Înţelesuri edificatoare ascunse în nimic

În mai multe articole, publicate în această rubrică, am încercat să arătăm faptul că o serie de date şi teorii ştiinţifice actuale leagă, în diverse forme, începutul Universului şi anumite caracteristici fizice ale sale de ceea ce înţelege astăzi fizica prin vid cuantic.

Se afirmă ideea potrivit căreia vidul fizic este cel din care "au ieşit" toate1. Pe de o parte, vidul este "umplut" cu energie, deţinând în mod potenţial particulele care intră în alcătuirea materiei şi a câmpurilor. Pe de altă parte, vidul cuantic este prezent în lumea constituenţilor materiei, întrucât atomii ce intră în alcătuirea obiectelor lumii sensibile, dar şi nucleonii, particulele ce alcătuiesc nucleul, sunt în realitate "mai mult spaţiu decât substanţă"2. În plus, din perspectiva fizicii recente, se poate aprecia şi faptul că până şi cele patru interacţiuni fundamentale, care constituie structura pe care sunt construite lucrurile şi fenomenele înconjurătoare, pot fi caracterizate prin mai multe tipuri de vid3! Aşadar, în baza rezultatelor de acest fel s-ar putea spune că există motive pentru a pune în legătură diversele forme de vid şi însăşi constituţia lumii fizice.

Energia de vid. Reflecţia patristică întâlneşte descoperirile fizicii

Din perspectivă cosmologică s-ar putea spune că, pe lângă faptul că ar putea avea un rol determinant la Big Bang, energia ascunsă în vidul cuantic este luată în calcul şi în modelele mecanismelor inflaţiei, şi în apariţia galaxiilor, dar şi în expansiunea accelerată a Universului. De exemplu, expansiunea accelerată, sugerată recent de datele cosmologice, ar putea fi alimentată de energia de vid, care la scara întregului Univers ar putea acţiona repulsiv.

S-a mai spus aici cu alt prilej că vidul, ce pare să fie prezent la Big Bang, constitutiv materiei şi determinant pentru viitorul Universului prin posibila accelerare a expansiunii sugerează că este prezent în cele mai importante evenimente ale lumii în care trăim, încât un autor de popularizare a ştiinţei a afirmat că vidul ar putea deţine - în parte, spunem noi - "secretul existenţei noastre"4.

Pe baza acestor consideraţii, unii cercetători au încercat să indice o anumită convergenţă între perspectiva teologică şi cea ştiinţifică, încât ele par să schiţeze o posibilă întâlnire: "Atacând zidul care înconjoară realitatea fizică cu ciocanele legilor fizicii şi ale matematicii, cosmologii şi astronomii s-au regăsit faţă în faţă cu teologii"5.

Vidul, nimicul, neantul absolut: deosebiri de fond

Desigur, convergenţa aceasta ar viza cosmologia patristică răsăriteană, potrivit căreia întreaga lume văzută şi, mai general, întreaga lume reprezintă rezultatul unei creaţii ex nihilo, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, în această apropiere dintre fizica recentă şi cosmologia patristică, există deopotrivă două aspecte ce merită menţionate. Pe de o parte, convergenţa lor trebuie salutată tocmai pentru că schimbă semnificativ modul în care înţelegem şi ne reprezentăm lumea. S-au făcut aici numeroase menţiuni cu privire la faptul că actuala cosmologie indică, într-un mod contraintuitiv, faptul că spaţiul şi timpul nu sunt ceea ce par a fi, nu sunt "un fundal fix", ci realităţi contingente, care se deformează, se curbează. De asemenea, aceste date sugerează că materia nu este consistentă, aşa cum pare, ci o concentrare de energie, care indică existenţa unui "nivel" energetic insesizabil prin simţuri, în mod comun.

Pe de altă parte însă, convergenţa aceasta dintre fizică şi teologie în chestiunea materiei din care este făcută lumea trebuie abordată cu grijă. Ea nu înseamnă că nimicul la care se referă teologia creştină în privinţa creaţiei ex nihilo este vidul cuantic plin de energie. S-a mai spus aici că multe voci avizate din spaţiul ştiinţelor formulează avertismente în acest sens. Fluctuaţiile de vid nu înseamnă acelaşi lucru cu "nihil"6, tot aşa cum în fizică "nothing" (nimic) şi "no thing" (nici un lucru) nu înseamnă acelaşi lucru7. Câtă vreme anumite condiţii preliminare sunt inevitabile în scenariile ştiinţifice, nu se poate spune că starea iniţială a universului este un "nimic" în sens absolut8, încât "ex nihilo" rămâne accesibil doar în spaţiul metafizicii9.

