Acasă la copiii Sfintei Muceniţe Sofia

Nu departe de centrul aglomerat al Capitalei, în incinta Bisericii „Scaune“, din sectorul 3, dincolo de uşile înalte ale unei clădiri nou-construite, puţini trecători bănuiesc că este locul în care se împlinesc visurile mici a 25 de copii şi mai mici. Modeşti, blânzi şi foarte isteţi, micuţii sunt recunoscători pentru efortul depus de cei cinci angajaţi ai centrului de zi în care sunt primiţi pentru ca ei să se bucure de grijă permanentă, educaţie de calitate, o masă caldă şi jucării pe care mulţi nu le au acasă.

Am fost primiţi cu entuziasm la Centrul de zi „Sfânta Muceniţă Sofia“ din cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Întoarcerea la copilărie, indiferent de loc şi prilej, este întotdeauna un moment nelipsit de zâmbete, bună-dispoziţie şi optimism - mărţişoare pentru suflet care ne-au fost oferite, încă de la intrare, de copilaşii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani din acest aşezământ.

Învăţaţi de mici cu greutăţile vieţii

Bucuroşi de oaspeţi, cei mici ne-au purtat prin toate încăperile căsuţei lor, pe care ei o numesc „ţara de vis“, în care dorinţele se împlinesc, iar ei devin prinţi şi prinţese de îndată ce păşesc înăuntru.

Însoţiţi de Elena Costeleanu, coordonatoarea centrului, de Laura Irimia, asistent social, şi de pedagogul Andreea Bucur, copiii şi-au exprimat dorinţa de a merge în paraclis, un loc împodobit de icoane, în care s-a găsit un spaţiu şi pentru câteva obiecte tradiţionale româneşti la care cei mici privesc cu interes. Toţi, într-un glas, s-au rugat: „Tatăl nostru care eşti în cer…“ Serioşi, pătrunşi de importanţa momentului, fără eschivările specifice vârstei, fiecare s-a închinat şi a sărutat icoana Sfintei Muceniţe Sofia, dimpreună cu fiicele sale Pistis, Elpis şi Agapis. Stând de vorbă cu ei, realizez că fiecare copil cunoaşte viaţa sfintei şi a fiicelor sale, pe care le consideră protectoarele lor, şi mulţi dintre ei au ca modele pe fetele muceniţei-mamă. Mă şi minunez unde încape atâta înţelepciune în aceşti copii care Îl cunosc deja pe Dumnezeu şi „Îl simt ca pe un părinte, ca şi cum ar fi aici lângă mine“, după cum îmi spune drăgălaşa Maria Daria Dobre, de doar 9 ani. Cu siguranţă, educaţia religioasă primită i-a format astfel, fără a mai pune la socoteală firescul existenţei pe care copiii îl pătrund mai bine decât cei maturi, la care se adaugă greutăţile vieţii cu care au crescut de mici. La acest centru de zi convieţuiesc şcolari proveniţi din familii numeroase, monoparentale, cu o situaţie materială deficitară, condiţii precare de locuire, risc de abandon familial, sau cu părinţi fără loc de muncă, însă nimic din felul lor de a fi nu lasă la vedere poverile sufleteşti pe care ştiu să le poarte cu demnitate. Nu sunt de unii singuri, de aceea şi înfiinţarea aşezământului, al cărui scop este prevenirea riscului de excluziune socială a copiilor din familii vulerabile, prin oferirea unui program de servicii sociale, educaţionale, psihologice şi medicale. De asemenea, şi familiile din care micuţii provin au parte de ajutor din partea colectivului de la Centrul „Sfânta Muceniţă Sofia“.

