În 1974, o veche biserică din lemn de stejar, aflată din a doua jumătate a veacului a XVIII-lea pe moşia familiei revoluţionarului paşoptist, a fost strămutată în parcul Muzeului memorial „Nicolae Bălcescu“ din comuna cu acelaşi nume, ca piesă arhitecturală de mare valoare a Olteniei de Nord.
La doar 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea, spre Piteşti, pe Valea Topologului, se află localitatea de suflet a familiei marelui istoric Nicolae Bălcescu. Dintre satele ei componente fac parte Mângureniul, a cărui biserică de lemn se află astăzi la Muzeul Satului vâlcean de la Bujoreni, şi Gâltofaniul, o altă aşezare care a păstrat între monumentele ei de arhitectură tradiţională un vechi locaş de închinare. Istoria acestuia e cunoscută doar parţial, rămânând încă tăinuite şi data construcţiei lui, şi numele ctitorilor.
Satul Gâltofani era locul de baştină al boierilor Rudeni. Dintre aceştia, în vremea voievodului Mihai Viteazul, se va distinge marele logofăt Teodosie Rudeanu. De aceea, nu este de ignorat ipoteza ca vechiul locaş din lemn să fi fost pentru prima dată ctitorit în acea epocă, la sfârşitul veacului al XVI-lea, având în vedere şi planul său iniţial, de formă arhaică, alcătuit doar din naos de formă dreptunghiulară şi un Altar poligonal.
Ce se ştie cu certitudine despre biserica de lemn din Gâltofani e că, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, localnicii o strămutau pe moşia familiei Bălcescu, adăugându-i un pronaos. După moartea pităresei Zinca Bălcescu, în anul 1862, Costache şi Sevastiţa, doi dintre copiii ei, reparau vechea biserică, adăugându-i un frumos pridvor de zidărie, sprijinit pe stâlpi uniţi prin arcade. Peste pridvor, noii ctitori construiau şi o turlă zveltă, cu rol de clopotniţă. Pridvorul avea să fie pictat în spiritul epocii şi în stilul zonei. Deasupra intrării poate fi văzută şi astăzi, zugrăvită, icoana Adormirii Maicii Domnului, ceea ce ne indică faptul că acesta e hramul bisericii, cel puţin de la 1862.
Între anii 1865 şi 1870, biserica de lemn de la Gâltofani era pictată de meşteri locali foarte pricepuţi, pe pânză maruflată, aplicată peste zidurile din lemn ale locaşului, o tehnică mai puţin utilizată în Oltenia de Nord.
În 1891 localnicii ridică o biserică nouă, din zidărie, lăsând-o în uitare şi ruină pe cea de lemn. Radu Mandrea, fiul Zoei Bălcescu, impresionat de starea vechiului locaş, îi face unele reparaţii şi un nou acoperiş din şiţă, în anul 1938. Acelaşi descendent al Bălceştilor dona statului în 1948, o clădire în stil brâncovenesc, spre a fi folosită ca „loc de reculegere şi studiu“, în memoria istoricului Nicolae Bălcescu. Aici avea să se înfiinţeze în 1968 actualul Memorial „Nicolae Bălcescu. Prin efortul primului său director, Horia Nestorescu, biserica de la Gâltofani era strămutată în parcul Memorialului, în 1974. Lângă actualul amplasament al monumentului se află mormintele Sevastiţei Bălcescu şi al lui Barbu Bălcescu.
Biserica de lemn din Gâltofani, pe care istoricii de artă n-au trecut-o cu vederea în studiile lor, e construită din bârne de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică“. Are acoperiş din şiţă şi e aşezată pe un postament refăcut din zidărie.
