Sub lovitura crizei, numărul imigranţilor români din Italia care se întorc în România a crescut. Întreprinderile italiene unde au găsit un loc de muncă şi-au închis porţile sau fac concedieri. Mii de zidari şi muncitori sunt nevoiţi să-şi facă valiza. Ziarul catolic italian „Avvenire“, citat de Agerpres, consacră o pagină întreagă acestor imigranţi, prezentând poveşti cu cei care şi-au văzut spulberate speranţele de a avea o viaţă mai bună şi care, la revenirea în ţară, vor trebui să facă faţă şi înrăutăţirii situaţiei din România.
Nastasia Andrei s-a îmbarcat cu copiii ei pe un avion al companiei Lufthansa pentru că ea vrea ca ei „să petreacă vacanţa la noi, la ţară, printre cai şi găini. Apoi, când vor fi mari, vor decide ei unde vor trăi. Copiii mei vor putea alege, eu nu“. Nastasia are părul blond, ochii albaştri şi seamănă cu ţărăncile de origine rusă. Şi ele puteau alege când au venit aici din stepele Caucazului. S-au oprit la Sarichioi (Tulcea), unul dintre multele sate din câmpia dunăreană unde se vorbeşte încă un dialect rusesc, tătar sau cazac. Nastasia, fiica unor migraţii antice şi emigrantă la rândul ei, face parte din acea armată de îngrijitoare şi zidari - aproape 700.000, potrivit organizaţiilor Caritas şi Migrantes - care în ultimii 15 ani au părăsit antica Dacia pentru a ocupa piaţa italiană, atraşi de salarii de zece ori mai mari decât acasă. Astăzi însă întreprinderile italiene concediază şi astfel a început un nou exod, care seamănă cu o revenire în patrie în tăcere.
Statisticile sunt pline de lacune, potrivit „Avvenire“. Aici unii vorbesc de un milion de lucrători în străinătate, alţii de trei milioane: o diasporă pe cât de impunătoare pe atât de vagă, legalizată de aderarea la Uniunea Europeană (UE) dar pe care în România nimeni nu se agită să o estimeze, temându-se să nu blocheze singura industrie care merge cu adevărat, cea a expedierilor de euro din străinătate, potrivit „Avvenire“.
A vorbi despre „emigranţi“ într-un birou din Bucureştiul european sună de acum ca o ofensă, în opinia ziarului italian, care precizează că, cu atât mai puţin se vor ocupa autorităţile, de exemplu, de Eusebiu, revenit ca şomer la Adjudeni (Neamţ), o localitate practic depopulată din cauza emigraţiei. „Am studiat siderurgie, deoarece la Roman exista o fabrică cu 10.000 de muncitori, dar când mi-am luat diploma nu mai erau decât 1.000. Am plecat. Ca zidar ajungeam să câştig 2.000 de euro şi cheltuiam jumătate. Într-o zi, patronul ne-a spus că închide afacerea şi ne-am întors toţi acasă“. Eusebiu a explicat: „Mulţi au fost nevoiţi să inventeze poveşti absurde, iar unii s-au îndatorat pentru a nu recunoaşte că visul s-a sfârşit. A te reîntoarce acasă este o mare deziluzie“, spune el.
Sunt scene pe care Italia le cunoaşte bine - America a fost amară şi pentru italieni - şi pot fi citite ca un nou capitol din migraţia circulară: te reîntorci puţin timp şi pleci din nou, alternând diverse destinaţii în funcţie de oferta de locuri de muncă, dacă nu ar fi persistenţa acestei crize ce riscă să facă să cedeze şi proverbiala capacitate de a se descurca a românilor, comentează „Avvenire“.
Franco Marcuzzo, care răspunde de oficiul pentru imigraţie Anolf-Cisl din Treviso, vorbeşte deschis de „exod“ al străinilor din atelierele şi de pe şantierele din Marca (nordul Italiei): „Veniturile din sectorul construcţiilor s-au redus cu 15%, jumătate din angajaţi este alcătuită din imigranţi, iar 80% vin din Balcani. Comunitatea românească este prima naţionalitate prezentă în regiunea noastră. Mulţi pleacă şi nu spun, din orgoliu“.
„Până şi laptele costă mai mult ca în Italia“
O reîntoarcere tăcută şi nu întotdeauna cu sfârşit fericit. Mirianei Stoicesu i-a mers bine: era baby sitter la Padova, dar murea de dorul de Câmpina şi s-a reîntors să trăiască la poalele Carpaţilor ca secretară de director.
Majoritatea imigranţilor care se reîntorc urmează rute diferite. Îi întâlneşti în oraş în căutarea unui loc de muncă care nu există, iar atunci când există nu merită să-l accepţi. Pentru că „chinezii acceptă să se spetească pentru doi lei“, spune tranşant Cătălin, un tânăr de 28 de ani din Iaşi, care arată cu degetul un supermarket: „Rafturile sunt pline cu produse italieneşti. Până şi laptele costă mai mult ca în Italia“.
