Învierea lui Hristos luminează sensurile creației şi vieţii

În fața frumuseților creației și a tainelor vieții, uimirea reprezintă un firesc. Imensitatea cosmosului, complexitatea lumii vii sau adâncimile spirituale ale omului, așa cum au fost ele surprinse în vechi observații cu caracter filosofic sau cum sunt scoase la lumină prin descoperirile științifice recente, ar trebui să ne provoace uimire. Minunându-ne de frumusețea lumii, ne-am putea elibera cugetarea de sub povara obligațiilor zilnice, ne-am putea smulge din plasa halucinogenă a divertismentului care consumă ore prețioase. Și la ce ne-ar folosi? Întreaga ființă s-ar putea (re)orienta, trăind o viață mai aproape de autentic.

Pătrunzând în alt registru, care ține de viața lăuntrică, ar merita să observăm că momentele de uimire, stârnite de miraculoasele frumuseți ale creației, nu rămân fără ecou. De fapt, uimirea ne extinde pentru o clipă sensibilitatea, ne face mai receptivi la tot ceea ce ne înconjoară, amenajând o dispoziție prețioasă. Clipele de uimire deschid perspective noi spre cele ce ne înconjoară. Incredibilul univers în care se mișcă Pământul, dar și miraculoasa viață terestră în care ne mișcăm noi, oamenii, anunță semnificații mai cuprinzătoare. Rutina s-ar putea întrerupe, captivitatea materială a vieții s-ar putea suspenda.

Însă, de multe ori, acest lucru nu se întâmplă. Ritmul alert și responsabilitățile vieții câștigă confruntarea. Și, dacă uluitoarele descoperiri științifice referitoare la lume, cu dovezile lor evidente, nu reușesc să ne scoată din marasmul superficialităților, cât de pregătiți suntem să receptăm evenimentele spirituale ale vieții care privesc realități mai adânci?

Descoperirile științifice - festivalul uimirii

Câteva minute de lectură ne pot convinge de extraordinara lume în care trăim. Cu puțin răgaz, pentru explicațiile oferite de articolele care ne prezintă dinamica universului sau structurile lumii înconjurătoare, vom vedea că frumusețile universului și tainele vieții merită o clipă de uimire.

Să luăm câteva exemple. Galaxia SPT0615-JD, captată de teles­coapele Hubble şi Spitzer ­(NASA), este un excelent prilej (alături de multe altele) de a realiza că universul în care ne aflăm este de-a dreptul năucitor. Este vorba despre captura unor semnale luminoase foarte prețioase, de acum 13,3 miliarde de ani (distanță și timp), care marchează o bornă apropiată de marginea universului observabil¹. Și ceea ce este, de asemenea, remarcabil în cazul acestei obser­vații, nu avem de-a face cu o imagine obișnuită. Nu sunt simple semnale luminoase captate de lentila telescopului. La deslușirea și înregistrarea ei, chiar spațiul cosmic a contribuit. Gravitația exercitată de marile aglomerări de materie-energie existente în cosmos curbează regiunile învecinate, imprimând în spațiul care le înconjoară caracteristici optice similar cu ale unei lentile convexe. În mod fericit, semnalul provenit de la galaxia menționată a traversat astfel de zone curbate gravitațional, încât lentila de spațiu interpusă a mărit imaginea, făcând-o sesizabilă. Altfel spus, observația acestei borne de la marginea universului în care trăim are condiții de posibilitate formidabile: alinierea lentilei de telescop - dispozitivul construit de om și trimis să graviteze în spațiu, în vecinătatea pământului, cu lentila de spațiu amenajată de gravitație, foarte departe de noi, de structuri cosmice gigantice.

