Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Acasă, refugiul planetar în vremuri de pandemie

Acasă, refugiul planetar în vremuri de pandemie

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 02 Apr, 2020

De aproape trei luni, planeta întreagă s-a fragilizat sub povara dureroasă a sutelor de mii de îmbolnăviri provocate de noul coronavirus. Poți număra pe degete țările în care virusul, odată pătruns, a făcut daune minore (Islanda, Suedia, Germania, Australia, Taiwan, Coreea de Sud). În alte state, lovitura a fost de proporții. SUA se confruntă azi cu cel mai mare număr de îmbolnăviri din lume. Urmează Italia și Spania. Grație tehnologiei, am putut face o vizită online acasă la patru românce din cele trei țări aflate în topul celor cu o incidență ridicată a cazurilor de Covid-19. Un stop-cadru al momentului despre ce fac americanii, italienii, spaniolii în aceste zile și pe ce fundament își construiesc planurile de viitor.

Problemele generate de criză sunt însă aceleași peste tot în lume: panică, anumite sectoare vitale, cum este cel medical, par deja copleșite de situație, comportamentele sunt adesea conduse de emoție, nu de rațiune, iar bombardamentul informa­țional pune omul de rând în situația de a nu mai ști ce să creadă. În SUA, superputerea spre care sunt îndreptați acum ochii întregii lumi, în ideea preluării unui exemplu de gestionare a crizei sanitare, coronavirusul a provocat deja traume însemnate. Deși sistemul sanitar nu e unul precar, ca în România, și legea și regula erau, cumva, un mod de viață, pandemia a făcut ca și acolo lucrurile să fie date peste cap cu ușurință. Pentru că, în fața bolii, indiferent de rasă, de putere financiară sau de naționalitate, oamenii reacționează la fel: impulsiv, uneori prea stăpâniți de frici, alteori dispuși mai degrabă să creadă în conspirații și jocuri de culise, decât în semnalele de alarmă trase de propriile guverne și de specialiști (medici, oameni de știință).

Iustina Arghir e moldoveancă, din zona Iașilor, dar locuiește temporar în Washington DC, alături de soț, consul în Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite. Și e uimită de comportamentul americanilor, care ignoră cu seninătate măsurile de distanțare socială instituite de autorități. „Școlile, mall-urile și toate locurile aglomerate s-au închis, autoritățile au cerut să se stea în case, dar parcurile sunt pline de copii. Azi, toată ziua s-a auzit veselie de afară, joacă, oameni ce au ieșit la alergat. Vecinii socializează cât urmăresc copiii, nu se stresează nici măcar să păstreze distanța. Ceea ce mă întristează. Nu știu de ce, dar aveam alte așteptări. Poate mai multă responsabilitate. Dar instinctele de supraviețuire sunt aceleași ca peste tot în lume. Cu două-trei săptămâni în urmă, magazinele erau goale și aici. La rafturile de dezinfectanți (de mâini, de haine, uz casnic) nu găsești absolut nimic de mai bine de trei săptămâni și nici online. Toate stocurile apar epuizate. Doar clor am mai găsit în magazin. La fel și măști și mănuși. Cu greu faci rost de ele. Noi nici nu avem. Am rugat să ne trimită câteva de acasă, din Republica Moldova. E oarecum amuzant când mai privesc pe fereastră că, dintre cei care ies la plimbare sau la cumpărături, numai asiaticii au măști pe față și mă tot întreb când și de unde au făcut rost de pe aici, că eu nu găsesc nici una de câteva săptămâni și nici restul nu au”, povestește Iustina.

Lipsa materialelor sanitare de protecție pentru uzul populației este vizibilă și la nivelul unităților care mai sunt deschise și care presupun contact permanent cu publicul. Este cazul farmaciilor și magazinelor alimentare, ai căror angajați nu au echipamente minime - mănuși și măști. O altă problemă pe care statul american va trebui să o gestioneze este și oferirea de servicii medicale cetățenilor care nu au asigurări medicale de sănătate. „E greu de ajuns aici în spitale fără asigurări. Nu știu în acest context cum vor reacționa autoritățile”, spune Iustina Arghir.

Italia sirenelor de salvare

În Italia, aflată sub incidența decretelor guvernamentale de carantină din 10 martie, viața socială, așa cum o înțelegeau oamenii până atunci, și-a pierdut toate atributele. Cafenelele, restaurantele, terasele sunt închise. Mulți dintre angajații din sistemul ospitalității sau din turism sunt deja șomeri. 

