Pe fragila linie naturală ce desparte județele Suceava și Neamț se găsește Mănăstirea Boroaia, adăpost și mângâiere pentru 12 bătrâni veniți de peste tot din Moldova. Aici, întăriți de aerul tare revărsat de pădurile ce fac zid la orizont, alinați de frumusețea de primprejur și de pacea blândă a locașului de rugăciune, bunicii își trăiesc tihnit vârsta marii înțelepciuni.
Spre Mănăstirea Boroaia, drumul însuși pare unul al izbăvirii. Căci se strecoară lin, pe panglica de asfalt ce se desparte de drumul european, la Vadu Moldovei, îndreptându-se spre granița doar de hartă știută dintre județele Suceava și Neamț. Aproape de destinație, asfaltul se stinge, tăind câmpul, până spre coama dealului pe care șade Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”-Boroaia, pe o cale de piatră. Izbăvit de toate, ajungi sus să te bucuri de frumusețea zugrăvită de Dumnezeu cât faci roată cu privirea, peste dealurile Neamțului, și de liniștea plină de miez a locașului. Am înțeles într-o clipită de ce primul stareț al mănăstirii, părintele Mihail Horga, sprijinit de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a gândit, în anul 2000, că locul acesta binecuvântat ar putea fi cel mai potrivit pentru odihna și liniștirea bătrânilor. Eforturile sale, de a ridica aici un cămin de bătrâni, au fost continuate, începând din septembrie 2007, de actualul stareț, părintele Alexie Ichim. „Misiunea noastră nu este numai de a transmite mesajul Evangheliei, ci să-l și împlinim. Cel mai mare sprijin sunt credincioșii, oameni cu care facem cu adevărat echipă, dar și preoții din parohiile noastre, care nu pregetă nici un efort în a ne ajuta”, spune părintele Alexie Ichim.
Astăzi, căminul mănăstirii, cu o capacitate de 20 de locuri, adăpostește 12 bătrâni, bărbați și femei, toți octogenari sau nonagenari. Părintele Alexie, alături de obștea mănăstirii și de câțiva angajați, le oferă adăpost, masă și mângâiere sufletească, încercând să le recreeze un univers cât de cât apropiat de cel familiar lor, de acasă. Hrana destinată bătrânilor provine din gospodăria și din grădina mănăstirii, iar părintele stareț muncește cot la cot alături de ceilalți din obște, și la grajdul vitelor, și în grădină. „De fiecare dată ne gândim în primul rând la cei lipsiți de posibilități materiale. Nu avem criterii de selecție a bătrânilor, nici măcar de ordin confesional. Misiunea noastră este de a-i ajuta pe oameni; ne ocupăm de ei, de nevoile lor. Ne străduim să le oferim un minimum de decență, acum, la capăt de viață. De regulă, ei ajung aici la recomandarea preoților din satele lor. Iar acești părinți îi urmăresc mai apoi și îi sprijină. Chiar astăzi, ați văzut, un grup de preoți, alături de protopopul de Fălticeni, au venit să ne aducă lucruri de care avem mare nevoie”, explică părintele stareț Alexie.
Într-adevăr, am nimerit la Mănăstirea Boroaia pe 29 septembrie, odată cu un grup de preoți din 17 parohii sucevene, care, la inițiativa Protopopiatului de Fălticeni, s-au solidarizat și au cumpărat lenjerii de pat, veselă și obiecte pentru uzul bucătăriei, dar și medicamente, toate menite a le face acestor bătrâni traiul mai ușor. „Periodic, facem astfel de acțiuni, pentru că noi considerăm că Biserica are datoria de a-și întregi misiunea, astfel ca, pe lângă activitatea liturgică, să existe și activitate filantropică, culturală, și educațională. Le mulțumesc preoților din parohiile Budeni, Gulia, Probota, «Sfântul Nicolae» Liteni, Roșcani, Rotunda, Bogdănești I, Boroaia, Giulești, Uncești, Dolheștii Mari, Dolheștii Mici, Slatina, Forăști, Rădășeni și mai ales domnului inginer Rareș Hrestic, de la Ocolul silvic «Silva» Bucovina, care ne sprijină mereu”, a precizat părintele protopop Adrian Dulgheriu.
Oameni-pilde din „Biserica cea vie”
Pe mătușa Maria am zărit-o încă de la sosire, pe aleea de trandafiri din fața centrului, mișcându-se încet, sprijinită într-un cadru. Frumoasă și împăcată, cu viața toată zugrăvită pe chip, ca o fotografie de epocă. Apoi, am găsit-o în cameră, alături de bătrâna colegă de odaie, citind, sub lumina caldă strecurată prin fereastră, cărți de învățătură. „Uitați-vă, asta-i Biserica cea vie!”, îmi spune părintele stareț. Și pe bună dreptate. Imaginea celor două bătrânele, citind din paginile Scripturii sub aureola aceea de lumină, mi-a părut decupată dintr-un timp al începuturilor.
Mătușa Maria are 95 de ani și a ajuns la centru tocmai din Români, un sat din județul Neamț. Copii nu are, iar în cămin și-a găsit alinarea după zbuciumul vieții. „Părintele ne ajută mult”, ține să-mi spună mătușica. Îi spun că e o bunică frumoasă și că mi-a fost drag s-o văd. „Oare? Cred că așa ne face Dumnezeu, ca să iubească pe toată lumea”, îmi mărturisește la plecare.
N-am părăsit centrul fără a trece și pe la moș Gheorghe, venit în cămin de la Suceava, dar mai ales pe la tanti Ioana, cel mai vechi locatar al căminului, sosită tocmai din Munții Neamțului, de la Grințieș. Acum, la 80 de ani, după 12 ani de stat în centru, spune cu convingere: „Aici e casa noastră”.