Scrutând depărtările universului - fitness cognitiv

Există însă date care împing reflecția mai departe. Știm astăzi că acest univers imens e într-o expansiune accelerată. Dacă 13,3 miliarde de ani încă nu reprezintă o distanță care să ne facă atenți, să reținem că frontiera universului se îndepărtează de noi tot mai repede. Introduse într-un calcul, datele arată că inflația și ulterior expansiunea au lărgit dimensiunile universului în care trăim până la dimensiunile unei sfere de 82 de miliarde de ani lumină²!

Să mai luăm un fapt recent din cuprinsul cercetărilor universului: prima fotografie a unei găuri negre supermasive. Este vorba despre o formațiune situată la peste 50 de milioane de ani lumină de Pământ, în Galaxia M87, o gaură neagră de aproape zece ori mai mare decât sistemul solar, având o masă echivalentă de 6,5 miliarde de sori³. Și aici găsim prilejuri de uimire: la ce distanță am ajuns să „vedemˮ, și cu ce precizie, ținând seama că, pe cer, mărimea acestei găuri negre ar echivala cu cât de mare vedem o portocală situată pe Lună⁴...

Într-o clipă de reflecție am putea sesiza cum, cu aceste depărtări și structuri gigantice, cosmosul ne solicită o încordare a explorării, eforturi inginerești și o tot mai fină observație. El ni se arată ca o gigantică sală de antrenament pentru spirit, o continuă probă de exersare cognitivă, o imensă șansă de pregătire pentru o receptare aproape fiziologică a infinitului.

Wood Wide Web – rețelele vieții

Dar și în rândul descoperirilor care privesc lumea vie avem numeroase prilejuri de uimire. Unele cercetări, de exemplu, arată că arborii pot recunoaște insectele primejdioase după saliva acestora. Speciile se pot proteja. Stejarii, de exemplu, pompează tanini otrăvitori și amari în frunze, modificând gustul frunzelor, omorând insectele! Alte specii dovedesc uimitoare strategii de apărare. Ulmii și pinii, de exemplu, emană substanțe care atrag viespi mici ce depun ouă, devorând omizile care le-ar putea dăuna⁵.

Un alt exemplu. Poate găsim răgaz să admirăm verdele crud și foșnetul reconfortant al pădurii, însă nu cunoaștem universul ascuns în pământul ce hrănește pădurea. Datele științelor scot la iveală, de exemplu, faptul că banalele ciuperci realizează în pământ o rețea, un adevărat Wood Wide Web întins pe kilometri pătrați. Această rețea subterană conectează păduri întregi, având o densitate incredibilă. O lin­guriță de pământ din solul unei păduri sănătoase conține mai mulți kilometri de fir! E relevant să știm, în același timp, că monoculturile introduse de agricultura intensivă distrug aceste rețele ale vieții, afectând major comunicarea lumii vii⁶!

S-ar cuveni ca astfel de exemple să ne convingă să oferim mai multă atenție lumii înconjurătoare, clipe de admirație, mai ales că depindem vital de această viață a lumii vii. Ar trebui să dovedim conduite judicioase în utilizarea resurselor naturale. Cu adevărat, complexitatea și interconectarea lumii vii sunt năucitoare, iar acestea conțin ceva relevant în înțelegerea vieții omului, anun­țând imensa lui taină și responsabilitatea pe care o are față de ea.

Fiziologie sub presiunea gândirii. Puterea minții

Date de acest fel scot la iveală ideea că uimirea și viața omului sunt strâns împletite. Trăim în măsura în care (re)trăim uimirea și recunoștința față de darul vieții, față de extraordinara lume în care trăim și față de putința înțelegerii. Când nu mai avem capacitatea de a sesiza ceea ce este uimitor și tainic în însăși condiția vieții noastre, am murit puțin.

