Viaţa unui om este suma evenimentelor la care acesta a făcut parte, care i-au influenţat pe el şi pe cei din jurul său şi încă ceva pe deasupra. Descrierea lor poate dura mult după ce el a plecat dintre cei vii, mai ales când este vorba despre o personalitate importantă, cunoscută pentru lucrurile mari săvârşite, pentru virtuţile personale şi funcţiile pe care le-a deţinut. De aceea, chipul omului este zugrăvit prin faptele sale. Printre marile personalităţi ale Mănăstirii Neamţ se numără şi părintele arhimandrit Irineu Cheorbeja, unul dintre stareţii dăruiţi de Dumnezeu cu harisma vindecării sufletelor şi trupurilor.
De multe ori, o persoană nu este înţeleasă, funcţia ce i se conferă necesită unele schimbări în atitudini şi comportament. IPS Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, în scrierile sale schiţează caracterul părintelui Irineu: "Irineu Cheorbeja era şi medic, şi unul din cei mari şi serioşi. El nu ştia decât lista de un metru, unde tot bifa ce se cumpăra. Când a terminat banii lui, a început a striga la mine, să-i dau tot ce am strâns pentru ca să cumpere medicamente. N-am avut încotro! Pe ascuns mă bucuram de înverşunarea cu care voia să ajute pe cei bolnavi. Seara se tot uita pe listă şi-l apucau nişte strigăte şi mai mari când vedea că nu poate acoperi întreaga listă. Până la urmă a încheiat lunga listă şi l-am văzut liniştit şi bucuros că a îndeplinit lucrarea. Era fericit!... Rar mi-a fost dat să văd atâta îndârjire de a face bine cu orice preţ şi orice risc! Era la el o virtute din a face bine. De atunci am spus cu bucurie că am găsit încă un om cuprins de bunătate". Distinsul ierarh în frumoasele lui cuvinte arată cum era firea părintelui Irineu, cel care pe cât era de îndârjit, pe atât era de iubitor. Deşi era un om care se supăra foarte repede, cu certitudine tot atât de repede îi trecea şi nu ţinea mânie sau supărare pe cineva. Dacă te întâlneai după o oră cu Preacuvioşia Sa, se comporta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Era atent cu cine să fie prieten, iar după un timp, dacă reuşeai să te numeri printre prietenii Preacuvioşiei Sale, te bucurai de multă cinste, lucru ce este relatat şi de către PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop- vicar patriarhal, care a ucenicit încă din tinereţe în marea lavră a Neamţului. Un alt prieten nedespărţit al Preacuvioşiei Sale a fost IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care fiind legat de Mănăstirea Neamţ poposea de nenumărate ori în marea lavră, la vechiul său prieten, depănând amintiri.
Cel dintâi stareţ-medic
De-a lungul istoriei, Mănăstirea Neamţ a avut mulţi stareţi care au contribuit la susţinerea şi înflorirea mănăstirii, printre aceştia numărându-se şi părintele Irineu Cheorbeja, cel dintâi stareţ-medic. Pe lângă activitatea de medic trupesc, era pentru părinţii şi fraţii din mănăstire doctor vindecător al ispitelor şi al neputinţelor, îndemnând vieţuitorii pe care îi avea sub povăţuirea sa la păzirea voturilor monahale. În toată vieţuirea sa ca monah, în toate mănăstirile unde a fost era luat de exemplu, pentru acribia rânduielilor monahale.
Pentru el, obştea a fost ca o familie, deoarece a venit pe lume într-o familie numeroasă, cu 13 fraţi. Din neamul lui au fost mulţi care au îmbrăţişat viaţa monahală. Primii paşi i-a făcut în ţinutul Neamţului, comuna Farcaşa: aici a copilărit şi a mers la şcoală. Intrând în contact cu rudele sale care erau vieţuitori în mănăstirile moldave, încă de tânăr s-a închinoviat la Schitul Tarcău, iar la vârsta de 19 ani era egumen al acestui schit. Unchiul său, arhimandritul Ghenadie Caraza, care era stareţul Mănăstirii Bistriţa-Neamţ, l-a propus pentru a primi voturile monahale, iar IPS Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, l-a luat sub mantie, dându-i numele său. Datorită aptitudinilor sale muzicale a doua zi a fost hirotonit ierodiacon, aptitudini pe care a ştiut să le preţuiască toată viaţa, fiind un apreciat cântăreţ.
