Arhimandritul Ioachim Popa, un părinte ca o veste bună

Alături de starețul Ioanichie al Mănăstirii Frăsinei din judeţul Vâlcea, arhimandritul Ioachim Popa, vieţuitor în aceeaşi lavră, este unul dintre cei mai bătrâni duhovnici și călugări ai monahismului românesc de astăzi. Trăiește de aproape 70 de ani în mănăstire, în posturi, rugăciuni și privegheri. A ajuns un bătrân frumos, un călugăr pătruns de o adâncă credință. A dobândit așezare și statornicie duhovnicească. Toată viața a stăruit în ascultare, în răbdare, smerenie și blândețe. Părintele este un suflet iubitor şi un înțelept sfătuitor în convorbirile cu semenii.

Îl cunosc pe părintele Ioachim de peste 20 de ani. S-a format în marea lavră isihastă de la Frăsinei a Sfântului Ierarh Calinic, trăind alături de cuvioși părinți importanți. La Mănăstirea Râmeț, străveche vatră isihastă a Sfântului Ghelasie, a continuat duhovnicia luminată a râvnitorului părinte Dometie Manolache.

Întotdeauna m-am folosit de smerenia şi de dragostea cu care părintele m-a primit în sufletul său. Auzisem de sfinția sa și citisem Convorbirile duhovnicești ale părintelui Ioanichie Bălan, unde acum 34 de ani relata expe­riențele duhovnicești ale monahilor cu trăire înaltă. Am apreciat felul adânc în care el a împlinit nevoinţa rugăciunii, la care a adăugat virtuţile ascultării și iubirii, ca esență a vieții creștinești și călugărești. Acestea reprezintă izvorul unei întregi teologii și învățături duhovniceşti. Pe ele le-a trăit și propovăduit părintele Ioachim toată viața.

Râvna și jertfelnicia cu care a slujit zeci de ani la Mănăstirea Râmeț, spovedaniile, sfătuirea credincioșilor, bucuria care-i lumina sufletul la reuşitele lor, întristarea și durerea care-l cuprindeau la necazurile, păcatele și patimile lor îl arată ca om al lui Hristos, om pentru alții... Om pentru mântuirea și binele semenilor, asemenea Stăpânului iubitor.

Ca un bun părinte, m-a cercetat când eram stareț la Mănăstirea Râșca Transilvană din Munții Apuseni. Mereu l-am simțit cald, apropiat, radiind o smerită bunătate, insuflând încredere duhovnicească. O vreme nu ne-am mai văzut, eu mergând la Episcopia Devei şi Hunedoarei, iar prea­cuvioșia sa, retras de peste 10 ani la mănăstirea sa de metanie: Frăsinei. Acolo, părintele Ioachim își continuă până azi slujirea.

A gustat viaţa de mănăstire de la 14 ani

Părintele este născut în zona Râmețului, la Ponor, la 25 martie 1935. A iubit de mic pe Dumnezeu, îndrăgind rugăciunea și mănăstirile. Adolescența sa a coincis cu redeschiderea Mănăstirii Râmeț, al cărei spirit l-a însuflețit.

A început viața călugărească în anul 1949, la Mănăstirea Stâ­ni­șoara, lângă Cozia, pe Valea Oltului, o sihăstrie cum puţine se aflau în România acelei vremi. Erau acolo liniște deplină, păduri și stânci, ca la Sfântul Munte Athos, loc numai bun pentru trăirea pustnicească și practica rugăciunii lui Iisus. În acel loc spune că a trăit cea mai frumoasă perioadă din viață. După cinci ani, a mers la Mănăstirea Frăsinei, unde se păstrează până astăzi rânduiala Sfântului Calinic, adusă de la Sfântul Munte Athos. Aici s-a nevoit în viață de obște, frumoasă, într-o armonie deplină. O obște mare cu 60 de călugări care trăiau în dragoste, smerenie și ascultare sub îndrumarea a doi mari stareți: arhimandritul Simion Combei la început, iar mai apoi arhimandritul Neonil Ștefan, de curând mutat la Domnul...

La Frăsinei a fost călugărit și hirotonit ieromonah, de aici păstrează cele mai frumoase amintiri duhovnicești.

Stânişoara, Frăsinei, Râmeţ, locurile dulcii nevoinţe călugăreşti

În anul 1976 a fost transferat duhovnic la Mănăstirea Râmeț, unde a slujit mai bine de 30 de ani. A contribuit prin slujirea și rugăciunea sa la sporirea obștii de maici a sfintei mănăstiri, a îndrumat și crescut mulți fii duhov­nicești mireni, a ajutat oameni care cercetau Mănăstirea Râmeț. Acestea i-au fost bucuriile slujirii în Lavra Sfântului Ghelasie.

După împlinirea vârstei de 70 de ani, s-a întors la locul dragostei celei dintâi, unde a cunoscut dulceața iubirii Mirelui Hristos. La Frăsinei s-a îndulcit din anii tinereții de cereștile, dumne­zeieștile slujbe de noapte, săvâr­șite în bucuria, pacea și lumina Duhului Sfânt.