Felicia Moraru are 40 de ani și locuiește într-o comună situată la 10 kilometri distanță de Verona, în regiunea Veneto, din nord-estul Italiei. De loc este din Iacobeni - Vatra Dornei, dar s-a mutat în Italia acum 16 ani. De atunci lucrează ca ospătar, iar viața printre italieni a fost frumoasă și nu și-ar dori să trăiască nicăieri în altă parte. Acum, deși stă în casă de săptămâni bune și știe că, începând din această lună, va intra în șomaj, are certitudinea că statul italian va depăși criza. Gândurile sale zilnice se îndreaptă, însă, spre mama și spre rudele din România. Pentru ele este îngrijorată și pentru ce e prin spitalele românești. „Stăm acasă de patru săptămâni, iar atmosfera începe să fie destul de apăsătoare. Dar m-ar bate Dumnezeu să mă plâng, când noi stăm acasă și alții luptă pentru viață pe un pat de spital. Eu sunt, totuși, norocoasă că sunt aici, pentru că în Italia, în spitale, ești tratat cu multă atenție. Dar mă înfricoșează ce se întâmplă în România acum”, explică Felicia. 

Deși Italia a instituit destul de rapid măsurile restrictive de închidere a unor zone, localnicii spun că s-a acționat, totuși, cu întârziere. Relaxarea, consideră Felicia Moraru, a făcut posibil ca oamenii din sudul Italiei, care muncesc în nord, să plece acasă, iar acum se îmbolnăvesc foarte multe persoane și în acea zonă (Sicilia, Calabria, Napoli), în care spitalele sunt foarte prost dotate.

Azi, deși comuna în care locuiește e mai ferită și nu s-au înregistrat prea multe cazuri, frica încă persistă. Oamenii nu mai ies din case decât o dată pe săptămână, pentru cumpărături. Iar răbdarea le este tot mai mult pusă la încercare, mai ales după ce guvernatorul regiunii Veneto a avansat posibilitatea extinderii stării de urgență până în luna iulie „Nu se mai găsesc măști, dar primarul din comună a dat câte două măști de familie. Din magazine n-am putut cumpăra mai mult de două dezinfectante, iar de săptămâna trecută, mai mult de unul. Mănuși nu se găsesc. De două săptămâni au început să bage armata și, când vezi asta pe străzi, e un sentiment ciudat. Italienii au o vorbă: «Anno bisesto, anno funesto», care înseamnă «An bisect, an care aduce nenorociri». Sperăm să ieșim cu bine din toată nenorocirea asta. Nu ne mai facem nici un plan. Trăim doar momentul. Când aud sirenele, mă termină. Ne-au mai rămas rugăciunea și optimismul”, spune resemnată Felicia.

„Tonul ziarelor italiene este unul de îngrijorare, dar în nici un caz unul alarmist”

Anelia Trifu locuiește la 20 de kilometri de Milano, în Pozzuolo Martesana, o comună cu 8.000 de suflete. Are 41 de ani, de loc este din Vaslui și s-a stabilit în Italia în urmă cu 15 ani. Aceasta a devenit țara sa. Acolo și-a construit o familie, acolo s-a dezvoltat profesional într-o companie multinațională.

Zona în care stă e suficient de departe de Milano, de Bergamo și de Brescia, zone cu adevărat „roșii” pe harta epidemiologică a Italiei, așa că aici nu au fost înregistrate decât până în 30 de cazuri de îmbolnăviri și numai trei-patru decese. Oamenii au conștientizat pericolul și respectă regulile impuse de autorități.„Cumpărături facem o dată la 8-10 zile, încercăm să nu ne ducem sâmbăta sau duminica. Toată lumea s-a adaptat. Dacă ieși pe stradă, nu vezi țipenie de om. După primele trei-patru zile de știri panicarde, și în presă tonul a început să se schimbe. Acum, tonul ziarelor, al presei în general, este unul de îngrijorare, dar în nici un caz unul alarmist sau senzațional. Cred că acesta e un lucru foarte bun”, explică Anelia.

Ea lucrează acum de acasă, grație profilului companiei angajatoare, care și-a putut adapta modul de lucru, chiar dacă asta a însemnat un important efort logistic. Conform prevederilor decretului guvernamental, și-au menținut activitatea doar companiile specializate în producția de alimente și medicamente. În rest, totul e blocat. S-au întrerupt călătoriile de afaceri, deplasările, iar guvernul, spune Anelia, a încurajat și sprijinit toate firmele care și-au putut muta activitatea în online sau au putut face telemuncă. De asemenea, a existat o permanentă legătură între guvern și firme pe partea de comunicare a decretelor și a regulilor de urmat. 

„Cred că au existat mai mulți pacienți zero”

Și, totuși, cum a apărut virusul în Italia și cum a fost posibilă răspândirea accelerată a bolii în regiunea Lombardia? Anelia încearcă o explicație: „Să faci mii de kilometri e ceva normal aici. Eu personal, ca să mă duc la serviciu, fac câte 80 de kilometri pe zi. E un teritoriu foarte dinamic și foarte expansiv. În plus, atât în Milano, cât și în Veneto există multe firme care au legături cu China, fabrici care au linii de producție în China. Și există un schimb intens de relații comerciale. De asemenea, există o foarte puternică comunitate chinezească în Milano; există celebrul cartier chinezesc. Și sunt convinsă că nu a fost unul, ci au fost foarte mulți pacienți zero. Din informațiile publicate în presă, există convingerea că virusul era aici de la sfârșitul lunii ianuarie, înaintea închiderii zborurilor cu China. Dar, până când primul pacient nu a fost diagnosticat, guvernul nu și-a dat seama de o situație care era deja prezentă”.

