Bătrânii mei, învățătorii mei

Nu știm niciodată cât de bogați suntem până când nu ne dăm seama în câte situații Dumnezeu ne-a salvat prin oamenii pe care ni i-a trimis în preajma noastră. Mă refer aici la bogăția spirituală pe care rugina și inflația nu o pot afecta. Așa a fost pentru mine întâlnirea cu unii bătrâni duhovnici din capitala Moldovei - părinții Teofan Mierlă, Ieronim Gagea și Hrisostom Dănilă, cuvioși înțelepți din mănăstirile care formează „centura” spirituală a Iașiului.

Am deschis recent un dosar din laptop intitulat „Bătrânii mei”, în care am adunat, de-a lungul timpului, informații și fotografii despre bătrânii care mi-au călăuzit adoles­cența și prima tinerețe. Amintirile au năvălit brusc și o stare de bucurie m-a invadat. O taină! Deși învățătorii mei s-au mutat de mulți ani în lumina lui Dumnezeu, starea e aceeași ca atunci, când îl întâlneam pe părintele Teofan la ușa Altarului bisericii Mănăstirii Cetățuia, părintele Ieronim mă primea la chilia sa cu miros de tămâie, iar pe părintele Hrisostom îl aflam mereu în rugăciune, citind pomelnice lângă ferestruica bise­ricuței Mănăstirii Bucium din marginea Iașiului. Bucuria sufletului e nemuritoare! 

Părintele Teofan se ruga pentru toți

Eram foarte tânără, entuziastă și mult prea încrezătoare în lumea ce mă înconjura, credeam că „tot ce zboară se și mănâncă”. Ulterior, viața mi-a demonstrat că nu e chiar așa. Alergam, în fiecare dimineață de vineri, la părintele Teofan Mierlă de la Mănăstirea Cetățuia din marginea Iașiului. Nu mă oprea nici distanța, nici ploaia sau zăpada. Știam că îl găsesc mai liber dimineața, după Sfânta Liturghie. Când îl aflam singur, stăteam de vorbă pe îndelete, eu îi spuneam nimicurile mele, sfinția sa mă povățuia îndelung, se opunea ferm păcatului și îmi recomanda ce rugăciuni să fac. De la el știu diferența dintre a te ruga cu stomacul plin și a te ruga flămând. Tot părintele Teofan m-a împrietenit cu Sfinții Neculai și Mina și mai ales cu Maica Domnului, cea „grabnic ajutătoare”. Îmi spunea de operațiile și durerile sale și despre necazurile cu care vin oamenii. Îmi amintesc perfect cum mi-a povestit despre necazul unei familii căreia i se îmbolnăvise vaca. Acesta era părintele: se ruga pentru toți și pentru toate. Eram fascinată de tot ceea ce îmi spunea, de ființa lui ascetică, de barba complet albă pe care o ascundea împletită sub haine. Mă lua și mă purta de mână în împărăția duhovnicească a acestei lumi, mi-a arătat frumu­seți pe care doar inima le vede. Încă simt cum îmi strânge încheietura mâinii stângi și mă binecuvântează. Mă miruia pe frunte, ceafă și încheietura mâinilor, iar când eram tulburată, mai primeam și câte un „dupac”, care mă trezea (persoanele care l-au cunoscut își amintesc de această formă de atenționare). Plecam spre oraș cu aripi la propriu, sufletul îmi era în lumină și îndeplineam cu bucurie toate sarcinile și responsabilitățile, purtând pacea cu care mă binecuvântase bătrânul duhovnic. Azi, mormântul părintelui Teofan e loc de pelerinaj pentru ieșeni și nu numai. De câte ori revin în Iași trec pe la mormântul său, aprind o lumânare și îndrept către cer un gând de mulțumire. 

