Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Ajutor pe banii englezilor pentru copiii români

Ajutor pe banii englezilor pentru copiii români

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Irina Munteanu - 01 Iun, 2014

Fără mamă. Fără o casă, un pat, o jucărie. Fără nici un ajutor. Există astfel de copii în România, însă odată ce englezoaica Jane Nicholson a aflat despre ei, imediat după evenimentele din decembrie 1989, prin reportajele despre casele de copii din România, mulţi dintre ei au început să aibă. O mamă, nu biologică, însă de suflet. O casă, pat, jucării, sprijin de la fundaţia înfiinţată de Jane - FARA (A home for those without - O casă pentru cei fără). Mare parte din banii pentru această fundaţie vin din Anglia şi sunt obţinuţi din charity-shop-uri (magazine de caritate).

Săptămâna trecută, trei dintre angajaţii din Anglia au venit în România să vadă cum trăiesc copiii şi adulţii care beneficiază de ajutorul FARA. Printre ei se află şi Felicia Bălăşel, o româncă ce a plecat să muncească în Anglia şi a ajuns manager de personal şi training la FARA. Mergea cu o prietenă cu autobuzul, când a văzut firma FARA şi dedesubt „Romania“. A sunat la numărul de telefon afişat şi aşa a aflat povestea acestei fundaţii. „M-am gândit că e un bonus să lucrez într-o firmă care se ocupă de caritate.“ Au venit în vizită şi Nick Timothy, manager de zonă pentru 12 magazine FARA, şi Simone Drake. Ea a început ca voluntar la FARA, a devenit shop-manager, apoi manager zonal şi acum este director de operaţiuni al celor 50 de magazine de caritate. Lucrează de 17 ani pentru fundaţie.

Clienţii magazinelor sunt persoane din comunitate, dar şi turişti şi persoane din alte părţi ale UK. Nu sunt doar oameni bogaţi, pentru că există obiecte cu preţuri pentru orice buzunar. Tot ce se vinde este de bună calitate. Obiectele sunt donate de cei care nu mai au nevoie de ele; se găsesc în aceste magazine haine de designeri, dar şi haine de serie, pantofi, genţi, porţelanuri. Există magazine pentru copii, unul cu haine vintage, ba chiar şi o librărie. La aranjarea vitrinelor şi a mărfurilor participă întreaga echipă a magazinului. Personalul care vinde în magazine este instruit pentru a transmite clienţilor informaţii despre fundaţia care îi ajută pe copiii români.

Primul magazin de caritate a fost deschis în 1991. Magazinele sunt concepute ca o afacere de oricare alt fel, numai că toate profiturile intră în buzunarul fundaţiei. De fapt, 87% din nevoile FARA sunt acoperite de acest profit. Restul de bani vin din alocaţiile pe care copiii le primesc de la statul român, cât şi din parteneriatele cu autorităţile locale.

De exemplu, la Popeşti-Leordeni şi la Suceava, unde există centre FARA, autorităţile au oferit locul pentru cămine şi plătesc o parte din salariile angajaţilor.

Iniţial, Jane a strâns ajutoare de la ea de acasă şi le-a adus în România, însă după o vreme acest sistem nu a mai funcţionat. Jane a vizitat un spital de psihiatrie şi a pus mâna să-i spele şi să-i îmbrace pe bolnavi, vorbindu-le foarte cald şi blând, în engleză, şi reuşind să se apropie de ei fără să ştie nici o boabă de română. Astfel, a vrut să se implice şi mai mult şi să creeze locuri unde copiii şi tinerii defavorizaţi să primească mai mult decât o vorbă bună.

Cornelia Mihăescu, directorul de programe la centrele rezidenţiale FARA, spune că acum FARA are grijă de 300 de copii, iar până la sfârşitul anului vor fi 400. Spre deosebire de copiii din instituţiile de stat, beneficiarii FARA nu sunt abandonaţi la 18 ani. „Ideea este să le suplinim părinţii, să facem pentru ei ceea ce ar fi făcut părinţii dacă ar fi trăit. Noi suntem familia lor, aici vin când au nevoie de bani de pâine, de medicamente sau cu orice problemă. Important e ca aceşti copii să-şi atingă potenţialul. Dacă pentru un copil cu dizabilităţi acesta este să ia o cană de apă şi să o ducă la gură şi noi îl învăţăm să o facă, înseamnă că ne-am atins ţinta“, spune Cornelia. Fundaţia are şi un centru în genul celor de zi, în Bucureşti, care se ocupă de 40 de copii cu diagnostice precum sindrom Down, autism, retard psihic. „Cererea este foarte mare, însă spaţiul e limitat şi noi încercăm să ajutăm pe cât mai mulţi“, spune Ioana Giurisici, director de programe pentru copiii cu dizabilităţi.

Am vizitat la Popeşti-Leordeni Centrul Rafael, pentru recuperarea tinerilor cu dizabilităţi. Când au ajuns aici, cei 8 copii nu ştiau să mănânce, se repezeau cu mâna la farfurie, de teamă să nu le fie luată mâncarea, nu ştiau să se spele. Acum doi dintre ei lucrează, iar alţi doi sunt pe cale să se angajeze.

Gabriela Buligescu, manager al Centrului Rafael, e mulţumită că acum tinerii de aici, care au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au ajuns la stadiul de a se autoîngriji. Ei au ajuns la Rafael din centrele de plasament, după ce au fost abandonaţi, unii dintre ei încă de la naştere. Doi dintre băieţi, cu retard mediu, au făcut cursuri de bucătar şi şi-au găsit serviciu. Mitică, 22 de ani, îmi spune programul lui: „Ieri am tăiat lemne. Am fost la calculator, am stat şi eu liber. Astăzi e sărbătoare, nu fac nimic“. Marius este autist; ştie exact în ce zi a săptămânii cade orice dată. Recită cu ton egal prima pagină a unor manuale şi spune numele culorilor în engleză, pentru oaspeţii din Londra. Colega lui, Mădălina, 27 de ani, îl laudă: „Dintre toţi, el e cel mai cuminte. Eu bântui numai pe la poartă“. Cele două „mame“ care îi supraveghează şi îi ajută, fie că e vorba de lucru în grădină sau la bucătărie, sunt Sanda şi Ecaterina. Gabriela, managerul, ne spune: „Poţi să îi duci şi la 5 stele, dacă nu îi tratezi ca pe nişte oameni, degeaba“.

La Centrul Gabriel am întâlnit copii normali, însă care nu au familie să îi poată îngriji. Aici lucrează Adela, o fată de 19 ani, beneficiar al Centrului Rafael. Ionela are 10 ani; după ce merge la şcoală, ajunge şi la cursuri de gimnastică, de două ori pe săptămână, sau în parc, alături de colegele din centru. Margareta Ivan, manager al Centrului Gabriel, îi este recunoscătoare lui Jane Nicholson: „Datorită ei, şi după 23 de ani fundaţia funcţionează“.

Simone Drake e impresionată de ceea ce a văzut la Centrul Rafael. Acum ştie exact unde merg banii pe care ea, alături de echipa din Anglia, îi obţine muncind în reţeaua de charity-shop. E mulţumită şi Cornelia, care mărturiseşte că cel mai greu e să schimbi mentalităţile: „Când am întâlnit-o prima oară pe Jane, m-am întrebat ce căuta aici. În mintea mea, statul trebuia să se ocupe de aceşti copii. Acum ştiu că e foarte important ca noi toţi să facem ceva“. FARA, care are drept patroni pe Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, Nicole Kidman şi pe Prinţesa Marina Sturdza, continuă să îi ajute „pe cei fără“.