Tabăra „Pr. Teofil Părăian“, desfăşurată între 19 şi 28 iulie la Mănăstirea Oaşa, cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost dedicată anul acesta moştenirii spirituale a părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul naţional cu tema „Părintele Galeriu astăzi“, găzduit de aceasta, a reunit o serie de personalităţi marcante ale culturii laice şi duhovniceşti, care au susţinut conferinţe şi evocări ale marelui duhovnic şi orator.
Taberele de educaţie şi cultură ortodoxă de la Mănăstirea Oaşa au devenit de multă vreme o tradiţie. Au fost iniţiate acum 19 ani de părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus, duhovnicul şi inspiratorul multora dintre monahii mănăstirii din inima munţilor Şureanu. 19 ani înseamnă, practic, o generaţie. Un schimb de generaţii petrecut sub aceeaşi oblăduire a marilor duhovnici, veghetori la trezirea spirituală a României. Duhovnici şi ucenici, durând o aceeaşi lucrare în tainica desfăşurare a aceluiaşi duh. Printre tinerii care vin azi la Oaşa se află copiii ascoriştilor de acum 20 de ani. Am stat de vorbă cu o astfel de fată, o arădeancă poliglotă, pasionată de biologie, literatură universală şi pictură, aspirantă la medicină. Matură, energică şi tobă de carte, îţi dădea senzaţia că, printre astfel de oameni, România e pe mâini sigure.
Dialog viu în inima munţilor Şureanu
Aceasta a fost senzaţia produsă de întreaga tabără „Pr. Teofil Părăian“, dedicată anul acesta părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul găzduit de aceasta a reunit o serie de personalităţi marcante ale culturii laice şi duhovniceşti, care au susţinut conferinţe şi evocări ale marelui duhovnic şi orator. Punctul lor comun a fost dialogul: dintre ştiinţă şi religie, societate şi Biserică, cult şi cultură. Căci personalitatea părintelui Galeriu a fost una prin excelenţă a dialogului: însufleţit, accesibil şi erudit, întotdeauna luminat de harul iubirii şi înţelepciunii dumnezeieşti. Sub acest har s-a aflat, am simţit-o cu toţii - pelerini ocazionali şi împătimiţi ai Oaşei, vorbitori şi auditoriu, monahi şi mireni - întregul eveniment.
Lucruri, concepte şi persoane care în spaţiul laic par incompatibile, la Oaşa, sub oblăduirea duhului părinţilor Teofil şi Galeriu, dar nu numai al lor, ajung să convieţuiască bine. Incompatibilităţi fireşti pentru un eveniment cultural obişnuit sunt depăşite când rugăciunea şi jertfelnicia îşi dau mâna cu spiritul cărturăresc, după modelul primelor academii, născute în centrele monahale din întâiul mileniu creştin. Nu întâmplător, unul dintre patronii spirituali ai mănăstirii este Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, deschizătorul primei şcoli filozofice în care s-a predat creştinismul. Stareţul mănăstirii, protos. Iustin, pare să împărtăşească, alături de întreaga obşte, dar şi de tinerii ucenici, acelaşi har. Acelaşi har, revărsat dimineaţa în ascultările tinerilor, cot la cot cu stareţul şi cu alţi monahi, la grădina de legume sau la fâneaţă, după-amiaza în cadrul conferinţelor şi reîmprospătat în fiece noapte cu sfintele privegheri din biserica de tip catacombă, după rânduială athonită.
