Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Au luptat să aibă o biserică în sat
Pentru credincioşii Parohiei Măgureni, ridicarea noii biserici a însemnat apropierea de Dumnezeu. Faptul că preotul paroh Gheorghe Miroş locuieşte în mijlocul lor, după ce au fost văduviţi timp de două decenii de existenţa unei biserici, le-a readus oamenilor sentimentul de siguranţă în ajutorul lui Dumnezeu. Acum, se implică în construirea ei şi în activităţile desfăşurate de părintele paroh.
Pentru mulţi din locuitorii satelor Măgureni şi Sănduliţa din judeţul Călăraşi drumul către Dumnezeu a fost precum al nostru în căutarea bisericii parohiei, prin câmpia Bărăganului, într-o dimineaţă friguroasă şi înceţoşată de ianuarie. Şi ei, şi noi am reuşit să izbândim prin negură doar îndrumaţi de duhovnicul parohiei. În micuţa biserică cu zidurile îngheţate, numai bune să fie pictate, am întâlnit o mână de oameni care, adunaţi la căldura unui sobe, ne-au povestit călătoria lor.
Satul Măgureni, pe când se numea Pârlita, a fost sat de reşedinţă al plăşii Pârlita-Săruleşti şi reşedinţă a comunei cu acelaşi nume. În perioada comunistă, cele două sate s-au despărţit, formând două comune, apoi din anul 1965 i-a fost schimbat numele din Pârlita în Măgureni, pentru ca peste trei ani satul să intre în componenţa comunei Săruleşti. „Dar odată cu lucrările la barajul de la Gurbăneşti, pe râul Mostiştea, oamenii au plecat în satele vecine, iar satul acesta a dispărut, fiind inundat împreună cu biserica sa“, spune pr. Gheorghe Miroş. Satul a fost reînviat abia după 1989, când vechii săteni s-au retras aici să-şi trăiască anii de pensie. „Revoluţia ne-a făcut să ne întoarcem la locurile unde ne-am născut, la pământul acesta cu ce a fost“, spune Georgeta Iancu. „Cât am fost noi de renumiţi înainte cu plasa de judeţ, că aici a fost prefectură, primărie, judecătorie, şcoală, telefonie, cam 700 de familii, şi când am venit de la Bucureşti am văzut că vechiul sat este pustiu, n-am renunţat“, explică Ion Ene. Din vechea biserică au mai rămas doar câteva ruine. Erau nevoiţi să meargă 5 km pe jos până la cea mai apropiată biserică.
Parohia Măgureni a fost reînfiinţată în anul 2003 şi în 2007 s-a pus piatra de temelie a noii biserici. Sfintele slujbe se ţineau într-o căsuţă de lemn. „Era necesară ridicarea unei noi biserici, deoarece în această capelă condiţiile erau improprii săvârşirii cultului divin public, dar şi a celorlalte slujbe. De multe ori, capela devenea neîncăpătoare. De asemenea, nu era nici racordată la reţeaua de electricitate. Într-adevăr, un credincios adevărat nu caută confortul fizic la întâlnirea cu Dumnezeu, însă Bărăganul e nemilos atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă. Aşadar, se impuneau condiţii minime pentru ca oamenii să asculte cuvântul lui Dumnezeu într-un spaţiu asemănător cerului, într-un spaţiu nesupus locului şi timpului“, explică pr. Miroş.
Începută în timpul pr. Gheorghiţă Tipa, biserica a fost adusă la stadiul actual prin implicarea pr. Gheorghe Miroş, care a fost numit aici în 2009 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. „Biserica era în stadiul la roşu. Cu truda credincioşilor din cele două sate, Măgureni şi Sănduliţa, a altor donatori şi oameni de bine, am făcut celelalte lucrări atât de necesare: învelirea cu tablă, montarea ferestrelor şi a uşilor, turnarea Sfintei Mese, construcţia clopotniţei, realizarea catapetesmei şi turnarea aleilor din curte. Aşa am reuşit ca din ziua de 2 decembrie 2012 să putem săvârşi sfintele slujbe în noua biserică. În tot acest timp s-a simţit mâna nevăzută a Mântuitorului Hristos, care i-a ghidat pe meşteri pentru a săvârşi o frumoasă lucrare. În momentul acesta lucrările au ajuns la demararea picturii, devizul este finalizat, doar că cea mai mare problemă sunt fondurile necesare“, ne-a spus pr. Gheorghe Miroş.