Nevăzut nu înseamnă invizibil

Alexei Nesteruk oferă un alt aspect privind deosebirea radicală dintre textul Revelaţiei, cuprins în Sfânta Scriptură, şi modelele ştiinţifice ce privesc realitatea. Dumnezeu este, potrivit referatului Facerii, dar şi primului articol din Crez, "Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute". "Cele nevăzute" nu corespund celor invizibile, ci celor inteligibile, cum ar fi lumea îngerilor, realităţi ce nu pot fi investigate de ştiinţă. Crearea lumii vizează deci, potrivit teologiei creştine, crearea lumii inteligibile şi a celei sensibile, în această ordine, şi presupune o deosebire între ele (diaphora), şi în condiţiile în care cea sensibilă îşi primeşte înţelesurile de la cea inteligibilă. Cosmologia însă propune modele descriptive (doar) pentru lumea sensibilă, fără să aibă instrumente de identificare a înţelesurilor pe care le au lucrurile lumii sensibile şi fără posibilitatea de a însuşi aceste înţelesuri. Singura formă de a accede la sens ţine de abandonarea condiţiilor impuse de limbajul şi de metodele ştiinţifice, adică părăsirea propriei albii şi intrarea în planul experienţei teologice10.

În acelaşi timp, este semnificativ şi faptul că, în exprimarea ideii de creaţie ex nihilo, gândirea patristică a considerat materia lumii create ca fiind nefiinţă (me on), înţelegând prin aceasta "o pură posibilitate de a fi, de a deveni ceva", şi nu neantul absolut (ouk on)11. S-ar putea spune aşadar, plecând de la această distincţie, că teologia poate vedea în faptul că fizica arată vidul cuantic ca fiind plin de potenţialitate, generator de perechi particulă-antiparticulă, un mod iconic, o imagine "în oglindă, ca în ghicitură", pentru adevărul de credinţă profund că lumea a fost creată ex nihilo12.

"Ce este" şi "de ce este" - o deosebire subtilă

Însă, în această discuţie poate intra şi metafizica. Leibniz s-a întrebat de ce există ceva mai curând decât nimic. Este semnificativ de menţionat că Heidegger are o altă întrebare călăuzitoare, care evită punerea în chestiune a cauzei ultime, temeiul ultim al existenţei. Ea are în atenţie ce este fiinţarea?13. Chestiunea este remarcată şi de Poggeler: când metafizica formulează întrebarea "de ce există ceva mai curând decât nimic?", ea face recurs la o fiinţare supremă înţeleasă ca temei al întregii fiinţări. Pentru Heidegger, interogaţia are în atenţie fiinţele şi fiinţarea, "diferenţa dintre fiinţe şi Fiinţă"14. Or, diferenţa, scrie Yannaras, stă în aceea că "fiinţele sunt pentru noi fenomene, ele se arată", în vreme ce Fiinţa "rămâne în afară, se ascunde", încât "nu cunoaştem Fiinţa în sine, cunoaştem numai modul în care fiinţează ceea ce fiinţează, ceea ce este, iar acest mod ne devine accesibil ca a-letheia (de la grecescul lethe care înseamnă uitare - n.n.), ca adevăr, ca stare de neuitare, ca apariţie din lethe, din uitare, din ascunderea de sine, adică din nimic"15.

Nimicul - ecouri fenomenologice şi valorizare spirituală

Pe de altă parte, este semnificativ aici şi faptul că Heidegger pune în legătură "nimicul" cu o anumită "teamă esenţială ca stare de spirit"16. Teama esenţială dezvăluie nimicul ca fiind o nimicnicire a întregii fiinţări17. În legătură cu acestea, Heidegger propune o anumită situare afectivă în lume, înţelegând prin aceasta o stare pasivă ("starea de aruncare" în lume), faptul că omul, în orice situaţie de viaţă s-ar afla şi indiferent ce ar gândi despre ea, este remis în mod inevitabil circumstanţelor. Pe de altă parte, modul în care omul reacţionează în raport cu această stare, felul în care el se situează (activ, de data aceasta, în raport cu starea de-aruncare), este înţeles ca grijă (Sorge)18. Este important aici faptul că gândirea teologică poate recepta şi consideraţiile metafizicii heideggeriene privind teama, angoasa (Angst) raportată la nimicnicia existenţei, la neant, şi grija (Sorge), ca reacţie a omului faţă de "stare de aruncare" în lume, prin aceea că omul se proiectează într-un anumit fel în ea. Yannaras subliniază în mod explicit faptul că neantul este, într-o lectură teologică, sentimentul fiinţei căzute în păcat. El afirmă că Heidegger "surprinde magistral" conştiinţa neantului din care răsare existenţa umană şi că aceasta elucidează de fapt "neputinţele omului căzut de a-L cunoaşte pe Dumnezeu", aşa cum se arată el "în negarea cutezătoare a oricărei mângâieri cu necesitate raţionale, a oricărui relativism în teologie, a oricărei "metafizici" ce încearcă să atenueze conştiinţa vidului existenţial al non-relaţiei".