Constatări ca acestea primesc un sprijin neașteptat din partea neuroștiințelor. Unele cercetări avertizează că pentru o viață autentică sunt esențiale gestionarea atenției și activitatea gândirii. Gândul are puterea faptei. Simplul exercițiu mintal, afirmă un expert, „conduce la aceleași modificări plastice... ca și exersarea fizică repetatăˮ⁷. Așadar, obiș­nuințele cotidiene, ceea ce trăim și facem, ceea ce gândim și spunem, amenajează un tip de fiziologie, antrenându-ne tot mai mult să fim ceea ce suntem deja. Trăind în cele rele și superficiale, ne vom împiedica tot mai eficient pe noi înșine, refuzându-ne ­lucrarea de înnoire a propriei vieți, tot așa cum în nevoință omul duhovnicesc se îndepărtează iar și iar, în fiecare ceas, în ­fiecare zi, de cele rele, pentru ­dobândirea celor spirituale.

Dacă nici acum, prin ceea ce s-a spus, nu avem argumente pentru a ne opri din viața grăbită, pentru o clipă de uimire, să mai spunem ceva: intenția cu care întreprindem o acțiune ne modifică percepția! Rezultatele din științele creierului arată că nu suntem „recipiente pasiveˮ ale unei realități, ci „participanți activi la procesul de percepțieˮ⁸. Noi intrăm „pesteˮ realitatea care ne înconjoară cu ceea ce trăim și gândim! De aceea, superficialitatea vieții ar putea fi cercul vicios perfect, care ne va ține multă vreme închiși în superficialitate, fără să avem vreo idee despre viața defectă pe care o trăim. De aceea, vom fi incapabili să ne detașăm de cele trecătoare, pentru a ne uimi, pentru a fi recunoscători pentru formidabila viață și lume pe care le-am primit.

Practic, descoperirile științifice ar trebui să exercite o imensă presiune de schimbare asupra vieții. Ar trebui să pună în locul super­ficialității noastre mai multă atenție la cele din jur; în locul im­pulsului de a consuma, dispoziția de a contempla; în locul divertismentului senzorial, reflecția adâncă despre marile întrebări ale vieții; în locul preocupărilor pentru cele materiale, grija pentru cele spirituale; în locul plăcerii, virtuțile; în locul beneficiilor imediate, interesul pentru sensul vieții.

Și aici, unele descoperiri științifice scot la iveală că autenticitatea vieții e într-adevăr legată de virtuți și de preocuparea pentru un sens mai înalt. Cultivarea compasiunii, de exemplu, îmbu­nătățește activitatea sistemului imun, crește variabilitatea ritmului cardiac și tonusul nervului vag, sporind producția de oxitocină și facilitând schimbarea obiceiurilor⁹. Și, da, adâncirea sensului vieții lungește brațul telomerilor, anunțând prelungirea vieții¹⁰! Uimitor!

Defecțiunile postmodernității. O radiografie oferită de stoici

Fără îndoială că trăim în era descoperirilor uimitoare! Paradoxal însă, suntem pe cale să pierdem disponibilitatea de timp și de stare pentru a ne uimi. O privire rapidă într-un trecut îndepărtat, în care lumea avea la dispoziție mult mai puține date uimitoare, ne arată anomaliile prezentului. Vechii greci oferă o excelentă radiografie a acestor defecțiuni postmoderne. Omul, scrie Epictet, a fost adus de Zeu pe lume „pentru a-I contempla pe el și operele sale, și nu doar spre a le contempla, ci încă și pentru a le interpreta [...] Natura ne conduce înspre contemplație, înspre înțelegere, spre o viață în armonie cu natura. [...] Vegheați deci să nu ajungeți a muri fără a fi contemplat aceste realități pe de-a-ntregulˮ¹¹. Așadar, nu pentru bani și divertisment, nu pentru osteneala neîntreruptă pentru cele materiale! „Ce-i mai firesc găsim în altă parte, pentru un om de bine, decât să-și facă praznic din fiecare zi? Și încă un praznic cu atât mai minunat, cu cât suntem mai virtuoși. ...Iar omul este adus aici prin naștere, spre a fi spectator nu al statuilor artificiale și lipsite de suflare, ci al acestor priveliști sensibile ale esențelor inteligibile [...], care sunt soarele, luna, stelele, fluviile, cu ape ce curg neîncetat și întotdeauna proaspete, și pământul, care scoate hrană plantelor și animalelor. O viață de inițiere întru aceste misterii și desăvârșite revelații trebuie să fie plină de bucurie și de seninătateˮ¹².