Cu toată avalanșa de îmbolnăviri și cu uriașul număr de decese, populația Lombardiei nu și-a pierdut, însă, optimismul. Încrederea vine, în primul rând, din confortul psihic dat de faptul că sistemul sanitar este unul performant, centrat pe pacient. „În privința sistemului sanitar, pot spune din propria experiență că sistemul sanitar din Lombardia este excelent. Nu lipsește nimic. Ai acces la medicamente, tehnologie și diagnostic la cele mai înalte standarde. Acum, spitalele nu sunt în colaps, pentru că în aceste patru-cinci săptămâni au reușit să mărească numărul de locuri în terapie intensivă. De obicei, în spitalele obișnuite, sunt 6-7-10 locuri de terapie intensivă. Așa că au încercat să extindă, transformând anumite spații, gen cantina spitalului, în spații pentru terapie intensivă. Acum fac un spital în zona Fiera. Au făcut pavilioane speciale, din donații, pentru a mări numărul de locuri”, subliniază Anelia Trifu.

„Vom putea face totul din nou”

Șocul izolării la domiciliu s-a atenuat, dar trauma sutelor de decese înregistrate nu se va șterge așa de ușor din mentalul colectiv. Cu toate acestea, italienii conștientizează că timpul lamentărilor a trecut și că e momentul ca de acum, chiar din izolare, să se gândească la cum vor reconstrui lucrurile după pandemie. Pe termen scurt, firmele vor urma dispozițiile guvernamentale și vor face muncă de acasă sau le vor cere angajaților să-și ia acum concediile de odihnă. Altele vor intra, din păcate, în faliment. „Există deja o criză de lichiditate și mă aștept să fie probleme în plata salariilor, atât pentru companiile care au avut profit, cât mai ales pentru companiile care erau în dificultate dinainte de criză. Pentru moment nu se știe care e perspectiva, guvernul nu a dat o linie clară companiilor. Dar există anumite voci care încep să facă propuneri pentru cum să repornim. Asta mă bucură. Există, totuși, conștiința că debitul public va fi foarte mare și că ne va lua 10-20 de ani ca să ieșim din criză. Dar faptul că a fost afectat «motorul» Italiei mă face să fiu optimistă, să cred că vom putea face totul din nou. În ultimii 15 ani, am lucrat câte 12-14 ore pe zi. Că a trebuit să stau o lună în casă nu mi se pare atât de dramatic. Știu că, odată ce va trece chestia asta, vom începe iar să lucrăm câte 14 ore pe zi. Atât timp cât există sănătate, poți începe de la zero de oriunde”, consideră Anelia. 

Dezorientare în rândul populației spaniole

În Valencia, cel de-al treilea oraș ca mărime din Spania, țară lovită puternic de pandemie, mai ales în ultimele două săptămâni, populația continuă să fie dezorientată. Imaginea pare replica perfectă a fiecărei prime săptămâni din toate țările europene în care s-a răspândit apoi accelerat coronavirusul.

Ramona Nichifor are 39 de ani și e brașo­veancă. S-a stabilit în Valencia de peste 15 ani. A ajuns să-i cunoască bine pe spanioli, dar reacția lor în fața acestui pericol o uimește. „Aici, mămicile de la școala băiețelului meu cu care mai țin legătura par mai preocupate de cum să-și țină ocupați copiii zilele astea. Între vecini, am un domn în vârstă, fost profesor, cu care am vorbit înainte să se declare starea de alarmă și care m-a uimit. Nu înțelegea de ce e lumea panicată și de ce a început să cumpere, într-o nebunie, mâncare și apă, «doar e o gripă ca oricare alta»(!)”, povestește Ramona.

Schema răspândirii rapide în Spania pare, de asemenea, o replică a ceea ce s-a întâmplat și în Italia cu migrația populației dinspre nord spre sud. „La noi în zonă au fost puține cazuri, însă, când s-au închis școlile în Madrid și celor care aveau posibilitatea să lucreze de acasă li s-a spus să o facă, oamenii și-au luat vacanță și au plecat să împrăștie virusul prin toată Spania. Așa s-au înmulțit cazurile în toate orașele de pe coastă. Pentru că nu s-a hotărât să se închidă Madridul când trebuia”, consideră Ramona Nichifor.

Conform Agerpres, la nivel mondial, până la 30 martie 2020, se înregistrau 732.153 de cazuri de îmbolnăviri. În topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de infectări raportate se află Statele Unite (143.055), Italia (97.689) și Spania (85.195). România este pe locul 29 în topul îmbolnăvirilor, dar creșterea rapidă a incidenței cazurilor arată că și la noi impactul va fi semnificativ. Așa că „acasă” trebuie să rămână și pentru noi, la fel ca pentru restul lumii, singurul refugiu cu adevărat salvator.

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus