A trăit în urmă cu sute de ani. Cu toate acestea, este prezent în vieţile multor credincioşi. Rânduri nesfârşite de rugători se formează în faţa icoanei făcătoare de minuni, indiferent de arşiţa, ploile, gerul sau zăpezile care se năpustesc peste bieţii oameni. Destăinuirile cu privire la puterea mijlocitoare a Sfântului Antonie de a le împlini dorinţele cele bune sunt cuceritoare.
Convingătoare şi edificatoare deopotrivă pentru lucrarea sfântului în existenţa celor care se străduiesc să îi devină prieteni.
Atât de elegantul şi rafinatul locaş de rugăciune amplasat în zona veche a Capitalei, lângă bine-cunoscutul Han al lui Manuc, atrage ca un magnet oamenii. Români şi străini, cerşetori şi milionari, analfabeţi şi intelectuali, toţi caută ceva, mai mult sau mai puţin conştienţi de zbaterile lor interioare, care îi determină să se pună în mişcare şi să se apropie de sfinţenie.
Rezervaţi în a-şi expune trăirile, cei mai mulţi refuză să vorbească. Îşi murmură în gând rugăciunile. Tăcuţi. În curtea bisericii, la temperaturi foarte scăzute, câţiva aşteaptă să se întâlnească cu Sfântul Antonie. Este reprezentat într-o icoană ferecată, impunătoare, aşezată într-un spaţiu amenajat aproape de locaşul de închinare. Rândul de rugători se măreşte odată cu căderea serii. Sunt foarte mulţi tineri. Lumânările aprinse în tăciunele serii se aprind de la un om la altul, la fel ca speranţele lor pâlpâitoare într-o sănătate mai bună, o casă, un serviciu adecvat, un soţ sau o soţie, linişte sufletească, pace în ţară şi în lume.
În biserică e mult mai bine. Mâinile prind a scrie acatiste peste acatiste, ca într-o cursă contra cronometru. Cu ele la piept, credincioşii formează alte două rânduri de aşteptare: unul spre o a doua icoană măreaţă a Sfântului Antonie cel Mare, expusă în partea dreaptă a iconostasului, şi altul care duce spre uşa diaconească din stânga, acolo unde un preot îi aşteaptă şi îi sfătuieşte pe fiecare.
Răzvan nu are mai mult de 30 de ani. De vreo 7 săptămâni vine în fiecare zi de marţi la Biserica Sfântului Antonie cel Mare. Este singurul lui sprijin în lupta cu o boală fără diagnostic, pe care o are de cinci ani. Toţi medicii din ţară la care a fost au ridicat din umeri. Nici unul nu a putut stabili clar afecţiunea de care tânărul suferă la ambele picioare. Durerile se intensifică de la o zi la alta. Este inapt să lucreze, ceea ce îi provoacă multă întristare, deoarece are o familie de întreţinut. „Am descoperit din întâmplare această biserică, în urmă cu câteva săptămâni. Am fost la un consult medical la un cabinet din zonă, însoţit de mama şi de soţia mea, şi atunci am zărit-o. De prima dată când am intrat am simţit o atracţie puternică pentru acest loc. Vin de fiecare dată împreună cu soţia mea şi simţim că aici e ceva deosebit. Am parte de multă linişte sufletească şi doar aşa reuşesc să-mi păstrez speranţa că în cele din urmă o să aflu răspuns bolii mele”, explică tânărul.
„Ţinem constant legătura cu Sfântul Antonie cel Mare”
În familia Anei există un cult pentru Sfântul Antonie cel Mare. A devenit deja o tradiţie, moştenită din generaţie în generaţie, ca membrii familiei să pună piciorul la rugăciune în biserica sfântului. Ca tânără soţie şi mamă, Ana l-a luat protector al casei pe sfântul copilăriei sale şi i se roagă mereu: „Când bunica mea a avut cancer, mama a venit la Sfântul Antonie. El a ajutat-o să treacă cu bine peste intervenţia chirurgicală şi i-a prelungit viaţa cu 11 ani. Tot mama a fost cea care s-a rugat sfântului pentru mine, când eram foarte mică şi am suferit o arsură de gradul III. La rândul meu, am avut de mai multe ori probleme, dar m-am rugat aici, la icoană, sau acasă, şi întotdeauna mi-a fost bine. Cât timp am fost însărcinată, am venit la această biserică, marţi de marţi. Copilul meu este bine, sănătos, are 2 ani şi jumătate şi ne aduce multă bucurie. Sfântul este foarte apropiat de noi. Ţinem constant legătura cu el. Venim ca la un tată. Şi îi mulţumim că ne este alături.”
Alina este medic dermatolog. Din spusele sale, Sfântul Antonie i-a ales specialitatea pe care o practică cu multă dăruire. Era în anul 2001, chiar la începutul facultăţii, când l-a descoperit pe sfântul său ocrotitor. Anii de studiu au trecut cu bine. A venit perioada rezidenţiatului - un timp al clarificării şi al definitivării opţiunii în carieră. „Am venit la icoana Sfântului Antonie cel Mare şi în fața sa, îngenuncheată, mi-am pus în gând să se întâmple aşa cum este cel mai bine pentru mine. Apoi, am mers la facultate şi am ales din lista de opţiuni exact ce am simţit. De atunci, am întotdeauna certitudinea că sfântul îmi dă răspunsul potrivit. Nu degeaba vin atâţia oameni aici. Simţi o bucurie în suflet lângă sfânt. Orice efort nu rămâne fără răsplată la el.”
Domnul Constantin şi mama sa, Marieta, de 90 de ani, sunt nelipsiţi din biserică. Participă aproape în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Adesea pot fi văzuţi în sfintele locaşuri din centrul oraşului. Sunt nedespărţiţi. Fiul este sprijin mamei, transportabilă doar în căruciorul cu rotile, cu un devotament cum rar ne mai este dat să vedem. I-am întâlnit şi pe ei în casa Sfântului Antonie. Ar fi putut lipsi motivat, având în vedere nămeţii şi gerul iernii. „Minunile nu se văd, ele lucrează şi nu ştim când se întâmplă”, spune domnul Constantin cu voce tremurată. „Ne dăm seama mai târziu că dorinţele se împlinesc şi ele ies la iveală prin situaţiile favorabile pe care le întâmpinăm. E necesar să avem o trăire autentică, prezentă, statornică în credinţă. Să nu fim cadavre vii, aşa cum spunea părintele meu duhovnic, Constantin Galeriu. Şi să nu uităm că încununarea participării la Sfânta Liturghie este împărtăşirea cu Sfintele Taine”, a adăugat fiul bătrânei Marieta, care doreşte să transmită, atât cât poate şi se pricepe, un mesaj tuturor creştinilor ortodocşi: „Dumnezeu să vă binecuvânteze cu toţi cei dragi! Să vă dea întărire sufletească şi trupească, bucurii duhovniceşti, iertare de păcate, vreme de pocăinţă şi mântuire. Amin”.
Oricare dintre persoanele întâlnite în biserica bucureşteană poate da mărturie despre un fapt minunat petrecut în viaţa sa, prin mijlocirea patronului iubit de Dumnezeu. Altfel cum se poate explica prezenţa oamenilor aici, într-un număr constant şi atât de mare?