În luna ianuarie din acest an l-am căutat la mănăstirea sa de metanie. M-am împărtășit de liniștea și pacea acestui loc. Harul și armonia domnesc în ctitoria Sfântului Calinic, o frântură din Împărăția lui Dumnezeu pe pământ...

Pe părintele nu l-am găsit acolo. Era plecat la Mănăstirea Hurezi să spovedească maicile vestitei lavre oltene. Așadar, după ce m-am închinat la cimitirul cuvioșilor din Mănăstirea Frăsinei, identificând mormântul pregătit al părintelui Ioachim, între mormintele marilor duhovnici Ghelasie Popescu și Paisie Vasilioglu, am plecat spre Hurezi, mănăstirea ridicată spre a fi necropolă Sfântului Mucenic și Voievod Constantin Vodă Brâncoveanu. Mare har izvorăşte din mormântul și părticele acestui sfânt în biserica sa.

Armonios proporționată, împodobită cu fresce bizantine în vremea sfântului stareț Ioan, întreaga ctitorie inspiră minunare, lumină și taină de adâncă duhovnicie, iradiind cerească frumusețe și sfințenie.

Bătrân cu anii, tânăr cu duhul

Pe părintele l-am găsit spovedind într-o chilie, străjuit de o imensă icoană cu Sfinții Mucenici Brâncoveni. La o măsuță de lemn, pe un scăunel, părintele primea maicile, care așteptau rândul spovedaniei. Am stat împreună cam o jumătate de ceas.

Mi-a vorbit cu aceeași neclintită dragoste și căldură, m-a ascultat, m-a întrebat. Apoi mi-a citit o rugăciune de dezlegare, de iertare a păcatelor și binecuvântare. Cu aceeași bucurie și bunătate. Părintele este viguros cu sufletul și cu trupul, este plin de viață și de putere. Adevărata duhovnicie restaurează omul întreg, trup şi suflet. Îl sfințește, îl înfru­musețează, îl înmiresmează, îl îndumnezeiește și-l desă­vâr­șește. L-am privit cu o bucurie plină de mulțumire, izvorâtă din dragoste și sfântă admirație.

În el vedeam frumuseţea și tăria monahismului unui secol călit în suferințe. Prigoana regimului ateo-comunist, greutățile, perse­cuțiile trimise peste acești părinți i-au făcut mai buni și mai tari. Mai blânzi și mai răbdători, mai iu­bitori și mai luminoși, de ne­zdruncinat în credința și viaţa lor în duh. În părintele trăiește și lucrează dragostea și răbdarea lui Hristos. Privindu-i fața, vezi icoana dragostei smerite și jertfelnice a blândului Iisus! Icoană a smereniei, bunătății, nevinovăției.

Părintele Ioachim pare o bucată de stâncă de granit, tăiată din Munții Râmețului, şlefuită de Hristos și de Duhul Sfânt în atelierul duhovniciei isihaste din
lavra Frăsineiului. Dragostea și răbdarea, smerenia și ascultarea sunt puterile care l-au călăuzit pe părintele Ioachim toată viața. În ele se cuprind Evanghelia și Părinţii. Prin ele a trăit, ele l-au bucurat, lor le-a slujit și s-a dăruit. Acum este la apus... Apusul în lumină și întâlnirea cu cerescul Mire Iisus. Deasupra creș­tetului său rourează răsplata și cununa răbdării. Ce frumoasă este viața în Hristos și ce fericit este apusul ei...

Părintele este bătrân, dar emană tinerețe, curăție și sănătate... Tânăr, frumos, sănătos și nemuritor era Adam în grădina Edenului... Tinerețe, bucurie, fru­musețe, sănătate și nemurire simți lângă părintele Ioachim, așa cum simți lângă orice părinte purtător al duhului lui Hristos și al harului Duhului Sfânt.

În el domnesc firescul, cumpătarea, bunul-simţ

„Câți ani împliniți, părinte Ioachim?” îl întreb... „85, la Buna Vestire!”

„Mulți să mai aveți de acum îna­inte, cu sănătate și cu putere duhovnicească!“

Un adevărat părinte este ca o veste bună! Prezenţa lui transformă lăuntric ființa ta. Este ca în vestea mântuirii adusă de Iisus Hristos, Adevărul întrupat și jertfit de dragul nostru. Lângă părintele Ioachim te înnoiești, căci prin el străbate harul Evangheliei, al jertfei și învierii lui Hristos. Mântuitorul este viu în slujitorul Său, prin harul și puterea Duhului cel Sfânt. Asemenea Sfântului Iustin Popovici, care a venit pe lume și s-a mutat la cer de praznicul Bunei Vestiri, părintele Ioachim are harul unei vieți
dăruite total lui Dumnezeu, lui Hristos și Maicii Domnului.

O viață trăită în taina smereniei în care strălucește lumina necuprinsă a dumnezeirii. O plinătate a duhovniciei unde domnesc firescul, normalitatea, cumpătarea, discernământul, bunul-simț. Ce bucurie și binecuvântare să trăiești în preajma unui asemenea părinte!