Civilizaţia surâde, creaţia suspină

În ultimii ani s-a scris mult despre încălzirea globală şi despre diversele probleme care ar putea veni odată cu aceasta. Creşterea nivelului mărilor, restrângerea regiunilor locuibile în zonele de coastă şi în comunităţile insulare, deşertificarea unor suprafeţe întinse, creşterea frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme, a precipitaţiilor sau a perioadelor de secetă, a temperaturilor mari şi a temperaturilor scăzute, a frecvenţei şi intensităţii uraganelor, precum şi posibila creştere a numărului refugiaţilor proveniţi din zonele ce devin nelocuibile sunt câteva dintre avertizările avansate de cercetătorii în domeniu.

Este adevărat că, în ciuda numeroaselor rezultate şi statistici, există încă unele voci din lumea ştiinţifică ce contestă realitatea încălzirii globale sau pun la îndoială faptul că ea este alimentată de factori antropici, cum ar fi poluarea sau creşterea emisiilor de dioxid de carbon. Cu toate acestea, numeroşi cercetători continuă să scoată la iveală dovezi privind schimbările climatice. Noile rezultate dezvăluie un câmp de interacţiune chiar mai vast, cu interstiţii profunde, unele neaşteptate, ce leagă aspecte concrete din viaţa unor specii de plante, peşti sau animale chiar de spaţiul vieţii şi de sănătatea noastră.

În acest fel, se descoperă, cumva neaşteptat, că ambientul terestru traversează o serie de mutaţii, de transformări ample, sub incidenţa încălzirii globale, şi că modificările acestea vor putea afecta mult mai repede modul în care ne petrecem viaţa.

Deciziile politice sunt amendate de procesele naturii

Unele calcule arată astăzi că încălzirea globală este un proces în plină desfăşurare. Mai mult, schimbările antrenate în acest proces nu pot fi oprite cu uşurinţă. Observaţiile şi măsurătorile făcute până acum par să indice că, fie şi dacă protocoale politice stabilite în acest sens vor fi respectate cu stricteţe, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu va avea efectul scontat. Pe de o parte, documentele ratificate până acum fac referire doar la statele dezvoltate, care produc 50% din gazele cu efect de seră¹. Pe de altă parte, cuantumul reducerilor este nesemnificativ. De exemplu, în ultimul deceniu al mileniului trecut, emisiile globale de dioxid de carbon au continuat să crească în fiecare an, cu 1,1%. În anii care au urmat, situaţia s-a înrăutăţit. Cu toate hotărârile luate în diverse foruri mondiale, între anii 2000 şi 2006, volumul emisiilor a crescut chiar mai mult, atingând 3% pe an².

Diminuarea efectelor încălzirii globale pare, în multe privinţe, un război pe jumătate pierdut mai înainte ca el să fi început. Aceasta pentru că reducerea dioxidului de carbon din atmosferă nu este o măsură eficientă decât dacă "ajustarea" este considerabilă. Însă, în multe privinţe, astfel de ţinte optimiste sunt greu de atins. Sunt în joc importante ramuri industriale, puternic dezvoltate, ce adună un număr imens de angajaţi, sau arii cu un aport decisiv în economia statelor, încât reducerile drastice de emisii sunt dificil de realizat.

Statisticile actuale indică şi un alt fapt: despăduririle şi utilizarea combustibililor fosili eliberează 10 miliarde de tone de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Din acestea, 4,5 miliarde de tone sunt reţinute în atmosferă, iar restul sunt absorbite de ocean şi de ecosistemele terestre³. Aceasta înseamnă că pentru stabilizarea nivelului actual de CO2 ar trebui diminuată emisia gazelor cu efect de seră cu o cantitate suficientă, încât restul rămas să poată fi preluat integral de apa oceanelor şi de uscat. Cu alte cuvinte, ar fi necesară o reducere imediată a gazelor cu efect de seră cu 5,5 miliarde de tone anual, ceea ce înseamnă o rată a emisiilor cu 45% mai puţin faţă de nivelul actual! Pe de altă parte, dacă ar fi să ţinem seama de calendarul prevăzut pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră propus de protocoalele internaţionale, o astfel de reducere a emisiilor va fi atinsă abia în 2050! Însă, în ritmul lent pe care politicienii au reuşit să îl stabilească, în 2050 vom atinge un surplus mult mai mare, care va solicita reduceri şi mai însemnate⁴.

