„Am găzduit această tabără pentru a-i apropia pe tineri de Dumnezeu“

În perioada 22-31 iulie a.c., la Mănăstirea Cârnu, din judeţul Buzău, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a taberei de pictură de icoane z La această tabără au participat 11 eleve de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti

De-a lungul veacurilor, aşezămintele monahale româneşti au constituit vetre de rugăciune şi de formare intelectuală, în care s-a plămădit cultura noastră naţională, fapt evident pe care însă toţi cei care astăzi lovesc în Biserica Ortodoxă Română l-au uitat, ori nu vor să şi-l mai amintească, din varii motive, mai mult sau mai puţin independente de ei. Există însă oameni de cultură care, ancoraţi în prezent, menţin legătura cu trecutul, prin tot ceea ce înseamnă recunoaştere a moştenirii spirituale primite de la înaintaşi, din care îşi trag sevele, păstrându-şi verticalitatea vieţii şi a crezului lor artistic şi nu numai, al misiunii pe care şi-au asumat-o când au înţeles că rostul lor aici, pe pământ, este tocmai acela de a-şi pune talentul/talanţii în slujba oamenilor, din dragoste de ei şi de Dumnezeu.

Dintr-un asemenea mod de a vieţui şi de a gândi s-a născut tabăra de pictură de la Mănăstirea Cârnu, organizată în această vară, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Epifanie, de către Episcopia Buzăului şi Vrancei, în colaborare cu Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti.

Desfăşurată pe parcursul a 10 zile, în perioada 22-31 iulie, manifestarea s-a dorit a fi una cu dublă finalitate, duhovnicească şi artistică, acestea două conducând spre acelaşi rezultat: realizarea de icoane într-o atmosferă de rugăciune şi de linişte sufletească pe care o oferă viaţa monahală, acesteia adăugându-i-se mirificul cadru natural în care este situată Mănăstirea Cârnu.

Cum s-a născut ideea taberei

Pelerinul care se încumetă, plecând din localitatea Pătârlagele, să urce Dealul Cârnu, întâlnind aşezământul monahal cu acelaşi nume, aşezat pe un platou, în faţa căruia se deschide întreaga zare într-o frumoasă imagine panoramică, simte emoţia copleşitoare a întâlnirii cu Dumnezeu.

Aşa s-a întâmplat şi cu dl prof. Iuri Constatin Isar, directorul artistic al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti, care, la invitaţia părintelui Lucian Alexe de la parohia Pănătău, judeţul Buzău, a mers la Cârnu, iar aceasta a devenit obişnuiţă: „Tocmai această dorinţă de a-L simţi pe Dumnezeu mai aproape m-a făcut să revin aici de fiecare dată şi am dorit să transmit această emoţie şi copiilor de la «Tonitza». Dincolo de ora de religie pe care o au la şcoală, dincolo de faptul că trăiesc într-o lume dezlănţuită, care refuză să mai cunoască adevărul, am dorit ca măcar o parte dintre copiii liceului - şcoala noastră are 800 de elevi -, să poată păşi în mănăstire nu ca un om obişnuit, ca un pelerin, ci să îşi lege starea de zi cu zi, dispoziţia de a realiza o icoană, cu starea pe care ţi-o dă spaţiul monahal care, practic, te ajută în cele din urmă şi te defineşti, în aşa fel încât să poţi realiza o imagine specifică“.

Astfel, s-a născut ideea organizării unei tabere de pictură la Mănăstirea Cârnu pentru elevii Liceului „Nicolae Tonitza“ – eveniment unic în istoria de mai bine de o jumătate de veac a fiinţării acestei prestigioase instituţii de învăţământ bucureştene –, idee materializată, încă de anul trecut. „Proiectul este mai vechi, încă din 1990, când am intenţionat ca în lăcaşul de învăţământ aflat lângă biserica din Pănătău să fie organizate tabere de vară, clădirea urmând a fi preluată de către Biserică, dar nu s-a găsit înţelegere la autorităţile locale; cu doi ani în urmă, de asemenea, s-a dorit a se face un parteneriat între Primărie, Liceul «Tonitza» şi Parohia Pănătău, pentru a se folosi ca locaţie Şcoala din Sibiciu de Jos, însă nu s-a găsit înţelegere, nici de aceasă dată, la autorităţile locale“, ne-a declarat părintele Lucian Alexe, paroh la Pănătău. Părintele s-a dovedit nu numai iniţiatorul, ci şi susţinătorul acestei manifestări, lucru demn de remarcat, nu spre laudă, ci pentru puterea exemplului, întrucât comunitatea, al cărei păstor duhovnicesc este, numără puţin peste 280 de familii.

