Ctitorie de la sfârşitul veacului al XVIII-lea a Episcopului Iosif Argeşiu, rectitorită în secolul următor de bogatul muntenegrean Sima Stanovici, splendida biserică de lemn de la Brezoi aşteaptă de ani de zile să fie salvată de la dispariţie. Astăzi starea ei de degradare avansată impune o intervenţie de urgenţă, urmată de o restaurare a emblematicului monument de pe Valea Lotrului.
Biserica ţăranilor moşneni din cândva prospera localitate vâlceană Brezoi nu se numără printre monumentele eclesiale norocoase ale Olteniei de Nord. De ani de zile ea zace uitată de toţi şi mai ales de comunitatea locală, care ar trebui să se mândrească cu o astfel de mărturie nepreţuită a trecutului şi a identităţii naţionale şi să-şi reunească eforturile, precum odinioară vrednicii locuitori ai Brezoiului, spre a o salva. În afara unei intervenţii de urgenţă petrecute în urmă cu mai bine de un deceniu, ce a constat în refacerea acoperişului bisericii şi în întocmirea unei documentaţii în vederea extragerii frescei, nimic altceva nu s-a mai întreprins în vederea restaurării. Pericolul prăbuşirii bisericii este iminent. Deja, din cauza intemperiilor, multe scene pictate din interior au dispărut. Soluţii există, oameni dispuşi să contribuie la salvarea monumentului, de asemenea, însă e nevoie de mai mult: de voinţa autorităţilor locale spre a coordona şi a sprijini logistic şi material acest absolut obligatoriu act recuperator.
Actualul oraş Brezoi, situat la confluenţa Lotrului cu Oltul, se numără printre cele mai vechi aşezări din judeţul Vâlcea, atestat la 1389, într-un act de danie al voievodului Mircea cel Bătrân. Şi în veacurile următoare Brezoiul apare în felurite documente, cele mai multe provenind din secolele XVII şi XVIII.
În jurul anului 1853, la Brezoi se stabileşte muntenegreanul Sima Stanovici, menţionat într-un zapis din 30 ianuarie 1859, care consemnează că noul venit cumpără pentru tăiere, timp de 15 ani, pădurea de pe Valea Păscoii, de la moşnenii brezoieni. Sima Stanovici avea să devină unul dintre cei mai bogaţi locuitori ai localităţii. Alături de soţia sa, Anica, el rectitoreşte biserica de lemn a localităţii, zidită de Episcopul Iosif al Argeşului la 1789. Iniţial netencuit şi nepictat, locaşul trece la 1865 prin procesul obişnuit în epocă de tencuire şi pictare, pe cheltuiala familiei lui Sima Stanovici şi a altor locuitori ai Brezoiului. Statutul de ctitor e confirmat de tabloul votiv din pronaos, unde este reprezentat împreună cu soţia sa, Anica, şi pe care stă scris: „D. Sima Stanovici Anica soţiea sa Titori“. În pronaosul bisericii se mai află două inscripţii. Prima, pisania, aflată deasupra intrării în naos, este aproape ilizibilă. Cea de-a doua inscripţie e pomelnicul donatorilor şi se află deasupra uşii de intrare în pronaos, pe peretele vestic. În Marele dicţionar geografic al României se consemnează că biserica din Brezoi “sâa reparat la 1864, când sâa nimicit orice inscripţie veche“. Tencuită şi pictată, ea a servit ca biserică parohială până în 1896, când s-a construit alături una nouă, din zid. După această dată, locaşul a fost folosit o vreme drept capelă de cimitir. În timpul Primului Război Mondial, din pricina unui incendiu, bolta bisericii şi o parte din tencuială au fost distruse. Astăzi într-o jalnică stare de conservare, acest document de cultură şi civilizaţie din nordul Olteniei îşi cheamă salvatorii.
