În fostul județ Dorohoi, pe pământurile ținutului Herței de odinioară, la Pomârla, a ființat, aproape de mijlocul secolului al XIX-lea, prima școală particulară în limba română la sat. Fondatorul, marele boier filantrop botoșănean Anastasie Bașotă, și-a rânduit prin testament averea întru susținerea învățământului din nordul Moldovei și pentru înființarea primului institut academic de la sat, al cărui corp profesoral a fost format din dascăli de elită ai vremii. Cel dintâi director a fost junimistul Samson Bodnărescu.
Șoseaua ce vine de la Dorohoi înaintează, mușcând asfaltul, către linia frontiereibotoșănene a României cu Ucraina. Pomârla e într-o latură, ferită ochilor de dealul ca un umăr de uriaș și de vălul compact al Pădurii Racovăț. Sus, „La Chilie”, în locurile în care la începutul veacului al XIX-lea boierii Bașotești și-au înălțat biserică și conac, să-și poată administra cum se cade moșia, se află și azi vatra așezării.
Centrul e un amestec de vechi și nou, din care lipsește grija pentru armonia arhitecturală, la fel ca în majoritatea comunelor din țară. Două blocuri cenușii, construite în epoca sistematizării comuniste, degradate și pestrițe, șed alături de clădirile școlii și primăriei. Alături, peste drum de ministadionul local, alte școli mai noi, construite din bani europeni.
În vecinătate, în umbra unui parc ale cărui începuturi vin chiar din vremea bogaților Bașotești, stăpânitorii moșiei Pomârla, se zărește biserica. Și, într-o latură, corpul primei școli particulare construite la sat din Moldova. Locul pentru care bătusem cale până în inima Herței.
Clădirea a fost zidită între anii 1811 și 1813, de spătarul Ioniță Bașotă, tatăl boierului Anastasie. Absurda eră comunistă și-a prelungit tentaculele și în acest perimetru, ca o pecingine. Cu toate astea, aerul e altul, înfățișarea așijderea. N-au putut, cât de mult se vor fi străduit, să distrugă spiritul cuibărit aici încă din vremea boierilor ctitori. Mici detalii - fotografii îngălbenite, executate după moda timpului de fotografi cernăuțeni, manuale școlare sau cărți de premiere, concepute special pentru elevii susținuți de Bașotă, tăblița de ardezie pe care scriau, odinioară, școlarii, oglinda venețiană și scoarța, singurele obiecte salvate din conacul bașotesc - sunt doar câteva frânturi de istorie care te iau de mână și te coboară în timp, ca să-l poți înțelege. „Când au venit comuniștii, prima folosință pe care au dat-o clădirii școlii a fost aceea de grajd pentru porci și viței de rasă. Părintele Vasile Amălinei a făcut atunci un memoriu în care a arătat importanța istorică a clădirii, așa că autoritățile au scos porcii și au adus găini. Apoi, a fost închisă o vreme. Pe urmă, mai încoace, a fost o crâșmă în odaia din față. Când am venit eu aici, în 1980, era transformată în bibliotecă”, îmi povestește părintele Eugen Niță, în vreme ce urcăm în cerdacul fostei școlițe.
Clădirea n-a mai păstrat la interior nici un element arhitectural original. Doar zidurile au rezistat în picioare, așa cum le-au ridicat Bașoteștii. Dar, prin grija părintelui Niță - un cronicar autentic, bun cunoscător al istoriei locurilor, povestea boierului autodidact, care a vrut să lumineze satele, dăruindu-le țăranilor știință de carte, a început a se rescrie.
Școală pentru fiii de țărani
În patru odăi înalte, construite după moda timpului, boierul Anastasie Bașotă a pus bazele primei școli private la sat, destinată copiilor care proveneau din familiile de clăcași de pe moșiile sale. O premieră, o întreprindere revoluționară pentru acea vreme, la care au contribuit din plin sfaturile prietenului Gheorghe Asachi, promotor și organizator al școlilor naționale din Moldova, care era de loc din Herța. Așa a început Bașotă actele sale de filantropie pentru luminarea satelor. „I-ar fi spus Ghiță Asachi: «Fă și tu, măi, Nastasache, ce-au făcut Goleștii în Țara Românească». Și atât i-a trebuit. A făcut prima școală în limba română, la sat, cu internat, pentru fiii de clăcași de pe moșiile Lișna, Cucorăni și Pomârla. Cu condiția ca toți să fie ortodocși”, povestește hâtru părintele Niță. Estimp, intrăm dintr-o încăpere în alta, să vedem ce-a rămas viu din spiritul școlii de odinioară.
