Misiunea preotului de spital este una complexă, cu multă responsabilitate față de bolnavi, fiind la orice oră din zi și din noapte la dispoziția celor care au nevoie. De 7 ani preot de caritate în cadrul
Africa ortodoxă. Mărturia unui călugăr misionar athonit
Cel care se retrage din lume devenind călugăr se războiește cu însăși viața lui, refuză evoluția unei vieți obișnuite nuntindu-se cu Nevăzutul, murind duhovnicește societății în care s-a născut și nemaidându-i acesteia vreun urmaș trupesc. Fiii lui însă nu vor fi puțini, căci dacă dobândește liniștirea Duhului Sfânt el va aduna și crește mulțimi în jurul lui, mărturisind în sânul secularismului tot mai acerb de astăzi fericita împlinire a cuvintelor pauline, „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20). Precum odinioară Sfântul Apostol Toma mergea la propovăduire până în îndepărtata Indie, astăzi adierea Duhului face ca monahi deja căliți în ascultare să vestească Evanghelia pe continentul african, unul dintre ei fiind schimonahul Damaschin Grigoriatul.
L-am întâlnit pentru prima dată anul acesta, când a venit să conferențieze în Capitală în chiar ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul. Grec de origine și afierosit de mama sa Maicii Domnului încă de la vârsta de patru luni, schimonahul Damaschin a simțit chemare către monahism de la sfârșitul școlii gimnaziale.
Absolvent de teologie la Salonic și pelerin încă din studenție în Sfântul Munte Athos, și-a statornicit viața în obștea Mănăstirii Grigoriu. Vorbitor de limbă română de peste 40 de ani și traducător în neogreacă a nu mai puțin de 42 de capodopere literare ale spiritualității românești, schimonahul Damaschin își mărturisește dragostea față de sfințenia care a înflorit în pământul românesc, ale cărui mănăstiri le-a vizitat în toamna anului 1984 împreună cu părintele Ioanichie Bălan, autorul Patericului românesc, lucrare la acea vreme deja tradusă în neogreacă de râvnitorul tânăr călugăr athonit. Zelul lui însă nu dă nici astăzi semne de oboseală, chiar el mărturisindu-ne dorința de a mai traduce și toate cărțile părintelui Cleopa.
Trăitor athonit supus și totodată misionar în centrul Africii
Iubirea purtată literaturii noastre duhovnicești și efortul traducerii vieților cuvioșilor români i-au deschis sufletul către perspectiva unei Ortodoxii care îmbrățișează întreg pământul, nu doar Grecia sau Europa. Învățarea temeinică a limbii române a fost se pare doar un prim pas în lunga aventură duhovnicească a viețuirii sale călugărești-misionare, în Africa învățând cu mult efort un nou grai, limba swahili. Această nevoință însă a dat rod însutit, căci prin temeinica deprindere a acestei limbi el a contribuit treptat, dar sigur la încreștinarea culturii băștinașe, traducând în această limbă neoficială, dar vorbită de tot poporul nenumărate cărți de cult, între care și întreaga colecție a Mineielor, precum și nu mai puțin de 40 de cărți liturgice cu notație bizantină, toate în limba swahili, cei 30 de copii ai internatului Mitropoliei din Congo formând astăzi chiar un grup bizantin ce asigură cântarea liturgică la slujbele săvârșite aici zilnic.
Cu o activitate misionară de peste 20 de ani printre congolezi, schimonahul Damaschin este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți misionari ortodocși pe continentul african. Împreună cu alți misionari și preoți ortodocși au botezat aici zeci de mii de băștinași. Ctitor al multor locașuri de închinare și baptisterii din Africa, el a ajutat, cu generosul suport al mănăstirii athonite Grigoriu, și la construirea a numeroase spitale, instituții de învățământ secundar și așezăminte caritabile și de cultură în sânul societății africane, activând totodată și ca formator al multora dintre clericii și cateheții aleși dintre localnici.
A făcut misiune șase ani și în Burundi (2004-2010), deschizând aici primul locaș de închinare ortodox. După aceea a fost pentru un an în Madagascar, apoi în Uganda și Rwanda, în cea din urmă țară, în ciuda tuturor eforturilor sale, nereușind însă întemeierea unei comunități. Mai apoi, în 2016, Ortodoxia a pătruns chiar și aici, prin râvna Preasfinţitului Părinte Inochentie, Episcopul de Burundi şi Rwanda, ugandez de origine.
