Bătrânii care și-au mutat frumusețea în inimi

„Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în inimile lor“, spunea poetul american Martin Buxbaum. De aceea eu cred că atunci când Biserica se ocupă de bătrâni are în vedere această frumusețe mutată în inimi. Pentru că în ea Se așază și Mântuitorul Hristos, să Se facă una cu purtătorii de frumusețe. Adică iubire. Iubire mutată de pe chipuri în inimi am descoperit și eu la bătrânii de care se ocupă Biserica în Centrul de îngrijire pentru vârstnici din Petroșani.

Ca jurnalist, am vizitat în decursul anilor multe aziluri și case de bătrâni. Și, aproape de fiecare dată, plecam răvășit și înlăcrimat de acolo. Pentru că pe chipurile acelor semeni descopeream suferința, a­bandonul, dorul de copii și nepoți, consolarea cu ideea morții, iar în mirosurile grele, amestecate, din încăperile lor, indiferența, igno­ranța, uneori disprețul, ego­ismul nostru, al celor care nu ne aflam în situația lor. Până să-i cunosc pe bătrânii din Centrul de îngrijire pentru vârstnici din Petro­șani, nu știam unde se mutase frumusețea de odinioară de pe chipurile acestor oameni. Și nici dacă ea mai supraviețuia altundeva în afara dorului, nemărturisit, de copii, de nepoți, de familie, de lumea de dincolo de zidul azilului, de timpul trecut, în care fiecare dintre ei își consumase tinerețea. La Petroșani a fost pentru prima oară când am simțit frumusețea bătrânilor mutată de pe chipuri în inimi.

Bătrâni și copii în aceeași casă

Dezastrul social postdecembrist din Valea Jiului reclamă, cu prioritate, și înființarea unor centre de îngrijire pentru vârstnici. Aici trăiesc foarte multe persoane aflate în situații dramatice, părăsite de familii, cu copiii plecați la muncă în străinătate, suferinde, cu venituri extrem de mici, care nu au posibilitatea de a se îngriji singure. În 2013, o școală dezafectată, din lipsa elevilor, de la marginea ora­șului Petroșani, a fost încre­din­țată de autorități Bisericii, care a transformat-o în centru de îngrijire pentru bătrâni.

„Noi am recompartimentat toate sălile de clasă. În felul acesta, găzduim acum 28 de vârst­nici, cu vârste cuprinse între 60 și 96 de ani, cărora le asigurăm îngrijire permanentă. Sunt câteva persoane cu probleme locomotorii, unele care nu se pot deplasa singure, altele care nu se pot îngriji nici de igiena proprie. Aici avem medic permanent, asistenți sociali, psiholog, asistente medicale, infirmieri, îngrijitoare bătrâni, bucătari și tot ce mai trebuie pentru ca bătrânii să se simtă bine. Întreaga activi­tate se desfășoară în cadrul unui parteneriat cu Primăria Petro­șani, iar episcopia noastră, prin sectorul social, ne sprijină cu tot ceea ce avem nevoie”, ne mărtu­risește părintele Gabriel Bulf, de la Parohia „Sfântul Ilie Tesvitea­nul”, coordonatorul centrului.
În plus, încă un lucru extraordinar: în aceeași clădire func­ționează și o grupă de grădiniță cu 20 de copii, care provin din fa­milii care locuiesc în cel mai sărac cartier al orașului, „Bosnia”, cum i se spune, după numele muncitorilor care la deschiderea minelor de la Petrila au fost aduși din Serbia. Ideea funcționării grădi­niței în același spațiu cu bătrânii aparține Prea­sfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și are în vedere crearea condițiilor unei socializări nemijlocite și aproape permanente între bătrâni și copii.

Un nou proiect similar

„În întreaga Vale a Jiului, în care există mai multe orașe, centrul nostru este singurul de acest fel de care se ocupă Biserica. Mai există încă unul, care este însă administrat de Consiliul jude­țean. Întrucât avem foarte multe cereri de primire în îngrijire de bătrâni, Biserica a mai demarat un proiect similar, în celălalt capăt al orașului Petrila, într-un alt cartier foarte sărac, #Aeroport$, unde vom avea un spațiu mult mai generos, pe care Primăria ni l-a pus la dispoziție. Acolo vor fi îngrijiți în jur de 50 de vârstnici și vreo 80 de copii, organizați în patru grupe de grădiniță. Copiii vor primi și câte o masă caldă, zilnic. După cum se poate constata, Biserica nu pune numai cărămidă peste cărămidă la zidirea de case ale lui Dumnezeu, ci se implică și în proiecte sociale, deloc ușoare. Aici, spre exemplu, în locul în care ne aflăm, nu au existat apă curentă, canalizare, investitori, și nici dorința cuiva ca măcar o parte din bătrânii Văii Jiului, sau copiii cartierului, să aibă acces la condiții decente de viață sau la o educație religioasă. Dar Biserica a făcut posibile toate acestea. Bătrânii noștri spun că aici este familia lor, casa lor acum. Și, atât timp cât ei simt dragostea noastră, se dobândește un folos pentru comunitate și pentru noi, preoții, din punct de vedere spiritual și duhovnicesc. Acești oameni, cel puțin la noi, lunar și în toate posturile se spovedesc și primesc Sfânta Împăr­tășanie, participă la Sfântul Maslu, la care slujesc, alături de părintele protopop Petrache Crețu, câte 9 sau chiar 10 preoți. Iar ei sunt mulțumiți că, de vor pleca din lumea aceasta, se vor înfățișa înaintea lui Hristos cu sufletele curățite”, ne mai spune părintele Gabriel Bulf, de la care am aflat că de fapt întreaga parohie a sfinției sale, prietenii, familia sunt implicați în aceste proiecte ale Bisericii.

Frumusețea ca un poem

Am străbătut așezământul: de la un capăt la altul, am intrat în camerele bătrânilor și am stat de vorbă cu ei, am vizitat gră­di­nița, trăind de data aceasta, pentru prima oară, sentimentul unei despovărări a inimii. Nimic din sumbrul și sordidul întâlnit prin alte locuri pe unde mai trecusem în munca mea de jurnalist nu exista aici. Nici măcar o lacrimă sau un gest de amărăciune nu am descoperit la bătrânii fru­moși de aici, cu care am discutat, deși mulți dintre ei numai de fericire nu au avut parte. Le citez numele: Untaru Eliza, 81 de ani; Nicolae Rohozneanu, 67 de ani; Ion Bunea, 73 de ani; Maria Urs; Vasile Voiculescu, 85 de ani; Maria Popescu, 80 de ani - din respect și din dragoste pentru ei, bătrânii cu care am vorbit, oamenii care, datorită Bisericii, și-au mutat frumusețea de pe chipuri în inimi, ca în versurile doamnei Gabriela Cecilia Feier, și ea locatară a așezământului: „poemul acesta/ există în mine/ cu adevărat trăiește/ ca un fir de iasomie/ mângâiat de dragoste și lacrimi/ prefăcute-n boabe de rouă/ ce sărută corola/ o petală e un crâmpei/ din sufletul (de)scris”...