Nici nu împlinise bine 20 de ani când tânărul Gheorghe a fost luat în 1942 în cel de-al Doilea Război Mondial. „Eu nu am făcut armata, eu am făcut război“, spune el mereu atunci când vine vorba de anii 1942-1946 celor care încearcă să-l „ispitească“. S-a întors pe jos din Rusia.
Nu mică mi-a fost mirarea să aud că după patru ani de război în care a îndurat frig, foame, sete, boli şi păduchi, precum şi permanenta frică de moarte, deoarece a luptat în linia întâi, moşu' Ghiţă s-a întors sănătos în satul său natal, Ghindăoani, din judeţul Neamţ. „M-au luat cu un an înainte, adică în 1942, la 20 de ani, şi m-au dus în capătul Rusiei. Vai de mine ce am păţit acolo… Doamne fereşte! Să nu mai facă nimeni aşa! Mureau oamenii, săracii, şi veneau tancurile peste ei. Am ajuns până aproape de Moscova, mai aveam de mers cinci kilometri şi ajungeam în capitală. Dar între timp s-au schimbat lucrurile şi am fugit cât lumea asta, flămând, plin de păduchi… uite aşa au trecut patru ani. Am îndurat multe, am fost în linia întâi şi puteam muri în orice moment. Dar am făcut totdeauna bine. Eu nu am omorât nici un om, ferească Dumnezeu! Doamne, iartă-mă… Când trebuia să tragem, închideam ochii şi trăgeam în sus. Eu eram la vânători de munte şi din toţi 13, am rămas singurul în viaţă. Toţi au murit sau au fost luaţi prizonieri de ruşi. Domnul ştie cum de eu am scăpat. Când vine vremea şi îţi dai seama că eşti în pericol, te desparţi de camarazi, faci cum poţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat, dar eu rău nu am făcut. Ce au făcut alţii...“, povesteşte bătrânul, coborând cu mintea spre vremile acelea tulburi, dar păstrându-şi seninătatea chipului său.
„Faci bine, bine găseşti; faci rău, rău găseşti!“
În „Înţelepciunea lui Solomon“ scrie că înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. Un exemplu concret în acest sens este moşu' Ghiţă care a ştiut să fie bătrân la tinereţe şi poate fi tânăr la bătrâneţe. „În timpul războiului nu erau biserici deschise, ba mai rău, erau adăpostiţi caii în ele. Dădeau foc la icoane, le aruncau, nu ştiau ei de credinţă. Pe acolo pe unde am fost eu nu le trebuiau biserici, băgau caii şi animalele în ele. O grămadă de oameni au murit pe acolo şi până la urmă nimic nu s-a rezolvat. Nu am avut nici un camarad mai apropiat, eu, ce am făcut, am făcut cu gândul la Dumnezeu. Nu puteai avea încredere în nimeni, nu aveai cu cine vorbi. Le mai ziceam: Nu face cutare lucru că e păcat! Dar el zicea: Tu eşti prost! Şi mâine nu-l mai vedeam, era cu ţărână pe el. Mi-a fost milă. Mereu mă gândeam la vorba asta: Faci bine, bine găseşti; faci rău, rău găseşti! Eu eram singurul tânăr din grup şi când mă duceam la atac făceam cruce, dar alţii mai bătrâni râdeau de mine. Însă ei au murit acolo… Alţii luau vacile, caii oamenilor, femeile şi le ţineau sechestrate. Dar până la urmă au fost prinşi“.
La 93 de ani, a rămas hâtru
Bătrânul veteran de război ne povesteşte în continuare despre întâmplările sale de pe câmpul de luptă. Amintiri dureroase pe care timpul nu le vindecă şi bătrâneţea nu le poate face uitate.
„Când ne-am dus prima dată pe front, ne ajutam unul pe altul, dacă unul era împuşcat sau rănit mă duceam să-l ajut cumva, dar a trebuit să renunţ, căci el era disperat şi se agăţa de tine, te strângea şi acolo rămâneai, nu puteai să te duci să îl ajuţi, frate să fi fost, pentru că rămâneai acolo şi te prindeau ruşii. Am văzut moartea cu ochii. Dar mi-a dat Dumnezeu răbdare. Când am plecat la război, nu am crezut că mă mai întorc. Dormeam pe unde apucam, pe jos, prin grajduri, prin corturi. Pe jos era brumă şi foaia de cort era subţire. Am prins un timp foarte greu, păduchi cât lumea, foamete mare. Îmi aduc aminte că o dată ne-au prins ruşii în chiloţi. Aveam un ofiţer foarte rău, pentru un păduche ne dădea 25 de vergi la fund, ne certa rău că nu ne îngrijim. Da nici el nu ne aducea prafuri să dăm pe haine. Aveam păduchi căci toată ziua stăteam prin apă şi prin mizerie. Iarna stăteam în tranşee şi de multe ori acolo şi dormeam. La o zi sau două ne făcea inspecţia la haine şi la armă. Rămâneau săracii soldaţi pe acolo pe jos, nu te credea nimeni că nu mai poţi“.
Cu toate că a trecut prin multe încercări, moşu' Ghiţă este şi la 93 de ani un om hâtru. După ce s-a întors pe jos din Rusia, revenind în Ghindăoani, în 1946 s-a căsătorit cu Maria, soţia care i-a dăruit 10 copii, 5 fete şi 5 băieţi. Pe toţi i-a crescut creştineşte şi s-a străduit să îi trimită la şcoli să studieze, pentru a ajunge oameni mari. Astăzi Maria nu mai este lângă el, s-a mutat din această viaţă în urmă cu câţiva ani, dar copiii îl vizitează des şi-i poartă de grijă. „Am trecut prin multe… Mă dor picioarele şi mâinile, pentru că am fost tot la muncă după ce m-am însurat. Am fost, ba la vite, ba la colectiv, ba la pădure. Când eram la vite, trebuia să îngrijesc cincisprezece vaci. Trebuia să le dau mâncare, trebuia să le mulg şi mă culcam noaptea la 11, iar la 4 mă trezeam. Uite aşa am trăit…“