Începuturile misiunii ortodoxe contemporane în Africa
Deși nu el este pionierul răspândirii actuale a Ortodoxiei pe continentul african, schimonahul Damaschin ne-a povestit cum a început totul, acum deja câteva zeci de ani. Dacă mai înainte ierarhii Patriarhiei Alexandriei îi păstoreau doar pe grecii ortodocși care se aflau cu interese comerciale pe aceste teritorii, din 1963, Ortodoxia a început să se dezvolte și printre cetățenii de culoare, grație mai ales râvnei părintelui ieromonah Hrisostomos Papasaradopoulos (1903-1972). Acesta din urmă a plecat din Atena, la vârsta de 60 de ani, și, obținând binecuvântarea Patriarhului Nicolae al Alexandriei şi al întregii Africi, care păstorea la acea vreme, a mers mai întâi în Uganda, unde a rămas cinci ani. Acolo a întâlnit un alt ieromonah, ugandez vorbitor de limbă greacă, Irineos Magimbi (1915-2013), cu care a legat o strânsă prietenie. Pe acesta din urmă schimonahul Damaschin l-a cunoscut chiar personal, de la el aflând majoritatea acestor detalii. Ieromonahul Hrisostomos a ajuns și în Zimbabwe, în 1973 introducând primul Ortodoxia și în Zair (fostul nume al Republicii Congo). Aici a rămas șase luni, 100 de zile făcând catehizare fără însă a boteza în orașul Kolwezi din sud, iar apoi fiind chemat în zona centrală a țării, unde a stat câteva luni, trecând la Domnul în 1974, în urma unui accident. După adormirea sa, a venit în Congo un alt părinte grec, Amphilochios (Adamantios Tsoukos), care a propovăduit pentru aproximativ 13 ani ca Mitropolit de Noua Zeelandă (2005-2018), întorcându-se recent în insula natală Rhodos. Tot în Congo a făcut misiune nu mai puțin de 22 de ani și schimonahul Damaschin Grigoriatul.
Greutățile și frumusețea vieții de misionar în Congo
Om înalt și robust, cu mâini puternice și degete care nu-ți lasă deloc impresia că ar putea sta ore în șir la birou să scrie, cu ochi blânzi și o cumințenie călugărească specifică viețuitorilor pe care-i vedem cel mai adesea în pozele alb-negru, schimonahul Damaschin bate drumurile Africii de 30 de ani. Întrebat despre locuitorii țării unde a propovăduit cel mai mult, nu ezită să-i schițeze ca oameni fără bucurie și împăcare, săraci economic și duhovnicește din pricina vrăjitoriei organizate și a diferitelor credințe și practici păgâne, aceștia fiind cel mai adesea victimele manipulării primarilor, care, atât la oraș, cât și la sat, nu sunt doar responsabili administrativi și conducători militari, ci și șefi religioși, cu alte cuvinte vrăjitori cu multă putere demonică. Sclavii unei frici generalizate, „congolezii și toți africanii sunt obișnuiți să-și poarte idolii în buzunar, fiindu-le foarte greu să creadă că Dumnezeu este nevăzut”, a explicat călugărul misionar.
Călugărul athonit și-a amintit și episodul revoltei multora dintre cele aproximativ 100 de femei care asistau odată la o cateheză în care schimonahul le vorbea despre sfinții Bisericii Ortodoxe, practicarea spiritismului și a adorării strămoșilor făcându-le pe acestea să considere că și ele au sfinții lor. Cât despre culoarea pielii, călugărul athonit își amintește: „M-au întrebat și pe mine odată: «De ce noi suntem așa? Suntem blestemați de Dumnezeu?». Iar eu le-am răspuns: «Nu sunteți blestemați. Toți suntem fii iubiți de Dumnezeu». Ei au insistat însă: «Dar de ce avem noi această piele neagră?», iar eu le-am răspuns: «Așa a vrut Dumnezeu. Într-o zi însă toți vom muri, atât pielea albă, cât și cea neagră vor merge în mormânt. Dumnezeu vrea să învățăm însă cum să-L iubim, ca astfel să rămânem vii în veacul veacului”.