„Sunt mult mai liberă aici“

Asemenea unor albine care-şi cunosc rosturile, copiii sunt antrenaţi în diverse activităţi în cele trei săli de studiu, în sala-atelier (cu îndeletniciri practice de pictură, pirogravură, traforaj, modelaj în lut, ţesut), în camera de joacă, în cabinetul de informatică, în cel de ştiinţele naturii, în cabinetul logopedic, în cel psihologic, consiliaţi de Oana Miu, şi cel de asistenţă socială, fără a uita de sala de sport în care se simt în largul lor. Camerele mari şi luminoase poartă amprenta dibăciei elevilor.

Maria Georgiana Albu, de 9 ani, vine de un an la centru, împreună cu frăţiorii ei, Gabriel şi Ştefan. „Activitatea mea preferată este pictura, pentru că lucrez pe diferite materiale, adică pe pânză, pe coală. Mi-am făcut prietene bune aici, cum ar fi Raluca. Cea mai plăcută amintire a mea de aici este petrecerea-surpriză pe care mi-au făcut-o copiii şi doamnele de ziua mea. E o mare diferenţă între şcoală şi centru. Îmi place mai mult aici, sunt mai liberă“, spune Maria cea sfioasă.

Mult mai dezinvoltă, Maria Daria Dobre, care „vrea să se facă mai multe“, dar nu ştie care dintre profesiile de medic, pedagog ori de jurnalist să aleagă, îmi vorbeşte despre materiile ei preferate şi despre planurile pentru vacanţa mare: „Îmi plac religia, matematica, româna şi joaca, bineînţeles. În această vară aş vrea să merg în tabără cu copiii de aici. Am şi eu amintiri frumoase de la centru, cu bătrânele de la Mănăstirea Christiana, pe care le-am vizitat de Crăciun. Sunt bune prietene ale noastre şi sunt foarte drăguţe.“

Într-una din sălile de studiu, aplecată deasupra caietului de matematică al unui băieţel, o voce caldă dă indicaţii precise. Bianca Silvestru, studentă la ASE în anul al III-lea, vine să-i ajute la teme pe copiii Sfintei Sofia de patru ori pe săptămână, câte două ore pe zi. „Pentru a fi voluntar îţi trebuie în primul rând iubire, la care adaugi răbdare şi multă înţelegere. Le insuflu cât pot de mult pasiunea pentru carte şi le vorbesc despre importanţa pe care o are învăţarea. Personal, am parte de bucurii duhovniceşti pe care nu le pot exprima în cuvinte“, mărturiseşte zâmbitoare Bianca, unul dintre cei peste 20 de voluntari câţi vin la centrul din strada Scaune nr. 2-4.

„Centrul este văzut de copii ca o ţară de vis“

Sufletista Elena Costeleanu, coordonatoarea centrului, căreia de fiecare dată când îşi aminteşte de necazul unui copil i se umezesc ochii, este trup şi suflet pentru copiii ei. Deşi este mama unei fete, Irina, un copil reuşit, cu un talent deosebit la desen, doamna Costeleanu are resurse afective pentru fiecare dintre „mogâldeţele ei din ţara de vis“. De altfel, dacă nu ar exista implicare umană din partea tuturor angajaţilor aşezământului şi o grijă permanentă faţă de beneficiari, cu siguranţa rezultatele obţinute nu ar fi fost atât de bune, iar cei care le bat la uşă ar fi mai puţini.

„Toţi copiii care vin la noi au o situaţie materială precară şi provin din familii numeroase, majoritatea au 6, 7 fraţi. Cu toate acestea, ţin să vă spun că noi luăm lecţii de la ei şi de la unii dintre părinţii lor. Spre exemplu, avem o mamă, o adevărată creştină, în care vezi credinţa în lucrare permanentă. Centrul este văzut de copii ca o ţară de vis. De asemenea, avem o legătură foarte strânsă cu biserica. Preotul Jenică Danţiş este prezent ori de câte ori i se cere ajutorul, la fel ca şi comunitatea pe care o păstoreşte şi care ne-a ajutat de foarte multe ori material“, conchide coordonatoarea Centrului de zi „Sfânta Muceniţă Sofia“.