Întruparea Logosului: minunea care copleșește toate uimirile

Pentru creștini însă, cele mai mari evenimente din întreg cuprinsul lumii nu sunt legate de cele spuse până acum, ci de viața Fiului lui Dumnezeu făcut om. Este adevărat că întreaga Creație și viața noastră în ea ascund taine imense, însă Revelația aduce ceva cu totul nou în întreg planul existenței. Ea copleșește și lasă fără cuvânt. Dacă pentru frumu­sețile și adâncimile Creației se cuvine să ne uimim continuu, cum ar trebui să trăim fiind martorii Vieții Fiului lui Dumnezeu făcut om? De ce cuvinte ne-am putea sluji să zugrăvim Adevărul care ni se arată ca om, vorbind cu noi, chemându-ne la Sine, pregătindu-ne calea către El, prin Jertfa și Învierea Lui? Dacă extraordinarele frumuseți ale lumii s-ar cuveni să ne scoată din priza muncilor repetitive și a vieții robotizate în care trăim, cu ce hotărâre ar trebui să ne smulgem din plăcerile superficiale ale vieții pentru a trăi sărbătoarea Învierii? Dacă lumea vie ne uluiește, aprinzând inte­rogații răscolitoare despre sensul vieții și rostul nostru aici, cu cât mai mult bunătatea și iubirea lui Dumnezeu arătată nouă în Răstignirea și Învierea lui Hristos ne dezvăluie sensul vieții?

În lumina Întrupării Lui, a Răstignirii și Învierii Lui, toate înțelesurile se leagă, întreaga viață, cu toate ostenelile și descoperirile ei, cu greutățile și provocările ei, cu experiența iubirii și cu cea a morții. În reflecția filosofică și în datele științelor, aceste situații de viață rămân adesea fără răspuns. Logosul întrupat însă, „Calea, Adevărul și Viațaˮ, le cuprinde pe toate în Sine, așezând Creația și strădaniile omenești de cunoaștere, viața și căutările, înțelegerea și iubirea, virtuțile, suferința și moartea, ca trepte către unirea cu El.

Veniți și vă minunați!

Abia în ordine spirituală se vede cum uimirea în fața adâncimilor și frumuseților lumii ne este dată pentru a ajunge la Creator, pentru a păși pe drumul adâncirii și înfrumusețării noastre întru El. Cel preocupat cu cunoaș­tere găsim la un autor, dacă e iubitor de înţelepciune, „contemplând întru cunoştinţă lumea făpturilor după raţiunea sau modul de viaţă natural al fiecăreiaˮ, va primi prin ele „raţiunile duhovniceşti ale lucrurilor, ca pe nişte «daruri» aduse lui Dumnezeu de creaţiune¹³. Și, dacă e dornic să făptuiască, cunoscătorul creației ajunge să desprindă din ea „legile naturale ale lucrurilorˮ, pe care și le face „însăși modurile sale de vieţuireˮ¹⁴... Așadar, primesc o greutate spirituală, datele știin­țifice se împlinesc, înnoind viața.

„Să ne gândim la bogăția îmbelșugată a oceanului creației Sale, se minunează Sfântul Isaac Sirul, la câte creaturi sunt ale Lui, și cum în milostivirea Lui poartă toate, acționează, organizează și guvernează toate; cum cu o iubire măsurată a așezat lumea și a început creația; cât de milostiv și răbdător este și cum iubește creația, o poartă și îi îndură cu blândețe necu­viințele, păcatele și ticăloșiile ei...ˮ Dar, continuă Sfântul Isaac, „cel care se oprește uimit și-și umple mintea cu măreția lui Dumnezeu, uimit de toate cele pe care le-a făcut și le face, se minunează și e lovit de uimire în fața milostivirii Lui, cum, după toate acestea, Dumnezeu le-a pregătit o altă lume care nu va avea sfârșitˮ¹⁵...

