Serbăm cu fiecare Crăciun momente frumoase în cadrul familiei reunite, cu prieteni sau colegi, fără ca trăirea în sine să se repete de la an la an. De fiecare dată e diferit, deşi motivul sărbătorii e acelaşi: Naşterea Domnului. Chiar dacă suntem împovăraţi de griji, de o boală sau de necazuri, nu se poate să nu ne bucurăm de o crenguţă împodobită sau de glasul colindătorilor. În astfel de clipe, toate relele sunt date uitării şi totul devine, ca prin minune, liniştit şi calm. La fel precum casele oamenilor, oraşul este primenit de sărbătoare, iar atmosfera de pe străzi a devenit mult mai prietenoasă. Bucureştiul este unul dintre exemple. Luminile multicolore agăţate în brazi, ghirlandele uriaşe şi fundiţele au devenit în această perioadă motive pentru plimbări cu prietenii, la temperaturi scăzute. Citiţi mai multe, în cele ce urmează, despre atmosfera de la bradul imens din centrul Capitalei, atracţia miilor de oameni care vin să-l vadă zilnic.
Un chip blond cu bucle îşi caută mirat ochii într-un glob strălucitor. Un alt copil trage de ramurile imense ale bradului din parc: „Vreau să ajung în vârf, la spiriduşi. Mami, ridică-mă!“, ţipă copilul alintat. Biata mamă încearcă să-i explice că nici ea, om mare fiind, nu poate să ajungă în vârful bradului, darămite un copil. Degeaba, explicaţiile se dovedesc inutile. Copilul plânge, se vaită, până când îşi vâră nasul într-o vată pe băţ roz şi uită de ce a plâns.
Părinţi şi copii, bunici şi tineri, cu toţii au venit în Piaţa Unirii să admire bradul de Crăciun, atracţia sezonului din capitală. Coniferul îi primeşte pe toţi sub ramurile lui imense şi contribuie la vraful de amintiri bliţate. Doar cei mai în vârstă preferă să-l privească şi atât. Nici nu îşi vorbesc unul altuia, de parcă nu ar vrea să alunge vraja de sărbătoare ţesută în jur şi amintirile unor vremuri în care erau tineri, sănătoşi şi poate mai fericiţi. „De câţiva ani buni suntem singuri de sărbători. Fiicele noastre, absolvente de medicină, sunt plecate şi stabilite în străinătate. Chiar vorbeam zilele astea că, pe timpul comunismului, nu aveam atâtea bunătăţi de care astăzi ne bucurăm, dar eram mai fericiţi. Copiii erau lângă noi. Acum, nimic din ceea ce înseamnă bani, hrană nu poate compensa bucuria şi liniştea acelor ani. Suntem bătrâni, dar Crăciunul rămâne un moment sfânt şi pentru asta ne bucurăm“, spune Margareta Ion, fost profesor universitar.
Peste drum,la casa lui Moş Crăciun
La câţiva paşi depărtare, după un şir de căsuţe din lemn aprovizionate cu ornamente de brad, lumânări, dulciuri şi alimente fel de fel, se întinde un patinoar gălăgios. Dincolo de muzica de fundal care întreţine atmosfera, chiotele de bucurie sau vaietele produse la contactul cu suprafaţa dură şi rece, e halucinant felul în care se derulează totul, spre bucuria celor prezenţi.
„Cel mai frumos anotimp este iarna. Mă dau cu patinele, cu sania, mănânc cozonac făcut de bunica mea, vine moşuâ, pe care eu îl iubesc cel mai tare. Avem şi vacanţă. Asta e foarte bine, pentru că doamna nu ne dă nimic de scris, că nu e timp şi pentru scris. Mergem cu pluguşorul şi colindul“, este de părere Mădălina, o fetiţă de opt ani şi jumătate.
Nu trece mult şi Mădălina cu prietenele ei, nişte mogâldeţe înfofolite, traversează o alee şi ajung la casa lui Moş Crăciun, un cort improvizat şi frumos împodobit pe dinăuntru. Moşul nu a sosit încă. Se pare că a fost nevoit să ia un alt mijloc de transport, pentru că nu e zăpadă şi sania nu poate fi trasă de renii fermecaţi. Ajutoarele moşului, câteva Crăciuniţe, îngeraşi şi spiriduşi se pregătesc ca toate lucrurile să fie puse în perfectă ordine până la sosirea bătrânului mult aşteptat. La curăţenia generală din căsuţă ajută şi un om de zăpadă, un brad şi alte personaje de poveste, mascote care amuză pe toţi cei prezenţi.
