Crăciunul - sărbătoare sfântă şi isterie consumeristă

Se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului. Lumea prăznuieşte cel mai mare eveniment din istoria ei: Naşterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, coborârea lui plină de iubire la noi, oamenii. Îngerii mai întâi, Dreptul Iosif şi Fecioara Maria, magii şi, de atunci până astăzi, miliarde de creştini dau slavă acestui eveniment. Strădania iconarilor, inspiraţia poeţilor melozi, evlavia credincioşilor din neamurile care îi prăznuiesc Naşterea s-au străduit împreună, secole la rând, să prindă în vers, în cântare sau în icoană acest mare praznic. Firea noastră omenească e primită în casa Domnului! El S-a făcut pelerin pe pământ, ca să ne fie gazdă în Ceruri. Intrând în lume, născându-se din Fecioara Maria, noi ne întoarcem

la bucuria sfântă a iubirii Lui.

Lumea în care trăim face însă prea puţin vizibil acest „praznic luminos“. Adesea, însă, sărbătorile înseamnă pentru omul modern zile libere şi belşug. Mese festive şi vizite la prieteni sau rude. Uităm, foarte adesea, că belşugul adevărat din aceste zile este Cel ce se coboară din Cer, şi că vizita cea mare este a Celui ce se naşte pentru mântuirea noastră. Foarte adesea, lumea păstrează din sărbătoare numai aspectul ei văzut, mercantil sau de divertisment. Conţinutul ei spiritual, miezul ei duhovnicesc este abandonat sau trăit în mod pasager.

Faptul că, în prezent, zilele Praznicului Naşterii Domnului sunt trăite astfel, în multe locuri de pe glob, este evident. Supermarketurile sunt pline de oameni dornici de cumpărături, emisiunile de televiziune sunt pline de reclame cu reduceri importante la o gamă întreagă de produse, unele spaţii comerciale au program fără întrerupere, chiar şi pe parcursul nopţii, pentru a stimula consumul. Societatea în care trăim este marcată de această dispoziţie spre consum, a cărei practică ne schimbă în mod semnificativ habitudinile, comportamentul social şi chiar dispoziţiile interioare.

Consumerismul (sau consumismul) a fost abordat în ultimele decenii ca subiect de cercetare, din diferite perspective, prin studii sociologice, teorii culturale sau studii de piaţă. Toate aceste abordări oferă date convingătoare cu privire la faptul că lumea în care trăim a suferit schimbări majore la nivelul comportamentului social.

Reflecţia, pe cale de dispariţie

Celebrul sociolog francez Baudrillard afirmă că lumea contemporană are un deficit de reflecţie cu privire la sine. Această chestiune nu priveşte doar reflecţia omului asupra propriei sale condiţii. Este adevărat şi putem verifica în fiecare zi acest fapt; reflectăm puţin la viaţa şi la faptele noastre. Însă deficitul de reflecţie este, într-un fel, generalizat. Şi familia reflectează tot mai puţin la situaţia ei, la faptele şi la progresul ei spiritual sau cultural. Şi comunitatea reflectează foarte puţin la identitatea şi rolul ei, indiferent dacă vorbim de unul umanitar, cultural sau spiritual. Şi naţiunea reflectează tot mai puţin la rolul ei în istorie sau la valorile pe care le deţine. În fine, şi omenirea reflectează tot mai puţin la direcţia pe care a ales până astăzi să meargă, la progresul pe care îl stimulează, la efectele pe care alegerile noastre le au asupra viitorului ei.

Mai mulţi bani pentru divertisment

În acelaşi timp, însă, omul contemporan are mai multe oportunităţi, şi cheltuieşte din ce în ce mai mult cu divertismentul. Statisticile arată că începând din 1950, au crescut în mod constant cheltuielile familiilor pentru activităţi de divertisment. Dacă în 1960, 6% din venitul disponibil era alocat divertismentului, în 1980 acesta a crescut la 7,3% iar în 1999 a ajuns la 9,5%. „Din bugetul de timp săptămânal, un francez angajat în câmpul muncii alocă 43 de ore pentru consumul de audiovizual, adică mai mult chiar decât orele destinate muncii. În 2001, fiecare telespectator francez a consumat mai mult de 74 de ore pentru filmul de cinematograf şi 262 de ore de film de televiziune. Pe de altă parte, alte statistici arată faptul că turismul, în raport cu alte ramuri ale industriei, a devenit prima industrie mondială, sectorul acesta reprezentând, în 2000, aproximativ 11% din PIB-ul mondial, iar previziunile arată că acest procent s-ar putea dubla în 2008. Dacă la nivel mondial, în 1998 erau 625 de milioane de turişti, în 2020 numărul lor va ajunge la 1,6 miliarde! Cifra deţinută de întreprinderile culturale în 2000 ajungea la 515 miliarde de euro, potrivit UNESCO, cifră care creşte aproape de două ori mai repede decât media celorlalte sectoare economice“ 1.

Climatul senzual al magazinelor

În prezent, există un consum generalizat, orientat atât spre divertisment sau producţii culturale, dar şi spre obiecte de uz casnic sau către cele din domeniul imobiliar. De fapt, consumul populaţiei creşte în mod constant de câteva decenii, la nivel global, şi cu precădere după anii â50, în special în ţările dezvoltate. Totuşi, mulţi cercetători atenţi ai acestui fenomen de masă semnalează că, între timp, s-au schimbat resorturile interioare ale consumatorilor.

Sociologii critici ai anilor 1960-1970, care s-au străduit să explice consumul, l-au interpretat ca pe o dorinţă de diferenţiere socială. În anii ’50, ’60 şi chiar ’70 oamenii achiziţionau bunuri pentru a putea intra sau rămâne într-o anumită clasă socială, într-un grup cultural. Bunurile erau pentru ei certificate de intrare sau de confirmare a aparteneţei la clasa socială dorită. Pentru sociologii care au oferit această explicaţie, consumatorii anilor ’60 nu erau atraşi de bunurile în sine; ei urmăreau doar etichete pentru prestigiu social. Bunurile de larg consum destinate unei anumite clase erau impuse prin intermediul politicilor publicitare. Standardul social, o dată răspândit prin intermediul mass-media, era împropriat de consumator, care se vedea prins într-un joc al supravieţuirii culturale. Soluţia pentru păstrarea aparteneţei la o categorie socială era achiziţionarea unei liste de bunuri de larg consum.

Societate de consum dirijată de piaţă

Astăzi, situaţia s-a schimbat. Lumea în care trăim, potrivit consideraţiilor pe care le fac unii autori consacraţi, nu mai are de mult timp această abordare a pieţei şi a cumpărăturilor. Consumul nu mai este un mod de a accede la o categorie socială sau de a ne menţine în ea. Astăzi, cumpărăturile fac parte din registrul experienţelor căutate pentru ceea ce ne dau ele în sinea lor, pentru emoţiile pe care ele ni le provoacă. „A trăi mai bine, a te bucura de plăcerile vieţii, a nu te lipsi de ceva, a dispune de lucruri inutile, toate au apărut din ce în ce mai mult ca nişte comportamente legitime, ca nişte scopuri în sine. (...) Vrem, mai degrabă, obiecte destinate traiului decât pentru expunerea lor ostentativă. Cumpărăm nu pentru a ne mândri, cât pentru satisfacţii emoţionale, corporale, senzoriale, ludice sau distractive“. 2

Spaţiile comerciale s-au adaptat acestui consumator sensibil la ambientul spaţiilor comerciale, interesat de senzaţii şi de satisfacţii imediate de ordin senzorial sau ludic. „Arhitectură monumentală, decoraţiuni luxoase, cupole strălucitoare, vitrine multicolore şi lumină, totul e făcut să-ţi ia ochii, să metamorfozeze magazinul într-o sărbătoare permanentă, să-l uluiască pe eventualul client, să creeze un climat senzual şi compulsiv, propice cumpărăturilor. Marele magazin nu vinde doar mărfuri, el se străduieşte să stimuleze nevoia de consum, să exercite gustul pentru consum, să excite gustul pentru nou şi pentru modă. (...) Există, în societatea de consum, ceva mai mult decât creşterea rapidă a nivelului de trai mediu: ambianţa stimulării dorinţei, euforia publicitară, imaginea luxuriantă a vacanţelor, sexualizarea semnelor şi a corpurilor. 3

Nevoi artificiale şi risipă organizată

Situaţia aceasta nouă anunţă mai multe riscuri. Între ele, poate cel mai important este acela că un astfel de consum nu mai are limită. În situaţia consumului pentru accederea la o clasă anume, oamenii puteau achiziţiona o listă de bunuri, etichete pentru recunoaşterea aparteneţei la un grup sau clasă socială. O dată cu achiziţionarea acestor bunuri, situaţia era cât de cât rezolvată. În situaţia consumului senzorial, bunurile sunt achiziţionate pentru senzaţia însăşi, pe care o dă împroprierea noului produs, satisfacţia, plăcerea care se naşte în actul posesiei şi dispunerii de ceva nou. Or aceasta, ca orice altă experienţă din gama celor ce produc plăcere, se cere repetată iar şi iar. Noutatea întreţine consumul, printr-un simplu recurs la experienţa plăcută din trecut, care a însoţit ultima achiziţie...