Operaţiunea reîntoarcerii în România agravează situaţia din Moldova şi Dobrogea, regiunile sărace din estul României, care au furnizat Europei mii de braţe de muncă la preţ redus. Astăzi se repopulează casele din lemn şi fier pe care comunismul a încercat să le înlocuiască cu blocuri, iar dacă din vechile clădiri-cazarmă pansovietice se mai păstrează nişte relicve în ruină, s-au oprit în schimb micile şantiere care încarnau visul unei reveniri cu capul sus, potrivit ziarului italian. Latin şi el, imigrantul român care a făcut avere, imediat după ce şi-a cumpărat o maşină, investeşte în casă: o vilişoară în culori vii în localitatea sa de baştină, nu contează dacă drumul nu este asfaltat, iar în jur nu vezi decât garduri din lemn.
Localitatea Pildeşti (10 km nord-vest de oraşul Roman) şi-a schimbat practic faţa datorită banilor trimişi de imigranţi, dar este o excepţie, deoarece în general criza a fost mai rapidă decât spiritul întreprinzător românesc şi a lăsat în urmă mirosul dintotdeauna de „lemn, grajd şi ciorbă“, potrivit „Avvenire“.
Emigraţia a fost un dezastru pentru familii
„Odată, oamenii se întorceau din Israel, apoi din Spania, acum şi din Italia, deoarece nu mai sunt locuri de muncă şi nici bani, pentru că a-i expedia cu Western Union înseamnă să verşi un comision abundent“, spune Sami, care face pe curierul din Italia în România şi viceversa, cu televizoare, haine, persoane. El s-a întors în localitatea Greci (Tulcea), un alt exemplu istoric, colonizată în secolul al XIX-lea de bellunesi (italieni din Veneto) şi dacă întrebi ceva în italiană îţi răspund în dialectul din Veneto. Sami a lucrat la Torino, care este ca o altă patrie pentru locuitorii din Bacău.
„Emigraţia a fost un dezastru pentru familii. Mii de copii au fost încredinţaţi ani de zile bunicilor şi vecinilor. Faptul că părinţii lor se întorc acasă este un lucru bun pentru noi şi pentru Europa - spune Ştefan Chelaru, preotul bisericii ortodoxe a oraşului. Nu uitaţi că suntem o insulă creştină într-o mare slavă“.
Sunt şi români care vor să se reîntoarcă în Italia
Sunt şi români care vor să revină la Torino şi să-şi păstreze locul de muncă. „Noi suntem generaţia de sacrificiu. Cât timp există locuri de muncă rămânem în Italia pentru ca şi copiii noştri să fie liberi să aleagă într-o zi unde să trăiască. Măcar de-ar fi în România“, spune Nastasia Andrei. Până atunci, în fiecare vară, ea le arată copiilor cum se pun gogonelele la murat pe Dunăre. Seamănă cu ritualul tomatelor din „Little Italy“.
Sorin Simon şi Daniela Viţelaru s-au reîntors în România mizând pe viitorul ţării lor. Sorin s-a dus în Italia pentru a repara televizoare, iar Daniela pentru a studia ştiinţa comunicării. El a plecat din Vişeul de Sus, un mic sat din Maramureş, ultimul judeţ înainte de Ucraina, iar ea a plecat dintr-un frumos bloc din centrul Bucureştiului. Comparativ cu masa conaţionalilor lor, sunt emigranţi de lux şi, ca mulţi alţii, se reîntorc în România, dar au planuri mari. Sorin Simon a muncit în broadcasting şi a brevetat sisteme de case inteligente: casa lui vorbitoare permite controlarea mai uşoară a mediului domestic şi este ecologică, deoarece reduce drastic câmpurile magnetice create de instalaţiile electrice tradiţionale. „Intenţionez să-mi fac o firmă la Cluj Napoca. În România sectorul construcţiilor a fost întotdeauna dinamic, dar piaţa caselor inteligente este la început“, explică el pe tonul celui care a finalizat deja o amplă analiză de piaţă.
Pe viitorul ţării ei mizează şi Daniela Vitelaru: după o diplomă şi un masterat în jurnalism în Italia, a decis să se reîntoarcă la Bucureşti pentru a înfiinţa o agenţie de comunicare şi o revistă dedicată diasporei româneşti. Primul pas a fost un blog (http://romaniaintheworld.wordpress.com/): „Culegem contactele marii familii româneşti din lume şi am creat deja o asociaţie care se numeşte «România în contact», care va promova imaginea românilor în lume. Va fi finanţată cu fonduri europene, o resursă pe care mulţi români o subevaluează“. Şi Daniela se întoarce acasă cu capul sus, scrie „Avvenire“.