Un cerc vicios şi o bombă cu explozie întârziată

Alte rezultate sunt chiar mai alarmante, indicând faptul că situaţia actuală este cu adevărat problematică. Pe de o parte, estimările arată că, fie şi dacă, începând chiar de acum, s-ar opri toate emisiile de dioxid de carbon şi de metan de care este răspunzătoare civilizaţia, încălzirea ar rămâne o problemă, întrucât emisiile de dioxid de carbon existente deja în atmosferă ar persista pentru mai multe mii de ani! ⁵ Pe de altă parte, situaţia este complicată şi de faptul că în mecanismul încălzirii globale intervin o serie întreagă de factori. Unele simulări făcute în urmă cu un an au arătat că încălzirea globală afectează înseşi mecanismele de re-echilibrare ale ecosistemului terestru. Altfel spus, sub presiunea încălzirii globale se modifică semnificativ chiar "capacitatea" pământului şi a oceanelor de a înghiţi "gazele de seră". De exemplu, combinaţia dintre încălzirea treptată a vremii şi creşterea precipitaţiilor limitează procesele de fotosinteză ale plantelor şi stimulează descompunerea materiei organice în sol, reducând capacitatea solului de a stoca dioxid de carbon. Pe de altă parte, şi circulaţia oceanelor este semnificativ încetinită de încălzirea globală, chestiune care anunţă, din nou, scăderea ratei de transport a carbonului de la suprafaţa apei la adâncimi. Însă încetinirea acestui ultim proces va determina un transfer mult mai lent al carbonului din atmosferă în ocean⁶.

Alte rezultate recente vin să avertizeze faptul că procesul încălzirii globale este accelerat şi de alte mecanisme. De exemplu, o perioadă scurtă de timp, în baza mai multor observaţii, s-a conturat ideea că stratul de ozon din regiunea polilor nu se mai diminuează. Totuşi, măsurătorile adunate în ultimele două decenii arată că stratul de ozon nu dă nici semne că s-ar reface, iar chestiunea aceasta rămâne esenţială în ritmul de topire a gheţurilor polare⁷.

Şi, ca şi cum relele nu ar fi suficiente, un alt studiu arată că o altă rezervă de dioxid de carbon şi de gaze cu efect de seră, de data aceasta mult mai densă, mai nocivă, care a stat multă vreme ascunsă în sol, tinde să se "reverse" în ecosistemul terestru. Situaţia seamănă cu o bombă cu explozie întârziată. Dacă nu intervin modificări substanţiale în tendinţele actuale, până în 2200, aproape două treimi din permafrost (un sol special, aflat la temperaturi scăzute, situat cu precădere în regiunile din emisfera nordică) se va dezgheţa. Procesul, în caz că se va produce, va transporta în atmosfera terestră o cantitate impresionantă de carbon, aproape jumătate din întreg volumul de carbon eliberat de civilizaţie în atmosferă, de la începerea erei industriale (jumătatea secolului al XVIII-lea) ⁸.

Schimbările climatice împovărează viaţa speciilor

În acelaşi timp, unele cercetări arată că încălzirea globală are un impact important în viaţa unor specii de plante⁹ şi în comportamentul păsărilor. Un studiu recent indică faptul că, din cauza creşterii concentraţiei dioxidului de carbon, multe specii de plante îşi modifică anumite mecanisme de apărare. Unele specii reacţionează la creşterea concentraţiei de carbon prin creşterea cantităţilor de substanţe toxice destinate să le protejeze de insectele atacatoare. Cele mai multe însă, printre care şi Asclepias syriaca (Ceara-albinei), îşi diminuează producţia cu până la 50%, devenind mai vulnerabilă la atacul insectelor. Ţinând seama de legătura existentă între viaţa speciilor de păsări şi plante şi ecosistemele marine din regiunile de coastă, este dificil de apreciat nivelul până la care se pot extinde efectele modificărilor comportamentale şi posibilele ecouri în viaţa comunităţilor umane.

