Bătrânii „tineri” din satul giurgiuvean Ghionea

Grija Bisericii faţă de bătrânii unei comu­nități dovedește maturitatea noastră spirituală și faptul că înţelegem că această vârstă sau stare nu poate fi evitată. Prin ex­periența de viață și înțelepciunea lor duhovnicească, persoanele în vârstă pot ajuta mult la păstrarea valorilor creştine și a armoniei în societate şi familie. Adevăruri pe care părintele paroh Ionuț Niță, din satul giurgiuvean Ghionea, le prețuiește, le promovează și le valorizează în misiunea sa pastorală, încă de la începutul slujirii sale în această comunitate.

De la satul „fără biserică și fără popă”, cum era cunoscută până acum câțiva ani localitatea Ghionea, din nordul județului Giurgiu, la așezarea „cu biserică nouă, frumoasă și cu preot tânăr”, pasul este uriaș. Iar pentru credincioșii mai în vârstă care, așa cum spune scriitorul Vasile Ghica, simt că bătrânețea este un fel de „toacă de vecernie a vieții”, acest salt capătă dimensiuni și semnificații deosebite, chiar identitare din punct de vedere spiritual. Pentru că, păstoriți de părintele paroh Ionuț Niță, simt că devin și ei acum mai buni, mai virtuoși și mai folositori comunității.

Trecut și prezent

Ghionea este unul dintre cele șapte sate ale comunei Ulmi, despre care tradiția spune că ar data din perioada Războiului ruso-turc din 1806-1812. Pe vremea aceea, locul era acoperit în întregime de pădure, iar într-un luminiș s-ar fi stabilit câteva persoane din alte zone hăituite de vitregii. Cu timpul, lor li se vor alătura altele, care se vor înrudi cu locuitorii din satele învecinate, formând o comunitate care se ocupa cu creșterea vitelor și cultivarea pământului. După mai bine de două secole de existență, satul numără astăzi în jur de 172 de familii, mulți dintre locuitorii lui fiind de vârsta a doua. Neavând biserică, până în anul 2009 a fost filie a Parohiei Ulmi. În acel an, din inițiativa fraților Gabriel și Dumitru Buzică, sprijiniți de Consiliul Local al comunei Ulmi, și cu binecuvântarea Prea­sfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a început ridicarea primei biserici din istoria satului. Lucrările de construcţie au început în luna martie, cu sprijinul financiar şi fizic al credincioşilor, cărora li se alătură la scurt timp şi Nicolae Alin, fiu al satului stabilit în Bucureşti, care va sprijini pe cheltuiala sa toate lucrările de construcţie, de pictură, de înfrumuseţare a sfântului lăcaş, de împrejmuire şi amenajare a curţii bisericii. În luna august este numit în postul vacant de preot paroh părintele Ionuț Niță, care a și finalizat în câteva luni lucrările începute de părintele Ilie Udrea. Și așa, cei ce trăiseră fiecare între zidurile ridicate de mâinile lor au fost aduși în mijlocul comunităţii, ridicându-și împreună lăcaș pentru veşnicie.

Un nou început

Parohia Ghionea are două hramuri principale: „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, iar din 2010, aici slujește părintele paroh Ionuț Niță. „În momentul numirii mele în parohie, am fost primit foarte bine de către enoriași, lucru care nu s-a schimbat până astăzi. Oamenii sunt foarte calzi. În prezent, majoritatea celor în vârstă locuiesc în aceeași curte cu cel puțin unul dintre copii. Dar nu a fost de la început. Tinerii tindeau să plece la București, grija pentru cei bătrâni rămânând mai mult pe seama rudelor sau a vecinilor. Din acest motiv am stăruit ca fiii să rămână alături de părinți. Demers delicat, pentru că mulți refuzau să primească sfaturi, dar în mare parte am reușit să-i conving. Acum nu mai avem bătrâni singuri! În timpul scurs de la numirea mea aici, am reușit să mai îndrept un lucru: exista în comunitate obiceiul ca nurorile, de pildă, să se dedice exclusiv creșterii copiilor și muncilor casnice, în timp ce bărbații lucrau în construcții. Ușor-ușor, lucrurile s-au îndreptat, în sensul că astăzi aproximativ 80-90 la sută dintre tinerele soții sunt angajate în diferite activități în zonă, unde s-a dezvoltat un important parc industrial. În alte cazuri am reușit să «înmoi» egoul unor părinți în vârstă, determinându-i să-și lase copiii căsătoriți să-și hotărască singuri viața, fără a le mai impune propriile lor decizii. Pentru că am avut situații în care, din această cauză, copiii și-au părăsit părinții, fapt dureros pentru mine, ca preot, fiind vorba de o adevărată ruptură în sânul comunității. Rezolvarea unor asemenea situații dau greutate și sens vârstei prin înțelepciune”, ne-a spus părintele paroh.

