Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Biserica de frontieră de la Sighetu Marmaţiei

Biserica de frontieră de la Sighetu Marmaţiei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 28 Ian, 2012

Sighetu Marmaţiei. Capăt de ţară. Locul martiriului unei întregi generaţii de intelectuali creştini anticomunişti. Graniţa de nord a Ortodoxiei româneşti, unde biserica strămoşească a împărtăşit în vremuri aceeaşi soartă martirică. În plină eră comunistă, în acest oraş trăiau câteva mii de militari şi miliţieni, încartiruiţi pentru a apăra graniţa, ordinea publică şi deţinuţii din închisoarea din oraş. Despre biserică nu aveau voie nici să vorbească, chiar dacă mulţi dintre ei veniseră de acasă cu biserica în suflet. Astăzi, poliţiştii de frontieră din Sighet au propriul lor lăcaş de rugăciune, ridicat chiar în poarta unităţii.

Nostalgice amintiri m-au invadat de cum am păşit în curtea fostei unităţi de grăniceri de la Sighetu Marmaţiei, astăzi sediul Poliţiei de Frontieră din zonă. Pentru că aici, acum vreo 30 de ani, fusesem şi eu încorporat ca grănicer la hotarul de nord al României. Şi tot derulând amintirile, nici astăzi nu mi se poate şterge din minte Crăciunul din iarna lui 1974, când, pe la ora 7:00, după sărăcăcioasa masă de dimineaţă, vreo 2.000 de recruţi am fost scoşi pe poarta unităţii şi alergaţi până pe un teren de la marginea oraşului, unde ni s-a aplicat o lecţie de instrucţie sălbatică şi umilitoare, doar pentru că în această zi omenirea se bucura de Naşterea Domnului.

În această iarnă, în preajma Crăciunului, am intrat în biserica ridicată în poarta fostei unităţi militare şi I-am urat, în amintirea acelei zile negre din 1974, "La mulţi ani!" Pruncului Iisus, rugându-L să mă ierte că atunci n-am avut voie să-I cânt la Sighet nici măcar un colind.

Altarul din poarta unităţii militare

"Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în 2008 de către Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, la iniţiativa conducerii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş, sfântul lăcaş fiind ridicat cu ajutorul poliţiştilor în numai un an şi târnosit în 2009. Slujim aici pentru poliţiştii de frontieră şi pentru comunitatea de creştini din jurul bisericii. Vin la noi şi credincioşi din afara unităţii, oricine doreşte să găsească o oază de linişte sau să se reculeagă. Slujbele au loc duminica şi în zilele de sărbătoare. În fiecare dimineaţă se fac acatistul şi rugăciunile, la care participă poliţiştii şi chiar unii credincioşi din zonă. Începem de la ora 7:30 sau 8:00, funcţie de programul poliţiştilor, iar în Postul Paştelui şi în cel al Crăciunului obişnuim ca vineri seara să săvârşim Taina Sfântului Maslu, unde participarea este foarte numeroasă", mărturiseşte părintele Vasile Grigor, slujitor la acest altar.

Biserica poliţiştilor de frontieră de la Sighetu Marmaţiei are hramul "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare". Sfântul lăcaş a fost ridicat în stil maramureşean de o echipă de meşteri locali din Ieud, condusă de Gligore Hotico. Aflu toate acestea de la Vasile Hotico, fiul meşterului: "Am ridicat peste 20 de biserici maramureşene, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Ieud. Este o meserie care se practică din tată în fiu. Tata lucrează biserici din lemn de când se ştie. Bunicii făceau case şi care. Întotdeauna am o bucurie când termin o asemenea bijuterie în lemn. Noi am ridicat şi biserica din Paris, de la sediul mitropoliei noastre de acolo, de la Limours, cea de la Statul Major al Forţelor Terestre din Bucureşti, cea de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală, alte trei în Vişeul de Sus, biserica de la spitalul din Borşa, din Dragomireşti, alte două în Rozavlea, în Strâmtura şi în alte localităţi", spune fiul meşterului de biserici.

Hristosul înălţat din zeghe şi lanţuri

Purtătorii de uniformă de astăzi sunt creştini adevăraţi. De aceea au dorit să aibă un lăcaş al lor, în care să se roage împreună cu familiile, să-şi boteze copiii şi să şi-i educe în spiritul credinţei strămoşeşti. Căci părintele desfăşoară cu aceştia, şi chiar cu părinţii lor, un amplu program de cateheză. Oricât ar părea de necrezut, prin munca lor, printre relaţiile care s-au statornicit între ei, prin credinţă, poliţiştii de frontieră de la Sighetu Marmaţiei, deşi provin şi din alte părţi ale ţării, alcătuiesc aici o mare familie maramureşeană. Şi pentru că din această familie nu pot lipsi satul, tradiţiile, trăirea atât de specifică a Ortodoxiei, la iniţiativa părintelui şi a fiilor lui duhovniceşti, lângă biserică a fost înfiinţat şi un muzeu, într-o veche casă de lemn, în care au fost adunate obiecte vechi, icoane şi multe alte bunuri care întregesc universul sufletului românesc. De acest patrimoniu se ocupă cu bucurie şi dăruire artista Florentina Giurgi.

Descoperim în această casă tradiţională o oglindă din timpul Imperiului austro-ungar, un cufăr din cel de-al Doilea Război Mondial, cergile, ţolurile, care alcătuiesc "ruda", adică zestrea fetelor de măritat, războiul de ţesut şi foarte multe icoane vechi aduse de diferite persoane, de poliţişti şi sigheteni. Întâlnim, de asemenea, o importantă colecţie de farfurii din zonă şi din alte regiuni ale ţării.

În faţa muzeului, se află un copac cu crengile tăiate, în care se pun oale de diferite forme, mărimi şi culori.

Tradiţia spune că aceste oale au legătură cu fetele mai în vârstă din satele maramureşene care nu reuşesc să se mărite, pentru care, cu fiecare an de nemăritiş, se adăugă câte o oală.

La Sighet, Dumnezeu S-a arătat, iată, biruitor asupra întunericului. Luminos, blând şi iertător, S-a ridicat din temniţele închisorii, lepădându-Şi zeghea vărgată şi lanţurile de la picioare, a trecut prin zidurile unităţii militare, pentru a Se aşeza firesc, acolo unde Îi este locul dintotdeauna: în inima oamenilor.