Și toate acestea se împlinesc la rândul lor, dacă ne aduc în starea de a ne uimi, de Însuși Dumnezeu, care le-a așezat pe toate ca trepte spre El. „O, voi cei cu dreaptă socoteală! Veniţi şi vă minunaţi! Cine are o cugetare înţeleaptă şi minunată, ca să se minuneze după vrednicie de harul Făcătorului nostru? El este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii. Acest har, care ne-a înviat după ce am păcătuit, e mai mare decât acela prin care, când nu eram, ne-a adus la fiinţă. Slavă Ţie, Doamne, pentru harul Tău nemăsurat! Undele harului Tău mă fac, Doamne, să tac. Căci nu mai este în mine vreun gând pe măsura mulţumirilor ce Ţi se cuvin. Cu ce gând ne vom mărturisi Ţie, Împărate prea bun, Cel ce iubeşti viaţa noastră? Slavă Ţie pentru cele două lumi ce le-ai făcut spre creşterea şi bucuria noastră, ridicându-ne prin toate cele ce le-ai făcut spre cunoştinţa slavei Tale, de acum şi până în veciˮ¹⁶!

NOTE

¹ Cf. Magnified and stretched out image of extremely distant galaxy, în Sciencedaily, 11 ianurarie 2018.
² Cf. Brian Greene, Realitatea ascunsă, Universurile paralele și legile profunde ale cosmosului, Editura Paralela 45, 2012, n. 12, p. 387.
³ Cf. Black hole pictured for first time - in spectacular detail, în Nature, 10 aprilie 2019.
⁴ Cf. Cristian Presură, Prima imagine directă a unei găuri negre. Ce am învățat?, 11 aprilie 2019, în Contributors.ro.
⁵ Cf. Anhäuser, M., Der stumme Schrei der Limabohne, in: MaxPlanck Forschung 3/2007, S. 64/65.
⁶ Cf. Wohlleben P., Viața secretă a copacilor, Editura Publica, 2017, pp. 22-23.
⁷ Cf. Pascual-Leone A, Nguyet D, Cohen LG, Brasil-Neto JP, Cammarota A, Hallett M., Modulation of muscle responses evoked by transcranial magnetic stimulation during the acquisition of new fine motor skills, J Neurophysiol, 1995, Septembrie, vol. 74, nr. 3, pp. 1037-1045.
⁸ Cf. Kanwisher N, Downing P., Separating the wheat from the chaff, Science, 1998 Oct 2; vol. 282, nr. 5386, pp. 57-58.
⁹ Vezi, pentru mai multe detalii, David R. Hamilton, De ce îţi face bine să faci bine, Spirit și Destin, 2014.
¹⁰ Cf. Jacobs TL1, Epel ES, Saron CD, Intensive meditation training, immune cell telomerase activity, and psychological mediators, Psychoneuroendocrinology. 2011 June; vol. 36, nr. 5, pp. 664-681.
¹¹ Epictet, I, 6, 19, apud Pierre Hadot, Exerciții spirituale și filozofie antică, Editura Sf. Nectarie, 2015, n. 129, p. 56.
¹² Plutarh, De tranquill. Animae, &20, 477c, apud. Pierre Hadot, op. cit., n. 131, p. 57.
¹³ Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Răspunsul 51, în col. Filocalia, vol. III, Editura IBMO, 2009, p. 243 sqq.
¹⁴ Ibidem.
¹⁵ Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 10, Editura Deisis, 2007, pp. 268-269.
¹⁶ Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, 60, în col. Filocalia, vol. X, Editura IBMO, 2015, p. 368.