Biserica și școala în Africa
Aducând vorba despre învățământ, schimonahul Damaschin ne-a descris și condițiile africane în ceea ce privește educația: „Copiii noștri ortodocși mergeau la început la școlile catolice și protestante, însă profesorii și directorii acestora nu i-au mai acceptat pe ortodocși în școlile lor fără schimbarea credinței, doar catolicii și protestanții putând să meargă acolo. Atunci am hotărât ca lângă bisericile pe care le construiam să facem și o școală ortodoxă. În școlile noastre îi primim acum nu doar pe ortodocși, ci și pe ceilalți copii de alte religii, pentru ca Ortodoxia să le fie o mamă iubitoare tuturor oamenilor. Aici, un profesor sau catehet predă ora de religie ortodoxă pentru toți copiii, lucru bun, pentru că toți aud astfel care este învățătura ortodoxă și mulți poate vin la Ortodoxie. Avem și gimnaziu și liceu. Doar în mitropolia din zona de sud, cu reședința în orașul Kolwezi, avem aproximativ 50 de școli private, în toată țara fiind în jur de 200 de școli ortodoxe. Sunt școli profesionale de inginerie, de electrotehnică, de infirmieri. Statul neajutând deloc, încă din 1990 părinții copiilor plătesc profesorii. Nu plătesc mult, poate 5-10 dolari pe lună, căci salariul lor nu este mare: un muncitor necalificat câștigă aproape 4 dolari pe zi, pentru opt ore lucrate, un muncitor calificat 5 dolari pe zi, iar un dascăl 5-6 dolari pe zi, adică în jur de 130-150 de dolari pe lună. Deși avem școli, ele nu sunt suficiente. Dar, slavă Domnului, facem ce putem. Școlile sunt în limba franceză, limba oficială a țării. Swahili este limba lor locală, toți o vorbesc, dar nu se predă la școală decât în primii doi-trei ani de studiu, la școala generală. Actele lor civile sunt în franceză, manualele lor tot în franceză”, ne-a explicat părintele Damaschin.
Deși nu se dorește se pare o dezvoltare a literaturii în limba swahili, misionarii ortodocși fac toate slujbele în această limbă. „Am tradus multe cărți din limba mea în limba swahili: Viețile Sfinților, viețile unor Părinți ale Bisericii, Catehismul, cărți ale multor teologi, multe. Nu le publicăm la scară largă, ci facem doar câteva sute de exemplare, pentru părinții congolezi care catehizează după ele poporul. Nu sunt la vânzare, căci oamenii nu au bani. Toate cărțile pe care le facem noi, la Mănăstirea Grigoriu, le dăm gratuit părinților congolezi. Avem aparat de fotocopiat, le legăm cu spirală și trimitem acolo de fiecare dată într-un container 2.000-3.000 de cărți, ca să-i ajutăm pe părinți și școlile lor”, a mai precizat călugărul athonit.
Școlile catehetice ale Africii de astăzi
Întrebat despre activitatea propriu-zisă de propovăduire și despre durata și modul derulării programului catehetic al unui băștinaș de la convertire până la botez, schimonahul athonit ne-a oferit alte detalii: „Poate dura o lună, șase luni, un an sau chiar doi ani. Totul depinde de râvna lor, de bucuria pe care o au. Această misiune nu o facem numai noi. O fac și părinții congolezi. Noi le dăm multe cărți de catehizare părinților congolezi. Multe cărți le au de la noi, atât în limba franceză, cât și în limba swahili. Ei citesc și apoi fac catehizare în popor, atât în satele lor, cât și în satele învecinate. Multe parohii nu sunt întemeiate de noi, ci se nasc din activitatea părinților congolezi care trăiesc în satele din junglă. Dacă suntem chemați, mergem și noi acolo, nu foarte des, și vorbim cu oamenii, le aducem medicamente, haine, toate ajutoarele care vin din Grecia, în containere, le dăm oamenilor ca să-i ajutăm. Le arătăm dragoste și oamenii văd că noi îi iubim. Dacă un grup de catehumeni este gata pentru botez, săvârșim botezul lor, apoi eventual Taina Nunții pentru cupluri, apoi le dăm Sfânta Împărtășanie și așa mergem împreună mai departe. În primul rând lucrează dragostea arătată către ei și în al doilea rând ajută mult cărțile pe care le traducem și le trimitem acolo. Avem deja traduse cărți despre toate Sfintele Taine, despre istoria Vechiului și Noului Testament, sub formă de întrebări și răspunsuri. Avem cărți frumoase, pe care le-am făcut atât în limba franceză, cât și în limba swahili. Este o hrană duhovnicească ușor de asimilat. În fiecare an, în luna iulie, facem seminarii numai cu clericii. Din zona de sud din Congo, unde este și mitropolia, din regiunea numită Katanga, vin în jur de 90 de clerici, 86 de preoți, la care se adaugă diaconii. O dată pe an, timp de o lună, în luna iulie, vin toți și facem seminarii, predăm cursuri de teologie, șapte ore în fiecare zi. Facem împreună de asemenea și slujbele. Dacă cineva tocmai a fost hirotonit diacon sau preot, va rămâne acolo trei luni ca să facă practică liturgică, pentru a ști să săvârșească toate slujbele”.