Prin aceasta, crede Yannaras, filosofia lui Heidegger se dovedeşte mai "revelatorie" decât oricare altă teologie raţionalistă, şi desigur decât orice metafizică raţionalistă, întrucât ea conduce la cunoaşterea de sine a naturii căzute, iar o atare cunoaştere de sine, spune el, este premisa accesului la "regenerarea" omului "în Hristos""19. Părintele Stăniloae receptează critic consideraţiile despre Sorge, observând că Heidegger nu face nici o referire la rădăcinile care-l ţintuiesc pe om în grija faţă de lume, anume împătimirea, plăcerea şi durerea, prin care omul se simte înlănţuit în lume, şi care pot explica şi frica20, chestiuni ce pot fi puse iarăşi, cel puţin într-o anumită măsură, pe seama a ceea ce s-a spus deja, anume atenţia arătată în abordarea lui Heidegger existenţelor, fiinţelor, şi nu persoanei.

Din perspectiva teologiei creştine, părintele Stăniloae afirmă că întreaga creaţie, înţeleasă ca o plasticizare a raţionalităţii lumii gândite de Dumnezeu, "păstrează mereu în ea marca acestui nimic şi a dependenţei ei de subiectul creator"21. Plecând de la aceste înţelesuri, s-ar putea spune că energia vacuumului, faptul că structura constituenţilor elementari şi întreaga mişcare şi istorie a universului par a fi legate de energia vidului, ar putea fi văzută în mod iconic, asemenea unei urme sensibile, ca o marcă imprimată în constituţia lumii fizice, care trimite la adevărul că întreaga lume a fost creată ex nihilo. De asemenea, consideraţiile metafizicii privind "nimicul" - înţeles ca mod de existenţă al fiinţei şi rezultatele fizicii recente în privinţa descrierii formale a vidului cuantic ascuns pretutindeni în lumea fizică, ar putea fi relevante printr-o abordare fenomenologică a experienţei şi cunoaşterii apofatice prezente în tradiţia răsăriteană - abordare care le poate cuprinde şi resemnifica pe primele într-un mod edificator.

Note:

1 v. Alan Guth, "Was a cosmic inflation The Big Bang of the Big Bang" şonlineţ, în: http://nedwww.ipac.caltech.edu/level5/Guth/Guth_contents.html, data accesării: 24 septembrie 2010).

2 P. W. Atkins, Regatul periodic. O călătorie pe tărâmul elementelor chimice. Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 120.

3 John D. Barrow, Mic tratat despre nimic, Editura Tehnică, Bucureşti, 2006, p. 280.

4 Charles Seife, Zero. Biografia unei idei periculoase, Editura Humanitas, 2007, p. 233.

5 Trinh Xuan Thuan, Melodia Secretă. Şi omul a creat Universul, Editura XXI: Eonul Dogmatic, Bucureşti, 2005, p. 297.

6 Cf. John Polkinghorne, Science and Creation, SPCK, London, 1988, p. 59.

7 Cf. Arthur Peacocke, The Idreos Lectures: The Quest for Christian Credibility, Oxford: Harrsis Manchester College, 1997, p. 31.

8 Cf. Mark W. Worthing, God, Creation, and Contemporary Physics, Fortress, Mineapolis, 1996, p. 105.

9 Cf. John Polkinghorne, Science and Christian Belief, SPCK, London, pp. 71-87. Pentru aceleaşi chestiuni, v. şi Sjored L. Bonting, "Chaos Theology: a new approach to the Science-Theology dialogue", în rev. Zygon, vol. 34, no. 2 iunie, 1999, pp. 323-332.

10 Cf. Alexei Nesteruk, Light from the East: Theology, Science and Eastern Orthodox Tradition, Augsburg Fortress Press, Mineapolis, 2003, pp. 154-155.

11 Vladimir Lossky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, Editura Anastasia, Bucureşti, 1883, p. 121.

12 Este vorba despre excelenta carte a matematicianului John Barrow, Mic tratat despre nimic, menţionată de mai multe ori aici, sau despre lucrarea lui Charles Seife, Zero - Istoria unei idei periculoase. Cât priveşte raportul dintre analogia entis şi modul iconic de înţelegere, vor mai fi făcute câteva menţiuni în cele ce urmează.

13 Cf. Otto Poggeler, Drumul gândirii lui Heidegger, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 38.

14 Cf. Christos Yannaras, Heidegger şi Areopagitul, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 53.

15 Cf. ibidem, pp. 53-54.

16 "Postfaţă la "Ce este metafizica?"", în op. cit., p. 283.

17 Otto Poggeller, op. cit., p. 78. Pentru Heidegger, va spune şi Levinas, angoasa este experienţa neantului (cf. Moartea şi timpul, Editura Apostrof, Cluj, 1996, p. 105).

18 Cf. Poul Lübcke, "Martin Heidegger", în Filosofia secolului XX, vol. I, Fenomenologia, hermeneutica, filosofia existenţei (Anton Hügli şi Poul Lübcke editori), Editura All, Bucureşti, 2008, p. 155).

19 Christos Yannaras, op. cit., pp. 108-109.

20 Cf. Ascetică şi mistică creştină sau teologia vieţii spirituale, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1993, p. 103.

21 Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 253.

diac. Sorin Mihalache

luminaceluinevazut@yahoo.com