Unul dintre enoriaşii cu care ne-am întâlnit în acea dimineaţă în biserica înghiţită de ceaţa Bărăganului, Aurel Stan, ne-a spus de ce răspunde cu bucurie tuturor cererilor părintelui. „Mereu îi spun să nu-i fie ruşine să îmi zică ce are nevoie la biserică. Şi pe mine m-au ajutat alţii şi eu ajut în continuare pe alţii, sănătate să fie. Acolo unde-i adunare, totul se face cu credinţă“.
Dăruirea enoriaşilor faţă de biserica şi preotul lor este răsfrântă în aceeaşi măsură de către pr. Gheorghe Miroş. „Una dintre modalităţile de a face o bună lucrare în rândul credincioşilor este ca preotul să locuiască în parohie, alături de familia sa. Numai stând în mijlocul oamenilor ajungi să îi cunoşti mai bine, să le înţelegi problemele. Prin bunăvoinţa primarului comunei, ni s-a dat prin concesiune o casă, urmând a fi transformată în casă parohială. Oamenii din sat mărturisesc că niciodată nu s-au simţit mai în siguranţă şi mai aproape de Dumnezeu ca acum, când ştiu că părintele este în permanenţă lângă ei şi pot apela la el pentru nevoile lor spirituale ori pentru diverse probleme“, spune pr. Gheorghe, care în fiecare duminică dimineaţă îi aduce la biserică cu maşina personală pe cei bătrâni care se deplasează mai greu. „Nu este contra cost, pentru că am spus: dacă m-a ajutat Dumnezeu să aduc biserica până la stadiul actual, împreună cu oamenii din sat, trebuie să fac în aşa fel încât să nu fie biserica goală“.
Parohia numără în jur de 150 de familii, dintre care 17 familii locuiesc în satul Măgureni. „Din păcate, numărul lor este în continuă scădere. Cu această problemă se confruntă majoritatea satelor din ţară, depopularea rurală este în ascensiune, tinerii pleacă la oraş pentru a munci sau a studia şi rămân acolo. Populaţia celor două sate este preponderent îmbătrânită, formată, în majoritate, din văduvi şi văduve“, mai explică părintele. Cu toate acestea, sunt şi câteva familii tinere care au copii. Pentru aceşti copii, periodic se desfăşoară ore de cateheză, participând şi la sfintele slujbe. „Împreună cu copiii, am ajutat 25 de enoriaşi văduvi şi văduve, în vârstă şi în suferinţă, la treburile uşoare din gospodăriile acestora. Tot cu ajutorul lor au fost strânse donaţiile pentru colecta persoanelor sinistrate, desfăşurată în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului de anul trecut“.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul vechii biserici, dar şi al celei noi, a ocupat dintotdeauna un loc aparte în sufletele credincioşilor din parohie. Iar Sfântul le este alături în toate încercările. „Aşa se face că numele părintelui în timpul căruia s-a început construcţia bisericii poartă numele Gheorghe, numele meu este tot Gheorghe, iar pe unul dintre principalii donatori îl cheamă, de asemenea, Gheorghe. Iată cum Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, a ajutat oamenilor din aceste două sate să aibă un locaş nou de închinăciune“, mărturiseşte pr. Gheorghe Miroş.
Am plecat din biserica măgurenilor cu sentimentul de încredere că oamenii aceştia, aşa cum au rezistat Bărăganului, comuniştilor şi apelor, vor fi biruitori, precum Sfântul lor ocrotitor, şi vor reuşi să îşi desăvârşească biserica de care au fost văduviţi atâta amar de ani.