În aerul înmiresmat al teilor Parcului Copou din Iaşi, micii ucenici au deprins, timp de o săptămână, tainele unor meşteşuguri vechi de sute de ani. Meşteri populari le-au arătat învăţăceilor cum să modeleze lutul, cum să ţeasă la război, cum să facă rogojini sau coşuri de nuiele, cum să lucreze artistic lemnul sau să încondeieze ouă. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), în colaborare cu Asociaţia „ART - Meşteşugurile Prutului“ (ART) şi cu Asociaţia Dialog pentru Dezvoltare (ADD), cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi a Muzeului Etnografic al Moldovei, a organizat în perioada 18-24 iunie ediţia a II-a a Taberei de creaţie populară „Micii meşteri din Copou“.
Tabăra din acest an a „Micilor meşteri din Copou“ a reunit peste 70 de copii, o premieră fiind şi faptul că ediţia actuală s-a autofinanţat, după cum a spus Silvia Cozmâncă, organizator al taberei, din cadrul Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova şi Asociaţiei „Art - Meşteşugurile Prutului“. „Tabăra noastră se află, în acest an, la a doua ediţie, acum se autofinanţează, iar copiii sunt pregătiţi în mai multe meşteşuguri tradiţionale precum olărit, încondeierea ouălor, ţesut, împletituri din paie, din răchită, în sfoară prin tehnica nodurilor, podoabe de port popular, icoane pe lemn. La tabără participă meşteri populari din cele trei asociaţii care organizează tabăra. Copiii au optat pentru unul din cele nouă meşteşuguri. Cele mai dorite meşteşuguri au fost olăritul, pictura icoanelor, ouă încondeiate. Copiii participanţi sunt între 9 şi 15 ani, din Iaşi, Suceava, precum şi nouă copii din comuna Aroneanu, judeţul Iaşi, care au fost înscrişi de către preotul din această localitate“, a spus Silvia Cozmâncă.
Tabăra este foarte atractivă pentru copii, „cred că este un fundal de aşteptare foarte mare pentru această tabără, copiii doresc să cunoască meşteşugurile tradiţionale în primul rând datorită curiozităţii, iar în al doilea rând, aici este şi o competiţie care se va finaliza cu o premiere la finalul taberei. Acum doi ani, copiii premiaţi la tabăra de creaţie au fost selectaţi pentru a face o excursie în Franţa, la sugestia Primăriei Iaşi, care a avut un proiect în parteneriat cu Primăria Villeneuve dâAscq. Cei cinci copii au mers timp de două săptămâni într-o excursie, au vizitat mai multe oraşe atât din Franţa, dar şi Viena, Nuremberg, Budapesta. În Franţa, copiii au socializat cu copii din Lille, au făcut acolo demonstraţii ale meşteşugurilor învăţate şi au fost foarte încântaţi pentru că le-au arătat tradiţiile populare din România şi chiar ne-am simţit foarte mândri că suntem români“, a spus Silvia Cozmâncă.
Meşteşugurile tradiţionale au reprezentat mereu o atracţie pentru copii, iar meşterii populari susţin predarea acestora chiar şi în şcoli: „Dacă ar fi o lege a meşterilor populari şi a meşteşugurilor, cred că alta ar fi situaţia. Există un curriculum la alegerea şcolii şi câteva opţionale, dar mai mult se fac specializări tehnologizate, calculatoare, noi, meşterii populari nu suntem solicitaţi să arătăm copiilor tainele meşteşugurilor tradiţionale. Aceste ore practice le-ar dezvolta copiilor nişte abilităţi de lucru, iar lucrul manual dezvoltă şi mintea. Odată cu formarea abilităţilor de lucru, copiilor li se dezvoltă şi anumite trăsături de caracter, li se educă voinţa, dragostea pentru frumos, creativitatea, atenţia distributivă etc. şi aceste meşteşuguri chiar pot fi, uneori, o sursă de venituri, o opţiune pentru o meserie dacă se perseverează“, a spus Silvia Cozmâncă.
„E foarte frumos să faci ceea ce îţi place“
Mădălina Murariu, o fetiţă de nouă ani şi jumătate, cu mâinile pline de lut, este foarte încântată de ceea ce face: „Pe mine m-a interesat meşteşugul olăritului, pentru că pot să fac farfurii şi foarte multe lucruri din lut. Pot să mai fac şi câteva lucruşoare, am făcut o spumieră, o oală, o farfurie, o căniţă. Îmi place foarte mult să modelez lutul, cred că este exact ca o plastilină, numai că pui apă şi se face mai moale“.
Meşterul olar Ciprian Luchian , din Voineşti, Schitu Stavnic, judeţul Iaşi, este de părere că olăritul este foarte atractiv pentru copii, acest meşteşug fiind, de altfel, şi cel mai solicitat: „Copiilor le place foarte mult «meseria» asta, în primul rând le place să se joace cu lutul, îşi dau interesul, să se vadă ceva de pe urma lor. Cred că sunt atraşi de lut, să îl modeleze şi să vadă că iese ceva din mâinile lor“.
