„A fi mamă întrece orice succes profesional“

Pentru unii, perspectiva unei familii cu mulţi copii este o provocare de care se tem. Pentru alţii, asemenea familiei Giurgea din Constanţa, este un vis împlinit, „deloc uşor, dar extraordinar de frumos“, după cum spune tatăl Eugen. Andreea, soţia şi mama minunată a celor şase copii ai săi, mărturiseşte fără urmă de îndoială: „În tinereţe, spuneam mereu, în glumă mai mult, că noi vrem mulţi copii şi o casă cu iarbă în curte. Până la urmă, totul s-a legat, pentru că a îngăduit Dumnezeu. Noi am pus o cărămidă, El a pus zece.“

Maria, Aurelia, Andrei, Irina, Nicoleta, Anastasia, nume înşirate ca perlele la gâtul mamei lor, sunt cei şase copii ai familiei Giurgea. Cea mai mare, Maria, are 21 de ani, este studentă la Cluj, iar mezina a împlinit deja 9 luni. Eugen şi Andreea, părinţii lor, au fiecare puţin peste 40 de ani, sunt dublu licenţiaţi şi mai împliniţi ca niciodată. Eugen este inginer mecanic naval şi absolvent de Drept, iar Andreea profesează ca psihoterapeut şi, de asemenea, are studii în jurnalism. „A fi mamă întrece orice succes profesional. Bucuria pe care ţi-o dă un copil al tău nu se compară cu absolut nimic pe lume. Este minunat! Merită încercat! O casă plină cu copii este cea mai mare aventură a vieţii. Mă simt foarte fericită şi împlinită cu viaţa mea“, spune Andreea, cu puiul cel mic în braţe, care se cuibăreşte la pieptul ce o hrăneşte, gângurind dulce, toropită de dragostea mamei.

Pe măsură ce orele trec, atmosfera din casa familiei Giurgea devine tot mai destinsă. Aşa descoperim biblioteca imensă de la parterul casei, care se continuă la etajul superior, jucăriile celor mai mici dintre copii, desenele lor, prezenţa sfinţilor care ne privesc cu îngăduinţă din icoane, dar şi animalele din curtea casei: câţiva căţei şi o pisică. O curte destul de mare, copăcei fructiferi şi un leagăn întregesc imaginea de poveste a acestei familii de la malul mării, care cu multă înţelegere, credinţă şi muncă a dobândit toate binefacerile de care se bucură astăzi.

„Fiule, du-te acasă, de-acum înainte totul va fi bine“

„Un an de zile, înainte să mă căsătoresc, mi-am pus întrebarea dacă la 25 de ani pot să fiu un tată şi un soţ bun. O cunoşteam deja pe Andreea şi o priveam ca potenţială mamă a copiilor mei. Am ajuns la concluzia că îmi doresc, pot şi de acolo a început totul. Voiam să iasă ceva bun din viaţa mea. Cred că asta aşteaptă Dumnezeu de la noi - curaj, căci Împărăţia Lui se ia cu năvală. Dacă stai degeaba pe marginea drumului, nu o să iasă niciodată nimic“, vorbeşte cu sinceritate tatăl, omul de bază al familiei, chiar cu câteva zile înainte de plecarea pe mare, în lumea cea largă, pentru trei luni.

Primul născut al soţilor Giurgea a venit pe lume datorită preotului lor duhovnic de atunci, părintele Sava, ale cărui rugăciuni şi sfaturi au contat enorm, în ciuda pronosticurilor medicale, care nu-i dădeau copilului şanse de supravieţuire. Practic, naşterea Mariei a determinat apropierea părinţilor de Dumnezeu şi intrarea lor într-o rânduială plăcută Lui.

Eugen Giurgea îşi aminteşte: „Când a rămas Andreea însărcinată cu primul copil, era la finalul primului an de facultate. Nu am avut neapărat suportul mamei Andreei, care susţinea că fiica ei trebuie să facă mai întâi carieră. Eu i-am replicat că facultate şi carieră poţi face la orice vârstă, dar copii e bine să faci la tinereţe. Eram amândoi foarte tineri. Un doctor i-a recomandat Andreei să renunţe la copil, din cauza unor probleme medicale. Nu am acceptat nici unul dintre noi. Răvăşit, am alergat pentru sfat la Dumnezeu. Am vrut să ajung la Mănăstirea Techirghiol, la părintele Arsenie Papacioc, care ne-a fost duhovnic câţiva ani, dar Dumnezeu a vrut să ajung la Peştera Sfântului Andrei. Acolo, l-am întâlnit pe părintele Sava, cel care ne-a cununat şi ne-a fost duhovnic ani de-a rândul după aceea. Pentru prima dată, în viaţa mea ca adult, atunci m-am spovedit. Părintele m-a sfătuit: «Voi nu sunteţi prieteni cu Dumnezeu, pentru că trăiţi în păcat. Cununaţi-vă şi intraţi în rânduială!» După ce m-a dezlegat de păcate, duhovnicul mi-a pus mâinile pe cap şi mi-a zis: «Fiule, du-te acasă, de-acum înainte totul va fi bine!» Aşa a fost. Ne-am străduit să ne facem partea noastră, gândindu-ne, chiar dacă sună mercantil, că şi Dumnezeu o să-Şi facă partea Sa, după cum spunea Nicolae Steinhardt, că Dumnezeu este boier, deci când îţi dă, îţi dă cu mâna plină. Aşadar, am plecat cu Dumnezeu la drum şi L-am avut tot timpul lângă noi. Când te raportezi la Împăratul lumii, nu ai ce să greşeşti, nu are cum să-ţi meargă greu.“