Prin osteneala lui Andrei Dârlău, promotor pasionat al memoriei părintelui Galeriu şi principal organizator al simpozionului, au ajuns la Oaşa o serie de personalităţi, unele, bine-cunoscute, altele, greu de surprins pe cerul cultural al României. Mult-așteptatul Înaltpreasfintitul Mitropolit Serafim, unul din cei mai iubiți și căutați ierarhi oratori ai Bisericii Ortodoxe Române; veşnic tânărul şi, aş spune, fericele Costion Nicolescu, eseist şi vorbitor neobosit la zeci de conferinţe de tineret; pr. Cristian Galeriu, nepotul vrednicului de pomenire părintele Constantin; pr. Nicolae Dura de la Viena; părinţii Petre Comşa, Vasile Gordon şi Emanuel Ganciu, inimoşi colaboratori sau ucenici ai părintelui omagiat; pr. Florin Botezan de la Alba Iulia; Ştefan Trăuşan-Matu şi Costea Munteanu, universitari angajaţi în dialogul dintre ştiinţă şi religie; doctorul Pavel Chirilă, cunoscut promotor al medicinei creştine în România; Bogdan Georgescu şi Ioana Haşu - iată-i pe vorbitorii care au dat curs invitaţiei mănăstirii.
Alături de aceştia, enigmaticul Cornel Constantin Ciomâzgă, scriitor anahoret, retras de mulţi ani prin lăcaşuri de reculegere numai de el ştiute, a fost apariţia cea mai surprinzătoare; discursul şi prezenţa sa, vibrante şi sapienţiale, au conferit un plus de poezie şi esenţializare evantaiului de alocuţiuni din lungile înserări de pe Valea Frumoasei. Acad. Sorin Dumitrescu, pictor şi eseist, a susţinut o serie de cuvântări animate despre simbolistica icoanei şi, mai ales, despre marii săi prieteni Constantin Galeriu şi Nichita Stănescu, mystagogi ai necuvintelor şi Cuvântului, interlocutori-nepereche, fără de care lumea sa (după cum ne-a mărturisit), dar şi a noastră este mult mai săracă.
Tinerii, susţinătorii din umbră ai întregii manifestări
Nu vreau să-i trec cu vederea pe tineri, cei mai mulţi, cu vechi state la Oaşa, care au fost, alături de călugări, sarea şi susţinătorii din umbră ai întregii manifestări. Curăţatul peştelui, plivitul legumelor, prepararea ciorbei, întorsul fânului, întreţinerea preţioaselor costume naţionale, dregerea cu gust a broboadelor fetelor - toate aceste reflexe şi ascultări se transformau, în trăirea liceenilor şi studenţilor, în tot atâtea momente de graţie. Parcă niciodată n-am descoperit la tineri atâta tinereţe şi maturitate a trăirii creştine.
Era uimitor cum aceiaşi tineri, după ce şi-au exersat abilităţile gospodăreşti, făceau faţă după-amiază la cele mai grele provocări ale „greilor“. Niciodată, parcă, „întrebările de Sfinx“, rostite de Sorin Dumitrescu, nu şi-au aflat atâtea răspunsuri avizate... chiar dacă rafinatul hermeneut refuza capricios să-şi încline fruntea în faţa desluşirilor spontane ale novicilor. Bucuria întâlnirii şi a dialogului rămânea, totuşi, de ambele părţi.
Cetăţile de duh ale marilor întâlniri. Rostirile şi dialogurile lor. La fel de lucrătoare în discreţie şi tăcere, ca şi în rostire. Tăcerile zâmbitoare şi privirile străluminate ale monahilor, ocrotind timpul sacru al întâlnirii, dar atât de rar cristalizate în cuvânt. Discreţia părinţilor Iustin şi Pantelimon, ori a vajnicului frate Moise, vorbitori redutabili la atâtea conferinţe, retraşi acum în umbră pentru a da cuvânt vorbitorilor cetăţii mundane. Cuvintele pline de pătrundere ale părinţilor Iona şi Marcel Hancheş, doi anahoreţi luminaţi, rupţi de reţeaua comunicaţiilor virtuale, dar la curent cu toate problemele lumii, şi mai ales cu întrebările noastre nerostite, ale celor veniţi pentru a se hrăni, a înţelege şi a-şi trăi, fiecare, schimbarea la faţă.