Având biserică în sat, sfinția sa a propus enoriașilor un nou început în ceea ce privește slujbele, rânduiala, spovedania, postul, venirea la biserică, deoarece, până la ridicarea sfântului lăcaș, la Ulmi mergeau la slujbe doar patru-cinci persoane din Ghionea. Astăzi, lucrurile stau cu totul diferit. „Eu cred că oamenii au dorit să se apropie de Dumnezeu, și asta mi-a ușurat munca. Dumnezeu le-a adus biserica, iar eu nu am făcut altceva decât ceea ce am simțit că trebuie neapărat făcut. Lucruri care nu se pot cuantifica. Nu poți cântări de pildă efortul depus pentru a convinge pe cineva să vină la slujbă. Oamenii, neavând atâta vreme biserică, nu au avut exercițiul participării la Sfintele Taine. La primele cinci-șase slujiri, biserica a fost plină de enoriași. Mulți erau curioși să vadă ce se întâmplă, bucuroși că aveau și ei biserică, că intraseră în rândul lumii. Apoi, ușor-ușor, lucrurile s-au stabilizat. Avem acum doar câteva persoane care nu pot veni la slujbă din cauze medicale, dar pe care le vizităm la domiciliu. Și mărturisesc că despărțirea de ele se lasă cu lacrimi”, ne mai spune părintele Niță.

A înflori permanent

Pastorația celor în vârstă este o activitate delicată și complicată, dar în același timp, dacă preotul se dedică ei, Dumnezeu va sădi rezultate roditoare în sufletele lor. Mulți îi spun părintelui că le trece viața. Iar el le răspunde că da, trece, dar este necesar ca fiecare să devină ceva. Adică buni creștini, pe interior, chiar dacă partea din afară „se trece”. „Trebuie să înflorim tot timpul. Să ne ducem spre Dumnezeu. Dacă la tinerețe nu prea mergem la slujbe, acum, la bătrânețe, avem tihna necesară să o facem”, le spune părintele. De aceea, biserica fiind aproape, oamenii merg, se spovedesc și se împărtășesc.

„Am întâlnit situații în care omul a avut o apăsare și nu a avut curajul să vină, să se mărturisească, dar s-a deschis către mine când am vorbit cu el pur și simplu, întâmplător. Uneori, când sărbătorim celelalte două hramuri ale bisericii noastre, «Sfântul Ioan Valahul» și «Sfinții Împărați Constantin și Elena», și organizăm o agapă, dialoghez mai mult cu unii dintre enoriași și, astfel, aflu multe probleme care îi frământă, pe care apoi încerc să le rezolv. Același lucru se întâmplă și în diminețile în care bătrânii vin cu o oră mai înainte de începerea slujbelor. Atunci stau de vorbă, mai ies afară, socializez cu ei. Cred că partea asta de pastorație se face și prin exemplu, pentru că le indic să se ajute unii pe alții. Ne-a fost de mare ajutor, chiar dacă acest lucru ne va surprinde, și perioada de pandemie, când unii nu au știut încotro să o apuce, fiind foarte speriați. Dar, pentru că eu am mers din poartă în poartă, discutând cu credincioșii, aceștia au prins curaj, și chiar dacă le era teamă să-și viziteze rudele, vecinii aflați în suferințe, i-am determinat măcar să se sune la telefon, să-i aprovizioneze cu alimente, chiar dacă trebuia să le lase la poartă sau în pugi agățate în gard. Apoi, de câteva ori pe an, dăruim pachete cu alimente bătrânilor nevoiași. De altfel, încă din 2010 am mers cu ajutoare dăruite de enoriașii noștri la bătrânii din așezământul de la Mironești. Acum, cel mai des facem asemenea fapte pentru rezidenți din așezământul din localitatea giurgiuveană Slobozia, unde sunt asistați în jur de 40 de copii și mame defavorizate. Mă bucur, de pildă, când cineva care face un parastas mă întreabă dacă îl poate organiza pentru copiii din acest așezământ al episcopiei. Cred că asemenea fapte sunt folositoare pentru sufletele eno­riașilor, pentru că astfel se obișnuiesc să se ajute, și gândul că poate cuiva îi lipsește o farfurie de mâncare, de pildă, sau un obiect de îmbrăcăminte îi îndreaptă mai mult spre Dumnezeu, îi bucură, îi ușurează sufletește”, povesteşte părintele Niță.