Fiind înzestrat cu multe daruri, încă de tânăr a urmat cursurile seminarului, întâi la Neamţ, apoi la Cernica, timp de opt ani, apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, fiind închinoviat la Mănăstirea Antim, unde a slujit ca diacon. După ce şi-a finalizat studiile teologice, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, iar din cauza vitregiilor vremii a fost nevoit să întrerupă facultatea, transferându-se la Bucureşti, unde la finalizarea cursurilor a obţinut calificativul "Magna cum laude". Încă din timpul studenţiei, părintele Irineu s-a dovedit a fi un student eminent, fiind apreciat atât de colegii săi, cât şi de profesori, iar după terminarea Facultăţii de Medicină, urmând şi cursurile de doctorat, i s-a acordat titlul de doctor în medicină.
Prin Decretul 410 a fost repartizat ca medic balneolog la staţiunea Slănic Moldova
Cea dintâi misiune ca medic a avut-o în comuna Români, judeţul Neamţ, de multe ori dând ajutor la naşterile care se făceau în comună. În timpul când părintele Irineu a ajuns stareţ al Mănăstirii Neamţ, comuna Vânători, şef de post al Poliţiei Vânători-Neamţ era Constantin Scurtu, originar din comuna Români. La naşterea acestuia a asistat părintele Irineu Cheorbeja, pe atunci medicul comunei. Când se întâlneau pentru unele probleme administrative, şi între părintele Irineu şi Scurtu apărea o neînţelegere, părintele Irineu, în glumă, îi spunea şefului de post: "Dacă ştiam că o să-mi faci probleme, te lăsam să mori la naştere"; şi aceasta o spunea de multe ori, dar între ei era o prietenie sinceră şi de ajutor reciproc.
Închinoviindu-se la Mănăstirea Neamţ, a fost numit doctor atât pentru Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ, cât şi pentru mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria cu schiturile pendinte, unde periodic efectua consultaţii şi, fiind un bun diagnostician, îndruma pacienţii spre spitalele unde aveau nevoie. Din cauza Decretului 410, din 30 noiembrie 1959, pe baza căruia vieţuitorii din mănăstiri, care până la vârsta de 55 de ani, monahii, şi 50 de ani, monahiile, au fost obligaţi să părăsească mănăstirile, ieromonahul Irineu Cheorbeja, având şi studii de medicină, a fost repartizat ca medic balneolog la staţiunea Slănic Moldova, unde în scurt timp a ocupat şi funcţia de director al acestei staţiuni, timp de zece ani. Întrucât Preacuvioşia Sa a depus voturile monahale, un dor nestins l-a făcut ca, atunci când a fost posibil, să renunţe la funcţia ce o deţinea ca director al staţiunii, revenind la Mănăstirea Neamţ. Aici a profesat iarăşi ca medic, fiind şi medicul personal al mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei şi Sucevei. Odată cu alegerea mitropolitului Iustin ca patriarh al României, este numit consilier patriarhal şi preşedinte al Comisiei de pictură, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. A fost un iubitor de frumos. Fiind în Comisia de pictură, oricărei lucrări ce a fost vizată, în timpul sau după ce se executa, i se făcea recepţia de către comisie, de la care nu lipsea niciodată şi, după caz, aducea unele îmbunătăţiri. A colindat şi a făcut multe pelerinaje atât singur, cât şi cu prietenii şi cunoscuţii săi. A făcut cu aceştia înconjurul Europei, întâmpinând multe peripeţii, dar reuşeau totuşi să ajungă înapoi în România.
A fost o fire consecventă, şi atunci când a împlinit vârsta pensionării s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde şi-a pregătit din timp casa monahală în care mai stătuse când era medic pentru personalul monahal. A avut o viaţă tumultuoasă, cu multe suişuri şi coborâşuri. După ce s-a pensionat şi a venit la Mănăstirea Neamţ, a intrat în rânduiala monahală, participând la toate slujbele bisericeşti. Tendinţa fiecăruia dintre noi este aceea ca, atunci când este rânduit să vieţuiască în altă parte, să susţină că rânduiala de la mănăstirea unde a fost înainte era cea mai bună, dar părintele Irineu s-a integrat întru totul programului liturgic de la Mănăstirea Neamţ.
Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan
După moartea părintelui arhimandrit Irineu Ilie, superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan, patriarhul Teoctist l-a numit superior pe părintele Irineu Cheorbeja. Aceasta s-a întâmplat în anul 1988, după 13 octombrie, când vrednicul părinte Irineu Ilie a murit în tragicul accident din Tel Aviv, Israel. La Ierusalim era lipsă şi de preoţi slujitori şi de personal auxiliar, iar Preacuvioşia Sa, după ce a rânduit atât preoţi slujitori, cât şi personal monahal la Biserica românească de la Ierusalim, s-a retras, reîntorcându-se la Mănăstirea Neamţ, în luna noiembrie 1989.
