Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
10 ani de misiune ortodoxă la Girona
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Ilie“ şi „Sfântul Grigorie Palama“ din Girona, Catalunya (Spania), a împlinit anul acesta 10 ani de existenţă. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, în preajma sărbătoririi celui de-al doilea sfânt ocrotitor au avut loc mai multe evenimente liturgice şi cultural-misionare care au marcat într-un mod deosebit jetfelnica misiune ortodoxă săvârşită pe aceste meleaguri de părintele paroh Mihai Solomon.
În ajunul zilei Sfântului Grigorie Palama, doamna preoteasă Camelia împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al aşezământului (familiile: Dennis şi Diana Cucu, Ilie Slevoacă, Grigore Afetelor, Cătălin Florea, Iulian Zăgrean, Ioan Agache, Gheorghe Şerban, Dumitriu Cotea, Petre Urlea, Răzvan Şerban, Nelu Cristea, Dănuţ Dascălu, Irina Fluture, Cristina Beciu, Florian Bîşu, Valeria Muaşat, Maria Nistor, Mihail Grigore, Dorel Cotea, Florian Flaugiu) şi alţii pe care nu am reuşit să îi întipăresc spre amintire cu smerită slovă, dar care sunt împreună cu toţi ceilalţi fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi, au trudit care încotro pentru a-şi împlini rostul, pentru ca fiecare - ierarh, credincioşi, invitaţi, preoţi, închinători- să se împărtăşească la acest ceas de bucurie de sfintele slujbe şi de cei care alcătuiesc comunitatea din jurul locaşului. La ceasul luminii celei de seară, la dangătul clopotului tăinuit în inima fiecăruia, a început slujba Privegherii săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Locaşul aşezat în cea mai bună rânduială eclesială, luminat de candele şi lumânări ce spărgeau întunericul, împodobit cu frumoase obiecte liturgice şi cu psalmodiere bizantină a fost îmbrăţişat în mod tainic de românii ortodocşi din Girona, şi nu numai de acolo. Liniştea specifică unui loc de rugăciune era numai uneori întreruptă de glasul cuminte al unor copilaşi purtaţi pe braţe de părinţi. Am privit preţ de câteva minute forfota paşnică din jurul şi din interiorul bisericii şi am văzut, am simţit şi am trăit emoţie în suflet şi plăpândă lacrimă pe obraji. Totul era închinat cu evlavioasă plecăciune Sfântului Grigorie Palama.
Târziu în noapte, după săvârşirea Vecerniei unite cu Litia şi a Utreniei, potrivit rânduielii athonite, a început Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei. Din soborul care l-a înconjurat au făcut parte arhim. Nikodimos Kabarnos (Atena), pr. Costinel Purcărea (Manresa), pr. Ionuţ Ilie (Gandesa). Răspunsurile la strană au fost date de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Giorgios Romyliotis din Atena împreună cu tânărul teolog şi traducător de limbă greacă Ioan Mihail Voicescu (Salonic) şi cu psaltul Robert Ionăşanu din Barcelona, fost membru al Grupului psaltic Stavropoleos. La finalul Sfintei Liturghii, PS Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură şi l-a felicitat pe părintele paroh Mihai Solomon pentru slujirea şi misiunea săvârşite pe aceste meleaguri. În încheiere, părintele Mihai Solomon a mulţumit Preasfinţiei Sale şi a amintit cu bucurie de momentul în care biserica parohiei a fost aşezată cu blagoslovenie arhierească sub mantia ocrotitoare a Sfântului Grigorie Palama, mulţumindu-i chiriarhului pentru aceasta şi pentru toată purtarea de grijă, oferindu-i în dar din partea comunităţii o icoană cu Naşterea Maicii Domnului.
Sâmbătă, 15 noiembrie, în cadrul evenimentelor închinate Sfântului Grigorie Palama, în locaşul de rugăciune al parohiei româneşti din Girona, a avut loc concertul extraordinar de muzică bizantină „Cântări la praznicul Sfântului Ierarh Grigorie Palama şi la începutul Postului Crăciunului“, susţinut de arhim. Nikodimos Kabarnos, acompaniat de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Georgios Romyliotis. Au participat părintele protopop Aurel Bundă de la Barcelona, clerici ortodocşi din Spania şi România, precum şi personalităţi locale, între care amintim pe domnul Carles Puigdemont i Casamajó, primarul Gironei, şi pe doamna viceprimar Isabel Muradas, consilier educaţie şi sport din cadrul Primăriei Girona.
Concertul a fost deschis de un cuvânt al părintelui Solomon, care în limba română, precum şi în catalană, a reuşit să introducă pe toţi cei prezenţi în atmosfera minunată a cântărilor psaltice anunţate de sunetul de toacă.
La final, doamna preoteasă Camelia-Beatrice Solomon a făcut un scurt excurs al celor 10 ani de vieţuire ortodoxă în Girona, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a oferit psalţilor greci, precum şi celorlalţi invitaţi diplome de participare.
În încheiere, părintele protopop Aurel Bundă l-a felicitat pe părintele paroh Mihai Solomon pentru slujirea, pastoraţia şi jertfa deosebite săvârşite aici, cu timp şi fără timp, şi i-a evidenţiat pe toţi ceilalţi ostenitori pentru munca depusă spre buna desfăşurare a activităţilor social-culturale şi liturgice închinate Sfântului Grigorie Palama.
Evenimentele dedicate împlinirii a 10 ani de misiune ortodoxă la Girona s-au încheiat cu slujba Sfintei Liturghii din ziua următoare.