Din nou activi

Vizitând două familii din Ghionea, am avut prilejul să constatăm că activitatea pastorală a părintelui paroh în rândul celor vârstnici i-a determinat pe aceștia să nu se lase pradă ispitelor solitudinii interioare, în pofida complexității problemelor lor generate de vârstă și boli, ofilirii puterilor sau lipsei de empatie și înțelegere din partea unei societăți din ce în ce mai egoiste. Mulți dintre ei nu s-au mai simțit la marginea vieții Bisericii, și nici la cheremul elementelor pasive ale unei lumi în exces de mișcare, ci subiecți activi ai unei perioade fecunde din punct de vedere uman și spiritual a existenței lor. Unii chiar simt că încă au o misiune de îndeplinit, o contribuție de adus comunității.

Nea Dumitru Ene are 73 de ani, și ca zidar a bătut lumea. Împreună cu mătușa Ana, au două fete, căsătorite, care le-au dăruit trei nepoți. „Cu toate că mama nu a știut carte, ne-a dus la biserică de mici. Mergeam la Ulmi, căci în sat nu am avut biserică până de curând. Familia mea a dat o parte din terenul moștenit pentru înființarea cimitirului. Locul pe care s-a ridicat biserica satului a fost tot al nostru. Pe el a funcționat o cooperativă de consum în perioada comunistă, care s-a demolat, apoi a fost un lac, care s-a transformat în groapa de gunoi a satului. Acolo s-a ridicat biserica noastră. Cea mai mare problemă a lumii, pe care o văd eu astăzi, este lepădarea de credință și de Iisus Hristos”, ne-a spus acesta.

Ca și soțul său, mama Ana a muncit în mai multe locuri, dar a fost în unele perioade și casnică: „Și eu am fost apropiată de biserică de mică. Acum îl avem pă părintele Ionuț, care este ca și fiul nostru. Ne-am apropiat de dânsul, pentru că ne-a plăcut caracterul sfinției sale. Părintele ne ascultă, ne înțelege, ne dă sfaturi. Dumnezeu este totul pentru noi. Adică sănătate, înțelegere, iubire, viață. Dacă nu e iubire, nimic nu funcționează. A fi credincios înseamnă să nu minți, să nu furi, să nu bârfești, cu toate că noi, femeile, când ne întâlnim, mai cârtim, să ne spovedim și să ne împărtășim”.

Într-o altă gospodărie, am cunoscut familia Ion și Ioana Dascălu, oameni de peste 70 de ani, la fel de gospodari ca și celelalte familii din sat. „Eu am lucrat în construcții. Avem două nepoate. De loc sunt din județul Neamț. Am fost crescut la o casă de copii din Piatra Neamț până când am intrat la școala profesională. Am ajuns în cele din urmă în București. Am lucrat mulți ani în afara țării și am ajuns cu munca chiar și în Muntele Athos! Când eram mai tânăr, nu prea mergeam la biserică, dar de când am devenit pensionar și l-am întâlnit pe părintele nostru, sunt prezent mereu la slujbe. M-am apropiat singur de biserică. Am ajutat la ridicarea ei, și în prezent răspund la toate chemările ei. Înainte, dacă mă întreba cineva de unde sunt, și îi spuneam că de la Ghionea, mi se zicea: A, din satul ăla care nu are nici biserică, nici popă! Acum, când spun de unde sunt, mi se răspunde: A, de la Ghionea, unde aveți biserica aia frumoasă și pe părintele ăla tânăr! În prezent încerc chiar să învăț câte ceva din rânduiala slujbelor. Așa simt eu, și nu știu să explic lucrul acesta”, ne spune nea Ion.

Mătușa Ioana a muncit la CAP: „Mi-a murit fata cea mare acum un an. Mai am o fată, care locuiește cu noi. Eu simt că în tot ceea ce facem Taica Dumnezeu este cu noi. Și ne rugăm Lui. Părintele este ca și copilul nostru. Muncim în fiecare zi în solar, în grădină, ne rugăm și nu ne simțim deloc singuri”.

Întorcându-ne spre orașul nostru prăfuit, agitat și încins de văpaie, și gândindu-mă la bătrânii din parohia părintelui Niță, mi-a venit în minte o zicere a actorului francez Maurice Chevalier care, cred, definește cel mai bine rodul pastorației părintelui de la Ghionea în rândul vârstnicilor din sat, care sună așa, și care ține loc și de concluzie a acestui material: „Un bărbat cu părul alb este ca o casă pe acoperișul căreia se află zăpada. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu arde focul în sobă!”