În anul 1990, în luna august i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Neamţ. După evenimentele din 22 decembrie 1989, foarte mulţi tineri au îmbrăţişat viaţa monahală, obştea ajungând până la 120 de vieţuitori în marea lavră şi încă 70 la schiturile mănăstirii: Vovidenia, Pocrov, Icoana Veche, Icoana Nouă. Având experienţa necesară, părintele arhimandrit a păstorit această obşte timp de şapte ani.
La un an de la numirea sa în funcţia de stareţ, printre bogatele activităţi administrative pe care le-a iniţiat a fost şi consolidarea trapezei, sub îndrumarea academicianului Alexandru Cişmigiu, din Bucureşti, care a dat soluţia "căpăcirii" tuturor bolţilor de deasupra, tot materialul fiind transportat până sus cu găleata, aproximativ 800 mc, plus fierul beton. Această lucrare a fost una dintre cele mai grele şi a necesitat multă responsabilitate.
În anul 1994, Preacuvioşia Sa a derulat lucrările de pictură la Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", ctitoria lui Veniamin Costachi, vrednicul mitropolit al Moldovei, paraclis ce se află în incinta mănăstirii, pictat în timpul IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către pictorul Petre Botezatu, în tehnica fresco, după cum reiese şi din pisanie: "Zugrăvitu-s-a acest Paraclis din Sfânta Mănăstire, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", prin sârguinţa şi toată cheltuiala Sfintei Mănăstiri Neamţ, de mâna pictorului Petru Botezatu, în anul 1994 sub păstorirea IPS Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, stareţ fiind Arhimandrit Dr. Irineu Cheorbeja".
"Să ajungi să mănânci şi pâine de stareţ"
Am colaborat pe tot parcursul stăreţiei Preacuvioşiei Sale şi mă pot considera chiar ucenic, totdeauna era atent şi de multe ori oferea daruri. Odată, de ziua numelui Sfântului Cuvios Benedict, 14 martie, mi-a oferit un dar şi m-a felicitat în scris, şi cu puţin năduf mi-a urat: "Să ajungi să mănânci şi pâine de stareţ!"
Deşi era un om de o înaltă ţinută intelectuală, fiind şi preot, şi medic, s-a îngrijit şi de partea administrativă a mănăstirii. Viaţa de stăreţie implică şi multe necazuri, multe neajunsuri. După 1990, mănăstirea avea nevoie de multe lucruri şi a reuşit să introducă încălzirea termică în incinta mănăstirii, pentru a oficia Sfintele Slujbe în biserica mare şi în timpul iernii. În timpul stăreţiei, Preacuvioşia Sa s-a luptat foarte mult pentru redobândirea proprietăţilor mănăstirii, astfel s-a retrocedat Valea Icoanei, Via de la Băiceni - Iaşi, unde a rânduit monahi şi s-a reînfiinţat Schitul Băiceni - Iaşi, s-a retrocedat livada de nuci, care a fost împrejmuită cu gard.
Ca o cunună a activităţii monahale, Preacuvioşia Sa a avut bucuria de a fi autorul şi martorul pregătirilor marii sărbători ce a avut loc cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Neamţ, ctitoria voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Mănăstirea a intrat într-un amplu proces de pregătire, atât prin modernizarea incintei, fiind refăcute cerdacurile, cât şi prin zugrăvirea şi înlocuirea astărealei şi a acoperişului cu tablă de cupru, în suprafaţă de 9.500 mp. Slujba de resfinţire a avut loc în data de 12 oct. 1997, la care a participat SS Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei fiind IPS Daniel Ciobotea. Tot atunci s-a sfinţit Biserica "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ", din curtea seminarului teologic, iar în seara aceleiaşi zile şi Biserica "Sfânta Cuvioasă Teodora" de la Mănăstirea Sihăstria - Neamţ.
În ultimii ani ai vieţii, Preacuvioşia Sa s-a retras la casa monahală ce o avea în mănăstire, aducându-şi contribuţia în continuare la bunul mers al vieţii şi rânduielilor mănăstireşti, prin slujbă şi cântare, iar uneori împărtăşind cuvânt de folos din faţa Sfântului Altar. La vârsta de 75 de ani, după o scurtă suferinţă, în data de 23 octombrie, în anul 2000, a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie "Sfânta Treime", din Iaşi, unde i s-au acordat ajutor medical şi o grijă permanentă din partea părintelui Timotei Aioanei, atunci exarh cultural al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Preacuviosul părinte arhimandrit Irineu Cheorbeja a trecut la cele veşnice, mergând în faţa Dreptului Judecător pentru a primi cununa vieţii.
În lupta pentru viaţă, părintele arhimandrit Irineu Cheorbeja a căutat să combată boala, iar când nu a mai putut învinge, a considerat că misiunea Preacuvioşiei Sale este încheiată, trecând în lumea drepţilor şi lăsând în istoria Mănăstirii Neamţ o pagină frumoasă, îmbogăţită cu realizări măreţe.