De asemenea, aşa cum s-a mai pomenit aici de curând, un studiu dat publicităţii în urmă cu câteva zile arată că şi coralii au foarte mult de suferit. În general, creşterea temperaturilor determină un proces de înălbire a coralilor, iar acidifierea oceanelor îi împiedică să dezvolte un schelet suficient de rezistent, devenind mult mai vulnerabili pe timp de furtună. Studiile recente au arătat că şi supraexploatarea rezervelor de peşte din regiunile învecinate contribuie la accentuarea dezechilibrului în ecosistemul coralilor, în timp ce poluarea cu nutrienţi care provin din solul zonelor de coastă favorizează înmulţirea algelor care pun în dificultate dezvoltarea lor. Mai mult decât atât, estimările arată că, în situaţia în care ritmul actual al emisiilor de carbon se păstrează, în 2050 nivelul de dioxid de carbon va ajunge la 450-500 părţi dintr-un milion, un nivel care va putea determina dispariţia completă a recifelor de corali¹⁰.

Chestiunea este extrem de importantă pentru că, aşa cum

s-a spus şi cu un alt prilej, recifele de corali au o contribuţie decisivă în asigurarea biodiversităţii unor regiuni întinse din oceane, oferind resurse alimentare, medicale şi economice pentru sute de milioane de locuitori¹¹.

Încălzirea globală şi calitatea vieţii omului

Pe de altă parte, problema încălzirii globale este semnificativă şi pentru faptul că ea poate avea un impact direct asupra sănătăţii publice. Sunt semnificative aici schimbările ce intervin în perioadele de polenizare ale unor specii de plante. Rezultatele unor cercetări desfăşurate pe o arie extinsă de pe continentul american scot la iveală faptul că mecanismele de polenizare se modifică sub impactul schimbărilor climaterice. În urma unor observaţii desfăşurate timp de 15 ani, între 1995 şi 2009, cercetătorii au arătat că perioada de polenizare a crescut cu un interval cuprins între 13 şi 27 de zile faţă de perioada de polenizare înregistrată în anul 1995, în vreme ce numărul de zile de îngheţ s-a diminuat, iar temperaturile ridicate s-au extins la altitudini şi la latitudini tot mai mari. Chestiunile acestea au afectat semnificativ populaţia din regiunile învecinate, în speţă persoanele care suferă de probleme alergice¹².

Dar trebuie spus că încălzirea globală provoacă dificultăţi şi în privinţa asigurării resurselor alimentare la nivel global. În cadrul unei conferinţe desfăşurate în luna februarie a acestui an de Asociaţia Americană pentru Progresul Ştiinţei, s-au formulat avertismente cu referire la faptul că în prezent nu sunt cunoscute îndeajuns mecanismele prin care accelerarea schimbărilor climaterice afectează productivitatea culturilor şi producţia fermelor de animale.

Unele semne privind legătura dintre schimbările climaterice şi asigurarea rezervelor de hrană au apărut deja. Este cazul agentului patogen Vibrio, prezent de obicei în apele calde, care se pare că se extinde tot mai mult, fiind întâlnit din ce în ce mai des în apele reci din regiunile nordice. (Un astfel de focar a fost depistat în 2004 în Alaska şi în 2005 în Chile, care a dus la apariţia a mii de bolnavi, într-o perioadă când apele atinseseră temperatura de 15 grade Celsius). Dar şi seceta sau precipitaţiile extreme distrug culturile, ducând la creşterea preţurilor şi la mari probleme în aprovizionarea cu alimente în multe regiuni de pe glob. În fine, microtoxinele, produşi toxici prezenţi de regulă în fungi, ar putea reprezenta o altă problemă. Aceşti compuşi toxici, care determină unele afecţiuni la om, proliferează în cazul stocării alimentelor în condiţii improprii, pe perioade mai lungi de timp, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în vremuri de secetă¹³.

Un diagnostic antropologic pentru criza ecologică

Toate aceste avertismente sugerează că este necesară o reconsiderare a raporturilor pe care le avem cu mediul înconjurător. Importanţa acordată dezvoltării, atenţia faţă de mecanismele pieţei, faţă de exigenţele economiei concurenţiale, toate au ocupat multă vreme agenda şi strategiile politice ale naţiunilor. Protejarea mediului înconjurător, conservarea speciilor sau administrarea echitabilă a resurselor au constituit până acum teme de reflecţie etică sau teologică, filosofică sau artistică mai degrabă decât ţinte concrete în programele economice şi politice.