„Îl aşteptăm pe Moş Crăciun să apară dintr-o clipă în alta. Din câte am înţeles, trebuie să ajungă imediat. Sunt mulţi copii nerăbdători care îşi doresc să-l vadă, să-i vorbească, să-i recite poezii. Moşul o să aibă timp pentru fiecare în parte, o să facă fotografii cu ei şi toată lumea va fi mulţumită“, ne asigură Oana Crăciuniţa.
Zâmbete şi nostalgii de iarnă
Este surprinzător cum spiritul sărbătorilor detensionează atmosfera rece a acestui oraş neobosit. Oamenii sunt atât de relaxaţi, încât îşi împart unii altora zâmbete fără un motiv anume. Parcă şi orele trec cu o mai mare repeziciune ca de obicei, la fel ca într-un basm. Spre seară, locul devine şi mai aglomerat. Toţi sunt încântaţi de şiragurile luminoase prinse în brad şi pe oriunde în jur. Chiar dacă este frig, băncile parcului sunt pline, la fel şi aleile care şerpuiesc printre pomi. Cu ceaiuri calde în mâini, covrigi sau vată pe băţ, rezistă aerului rece şi vântului. Pentru o parte dintre cei prezenţi atmosfera de la bradul de Crăciun din parc nu egalează momentele petrecute la ţară, în copilărie.
Mihai Petru, 32 de ani, inginer, îşi aminteşte: „Când eram copii, la bunici, era magic. Bucuria venea şi din faptul că nu aveam nici o grijă şi că eram protejaţi de cei mari, dar atmosfera era cu totul alta. Sau poate aşa vedeam eu cu ochii mei de puştiulică. Prea multe daruri nu ne aducea Moş Crăciun şi nici brazi ornaţi atât de frumos ca cei de astăzi nu aveam. În schimb, mâncam numai produse făcute în casă şi pofta era mare, având în vedere că toată ziua stăteam numai pe-afară, de ne luptam cu nămeţii. Copiii de azi nici nu mai ştiu ce e aia zăpadă adevărată. Aşa ceva au văzut la televizor, în cărţile de colorat sau la munte, dacă au şansa să-i ducă părinţii în vacanţe. Din păcate, acesta este un alt adevăr dureros al zilelor noastre“.
Moş de Crăciun e de vânzare?
Se ştie că acolo unde există multă lume şi e timp de sărbătoare, comercianţii sunt prezenţi, gata oricând să îndeplinească dorinţele clientului. Sărbătoarea Crăciunului şi momentele premergătoare evenimentului sunt prielnice activităţilor de marketing, care se dovedesc de la an la an mai prospere. Pe lângă ofertele atractive comercializate la căsuţele amplasate în parc, oamenii sunt îmbiaţi cu fel de fel de jucării, morişti luminoase şi câte şi mai câte invenţii adaptate sezonului. „La noi a devenit un fenomen bolnav prezenţa acestor comercianţi ambulanţi, care strică cu totul frumuseţea momentului. Nu e suficient că îi întâlnesc în piaţă şi pe stradă, mai trebuie să îi văd şi aici. Nu am nimic cu ei, ca oameni, încearcă să câştige un ban, ceea ce nu e de condamnat, dar trebuie să existe o ordine, să aibă cineva grijă de asta. Vrem să trăim într-o atmosferă de sărbătoare, nu într-una de circ“, replică scurt Felicia Munteanu, pensionară.
Cei mici sunt singurii care nu au nici o obiecţie. Zburdă sub privirile vigilente ale părinţilor, zâmbesc cât de frumos şi sincer pot la camerele de fotografiat şi cer neosteniţi „din aia, ba şi din aia“. Un alt poznaş vine cu o idee: „Mami, îmi dai nişte bani să-l cumpărăm noi pe Moş Crăciun, să îl ţinem numai la noi, în sufragerie?“.