Clădirea, recăpătată recent de parohie, a fost amenajată de părintele ca un fel de muzeu al locului, gândit pe mai multe secțiuni. Una dintre acestea reflectă urmele învățământului din Pomârla vreme de un secol (1838-1940).
Boierul făcător de bine
Potrivit muzeografului Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași, marelui logofăt și cavaler Anastasie Bașotă îi datorăm „înfiinţarea primei școli particulare sătești (1838) și a institutului academic (1879), așa cum l-a prevăzut în testamentul din 1869”.
Ce s-a întâmplat, de fapt, la 1838? Realizând că progresul nu este posibil fără a lumina satele Moldovei, logofătul Bașotă, deși nu fusese un cărturar, și-a dorit ca fiii țăranilor de pe moșiile sale să aibă șansa de a se ridica, prin învățătură, la fel ca norocoșii din târguri sau copiii de boieri.
Și sprijinul său pentru micuții de la sate nu s-a oprit aici. „Cununa și boteza mulți copii. Fetelor le punea numele Elena, băie-ților - Anastasie. Când ajungeau mari, îi înzestra. Băieților le dădea câte o pereche de boi, fetelor le dădea câte o vacă, drept plocon de la nănaș, plus o bucată de pământ, să-și facă un cuib de casă. Și nu plecau de la zero”, spune pr. Eugen Niță.
Școala lui Bașotă a început cu 21 de elevi, cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani, dar boierul putea susține, după cum reiese din documente, 40 de școlari. Cum funcționa? „Elevii erau aduși de părinți aici, li se făcea o vizită medicală, li se dădeau un fel de uniforme «de zi», «de bune» și «pe anotimpuri». Care aveau posibilitatea să meargă în vacanță acasă mergeau, dacă nu, rămâneau aici, în internat”, explică parohul Eugen Niță.
După patru decenii de consolidare a învățământului primar, la 1879, în Pomârla avea să se înființeze și cel mai modern liceu al timpului din Moldova, primul destinat copiilor de țărani - „Institutul de Băieți «Anastasie Bașotă»”. Toată cheltuiala a fost suportată din banii lăsați de boier prin testament. „Atunci s-au adus cei mai buni profesori, mulți din străinătate. Primul director a fost celebrul junimist Samson Bodnărescu. Exista și o locuință, numită Casa profesorilor, care mai este în picioare și acum. Liceul de la Pomârla rivaliza mult cu «Naționalul» ieșean în epocă”, spune părintele Niță. Existau, încă de la înființare, săli de clasă și laboratoare moderne, liceul avea cantină proprie, farmacie.
Și spusele lui se verifică numai după o scurtă privire printre obiectele expuse în odaia dedicată învățământului din muzeu: cărți rare, colecții ale celebrei edituri pariziene Hachette, manuale impecabil concepute, metodici, certificate de absolvire ale elevilor liceului, volume pentru premiere, special legate în piele, destinate absolvenților merituoși, fotografii cu seriile de elevi. Toate confirmă prestigiul de care se bucura, în epocă, liceul de la Pomârla.
Documentele păstrate în arhiva parohiei arată că aici veneau, regulat, aproape toți prietenii lui Bodnărescu: Eminescu, Veronica Micle, fostă colegă a soției lui Samson la pensionul din Viena, Creangă, Panu, Caragiale. „Creangă le-a citit prima dată copiilor lui Samsonache, la Pomârla, celebra poveste Capra cu trei iezi. Abia apoi a citit-o la Junimea”, povestește, cu umor, părintele.
În forma în care a fost conceput, liceul de la Pomârla a funcționat până la cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost transformat în spital de campanie. După război, comuniștii au deschis aici un liceu agricol. Nu peste multă vreme l-au mutat la Șendriceni, aproape de Dorohoi, iar în clădirile liceului de la Pomârla au transferat o casă de copii din Fălticeni. Există și acum un centru de copii aici, dar funcționează și liceul teoretic, într-o construcție mai nouă, din perioada comunistă, și poartă numele boierului fondator - „Anastasie Bașotă”.