În prezent, ştiinţa furnizează tot mai multe dovezi că această abordare este greşită, subliniind necesitatea şi urgenţa unei schimbări de perspectivă. În acest demers, perspectiva spirituală asupra lumii, izvorâtă din Revelaţia creştină, poate oferi un parcurs edificator. Teologia poate vedea, în această situaţie critică, condiţiile potrivite pentru o interogaţie mai profundă, care să vizeze rostul creaţiei, valoarea vieţii şi vocaţia lui. Ameninţările încălzirii globale, poluarea şi celelalte mecanisme pe care omul civilizator le-a pornit împotriva naturii, par să se fi întors acum şi împotriva lui. Criza aceasta, extinsă acum la nivel global, ar putea fi observată ca simptom de dimensiuni "mondiale" pentru o mai veche suferinţă lăuntrică; expresia cosmică a unei rătăciri gnoseologice şi ontologice care începe în inima omului de fiecare dată când preferă, unei existenţe jertfelnice şi euharistice orientate spre semeni şi spre Dumnezeu, travaliul orizontal către bunăstarea economică şi viaţa definitiv instaurată în lumea aceasta, fără interogaţii metafizice. Vindecarea lumii şi a naturii începe cu restaurarea omului, pentru că abia printr-o viaţă jertfelnică şi euharistică orientată spre Dumnezeu, omul descoperă rostul Creaţiei, sensul vieţii şi vocaţia lui.

Note:

1 Ţări aflate în curs de dezvoltare, precum China sau India, ce traversează o perioadă de creştere susţinută, au rate de emisii a gazelor cu efect de seră într-o continuă creştere. Însă ele nu sunt semnatare ale acestor protocoale.

2 Cf. Thomas L. Friedman, Cald, plat şi aglomerat: de ce avem nevoie de o revoluţie verde şi cum putem schimba viitorul într-o lume globalizată, Editura Polirom, Bucureşti, 2010, pp. 208-209.

3 Cf. S. Solomon et. al. (eds.), Climate Change 2007: Physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change, Cambridge Univ. Press, Cambridge UK, 2007, apud. Pierre Friedlingstein, "A steep road to climate stabilization", în rev. Nature, vol. 451, 17 ianuarie, 2008, p. 297.

4 Cf. Ibidem, pp. 297-298.

5 Cf. K.C. Armour, G.H. Roe, "Climate commitment in an uncertain world", în rev. Geophysical Research Letters, 2011; 38 (1).

6 Cf. Pierre Friedlingstein, art. cit., p. 298.

7 Cf. Report of the 2010 Assessment of the Scientific Assessment Panel, şonlineţ la http://www.unep.ch/ozone/Assessment_ Panels/SAP/index.shtml (data accesării: 17 februarie 2011).

8 Cf. Kevin Schaefer, s.a., "Amount and timing of permafrost carbon release in response to climate warming", în rev. Tellus B, 2011.

De asemenea, "Thawing Permafrost Likely Will Accelerate Global Warming, Study Finds", 17 februarie 2011, şonlineţ la http://www.sciencedaily.com/releases/2011/02/110216171001.htm (data accesării: 18 februarie 2011).

9 Cf. Rachel L. Vannette, Mark D. Hunter, "Genetic variation in expression of defense phenotype may mediate evolutionary adaptation of Asclepias syriaca to elevated CO2", în rev. Global Change Biology, 2011, nr. 17 (3), p. 1277, sau în "Global Warming May Reroute Evolution, Milkweed Research Finds", 17 februarie 2011, şonlineţ la http://www.sciencedaily.com/releases/2011/02/ 110216171001.htm (data accesării: 18 februarie 2011).

10 Cf. Kenneth R. N. Anthony, ş.a., "Ocean acidification and warming will lower coral reef resilience", în rev. Global Change Biology, 2011, DOI: 10.1111/j.1365-2486.2010.02364.x şi "Acid Oceans Demand Greater Reef Care", şonlineţ http://www.sciencedaily.com/releases/2011/02/110214 102126.htm (data accesării

21 februarie 2011).

11 Cf. Reefs at Risk. Revisited, editat de World Resoruces Institute, Washington, 2011.

12 Cf. "Links Between Longer Ragweed Season and Climate Change Confirmed".

13 Cf. "Climate Change Affecting Food Safety", şonlineţ (data

accesării 21 februarie 2011).

diac. Sorin Mihalache

luminaceluinevazut@yahoo.com