Așezământul „Sfântul Onufrie” Florești și „Taina fratelui”

„Copiii odihnesc și refac omul!”, spunea părintele Arsenie Boca, descoperindu-ne adevărul pe care Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți îl numeau „Taina fratelui”. Adică slujirea filantropică a aproapelui. În această „Taină” se cuprinde și lucrarea numeroșilor fii duhovnicești ai părintelui protosinghel Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii Florești, din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, concretizată în ridicarea Așezământului pentru copii „Sfântul Onufrie”, în care sunt ocrotiți și educați copii părăsiți, orfani, lipsiți de cămin și de iubirea cea adevărată.

În Biserică și prin Biserică, filantropia se transformă în slujire închinată lui Dumnezeu și oamenilor, având la bază fapta bună izvorâtă din iubire. Prin filantropie, Dumnezeu preface egoismul din noi în iubire față de aproapele, pentru ca fiecare să poată intra în Împărăția cerurilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu și sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfântului Onufrie cel Mare, în imediata apropiere a Mănăstirii Florești, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, județul Cluj, începând din 2013, 13 copii aflați în nevoi beneficiază de un mediu familial cald, armonios, îngrijire, educare, suport emoțional, pro­tecție, creștere, consiliere spirituală, adaptate nevoilor individuale ale fiecăruia, și de condiții optime de dezvoltare fizică, intelectuală și moral-spirituală.

Ajutând copiii nimănui

De toate acestea se ocupă un număr impresionant de susți­nători, elevi, studenți, voluntari, oameni de afaceri, fii duhovnicești ai părintelui protosinghel Visarion Pașca, adunați într-o comunitate caritabilă numită Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie”, coordonată de vrednicul părinte, care funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, care este și președintele de onoare al acesteia.

„A fi filantrop este ceea ce ne cere Mântuitorul Hristos. Iar aceasta înseamnă a-i ajuta pe cei de lângă tine care sunt în nevoi. «Filantropia are mare valoare în fața lui Dumnezeu. Fie că e vorba de copii, fie că e vorba de bătrâni, dar în mod special când e vorba de copii. Pentru că ajutându-i pe copiii nimănui s-ar putea să ajuți o viitoare personalitate să se contureze», cum spunea părintele nostru Arhiepiscop cu prilejul punerii pietrei de temelie a așe­zământului”, ne mărturisește părintele Visarion.

Așezământul se află în imediata apropiere a Mănăstirii Florești și s-a ridicat cu multă dragoste, pe terenul donat de mănăstire, iar în urmă cu un an a primit și acreditarea. Aici sunt ridicate două case de tip familial, în oglindă, finisate și mobilate, fiecare dintre ele având o capacitate de 12 locuri. În mansardă, copiii beneficiază de un spațiu de joacă, o bibliotecă și un laborator IT. Pe lângă acestea, aici s-au mai construit și o casă administrativă și o biserică închinată Sfântului Onufrie cel Mare, ocrotitorul așezământului.

„Gândul de a se face un așe­zământ lângă mănăstire l-a avut chiar vrednicul de pomenire Înalt­preasfințitul Bartolomeu Anania, care, în fiecare predică rostită la mănăstire, invoca această necesitate. În acest sens, Înalt­preasfinția Sa le-a îndrumat pe primele maici de aici să urmeze cursuri de medicină. Majoritatea copiilor de aici sunt abandonați, alții sunt orfani. Avem și mame cu copii care au trecut prin diferite încercări. Avem rânduri de frați care au ajuns la noi. Toți copiii sunt aduși de Direcția de Asis­tență și Protecție a Copilului din județul Cluj. Dar avem cazuri și din alte zone, precum Mara­mureș, Bistrița sau Sălaj”, ne mai spune părintele protosinghel.

Acumulări semnificative

În momentul de față, în așe­zământ se află în îngrijire 13 copii, care merg la școală. De ei se îngrijesc un administrator, un asistent social, un medic, în regim de voluntariat, un asistent medical, trei educatori și un psiholog.

„În urmă cu câțiva ani, m-a sunat o mamă cu mai mulți copii care mi-a spus că nu are ce mânca. Atunci am trimis unul dintre voluntarii noștri să vadă care este situația. Era vorba despre o mamă cu nouă copii care locuia în Finișel, județul Cluj, într-o cameră făcută din scânduri, fără geamuri, fără căldură. Inițial, le-am dus mâncare și îmbrăcăminte. Apoi ne-am hotărât să le ridicăm o casă, și chiar le-am construit-o. Continuăm să le ducem alimente și să-i ajutăm cu tot ceea ce au nevoie. De altfel, voluntarii așeză­mân­tului nostru se mai ocupă și de alte 30 de familii ne­voiașe, din apropierea Clujului, pe care le ajută lunar cu alimente, haine, bani pentru chirii, pentru facturi. Mai avem aici o mamă din Mara­mureș, împreună cu o fetiță, căreia i-a ars casa și odată cu ea și unul dintre copii. Când a ajuns la noi era gravidă. A și născut aici o fetiță! Fiecare dintre acești copii are povestea lui. Noi ne bucurăm pentru că vedem cât au progresat de când se află la noi. Casa lor este așe­ză­mântul, iar noi le suntem părinți. Și faptul acesta ne bucură foarte mult. Prezența Bisericii în viața lor a produs acumulări semnifica­tive. Avem sală de sport, sală de mu­zică, de lucru manual, teren de joacă și o profesoară voluntară cu care își fac temele. Crescând sub ocrotirea Bisericii și a Maicii Domnului, ei dobândesc iubirea de Dumnezeu și de cei din jurul lor, devenind creștinii de mâine. Cu acești copii desfășurăm și alte acti­vități, spectacole caritabile, la care participă așezămintele de la unele mănăstiri precum «Dumbrava», Așe­zământul «Sfântul Ierarh Leontie» de la Rădăuți, «Inimioare fericite» din Sălaj. În fiecare an organizăm și câte o lansare de carte. Părintele consilier cultural al eparhiei noastre, Bogdan Ivanov, spune că așeză­mântul acesta se ridică nu numai cu cărămizi, ci și cu cărți. Organizăm ex­poziții de icoane pe sticlă, facem dru­meții, pelerinaje, tabere la Câmpulung Moldovenesc, la Băile Felix și în alte locuri”, ne mai spune părintele protosinghel Visarion Pașca, coordonatorul așezămân­tului.

În acest mod, cei mai nevoiași dintre copii reușesc să „odihnească și să refacă omul”. Adică pe aceia dintre noi care și-au învins egoismul și indiferența și care trăiesc prezentul ca pe o iubire de aproapele, ca pe o „Taină a fratelui”.