Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Psihologie Pregătirea pentru traversarea unei „ierni profunde”

Pregătirea pentru traversarea unei „ierni profunde”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 24 Noi, 2022

Noiembrie este luna pregătirii pentru intrarea în iarnă. Ceața și temperaturile joase îmi prevestesc aceasta. În toamna anului trecut, am descoperit conceptul de anotimpuri ale vieții, după ce am citit cartea lui Katherine May, „Iernile sufletului”. De fapt, tatonam această zonă înainte de a avea cartea, pe când traversam o despărțire care-mi frânsese ­sufletul în moduri necunoscute până atunci și aveam impresia că tot ce știam despre viață și iubire nu mai este valabil.

M-am retras într-o bulă, gândind că întreaga lume este o minciună, iar singurul adevăr palpabil este durerea. Totul îmi părea schimbat, eu, cei de lângă mine, existența. Prin acest desiș, psihologul mi-a vorbit despre trecerea de la vara vieții, acel spațiu în care considerăm că viața „joacă” după regulile noastre, spațiul copilăriei psihologice, la toamna vieții, o maturizare, în care realizăm că tot ce am crezut despre „vară” nu mai este valabil. Am realizat atunci că intru într-o perioadă de tranziție, de metabolizare a durerii, care are chiar și acum nuanțe de gri în mintea mea, deși nu vreau să-i subestimez meritul în devenirea mea ca om. Această tranziție este marcată de obicei de o pierdere, o boală, un deces neașteptat, o durere care ne trezește.

Tinereţea, maturitatea, bătrâneţea

Noi, oamenii, trăim în cicluri. Şi ce ne învață un ciclu în primul rând? Că schimbarea este inevitabilă. Natura, spre deosebire de noi, o știe bine. Viața este un ciclu constant de schimbări: stadiul de infant, copilăria mică, adolescența, tinerețea, maturitatea, bătrâ­ne­țea. De la an la an, în corpul nostru se întâmplă schimbări scalabile. De la an la an, în psihicul nostru se petrec schimbări ciclice: „vara”, cu exuberanță și entuziasm, planuri noi și iubire, apoi „toamna”, cu frig, ceață, renun­țare, tristețe. Indiscutabil, trăim într-un spațiu încărcat de simboluri, în relație strânsă cu schimbările din natură, din Univers, deși nu suntem în fiecare moment conștienți de ele.

Vine o vreme a reflexiei și recuperării, a refacerii lente, a organizării casei. Să faci aceste lucruri profund demodate - să încetinești, să dilați timpul liber, să dormi suficient, să te odihnești - pare un act radical, dar atât de esențial. Este un timp ca o răspântie, un moment în care ştii că trebuie să scoţi la vedere toate acele termi­nații nervoase dureroase. Te vei simți atât de rău, încât va trebui să ai grijă de tine o vreme, dar este una dintre cele mai importante alegeri pe care le vei face vreodată. Cam așa se simte o toamnă a sufletului, ca o vreme a refacerii lente și a retragerii din activitățile care-ți solicită multă energie.

La începutul toamnei, am simțit că este din nou timpul pentru pregătirea de intrare într-o iarnă a sufletului… dar am refuzat să accept aceasta. Nu am încetinit ritmul vieții, am ignorat emoțiile care-mi indicau că iarna stă să vină, m-am implicat în alte activități, doar că viața, în stilul ei caracteristic frustrant, m-a adus unde vrea ea. Într-o dimineață, după un weekend perfect aș spune, mi-am văzut ochii în reflexia unui geam și am știut că iarna a început pentru mine. Tristețea m-a cuprins şi mi-am zis: „Nu vreau, nu din nou”. Iarna înseamnă întoarcere înspre tine, renunțare, retragere. Și asta, uneori, doare. Am mai trecut pe acolo, știu cum se simte, e ca o trecere aridă printr-un pustiu, ca un travaliu.

Nu este prea elegant să vorbești despre astfel de stări, probabil devii o prezență neplăcută, situaţie despre care Katherine May notează cu mult tact: „Sunt zile când pot să afirm cu certitudine că nu sunt suficient de puternică să fac față. Și dacă nu pot să rezist? Atunci ce se întâmplă? Oamenii ar putea, la fel de bine, să se aplece spre mine și să-mi strige în față: Descurcă-te! Descurcă-te! Descurcă-te!, în timp ce pulverizează parfum în aer ca să facă totul să pară mai drăguț. Mesajul subliminal al acestor mesaje este clar: sufe­rința nu este o opțiune. Trebuie să continuăm să părem veseli de dragul mulțimii. Deși poate că nu mai percepem depresia ca pe un eșec, ne așteptăm de la tine s-o transformi destul de repede în ceva plin de sens. Iar dacă nu-ți iese treaba asta, atunci mai bine dispari din peisaj o vreme. Strici atmosfera”. Iarna am impresia că toată lumea își duce viața mai departe, iar eu încetinesc ritmul, mă ascund în interiorul meu, simţindu-mă blocată într-o hibernare fără sfârșit.

Metafora „coacerii”

Când eram copii și făceam câte o năzbâtie, tata ne întreba: „Când vă coaceți, oare?” Într-o zi cețoasă, în timp ce mă gândeam cum să evit iarna (cu o excursie, un nou sport etc.), mi-am amintit de metafora „coacerii” și cum un om care nu trece prin iarnă asumat și conștient rămâne un om necopt, neterminat, nefinisat. Este normal să ne sperie pierderea, renunțarea, singurătatea, dar dacă nu trecem prin ele, rămânem nematurizaţi. Un om care nu și-a sondat propria tristețe, singurătate, goliciune, care nu a ajuns la fundul prăpastiei și nu a stat cu el, nu se va cu­noaș­te. Nu ne „coacem” pentru că stăm într-o lume a divertismentului, într-o cultură hedonică, în care o iarnă a sufletului este aproape inacceptabilă.

M-am întrebat dacă voi mai ieși vreodată din iarnă. Şi mi-am răspuns tot cu o întrebare: se îngrijorează natura vreo secundă că la primăvară nu va renaște? Nu, ea pur și simplu are încredere în proces și știe că totul se întâmplă după un ritm firesc, natural. Şi, totuși, ce pot face să fie bine emoțional, atunci când traversez o iarnă interioară? Recurg la o ima­gine care mă alină mereu, cea a primăverii, când, întinzându-mă pe iarbă, las razele blânde de soare să mă încălzească, inclusiv sufletul. Savurez imaginar reînvierea naturii. Apoi mă axez pe micile lucruri care-mi aduc bucurie, deși uneori mi-e greu să-mi adun energia pentru ele. Mi-am făcut un „vision board”, un panou cu modul în care aş vrea să arate viața mea. E genul de activitate pentru care ai răbdare iarna, este un timp potrivit pentru a lăsa intențiile să-și găsească un mod de manifestare în viața ta. Aceeaşi Katherine May afirmă că, „între timp, putem să ne ocupăm doar de ceea ce este în fața noastră în această clipă. Facem acțiunea imediat necesară, apoi pe următoarea. La un moment dat, pe parcurs, următoarea acțiune ne va aduce din nou bucurie”.

Vei simți că ieși din iarnă treptat, când bucuria își face loc înspre tine, acompaniată de entuziasm și toate lecțiile prețioase pe care le-ai luat cu tine din profunda iarnă.