O altă fetiţă, Petrovici Alexandra, de 13 ani, este deja ajutor de meşter, după ce a fost şi ea, la rândul ei, ucenic în cadrul primei ediţii a taberei: „Eu sunt specializată în noduri şi o ajut pe doamna profesoară să le arate celorlalţi copii ceea ce eu am învăţat deja acum doi ani. Atunci, când m-am înscris, am primit mai întâi un test, pentru a se vedea care sunt abilităţile pe care le am, iar la împletituri din sfoară mi-a plăcut foarte mult. După experienţa din tabără am continuat, a trebuit, la un moment dat, să fac nişte cadouri pentru nişte copii din Franţa, apoi noi am mers la ei, le-am mai arătat ce ştim să facem, iar toate activităţile în care am fost implicată m-au motivat să continui“.
Un băieţel de nouă ani, George Petrovici, are visuri mari şi este bucuros că a găsit o ocupaţie care îi aduce mulţumire sufletească: „Eu vreau să fac sculptură în lemn, am făcut deja câteva modele şi abia aştept să fiu maestru! Am ales acest meşteşug pentru că mie îmi plac lucrurile făcute din lemn, mai fac şi pe acasă, mai sculptez în lemn. Aici am învăţat prima dată care sunt sculele şi apoi am învăţat să fac diferite modele, steluţe, biluţe, mai multe“.
Copiii care lucrează în lemn sunt îndrumaţi de meşterul Ioan Laza care a descoperit printre aceştia câteva talente: „Printre copii sunt unii foarte talentaţi. În prima zi le-am explicat care sunt uneltele şi cum să lucreze cu ele, apoi i-am pus să lucreze şi văd că au început să lucreze, sunt foarte curioşi. Copiii sunt zburdalnici, dar şi curioşi, poate că mai lasă oleacă şi calculatorul sau alte jocuri de-ale lor şi fac şi ei ceva“.
„Singuri se minunează ce lucrări ies din mâinile lor“
Eugenia Moldovan , din oraşul Bălţi, Republica Moldova, a adus în tabără secretele unui meşteşug mai rar practicat: „Eu îi învăţ pe copii arta împletitului şi a confecţionării obiectelor din paie. Cea mai mică fetiţă pe care o pregătesc este de 6 ani, iar cea mai mare este de 10 ani. Copiii sunt interesaţi de această artă, care este mai rar întâlnită, şi singuri ei se minunează ce lucrări ies din mâinile lor, cu ajutorul meu. Cred că, printre fetiţele pe care le pregătesc, unele dintre ele vor continua să lucreze şi după ce se va încheia tabăra şi cred că am să le las şi o parte din materia primă care este mai dificil de strâns. Eu am la ţară pământul părinţilor şi în tot anul pun singură un ar cu secară şi un ar cu grâu. Cred că această meserie nu este aşa de des întâlnită, pentru că materia primă se strânge în cel mult o lună. Cum paiul îngălbeneşte, materia primă poate fi strânsă în mănunchiuri mici şi deodată se taie spicul. Ele trebuie să fie uşoare, pentru că altfel spicul deteriorează primul segment. Ele sunt un pic jilave şi trebuie să fie mănunchiuri ca să se usuce mai repede. După ce s-au uscat, se păstrează ani de zile“.
Eugenia Moldovan are răbdare cu copiii, care ar vrea „să facă de toate, însă nu sunt în stare să facă deodată lucrări mari, de aceea eu le propun la început să facem cele mai simple lucrări. Am făcut prima dată mărgele, iar din mărgele am făcut o salbă, apoi am făcut inimioare. Aceasta a fost ca o gimnastică a mâinilor şi a atenţiei. Am mai făcut cuibuşorul, la care trebuie să fi foarte atent, pentru că este ca o matematică, prima dată punem patru paie, apoi câte două, apoi câte un pai, dar trebuie să ştii unde şi când să îl pui. Dacă încurci consecutivitatea, încurci şi nu îţi mai iese lucrarea“.
De foarte multă răbdare dă dovadă şi Zotic Maria , din Ungureni, co-muna Mihai Viteazu, judeţul Botoşani, care iniţiază copii în arta ţesutului: „Pentru a arăta copiilor, este nevoie să ai un mare calm, dar şi să le oferi o explicaţie lucidă, ca să înţeleagă foarte bine. Trebuie să ai multă răbdare, să le arăţi, pentru că ei nu ştiu cum să ţină suveica, nu ştiu cum să calce pe tălpici. Eu încă mai ţes, mai am şi acasă stative, ţes de la etatea de 10 ani, acum am 72 de ani. Nu mi-a rămas un an ca să nu ţes. Am ţesut mii de corzi, am ţesut şi la cuverturi, şi în foiuri, şi şervete, şi feţe de mese, şi perşuri de lână, de cordele. Înainte era nevoie, dacă măritai o fată şi nu aveai zestre de mână lucrată... acu nu se întreabă. Se întreabă dacă e frumuşică şi dacă are prezenţă“.