„Icoana trebuie să aibă un loc important în spaţiul public“

Întrucât mănăstirea a fost reorganizată, în ultimii ani, ca aşezământ monahal de călugăriţe, s-a luat hotărârea de a fi selectate numai eleve. „Viaţa înseamnă Dumnezeu, iar copiii ştiu lucrul acesta şi-l percep treptat. Prezenţa noastră aici este o astfel de treaptă, tocmai prin atmosfera specială din mănăstire, prin ceea ce se petrece aici: programul foarte riguros, până la urmă asemănător cu ordinea pe care Dumnezeu o pune în materie, în tot ceea ce se întâmplă. Văzând acest lucru, ei înţeleg, în mod indirect nişte forme care sunt diferite de modul lor de viaţă de la oraş sau din familia lor. Icoana este absolut necesară ca o etapă a cunoaşterii dumnezeirii, ea este chip al celor cereşti“, după cum a arătat dna profesoară Teodora Coltofeanu, de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“, cea care a muncit şi s-a rugat alături de elevele participante, supraveghindu-le şi coordonându-le formarea lor artistică.

De altfel, rolul formator al icoanei a fost evidenţiat şi de dl Iuri Constantin Isar, care a subliniat că „ea trebuie să aibă un loc important în spaţiul public, unde trebuie lăsată, întrucât ne determină să ne menţinem verticalitatea (principala caracteristică a omului, care este chemat să tindă în sus, către Dumnezeu). Cu cât ţinem mai aproape icoana, cu atât suntem mai aproape de menirea noastră. În acest sens, eu vreau să aduc cât mai multe icoane în şcoală, nu numai pentru că este liceu de artă, ci şi din dorinţa de moralitate pe care este nevoie să o dobândim, de care au nevoie elevii şi tinerii noştri, pentru că pe mulţi dintre ei societatea îi proiectează anapoda, fără să mai ţină cont de valori, de stare normală, de adevăr, de lumină, de verticalitate, de conduită“.

Cele 40 de icoane au rămas în mănăstire

S-au realizat lucrări individuale, dar şi în comuniune, în duhul creşterii artistice, fiecare elevă completându-se una pe cealaltă. Comuniunea din biserică, de la rugăciune, din mijlocul obştei mănăstirii, a dus şi la comuniunea dintre participante, conducând, dincolo de toate, la valorificarea talentului personal. Frumuseţea fiecăreia dintre cele 40 de icoane realizate, donate, la final, mănăstirii gazdă, constituie dovada că a doua ediţie a taberei de pictură de la Mănăstirea Cârnu şi-a atins dubla finalitate: întărirea duhovnicească a celor 11 participante şi îmbogăţirea lor artistică. La întrebarea ce le-a impresionat mai mult, elevele au răspuns invariabil, dar fiecare cu aceleaşi cuvinte: „Blândeţea şi bunătatea celor de aici“. Şi am înţeles că, de fapt, ele primiseră blândeţe şi bunătate de la Hristos.

Aceeaşi bucurie a fost împărtăşită şi de stavrofora Antonia Vrabie, stareţa mănăstirii, care ne-a spus: „Am acceptat să găzduim această tabără pentru a-i apropia pe tineri de Dumnezeu, iar experienţa de anul trecut, cât şi cea de anul aceasta au fost pentru întreaga obşte momente de înălţare duhovnicească. Toate vieţuitoarele de aici ne-am străduit să le apropiem pe fete de rugăciune, de cântările bisericeşti şi cred că, într-un fel, am reuşit şi am simţit o bucurie aparte când le-am văzut participând la slujbele de noapte care încep la ora 23:00 şi se termină la două ceasuri după miezul nopţii“.

La despărţire, în drum spre microbuzul care aştepta să le ducă spre casă, cele 11 tinere au început să cânte, fără ca nimeni să le-o ceară – poate doar sufletul lor – „Cuvine-se cu adevărat...“. Învăţaseră această cântare la mănăstire.

▲ Rezultatul jertfei comune

Vechi aşezământ călugăresc, datând din secolul al XVI-lea, Mănăstirea Cârnu a fost ctitorită de doamna Chiajna, soţia lui Mircea Ciobanul, voievod al Ţării Româneşti. A fost desfiinţată în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când au fost secularizate averile mănăstireşti, în picioare rămânând doar biserica, care de-a lungul vremurilor a căzut pradă uitării. După 1990, mănăstirea a fost reînfiinţată şi refăcută, la iniţiativa şi prin strădania PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, care a rânduit aici un vrednic ieromonah, Macarie David, care a fost sprijinit, prin muncă voluntară, de preoţi şi cântăreţi de strană din zonă şi nu numai.

Astfel, existenţa actualului complex monastic şi frumuseţea lui se datorează efortului în comun depus de ierarh, preoţi şi cântăreţi bisericeşti, care au fost susţinuţi, dincolo de ajutoarele primite de la oamenii care au ştiut folosul duhovnicesc al lucrării faptei bune, de rugăciunile călugărilor din vechime care s-au nevoit la Cârnu, între ei numărându-se şi Sfântul Paisie Velicicovschi, sub numele de Platon, mai înainte de a pleca spre Muntele Athos, unde a primit tunderea în monahism.