Omul poate trăi oriunde, chiar şi în vârf de munte, dar dacă nu Îl are şi pe Dumnezeu cu el, se simte singur. Aşa erau şi sătenii din Ghionea. Trăiau fiecare între zidurile ridicate de mâinile lor. Însă biserica pe care au ridicat-o în sfârşit în satul lor, renumit înainte pentru această lipsă, i-a adus în mijlocul comunităţii. Le-a arătat cine este semenul lor şi cum îşi pot zidi împreună palate pentru veşnicie.
Cea mai preţuită clădire a zidarilor din Ghionea este biserica satului, pe care au ridicat-o în câteva luni. După multe încercări eşuate, fraţii Buzică, Gabriel şi Dumitru Stelian, au reuşit să spele onoarea întregii bresle. Au strâns bani din sat, au găsit chiar şi un sponsor şi au demarat lucrările. „Am pus la biserica asta tot ce a fost mai bun. Cum se spune, dacă a fost nevoie de un cui, am pus două. Cred că este cea mai rezistentă biserică din ţară“, ne spune Dumitru Stelian Buzică.
Din 2010, când s-a pus piatra de temelie, zidarii din Ghionea au muncit pe brânci, astfel încât în prezent nu mai trebuie definitivată decât pictura din naos, după care va fi gata de sfinţire. „Ridicarea bisericii a fost posibilă şi datorită Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care s-a implicat mult“, aflăm de la părintele paroh Ionuţ Niţă.
Cea mai apropiată biserică era până nu de mult la trei kilometri, în satul vecin, Ulmi. Puţini săteni mergeau acolo, iar ceilalţi se înstrăinaseră cu totul de Dumnezeu. „Se spunea despre noi că suntem din satul care n-are biserică. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta de 82 de ani să văd biserică în sat“, este entuziasmat nea Marin Marin.
Credinţa ghionenilor s-a schimbat mult după apariţia bisericii. „Credincioşii sunt din ce în ce mai apropiaţi de sfântul lăcaş, vor să cunoască cât mai mult. Cel mai mult s-au ataşat copiii, care vin şi cântă la strană, la Sfânta Liturghie“, ne explică pr. Ionuţ Niţă. Educatoarea Vasilica Filip confirmă şi ea: „Copiii sunt mai cuminţi, mai ascultători şi cunosc mult mai multe despre religia strămoşilor“.
Zidarii din Ghionea, zişi „din Bolintin“
Ghionea este un sat aflat lângă autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 23. Acest lucru este un avantaj, spun sătenii, mai ales că de câţiva ani au drum din sat până la autostradă. „Nu ne-am lăsat până n-am văzut drumul gata“, ne-a spus profesorul Toma Filip, unul dintre membrii comisiei înfiinţate la primărie special pentru aceasta.
În vremea comuniştilor, autostrada putea să le fie fatală, se zvonea pe atunci că satul urma să le fie dărâmat. Revoluţia din â89 le-a scăpat însă casele frumoase, ridicate chiar de ei. Când se întemeia o nouă familie, era o tradiţie: se adunau rudele, părinţii, fraţii şi verii şi casa era gata. Fiecare şi-a pus în valoare meseria pe care o ştie cel mai bine, zidăria. Meseriaşilor din Ghioneni li se spunea însă „zidarii de la Bolintin“, după numele localităţi vecine, mai celebre decât a lor, Bolintin. „Zidarii noştri ridicau în timpul comunismului un bloc în două luni de zile. Erau căutaţi peste tot prin ţară“, se mândreşte Dumitru Stelian Buzincă, de 41 de ani. Au muncit şi pe şantierele din afara ţării. Nea Marin Marin a lucrat în Germania federală şi în Libia. „Mi-am luat o Dacie cu banii câştigaţi în străinătate“, spune acesta.
Astăzi, însă, pentru tinerii din sat este mai dificil. Patronii din construcţii nu vor să-i angajeze cu acte în regulă pe cei tineri sub pretextul că n-ar şti încă suficientă meserie.
„Fără vacă şi cal aş fi mort“
Dacă primii oameni care au venit aici, acum aproape 300 de ani, se ocupau cu agricultura, astăzi, la grădină lucrează mai mult femeile şi bătrânii, iar zidarii doar când mai au timp. Cultivă de toate. Anul acesta, seceta a scăzut cu mult producţia. „Dacă înainte scoteam patru căruţe de porumb la hectar, acum am scos doar una“, spune Lucian Gabriel Fieraru, singurul fermier din sat. La cei 24 de ani ai săi este căsătorit, are o casă cu etaj nefinalizată şi o mică fermă. „Îmi doresc o microfermă conform normelor europene, dar mă zbat încă cu actele“, ne spune el. Are 4 vaci, 2 viţele, 1 cal şi 5 porci. A fost şi el zidar, dar a renunţat, îi plac mai mult animalele: „Nu fumez, nu beau, însă fără vacă şi cal în curte aş fi mort!“ Câştigul nu este prea mare, trăieşte de pe o zi pe alta. Nu are terenul său, dar închiriază de la cei care nu le pot munci şi le lasă pârloagă. „Primul an e mereu mai slab. După câţiva ani mi se întâmplă des să îmi ia pământul când văd că e curat. Şi iar încep să cultiv pe un alt teren“, se caină Gabriel. „Folosesc îngrăşământ natural, sămânţă certificată sau din producţia proprie. Iar unde nu afectează, pun doar ierbicid, care omoară buruienile“. Şi roadele se văd. Vinde lapte, iaurt, smântână şi brânză. Are cam 25 de abonaţi vara şi 60 iarna, pentru că în sezonul rece îi fată vacile, ajungând la 80-90 de litri pe zi. „Clienţii sunt din comună şi de la Bolintin, dar şi câţiva din Bucureşti. Cu paşi mărunţi, am reuşit să adun din ce în ce mai mulţi clienţi“, ne mai spune micul fermier din Ghionea.
Fetele la studii, băieţii pe şantier
Satul Ghionea are doar grădiniţă, pentru clasele I-IV copiii merg în satul vecin, Ulmi, iar pentru ciclul gimnazial la şcolile din satele Poenari şi Trestieni. Trebuie să meargă pe jos sau cu bicicletele 5-6 kilometri, după cum ne spune singura educatoare din Ghionea, Vasilica Filip. Un lucru destul de trist pentru viitorul sătenilor: mai mult fetele îşi continuă studiile la liceu, băieţii lasă cartea pentru mistrie, trăindu-şi adolescenţa pe şantier. Este adevărat că acest lucru se va reflecta în viitoarele case frumos zidite...