În prima sa fază de existenţă e foarte posibil ca locaşul să fi fost folosit ca paraclis de curte boierească, având în vedere că era compus doar dintr-un naos spaţios şi un Altar poligonal, decroşat. Abia spre sfârşitul secolului XVIII îi este adăugat pronaosul, în prelungirea naosului, iar pridvorul de zidărie îi este ataşat la 1862. În felul acesta, arhitectura actuală a bisericuţei este deosebită de a altora din zonă. Adaosurile ulterioare au fost inspirat executate şi n-au afectat armonia construcţiei. Pridvorul deschis se sprijină pe opt coloane, iar deasupra lui, pe linia de întâlnire cu pronaosul a fost înălţat turnul clopotniţă. Pronaosul e semiboltit şi are o scară de acces în clopotniţă. Uşa de intrare în naos, probabil cea de acces în biserică în prima ei fază de existenţă, e foarte frumos cioplită. Naosul e boltit semicilindric, bolta sprijinindu-se pe patru console, două pe zidul de nord şi două pe cel de sud, în formă de „capete de cal“ stilizate. Catapeteasma actuală e o replică din cărămidă a celei vechi, din care se mai păstrează doar câteva fragmente cu pictură. Sfântul Altar, în formă de poligon cu cinci laturi, e boltit semicilindric şi are în peretele dinspre nord o mică nişă-proscomidiar.
La exterior, Altarul şi naosul sunt înconjurate de o frumoasă funie împletită, decorată pe margini cu un ornament în forma „dintelui de lup“. Brâul se continuă până la fosta uşă de acces în interior, actualmente uşa dintre pronaos şi naos. Brâul originar a fost imitat şi pe zidurile exterioare ale pronaosului.
Proiectul „Icoană şi timp“
O echipă de zugravi din Scheii Dăniceilor picta acest lăcaş de rugăciune în veacul al XIX-lea. Fragmente din zugrăveala realizată pe pânză maruflată se păstrează şi astăzi. De asemenea, multe icoane realizate de pictorii Florea Popescu şi Dimitrie Zugrav sunt parte a patrimoniului bisericii şi, implicit, al Memorialului „Nicolae Bălcescu“. Şi fiindcă ele aveau nevoie urgentă de restaurare, domnul Nicolae Bănică-Ologu, directorul muzeului, a iniţiat un interesant proiect de restaurare, intitulat „Icoană şi timp“, aflat anul acesta la a VIII-a ediţie.
Proiectul „Icoană şi timp“ reprezintă un prim pas spre conservarea valorosului patrimoniu, alcătuit din piese mobile şi imobile din incinta Memorialului „Nicolae Bălcescu“. Chiar de la prima lui ediţie, proiectul de restaurare a fost coordonat de prof. univ. dr. Doina Mihăilescu şi de asistent dr. Filip Petcu, de la secţia Conservare-Restaurare a Universităţii de Vest din Timişoara. La primele ediţii au participat, alături de studenţii şi masteranzii de la Timişoara şi cei de la Facultatea de Arte a Universităţii Oradea, coordonaţi de lector dr. Cantemir Meşter.
„Icoană şi timp“ e un proiect ştiinţific pus în practică de profesionişti autentici, dar, totodată, un proiect de suflet, la a cărui realizare a contribuit şi artistul plastic Velici Petti de la Râmnicu Vâlcea. Printre studenţii şi masteranzi care au lucrat la restaurarea frumoaselor icoane de secol XIX, obţinând rezultate remarcabile, se numără: Mirela Traian, Luisa Palade, monahul Teofil Marius Racu, Gabriel Vlad, Alexandru Socaciu, Oana Molcuti, Velici Petti.
Cei ce vizitează astăzi biserica monument istoric de la Gâltofani pot vedea, reproduse pe panouri, expuse în interior, fazele prin care au trecut icoanele, în procesul de restaurare.
Dacă acest proiect va continua, el va avea în vedere şi restaurarea fragmentelor de pictură păstrate în incinta bisericii de lemn de la Gâltofani. Ca punere în practică, cu multă bună credinţă şi însufleţire, el ar putea reprezenta un model pentru alte demersuri de acest tip.