„Fiecare copil a venit cu pâinea lui pe această lume“

Andreea îşi priveşte cu drag soţul, ascultă şi încuviinţează zâmbind, după care adaugă: „Odată cu naşterea copiilor, totul a sporit. Fiecare copil a venit cu pâinea lui pe această lume şi cred că asta poate confirma orice familie cu mulţi copii. În clipa în care Dumnezeu ţi-i dă, îţi dă şi cu ce să-i creşti. Noi, cel puţin, aşa am simţit. Cu fiecare copil s-a mai adăugat ceva bun. Am reuşit să ne facem casă în clipa în care chiar nu mai încăpeam în apartament. Era foarte aglomerat acolo. Noi ne-am dorit foarte mult să trăim la curte. Am renunţat la aproape orice, când am făcut casa, dar ne-a ajutat Dumnezeu că am întâlnit o mulţime de oameni care ne-au sprijinit foarte mult.“

Cu toate că unii medici i-au spus Andreei că nu poate avea mai mult de doi copii, din cauza unor complicaţii la coloana vertebrală, care s-au accentuat cu fiecare sarcină, şi-a asumat riscul, iar bucuria a fost de fiecare dată mult mai mare decât durerea, deoarece, spune ea: „Dacă Îl avem pe Hristos alături, nu trebuie să ne mai fie teamă. Ştim unde să mergem după ajutor şi la El este scăparea.“

Frumoasele Nicoleta şi Irina ascultă cu atenţie vorbele părinţilor. Din când în când zâmbesc amuzate de giumbuşlucurile Anastasiei, un copil foarte cuminte şi sociabil pentru cele câteva luni pe care le are. De altfel, toţi copiii familiei Giurgea sunt deosebiţi. Fiecare are un talent al său şi multă sensibilitate. Sunt ascultători şi se descurcă singuri. „Ei sunt aşa pentru că au fost parte a unui mecanism deja funcţional, adică nu a gravitat totul în jurul lor. Cu cât au crescut, au mai preluat din responsabilităţi. Nu consider că s-au crescut unul pe altul, ci că au crescut unul lângă altul. În funcţie de programul şcolar al fiecăruia şi de activităţile lor, mă ajută mult, nu mă refuză niciodată dacă îi rog ceva“, mai spune mama.

Nu toate rudele şi prietenii apropiaţi au reacţionat pozitiv pe măsură ce un nou membru apărea în viaţa familiei Giurgea. Ba chiar şi unii colegi ai copiilor de la şcoală şi-au exprimat punctele de vedere, deloc politicoase: „Cei mai mulţi cred că glumesc când le spun câţi frăţiori am. Mă întreabă dacă facem parte din vreo sectă sau câţi dintre noi suntem adoptaţi. E foarte frumos că m-am născut în această familie. Am prieteni care nu au fraţi şi părinţii lor aleargă să le aducă tot. Am fost la ei acasă şi am observant că părinţii îi alintau mereu. Eu, de obicei, mă descurc singură, fiindcă aşa e la noi acasă: ne ajutăm unii pe alţii“, arată Irina de 13 ani.

Au timp pentru toate

Membrii familiei Giurgea au timp pentru toate. De când s-a născut Anastasia, îşi petrec timpul liber mai mult acasă, la un film bun, lecturând sau gătind. Vara, merg la plajă, iar iarna, cel mai adesea, fac plimbări la munte, împreună cu alţi prieteni.

„E adevărat că lumea s-a schimbat, nu mai este atât de simplu să te întâlneşti cu prietenii. Trebuie să faci un efort pentru asta, să planifici puţin. Avem vacanţe pe care le petrecem cu prietenii noştri din tinereţe. Avem nevoie de ei, mai ales când Eugen este plecat, deoarece nu pot să ies singură cu atâţia copii. Mai plecăm şi doar noi doi, singuri. Cu prietenele mele mă văd o dată pe săptămână. Nu e imposibil, chiar dacă avem atâţia copii“, remarcă Andreea.

„La noi nu e o delimitare clară unde începe şi unde se termină distracţia, care e timpul liber şi care e timpul ocupat. Noi ne-am asumat acest statut şi nu e rău deloc“, completează soţul zâmbind.

Nici o zi nu seamănă cu alta la casa cu iarbă verde, cu pomi fructiferi, animată de copii şi animăluţe. Din orice se găseşte un motiv de bucurie, de zâmbet, de glumă. Când cei doi părinţi sunt împreună, dimineţile arată diferit de cele în care mama rămâne singură, cu toată responsabilitatea pe umeri, însă chiar şi aşa se descurcă nemaipomenit: „Mă trezesc la ora 6:30. Alăptez copilul mic, apoi mă urc în maşină şi duc copiii care învaţă de dimineaţă la şcoală. Mă întorc acasă, petrec timpul cu Anastasia, vine tanti Flori, o vecină, care mă mai ajută cu cea mică, timp în care merg la cabinet o oră, pe la prânz. Revin acasă, mâncăm, ne odihnim puţin, stau iarăşi cu Anastasia şi duc iarăşi copiii, după-amiază, la activităţile extraşcolare. Pe la ora 19:00, ne adunăm toţi acasă, luăm cina împreună şi, dacă sunt în timpul şcolii, copiii adorm pe la ora 22:00. Dacă e sfârşit de săptămână, petrecem mai mult timp împreună seara“, explică mămica celor şase copii.

„Dumnezeu e parte a familiei noastre“

În rutina de zi cu zi, Dumnezeu are locul Lui binedefinit. „E parte a familiei“, asigură tatăl Eugen. Merg cu toţii la biserica din apropierea casei în fiecare duminică şi în sărbători, se spovedesc şi se împărtăşesc. „Nu poţi să nu ai timp pentru Hristos“, afirmă capul familiei, încredinţat de ajutorul din fiecare clipă venit de Sus: „Înainte de a pleca pe mare, intru de fiecare dată în biserica din apropierea casei noastre şi mă rog în faţa icoanei Sfintei Parascheva: «Maică, ţine-i sănătoşi!» Apoi, merg la Sfântul Nicolae: «Ai grijă şi de mine, sfinte!» La urmă, mă îndrept şi spre Maica Domnului: «Ai grijă de noi toţi!» Prima dată, când m-am văzut pe mare, era numai apă în jurul meu şi mă gândeam cât de mic sunt. În 20 şi ceva de ani, am umblat peste tot prin lumea asta şi m-a adus Dumnezeu acasă de fiecare dată şi nu e puţin lucru.“

Chiar dacă nu a fost alături de soţie decât la trei dintre cele şase naşteri ale acesteia, din cauza serviciului, tatăl este nelipsit din viaţa copiilor. Îi poartă în inimă şi doar dragostea lor îi dă curajul de a se avânta pe apele mărilor şi oceanelor lumii.

„A avea mulţi urmaşi nu este neapărat o diferenţă cantitativă, ci una calitativă, căci intervine întrebarea: ce vrei să faci cu familia respectivă, cu acei copii? Nu poţi face o familie mare, dacă toată întreprinderea asta nu e un parteneriat în care fiecare dă tot ce poate. Încercăm să păstrăm un echilibru. Suntem stricţi cu lucrurile care merită să fie tratate cu seriozitate şi relaxaţi cu altele, mai puţin importante“, concluzionează tatăl copiilor Giurgea, soţul şi prietenul cel mai bun al Andreei.

„Când cerem ceva, cred că e necesar să avem înţelepciunea să Îi lăsăm lui Dumnezeu spaţiu, să decidă El pentru noi. E mai uşor să mergi pe calea deschisă de Dumnezeu decât să-ţi faci tu propria cale, care, poate, nu e cea mai bună. E bine când ne alegem nişte scopuri, dar trebuie să-L întrebăm pe Dumnezeu şi să-L ascultăm înainte să le fixăm definitiv. Ceea ce am realizat ca familie, ca echipă, nu e meritul nostru. Este al Bunului Dumnezeu şi al oamenilor care ne-au ajutat foarte mult, fie ei prieteni sau profesionişti de orice fel. Ei ne-au dat tăria să mergem mai departe. Printre aceştia este şi doamna Luminiţa Moise, medicul care m-a ajutat la toate sarcinile şi căreia îi suntem recunoscători“, vorbeşte mama Andreea cu siguranţă în voce, distrasă de micuţa Anastasia, care ar alerga, dacă ar putea, să o prindă pe pisica Miuky, ce se alintă sub privirile tuturor în braţele Irinei.