Ritmul liturgic al Ortodoxiei africane
Deși cei mai mulți dintre ei sunt simpli lucrători ai pământului, mâncând o singură dată în zi, seara, tot mai mulți dintre congolezi se hrănesc din cuvântul lui Dumnezeu, rostit și cântat zilnic în biserică, ritmul Ortodoxiei africane fiind și pentru noi, ortodocși de veacuri, de invidiat: în fiecare zi Utrenie, Vecernie și Pavecerniță mică, Sfânta Liturghie fiind săvârșită numai duminica și la sărbători. Părintele Damaschin mărturisește: „În cadrul parohiilor, preoții fac Utrenia de la ora 5:00 la ora 6:00, pentru că apoi atât credincioșii, cât și catehumenii trebuie să meargă la lucrul pământului. Ei mănâncă după ce termină lucrul și vin și copiii de la școală. De la 17:00 la 17:30 iau masa, o dată pe zi, după care, la ora 18:00, este Vecernia, și vin și la Vecernie. În biserica mitropoliei însă, facem în fiecare zi Utrenie de la ora 6:00 până la ora 7:00, o oră, la care vin și cei 30 de copii pe care îi avem la internat. Aceștia vin la biserică în fiecare zi. Ei sunt cântăreții la Utrenie, la Vecernie și la Pavecernița mică. De la 17:00 la 18:00 este Vecernia, iar între 20:00 și 20:30 Pavecernița mică, după care copiii, care merg zilnic și la școală, se duc la culcare. Cât despre salarii, statul nu-i ajută deloc financiar pe preoți, mitropolia luându-și răspunderea să-i plătească.”
Contextul interconfesional african
Spațiul african este unul imens, iar credința ortodoxă acolo este însă abia la început, mulți dintre congolezi din lipsă de experiență neștiind să deosebească prea clar Biserica Ortodoxă de celelalte confesiuni creștine prezente acum în țara lor. Părintele Damaschin ne spune câteva cuvinte și despre firea lor: „Congolezii sunt oameni cu multă veselie și bucurie. Vor să cânte «Aliluia» și să danseze, și pleacă din comunitățile catolice pentru că au găsit această bucurie la protestanți, care îngăduie dansul și cântările lor.”
Râvna misionarilor ortodocși de aici a dat însă rod bogat. Părintele Damaschin ne face un scurt bilanț: „Acum în Congo sunt în total trei mitropolii și două episcopii, 300 de parohii, 160 de preoți congolezi și trei ieromonahi. Din 1973 până acum, adică de 46 de ani, Ortodoxia merge bine, pentru că a început de la zero și acum sunt 300 de parohii, mulți părinți, trei mănăstiri, multe școli private. Toată Africa are 56 de țări, iar acum în 40 dintre ele a intrat Ortodoxia, ceea ce este o mare minune a secolului XX”.
Misionarul și frica de moarte
Către finalul întâlnirii noastre l-am întrebat și despre conștientizarea pericolului morții la care se supune poate zilnic în acele locuri. Răspunsul său, plin de curaj, a fost acesta: „Noi avem acolo multe ispite de la diavol, de la oameni, din cauza vrăjitoriei, însă Dumnezeu ne dă o atât de mare putere și râvnă, încât nu mai avem nici o teamă că o să murim. Dacă vom muri, vom spune că așa vrea Dumnezeu. Înainte de a merge acolo, trebuie să ne gândim că mergem să murim. Dacă ne era teamă, nu puteam sta acolo nici măcar o săptămână, atât de multe sunt ispitele de la diavol și de la oamenii răi. Trebuie să trecem peste viața noastră, trebuie să lăsăm jos dragostea de sine, de trupul nostru, pentru a face acolo lucrul lui Dumnezeu”.