Părintele Ieronim cunoștea adâncul sufletului

Pe părintele Ieronim Gagea de la Mănăstirea Bucium din Iași l-am cunoscut când era în vârstă și din cauza bolii nu mai mergea la biserică. Primea selectiv la chilie, cunoștea în duh cine așteaptă la ușă. Îi sărutam mâna și mă așezam jos lângă patul unde stătea și-l ascultam ore în șir. Cu­noștea adâncul sufletului, știa de ce ai venit, când trebuie să te spo­vedești și, mai ales, de ce fel de „tratament duhovnicesc” ai nevoie. Vorbea în pilde. Iubea oamenii așa cum sunt și era un sluji­tor al lor prin rugăciune. Îi lăsam de fiecare dată câte un pomelnic, pe care îl citea pe loc, întrebându-mă despre problema fiecăruia. De multe ori mi-a povestit despre copilăria sa, despre școala de contabilitate pe care a făcut-o și despre armată. Azi îmi pare rău că n-am notat acele informații deosebit de prețioase. Îmi dădeam seama că, deși avă de Pateric, fusese și el cândva om, dar își transfigurase viața prin slujirea lui Dumnezeu. M-a binecuvântat cu multe daruri și întâlniri, pe care doar pronia divină le-a putut rândui. Îi plăceau strugurii, de aceea căutam de fiecare dată să-i duc fructele preferate. Când era iarnă și nu găseam decât struguri de la export, făcea o cruce peste ei spunând: „Aceștia sunt struguri turcești, dar fac o cruce și Domnul îi binecuvântează, așa că pot mânca liniștit”.

Vara trecută, când am mers să-i aprind o lumânare la mormântul din cimitirul Mănăstirii Bucium, am simțit cum o mireasmă plăcută adie. M-am mutat de partea cealaltă a mormântului, reculegându-mă, și iar am simțit mireasma. M-am gândit o clipă că e salutul părintelui, dar, privind mai atent, am descoperit pe mormântul său un superb trandafir galben, cu două ramuri înflorite. Port în suflet amintirea părintelui și mireasma suavă a trandafirilor. 

Părintele Hrisostom, matematicianul vieții duhovnicești

Pe părintele Hrisostom Dănilă mi-l amintesc ca fiind rugătorul aplecat peste pomelnice din lumina ferestrei Bisericii „Toți Sfinții” din Mănăstirea Bucium. Fusese profesor de matematică în viața civilă și ceva din exactitatea matematicianului se transmisese și persoanei sale transfigurate prin rugăciune. Avea chilia lipită de biserică, așa că-i auzea pe toți care veneau să se închine și ieșea pentru a-i întâmpina. După mulți ani de când mă aflam în București, am trecut să-i las un pomelnic. L-am aflat la aceeași fereastră. A luat pomel­nicul, a citit primele nume și a ridicat privirea, spunându-mi cu bucurie: „Eu am pomelnicul familiei dumneavoastră”. Credeam că mă uitase, dar iată că după ani întregi de lipsă încă mă pomenea. Mai târziu, aveam să aflu că avea rafturi pline de pomelnice, le păstra pe toate. Ar fi putut scrie o istorie duhovnicească a Iașiului, dacă nu cumva a făcut-o deja în cer. În întâlnirea cu părintele Hrisostom m-am bucurat nu atât de cuvânt, pentru că vorbea rar și puțin, ci mai ales de tăcerea lui. Am permanent în fața ochilor statura sa ascetică aplecată în profundă rugăciune peste pomelnicile credin­cio­șilor. Și asta îmi este de ajuns!

Bătrânii mei au plecat de ani buni la întâlnirea cu Domnul pe Care L-au slujit întreaga viață, ­între timp pașii vieții m-au purtat în ­locuri și situații din care am învățat că Dumnezeu ne poartă de grijă prin oamenii pe care ni-i trimite alături. Mulțumesc îndelung și cu recunoștință părinților duhov­nici care m-au zidit întru căutare și cunoaștere duhovnicească! Am gustat nectarul vieții spirituale cu ajutorul acestor bătrâni înțelepți și de atunci tot caut și tot tânjesc după aceeași hrană.