Potrivit consideraţiilor actuale privind consumerismul, faptul că noutatea produselor întreţine consumul este şi explicaţia pentru inflaţia de nou. Produsele se vând mai uşor purtând eticheta noului, fiind mai bune, mai ergonomice, mai performante. Plăcerea de a le achiziţiona şi de a dispune de ele este, de multe ori, irezistibilă. Obiectul se cere posedat deodată cu senzaţiile oferite de opţiunile sale, de designul futurist, de noile texturi, de inovaţiile ergonomice sau variantele cromatice. Dorinţa de noutate însoţeşte satisfacţia privată a însuşirii lui, crescându-se una pe alta. Omul doreşte ceea ce este nou pentru că asta îi produce o anumită plăcere. Şi plăcerea obţinută de pe urma noului îl face să caute alt nou, care ar putea să-i producă o plăcere similară sau una mai mare. De aceea, dorinţa de noutate nu este atât rodul pasiunilor conformiste, cât cel al dipoziţiilor experienţiale ale subiectului.

Consumul ne schimbă dispoziţiile interioare

Comportamentele sociale de consum, invazia de nou, avalanşa de producţii publicitare, toate acestea au schimbat semnificativ ambientul de viaţă şi dispoziţiile interioare. Viteza cu care trăim reduce semnificativ disponibilitatea de a aşteptare, confortul reduce capacitatea de a răbda necazurile. La fel, stima de sine, cultivată în exces de politica resurselor umane din marile companii, ne fac tot mai dificle şi mai rare exerciţiile interioare ale smeritei cugetări şi ale cunoaşterii de sine. Ne pregătesc pentru un mediu de afaceri unde imaginea, autocontrolul, puterea şi liniile de forţă ale personalităţii trebuie să ascundă complet vulnerabilităţile sau zonele încă neterminate ale interiorităţii subiectului. Angajatul este stimulat să afişeze o imagine bună, un portret standardizat, care să facă invizibil orice altă adâncime a subiectului uman, cu preocupările, sensibilităţile sau mustrările lui de conştiinţă.

Consumatorul devorat de consum

Pe de altă parte, consumul ne diminuează dispoziţiile interioare spre rugăciune sau reflecţie interioară. Unele magazine solicită simţurile prin ambianţa sonoră, prin difuzarea de arome sau prin puneri în scenă spectaculoase, produsul unui marketing senzorial. Ceea ce se propune nu este altceva decât o aventură senzitivă şi emoţională pentru un consumator în căutare de senzaţii variate şi confort senzorial. Această viaţă, consumată la nivelul simţurilor, este una care ne îndepărtează de misterul nostru personal. Este companionul social perfect care ne ajută să uităm definitiv de noi înşine.

Heidegger spera ca omul să iasă din starea de uitare a fiinţei. Dimpotrivă, astăzi trăim un colaps al subiectului şi o virtualizare a obiectului, adică a realităţii reduse la o iluzie de tehnică şi dominaţia mass-mediei, de fluxul de imagini care asaltează fiinţa umană, de relaţia inconsistentă cu lumea 4.

Societatea divertismentului ne confiscă toate clipele pe care le mai avem disponibile pentru reflecţia cu privire la noi înşine. Până la urmă, consumatorul e consumat de consum.

Omul contemporan consumă resursele planetei. Deprins cu hiperconsum, omul îşi cheltuie timpul, viaţa, vigoarea spirituală şi puterile sufleteşti în experienţa lumii. Însă, acest fel de experiere a lumii este unul care se adresează psihicului şi trupului, nicidecum sufletul sau puterilor noastre spirituale. Potrivit vieţuitorilor duhovniceşti îmbunătăţiţi, este cu neputinţă pentru cineva să lucreze virtutea dacă nu iubeşte însingurarea. Într-o lume a consumului, specializându-se pe consum, sufletul se „îngroaşă“, deprinzând o specializare în rafinarea percepţiilor şi senzaţiilor, în distincţii de ordin gustativ, olfactiv, sau mai general spus, perceptiv sau senzitiv. Mintea câştigă competenţe în a face judecăţi cu privire la date de ordin senzorial, în prelucrarea datelor cu privire la ceea ce consumăm. Aceasta se face fără să găndim prea mult, spre exemplu într-o strădanie de a teoretiza fie şi actul de consum. Reflecţia consumatorului, copleşit de senzaţii, este redusă foarte mult. Un astfel de efort, executat în mod repetat, nu este altceva decât unul care ne fixează la suprafaţa vieţii. Consumatorul ajunge să fie o conştiinţă îngustă, ce procesează gusturi, zgomote, senzaţii şi percepţii elementare...