Arhitectura şi sculptura decorativă
Biserica din Brezoi e construită din lemn de stejar şi are temelia din piatră şi bolovani de râu nelegaţi cu mortar. Planul uninavat e împărţit în: pridvor deschis, pronaos, naos şi altar pentagonal. Pridvorul e boltit, sprijinindu-se pe şase stâlpi subţiri, terminaţi cu capiteluri îmbinate în cep cu grinzile ce susţin cosoroaba pridvorului. Naosul şi pronaosul sunt acoperite cu bolţi semicilindrice (astăzi parţial prăbuşite), realizate din scânduri late, sprijinite pe coaste (arce semicirculare). Pereţii laterali sunt alcătuiţi din bârne groase de un lat de palmă. Naosul şi pronaosul sunt despărţite de un perete din lemn, în dreapta şi în stânga intrării aflându-se câte o deschidere (ocniţă) îngustă şi relativ înaltă.
Stâlpii pridvorului sunt sculptaţi şi amintesc de furcile de tors ţărăneşti, fiind ornamentaţi cu elemente geometrice şi vegetale. Grinda transversală şi cele longitudinale ale pridvorului sunt cioplite, având un profil care aminteşte de motivul stilizat al coarnelor de berbec, motiv regăsit şi la partea superioară a ancadramentului uşii de intrare în pronaos. În exterior, întreaga construcţie este „încinsă“ cu un brâu sculptat, de forma frânghiei răsucite, element pe care-l aflăm şi la ancadramentele laterale ale uşii pronaosului.
Pictura-document
Ansamblul pictural este realizat în tehnica frescă. Cu excepţia altarului, scenele sunt pictate pe un fond albastru ultramarin intens. Unele dintre scenele reprezentate la biserica din Brezoi sunt însoţite, în spiritul didactic-moralizator al epocii, de texte care au menirea să clarifice identitatea personajelor şi semnificaţia compoziţiilor. Chiar la intrarea în biserică, deasupra uşii stă scris următorul avertisment: „Cine va intra în această biserică necurat, de sabiea va fi tăiat“. Îndemnul la curăţenie trupească şi sufletească devenise un imperativ al epocii. Pictura bisericii din Brezoi transmite un mesaj moralizator şi eshatologic explicit. În pridvor, întreg peretele estic este dedicat scenei Judecăţii de Apoi. Deasupra uşii de intrare, însoţit de inscripţia „A doua venire“, este pictat Hristos. Lucru rar întâlnit, Iisus nu este aşezat pe tron, ci pe arcul curcubeului ieşit din nori, ca într-o supremă ipostază a iertării ce va veni după severa Sa judecată. În stânga uşii e figurată cetatea Ierusalimului ceresc (raiul). În dreapta uşii se află scena iadului. În gura Leviatanului, aflat în dreapta jos, tronează diavolul (Talpa Iadului) care rosteşte: „Aha, bine-mi aduci!“, referindu-se, desigur, la păcătoşii care tocmai sunt azvârliţi la cazne. În pronaos se păstrează cele mai multe scene pictate. Pe peretele de est, deasupra uşii de intrare în naos e reprezentată scena Intrării în Biserică a Maicii Domnului, icoana de hram. Pe peretele de vest, în stânga uşii, se păstrează tabloul votiv cu Sima Stanovici şi soţia sa, Anica. Se pot vedea costumele bogate, de oraş, ale ctitorilor. Veşmintele şi accesoriile sunt menite să-i scoată din rândul ţăranilor moşneni, subliniind starea lor de târgoveţi înstăriţi. În naos, a cărui boltă este în totalitate prăbuşită, se mai păstrează o singură scenă: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, încadraţi de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Din pictura exterioară se mai păstrează două scene. Prima, pe peretele de sud al pronaosului, este ilustrarea, foarte răspândită în epocă, a fabulei esopice „Bătrânul şi moartea“, în varianta „Moartea lumii“, aşa cum arată şi inscripţia. O a doua imagine, aflată pe peretele de nord al naosului, e cea a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul.
În ultimele două decenii, câteva biserici de lemn din Oltenia de Nord au fost salvate. De fiecare dată, privind chipul înnoit al locaşului primit de la strămoşi, beneficiarii direcţi ai intervenţiilor de restaurare au conştientizat, în cele din urmă, importanţa monumentelor moştenite. Sperăm ca şi biserica moşnenilor şi a târgoveţilor din Brezoi să fie cât mai curând restaurată.
