde Cortès, este vorba despre doi proaspăt căsă­toriți care și-au făcut ca dar de nuntă o călătorie de 6.000 de kilometri exclusiv pe jos, de la Paris la Ierusalim. Acest periplu a fost și un test al limitelor lor, al iubirii lor, al toleranței față de celălalt. Soțul scrie în jurnalul lor de călătorie, la un moment dat: „Dragostea trebuie făcută. Îmi place expresia asta în sensul ei literal, fiindcă eu cred că dragostea nu este înnăscută. Nu se sin­chisește de instinct sau de sentimentele care trec în goană. Dragostea trebuie făcută așa cum faci o călătorie: alegi destinația, alegi mijlocul de transport, alegi hărțile. Pe drum, șovăi, te adaptezi, îi dezvălui celuilalt scurtături și afinități. Dragostea e o călătorie pe măsură. Traseul trebuie conceput, parcurs cu răbdare și revizuit în mod frecvent. Atingerea unui vârf nu se face fără efort. Nu contează vârsta și sentimentele. Zi de zi, în orice domeniu, dragostea trebuie creată”.

Alegerea de astăzi, de a cultiva iubirea și recunoștința, te poate ajuta să te deschizi spre împlinire. Calitatea vieții pe care o vei avea peste trei ani depinde de ce decizi tu astăzi, mâine, poimâine, peste o lună. Mi-aș dori să înțelegi în cel mai literal mod că tu îți construiești realitatea pe care o trăiești prin deciziile tale zilnice. Uită-te în cel mai important loc din Univers, inima ta, și răspunde la întrebarea: ce simți?, iar de aici vei avea o busolă care îţi va indica direcția spre care inima ta se îndreaptă.