▲ Grija faţă de lume şi adevărata libertate

Literatura patristică a amendat sever acest mod de viaţă superficial, pe care azi îl numim consumerist. Tocmai pentru că el ne închide porţile spre ceea ce este nevăzut, spiritual şi cu adevărat peren în această lume. Viaţa spirituală este cu neputinţă fără hotare sigure puse trupului. Părinţii Bisericii nu au condamnat nici bucatele, nici odihna, ci reducerea vieţii omului la asigurarea acestora. Cât timp omul rămâne doar un vânător de senzaţii şi percepţii, sufletul lui înzestrat cu puteri spirituale este foarte sărac.

Sf. Maxim Mărturisitorul afrmă că „dacă sufletul e mai bun decât trupul şi dacă Dumnezeu, care a făcut lumea, e neasemănat mai bun decât lumea, cel ce cinsteşte trupul mai mult decât sufletul şi lumea zidită de Dumnezeu mai mult decât pe Dumnezeu nu se deosebeşte întru nimic de închinătorii la idoli“ 5. La fel, el spune că omul fără măsură împărtăşindu-se de lume numai prin simţire, pe temeiul că acestea susţin firea lui trupească şi văzută, „a părăsit frumuseţea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba lui spirituală şi a socotit zidirea văzută drept Dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuinţă pentru susţinerea trupului; iar trupul propriu, legat prin fire de zidirea luată drept Dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea. Şi aşa, prin grija exclusivă de trup, a slujit cu toată sârguinţa zidirii în loc de Ziditor“ 6.

Sf. Simeon Noul Teolog arată, de asemenea, că lucrurile lumii acesteia ne pun hotar gândurilor noastre care nu se pot bucura de frumuseţea cea nevăzută a lui Dumnezeu: „Cel ce are gândirea îngrijorată de lucrurile vieţii nu este liber. Căci e stăpânit şi robit de grija acestora, fie că se îngrijeşte de acestea pentru sine, fie pentru alţii. Iar cel liber de acestea nu se îngrijeşte în chip lumesc nici pentru sine şi nu se va îngriji nici pentru alţii, fie că e episcop, fie că e egumen, fie diacon. Cu toate acestea, nu va sta niciodată fără lucru şi nu va dispreţui nici pe cei mai umiliţi şi mai mici, ci, făcând toate în chip bineplăcut lui Dumnezeu, va rămâne în toate neîngrijorat, toată viaţa“ 7.

▲ Crăciunul - Naşterea Domnului

Lumea contemporană ne propune, aşadar, o viaţă diferită de cea care ne-ar ajuta să progresăm duhovniceşte. Totuşi, nu bucuria darurilor multe la care avem acces astăzi este pierzătoare de suflet, ci reducerea vieţii noastre doar la consumul darurilor. Mult mai preţioas decât toate darurile este Cel ascuns în spatele lor. În sărbătorile de iarnă ar trebui să nu uităm că nu darurile pe care ni le facem şi pe care le primim sunt cele care fac aceste zile deosebite de celelalte din timpul anului. Crăciunul este mare şi plin de bucurie pentru că în el ni se descoperă Vestea cea mare a Naşterii din Cer al lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu, este dăruit nouă de Dumnezeu-Tatăl pentru a ne mântui.

Cât timp păstrăm strădania de a-L slăvi pe Dumnezeu pentru coborârea Lui la noi, El ne va ajuta să o şi trăim în Biserică, împreună cu cei dragi. Atunci vom descoperi, potrivit părinţilor, că Dăruitorul este mai mare decât darul şi bucuriile duhovniceşti primite în comuniunea cu El sunt mult mai preţioase, mai dulci şi mai bune decât cele pe care noi ni le oferim în lumea aceasta. De aceea, se cade să cugetăm la ceea ce încarcă cu semnificaţii spirituale aceste zile minunate de sfârşit de an. Colindele, citirea Sfintei Scripturi, postul şi rugăciunea, curăţirea sufletului prin Taina Mărturisirii, slujbele Bisericii şi faptele bune îndreptate spre cei ce în aceste zile sunt încercaţi cu suferinţe şi nevoi, toate acestea ne vor descoperi cât de multă iubire dumnezeiască se ascunde în Naşterea Fiului Lui în lume şi cât de mari şi strălucite sunt aceste zile de Crăciun.

Note:

1 Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum, Editura Polirom, 2007, p. 51-52 ;

2 Ibidem, p. 31-33 ;

3 Ibidem, p. 24-28 ;

4 Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei. Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, Editura Babel, Bucureşti, 1996, p. 8;

5 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalia, vol. II, p. 55;

6 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalia, vol.III, p. 31, 32;

7 Sf. Simeon Noul Teolog, Capete, cap.81, în Filocalia, vol. VI, p. 40.